Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 128/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.128/

Ședința publică din data de 16 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petentaD COOP- cu sediul în municipiul C, Sat vacanță, Anexa Casa, împotriva rezoluției din 22 mai 2008, în dosarul nr.11/P/2008 și a rezoluției din 23 iunie 2008 în dosarul nr.285/II/2/2008, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 2 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 9 octombrie 2008, 15 octombrie 2008 și 16 octombrie 2008, când a pronunțat următoarea sentință.

- CURTEA -

Asupra acțiunii penale de față:

Persoana vătămată "D Coop" Cad epus plângere penală împotriva intimatului pentru comiterea infracțiunii de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prevăzută de art.246 cod penal, prin aceea că, la data de 18 decembrie 2007, în calitate de executor judecătoresc s-a prezentat într-o avansată stare de ebrietate, la spațiile comerciale din C, - magazin cu bufet, ceasornicărie, librărie, magazin, magazin legume-fructe, pentru executarea sentinței civile nr.1082/C/2007 a Tribunalului Sibiu și a procedat contrar dispozitivului titlului executoriu prin intimidarea chiriașilor din spațiile respective amenințându-i cu evacuarea și promisiunea că, în cazul încheierii de contracte de închiriere cu creditoarea se retrage și nu vor fi probleme.

Totodată, petenta a arătat că intimatul a refuzat întocmirea unui proces-verbal la solicitarea avocatului ei și a comunicat că procedează la evacuarea cuiva ci la punerea în posesie a creditoarei, deși titlul executoriu nu prevedea aceasta.

La data de 21.02.2008, petenta a solicitat extinderea cercetărilor și pentru comiterea infracțiunilor de "purtare abuzivă" prevăzută de art.250 alin.2, 3 cod penal, "fals intelectual" prevăzută de art.289 alin.1 cod penal și "uz de fals" prevăzută de art.291 cod penal, motivând că, "pe toată perioada cât s-au purtat discuțiile în ziua de 18 decembrie 2007 cu privire la executarea sentinței civile nr.1082/C/2007 a Tribunalului Constanța, intimatul a avut un un limbaj trivial plin de epitete jignitoare, a întocmit cinci procese-verbale în care a consemnat aspecte neconforme cu situația de fapt și pe care le-a dat creditoarei spre folosire în dosarele civile nr- și nr- aflate pe rolul Tribunalului Constanța.

Prin rezoluția nr.11/P/2008 din 22 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, a dispus în baza art.228 alin.4 și 6 Cod procedură penală raportat la art.10 lit."ași j" Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de intimatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246, art.250 alin.2, 3, art.289 alin.1 și art.291 Cod penal.

În fapt, procurorul a reținut că intimatul a procedat la executarea silită a sentinței civile nr.1082/C/18.04.07 pronunțată de Tribunalul Sibiu, cu sprijinul poliției deoarece petenta debitoare nu s-a supus somațiilor de conformare titlului executor;astfel, nu există indicii pe baza cărora să se tragă concluzia că intimatul ar fi săvârșit infracțiunile imputate.

Prin rezoluția nr.285/II/2/2008 din 23.06.08, s-a respins plângerea formulată de către petentă în temeiul art.275-278 cod procedură penală.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petenta "D Coop" Caf ormulat, în baza art.2781cod procedură penală, plângere la instanță.

Procedând la examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:

Petenta "D Coop" Cad epus plângere penală împotriva intimatului pentru comiterea infracțiunilor de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prevăzută de art.246 Cod penal, "purtare abuzivă" prevăzută de art.250 alin.2, 3 cod penal, "fals intelectual" prevăzută de art.289 alin.1 cod penal și "uz de fals" prevăzută de art.291 cod penal.

Procurorul a efectuat următoarele actele premergătoare:copia sentinței civile nr.1082/C/18.04.07 pronunțată de Tribunalul Sibiu,copii ale somației și proceselor-verbale de executare, înscrisuri privind verificarea disciplinară a intimatului și plângerea penală împotriva avocatului debitoarei, declarația intimatului.

