Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2671/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Sentința penală nr.13
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul-persoană vătămată împotriva Rezoluției din data de 17.VII.2009, adoptată în Dosarul nr. 742/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, și a Rezoluției din data de 26.2009, din Lucrarea nr. 1601/II-2/2009 a aceleiași unități de parchet.
Dezbaterile au avut loc la termenul din 8 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din această sentință penală, și când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15 ianuarie 2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 742/P/2008 din 17.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, precum și împotriva rezoluției nr. 1601/II/2/2009 din 26.10.2009 a Procurorului General al acestei unități de parchet, solicitând, ca efect al admiterii plângerii și desființării actelor atacate, fie trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii și pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 Cod penal (intimata ) și, respectiv, art. 246 și art. 264 Cod penal (intimatul ), fie reținerea cauzei de către instanța legal investită și judecarea celor doi făptuitori sub aspectul infracțiunilor reclamate în cuprinsul plângerii penale formulată împotriva acestora.
În motivarea plângerii, după reluarea situației de fapt prezentată în cuprinsul sesizărilor adresate organelor de urmărire penală, petentul a arătat că, în mod greșit, s-a dispus de către procuror neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii și întrucât, în cauză, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale a fost întrerupt, în condițiile art. 123 Cod penal, prin formularea la data de 22.04.2003 a unui memoriu înregistrat la. sub nr. 6047/19.08.2003 și care, ulterior, a fost trimis spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, unde a fost înregistrat sub nr. 3215/II/2/2003 din 17.11.2003 și apoi la Judecătoria Turnu Măgurele și Tribunalul Teleorman.
Aceleași critici au fost reiterate de petiționar atât în cuprinsul notei și a concluziilor scrise depuse la dosar pentru termenele de judecată din 04.12.2009 și 08.01.2009 (filele 24 și 34-38), cât și cu ocazia cuvântului la dezbateri acordat în ședința publică din 08.01.2009.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. b) și c) Cod procedură penală și art. 123 alin. 1 și 2 Cod penal.
La solicitarea instanței, au fost atașate dosarul de cercetare penală nr. 742/P/2008 și lucrarea nr. 1601/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, adresa nr. 26418/21.12.2009 a T, adresa nr. 349/14.12.2009 a Judecătoriei Turnu Măgurele, adresa nr. 2/12121/10.12.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI, adresa nr. 677/P/1998 din 29.12.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, rezoluția din 22.09.1998 dată în acest dosar, rezoluțiile nr. 749/VIII/I/1998 din 02.11.1998 și nr. 369/VIII/I/1999 din 26.06.1999 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, sentința penală nr. 230/2004 a Judecătoriei Turnu Măgurele și decizia penală nr. 454/R/2004 a Tribunalul Teleorman. De asemenea, la cererea petentului, au fost depuse la dosar mai multe înscrisuri, în copie, respectiv: rezoluțiile atacate și dovada de comunicare a rezoluției nr. 1601/II/2/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, sentințele civile nr. 704/1405.1998 și nr. 1450/10.10.1983 ale Judecătoriei Turnu Măgurele, decizia civilă nr. 854/14.11.1985 a Tribunalul Teleorman, dovada de expediere scrisoare recomandată, adresa nr. 4583/12855/VIII/I/2008 din 25.04.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale nr. -/07.08.1998, plângerea înregistrată la. sub nr. 6047/19.08.2003 și la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub nr. 3215/II/2/2003 din 17.11.2003 și adresa nr. 3215/II/2/2003 din 14.12.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedând, din oficiu, la verificarea competenței materiale de soluționare a cauzei, față de dispozițiile art. 2781alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 40 Cod procedură penală și față de relațiile comunicate prin adresele nr. 26418/21.12.2009 a IPJ T (din care rezultă că intimatul, la data efectuării cercetărilor penale în dosarul nr. 677/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele îndeplinea funcția de ofițer operativ principal II în cadrul Poliției Municipiului T M, dobândind ulterior calitatea de comisar șef și fiind numit ca organ al poliției judiciare prin Dispoziția IGPR nr. 4140/11.04.2005, în baza avizului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.1030/C/2005 - fila 59) și nr. 2/12121/10.12.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI (din care reiese că intimata nu mai are calitatea de judecător, fiind eliberată din această funcție, prin pensionare, prin Decretul Președintelui României nr. 1077/26.06.2009 publicat în Of. nr. 444/29.06.2009- fila 67), Curtea constată că este competentă să soluționeze plângerea formulată de petentul, având în vedere că, deși intimatul a dobândit ulterior săvârșirii presupuselor fapte penale calitatea de comisar șef numit în cadrul organelor poliției judiciare, iar intimata nu mai are în prezent calitatea de judecător, faptele reclamate în sarcina acesteia din urmă au legătură cu atribuțiile sale de serviciu, astfel încât sunt incidente prevederile art. 40 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, care reglementează una din ipotezele în care instanța, a cărei competență a fost determinată de calitatea inculpatului, rămâne competentă să judece cauza chiar dacă acesta, după comiterea infracțiunii, nu mai are respectiva calitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, la data de 11.04.2008, petentul s-a adresat cu o plângere penală Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrată sub nr. 4583/17.04.2008 și trimisă, ulterior, spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, unde a fost înregistrată sub nr. 742/P/2008, prin care a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, fost judecător la Judecătoria Turnu Măgurele, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal, și, comisar șef în cadrul Poliției Municipiului T M, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal, și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 Cod penal.