Însă, față de obiectul cercetărilor penale-cele 4 infracțiuni reclamate de petentă, probatoriul este incomplet, cercetarea rezumându-se doar la motivarea că "nu există indicii care să conducă la concluzia că în sarcina executorului judecătoresc pot fi reținute infracțiunile reclamate".

În considerentele rezoluției se consemnează că "între reprezentantul petentei și executorul judecătoresc s-au purtat discuții, acuzându-se reciproc că se află sub influența băuturilor alcoolice".Ori, față de această împrejurare, când petenta susține că intimatul a refuzat să ia act de pozițiile părților prezente (din cauza stării în care se afla), vătămându-i interesele, se impunea administrarea directă, nemijlocită și în contradictoriu a probelor necesare aflării adevărului, stabilirii situației de fapt și, raportat la aceasta, încadrările juridice corespunzătoare, existența/inexistența infracțiunilor, respectiv tragerea la răspundere penală sau nu a intimatului;în acest sens, trebuiau ascultați, în primul rând, reprezentanții petentei pentru stabilirea cadrului procesual (mai ales că sesizarea s-a făcut în 2 etape), apoi, puteau fi ascultați martorii rezultați din acte ca prezenți la executare-reprezentanții creditoarei indicați chiar de intimat, polițistul care l-a însoțit și, în fine, se impunea ascultarea martorilor propuși de petentă prin plângeri (în condițiile în care procurorul nu a respins motivat aceste cereri).

Nestabilind pe baza tuturor probelor starea de fapt, procurorul a analizat numai infracțiunea de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prevăzută de art.246 cod penal (pentru care a făcut trimitere și la o eventuală existență a "autorității de lucru judecat") și nu le-a mai explicitat pe celelalte -"purtare abuzivă", "fals intelectual", "uz de fals", cel puțin să verifice dacă consemnările din procesele-verbale contestate de petentă conțin date false sau nu potrivit susținerilor acesteia.

Chiar în rezoluția procurorului general al curții, se arată că cercetările solicitate de petent nu s-au efectuat motivat că ar exista unul dintre cazurile de împiedicare a urmăririi penale, dar nu este indicat;rezoluția pronunțată în dosarul penal nr.7/P/07.04.08 de către același Parchet a vizat plângerea altei persoane vătămate, petenta nu a fost parte, acțiunile intimatului nu au fost cercetate în raport cu petenta și au vizat numai o faptă și ca atare nu putem vorbi de "autoritate de lucru judecat".

Prin urmare, pentru considerentele expuse, plângerea este fondată.

Și anume, în baza art.2781alin.(8) lit.b) cod procedură penală, modif. plângerea penală formulată de petentaD COOPva fi admisă, se va desființa rezoluția atacată și se va trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale cu care ocazie se vor audia martorii propuși de partea vătămată (fila 13), cei indicați de intimat în declarația de la filele 56/57 și se va administra proba cu înscrisuri pentru a se stabili situația de fapt, iar pe baza acesteia soluția corespunzătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală, modif. admite plângerea penală formulată de petentaD COOP- cu sediul în municipiul C, Sat vacanță, Anexa Casa, împotriva rezoluției din 22 mai 2008, în dosarul nr.11/P/2008 și a rezoluției din 23 iunie 2008 în dosarul nr.285/II/2/2008, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, desființează rezoluția atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale sens în care, se vor audia martorii propuși de partea vătămată (fila 13) și se va administra proba cu înscrisuri pentru a se stabili situația de fapt, iar pe baza acesteia soluția corespunzătoare.

Conform art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2008.

Președinte, Grefier,

- - - -

red.hot.jud.: -

tehnored.gref.

2 ex./03.11.08

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE -

Dosar nr.1280/-

Data: ____________2008

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat dosarul penal nr-, privind peD COOP, în calitate de petentă și intimatul, întrucât prin sentința penală nr.128/P din data de 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a admis plângerea, s-a desființat rezoluția atacată și a fost trimisă cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale.

Dosarul are file.

Dosare atașate: dosare urmărire penală nr.11/P/2008 și 285/II/2/2008, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - -

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 128/2008. Curtea de Apel Constanta