S-a arătat, în esență, în motivarea plângerii penale că, în calitate de președinte al completului de judecată care a soluționat dosarul civil nr. 2676/1997 al Judecătoriei Turnu Măgurele, fostul judecător a dat o interpretare proprie obiectului cererii de chemare în judecată, obligându-l pe reclamantul, tatăl petentului, la plata unei taxe de timbru mult mai mari și a pronunțat sentința civilă nr. 704/14.05.1998 cu ignorarea deciziei civile nr. 854/14.11.1985 a Tribunalul Teleorman.
Totodată, cu privire la intimatul, s-a arătat că acesta, în calitate de lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului T M - Biroul Cercetări Penale, nu a efectuat cercetările care se impuneau în dosarul penal nr. 677/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, prin referatul întocmit la data de 07.08.1998 propunând neînceperea urmăririi penale față de cele opt persoane reclamate în acel dosar de către petent.
Prin rezoluția nr. 742/P/2008 din 17.07.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g) Cod procedură penală și art. 121 alin. 1 Cod penal, neînceperea urmăririi penale față de intimații - sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal - și - sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal și art. 264 Cod penal - reținând, în esență, că termenul de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. 1 lit. d) Cod penal pentru înlăturarea răspunderii penale s-a împlinit anterior datei la care a fost formulată plângerea penală, iar prescripția este una dintre cauzele care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.
În temeiul art. 278 Cod procedură penală, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, care a dispus respingerea acesteia, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1601/II/2/2009 din 26.10.2009, arătând în considerente că petiționarul nu a învederat împrejurări noi și nu a indicat alte probe din care să rezulte că termenul de prescripție a răspunderii penale nu s-a împlinit în cauză.
Verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform art. 2781alin. 7 Cod procedură penală, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică soluția dispusă de procuror, de neîncepere a urmăririi penale față de intimații - făptuitori, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal, și pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 Cod penal și art. 264 Cod penal, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g) Cod procedură penală și art. 121 alin. 1 Cod penal, soluție menținută de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin rezoluția nr. 1601/II/2/26.10.2009.
Astfel, potrivit art. 121 alin. 1 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală, iar, conform dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare și când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit prescripția răspunderii penale.
Având în vedere pedepsele stabilite de lege pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 Cod penal și art. 264 Cod penal, precum și datele când acestea se presupune că ar fi fost săvârșite, Curtea constată, astfel cum în mod corect a reținut și Parchetul, că termenele de prescripție a răspunderii penale s-au împlinit, existând, așadar, o cauză care înlătură răspunderea penală a celor doi făptuitori pentru infracțiunile reclamante de petiționar în cuprinsul plângerii penale formulate la data de 11.04.2008.
Astfel, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 Cod penal, termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, stabilit de art. 122 alin. 1 lit. d) Cod penal, a început să curgă, în cazul făptuitorului la data de 14.05.1998, când a fost pronunțată sentința civilă nr. 704/1998 în dosarul nr. 2676/1997 al Judecătoriei Turnu Măgurele, iar pentru intimatul la data de 07.08.1998, când s-au finalizat cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale cercetările efectuate în dosarul nr. 677/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, împlinindu-se, așadar, la datele de 14.05.2003 și, respectiv, 07.08.2003, cu mult înainte de formularea plângerii penale de către petentul.
În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 Cod penal, Curtea constată că termenul de prescripție a răspunderii penale este cel de 8 ani, stabilit de art. 122 alin. 1 lit. c) Cod penal, însă, raportat la data comiterii presupusei fapte de către intimatul, respectiv 07.08.1998, se observă, astfel cum a reținut și Parchetul, că și acesta era împlinit deja în momentul formulării plângerii penale de către petiționar.
Împrejurarea că Parchetul a reținut și în privința infracțiunii prevăzute de art. 264 Cod penal incidența dispozițiilor art. 122 alin. 1 lit. d) Cod penal, în loc de cele ale art. 122 alin. 1 lit. c) Cod penal, cum era corect, nu este, în opinia Curții, de natură să afecteze legalitatea și temeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul, atâta timp cât termenul de prescripție a răspunderii penale, calculat conform art. 122 alin. 1 lit. c) Cod penal, era împlinit la data formulării plângerii penale și în privința infracțiunii de favorizare a infractorului, existând, așadar, aceeași cauză de înlăturare a răspunderii penale și sub aspectul respectivei infracțiuni reclamate.
În ceea ce privește susținerea petentului, în sensul că, în cauză, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale a fost întrerupt, în condițiile art. 123 Cod penal, Curtea nu o poate reține, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Potrivit art. 123 alin. 1 și 2 Cod penal, cursul termenului de prescripție prevăzut în art. 122 Cod penal se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurare procesului penal, cu consecința începerii curgerii unui nou termen de prescripție după fiecare întrerupere.
Așadar, din formularea textului cuprins în art. 123 Cod penal, rezultă că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale nu poate opera decât după declanșarea procesului penal, ca urmare a începerii urmăririi penale, moment în care făptuitorul dobândește calitatea de învinuit, conform art. 229 Cod procedură penală, iar, ulterior, eventual, calitatea de inculpat, în condițiile art. 23 Cod procedură penală.
Or, în cauză, din moment ce, prin rezoluțiile atacate, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, dispozițiile privind întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale nu își găsesc aplicabilitatea, atâta timp cât art. 123 Cod procedură penală prevede în mod expres că întreruperea nu poate interveni decât prin îndeplinirea oricărui act care potrivit legii trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului după declanșarea procesului penal, în condițiile art. 228 alin. 1 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, Curtea constată că memoriul formulat de petiționar la data de 22.04.2003 (filele 25 și 43), înregistrat la. sub nr. 6047/19.08.2003 și trimis, ulterior, la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, unde a fost înregistrat sub nr. 3215/II/2/2003 din 17.11.2003, a fost calificat ca reprezentând o plângere formulată de petent împotriva rezoluției nr. 667/P/1998 din 22.09.1998 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, precum și împotriva rezoluțiilor nr. 749/VIII/I/02.11.1998 și nr. 369/VIII/I/26.06.1999 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman (prin care procurorii ierarhici superiori au respins plângerile împotriva rezoluției nr. 667/P/1998 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele ), plângere ce a fost trimisă spre competentă soluționare la Judecătoria Turnu Măgurele, care a respins-o ca nefondată prin sentința penală nr. 230/07.07.2004 pronunțată în dosarul nr. 1582/2004, definitivă prin decizia penală nr. 454/R/21.10.2004 a Tribunalul Teleorman (filele 69-85).
Așadar, plângerea petiționarului adresată la data de 22.04.2003 Parchetului Național Anticorupție, unde a fost înregistrată sub nr. 6047/19.08.2003, a reprezentat o cale de atac exercitată de acesta, în condițiile art. 2781Cod procedură penală, împotriva soluției de netrimitere în judecată dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr. 667/P/1998, iar nu o plângere penală formulată conform art. 222 Cod procedură penală împotriva făptuitorilor și pentru aceleași fapte ce formează și obiectul plângerii penale de față, astfel încât împrejurarea invocată de petent, în sensul că la data formulării plângerii adresate, termenul de prescripție a răspunderii penale împotriva celor doi făptuitori nu era împlinit, deși reală, nu are nicio relevanță în cauza dedusă judecății, fiind vorba de modalități distincte de sesizare a organelor judiciare, prevăzute de dispoziții legale diferite (art. 2781și, respectiv, art. 222 Cod procedură penală), cu regim și efecte juridice proprii, prevăzute de normele de procedură penală care le reglementează.
Prin plângerea penală ce formează obiectul prezentei cauze, petentul a reclamat, printre altele, aspecte legate de modalitatea în care intimatul a efectuat cercetările în dosarul penal nr. 667/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, iar prin plângerea adresată la data 22.04.2003 a criticat pe motive de nelegalitate și netemeinicie rezoluția dată de procuror în respectivul dosar penal, astfel încât, fiind vorba de cauze distincte, cu obiect diferit, nu poate fi reținută susținerea petiționarului, în sensul că formularea respectivei plângeri la data de 22.04.2003 ar fi influențat cursul termenului de prescripție a răspunderii penale a celor doi făptuitori prevăzut de art. 122 alin. 1 Cod penal.
Ca urmare, față de toate aceste aspecte anterior expuse, Curtea constată că, în mod corect, procurorul a făcut aplicarea art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 lit. g) Cod procedură penală și a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații și sub aspectul infracțiunilor reclamate în cuprinsul plângerii formulate, soluție menținută de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI cu ocazia soluționării plângerii introduse de petiționar.
În consecință, constatând că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, Curtea, în baza art. 2781alin. 8 lit. a) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 2781alin. 8 lit. a) Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 742/P/2008 din 17 iulie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, precum și împotriva rezoluției nr. 1601/II/2/2009 din 26 octombrie 2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.01.2010.
PREȘEDINTE,
- - -
GREFIER,
- -
Red. - / 25.01.2010
Dact./ 27.01.2010
Ex.4
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie
