Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 130/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR.130

Ședința publică din 22 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu

GREFIER: - - -

*******

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU

- reprezentat legal prin procuror -

Pe rol judecarea plângerii formulate de petenții și, împotriva Rezoluției de neîncepere a urmării penale din 22 iunie 2009 dată de procuror în dosarul nr.546/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenții, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petenții se legitimează în fața instanței:, fiul lui și, născut la data de 08.01.1964, în orașul M, județul B, CNP -, cu domiciliul în municipiul M, strada - -.2 G,.40, județul B și, fiica lui și, născută la data de 19.08.1960, în comuna, județul B, CNP-, cu domiciliul în municipiul C,-, -G8,.20, județul

Petenta arată că domnul avocat C-tin este soțul ei și nu dorește să fie judecată în prezența avocatului.

Petentul arată că renunță la asistența juridică a apărătorului - avocat C-tin.

Petenta depune la dosar copia deciziei penale nr.396/15.04.2009 a Tribunalului Bacău, concluzii scrise și lista cheltuielilor de judecată.

La întrebarea instanței, petenții arată că sunt nemulțumiți și de soluția de neîncepere a urmăririi penale și de cea de disjungere.

Petenta arată că fiind sora petentului, a plătit sultele, onorariul de executor și cheltuielile de judecată, motiv pentru care se consideră lezată de soluția Parchetului.

Curtea pune în discuție admisibilitatea plângerii formulate de petenți cu privire la soluția de disjungere și referitor la plângerea formulată de petenta.

Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată plângerile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Petenta arată că urmare a unei sentințe de partaj s-a deplasat la executor pentru a plăti sulta, cheltuielile de judecată și onorariul de executor. Precizează că i s-a părut exorbitantă suma solicitată de executor ca onorariul și întrebându-l cu privire la acest aspect, acesta a răspuns că "așa vor mușchii mei". Susține că i-a explicat executorului criteriile legale în materie și a formulat plângere la Judecătoria Moinești, care a fost respinsă. Afirmă că a acceptat să plătească sulta, onorariul și cheltuielile de judecată. Arată că executorul l-a amenințat pe petentul și i-a trimis o nouă somație, după ce anterior se încheiase proces verbal de închidere a executării și s-a ridicat ipoteca. Precizează că în baza sentinței civile nr.2448/2005 a fost somat petentul. I-a cerut explicații executorului, însă acesta i-a smuls din mână înscrisul și a fost nevoie chiar de sprijinul poliției. Afirmă că a plătit suma respectivă, executorul renunțând la onorariu. A formulat contestație la executare, care însă a fost respinsă. După ce a achitat și a mers la executor cu recipisa, acesta i-a comunicat că s-a renunțat de către creditor la acea sumă reprezentând reactualizarea. Susține că a recuperat suma plătită și a depus contestație la executare pentru restituirea cheltuielilor judiciare. A depus plângere la Parchet pentru abuzurile executorului. Procurorul a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale și a cerut verificarea celor semnalate de petenți. Dosarul a fost instrumentat de procurorul, la acel dosar fiind depuse înscrisuri, inclusiv declarația lui în care spunea că nu i-a mai solicitat executorului o altă executare. Învederează faptul că procurorul spune că ar fi greșeli de dactilografiere, de ortografie, ceea ce nu poate fi însă primit. Cu privire la rezoluția procurorului, arată că acesta a dat-o și tot el a și comunicat-o, ceea ce încalcă dispozițiile art.2781. Precizează că i se pare nelegală rezoluția procurorului, dat fiind că el nu a citit nimic. Solicită admiterea concluziilor scrise. Susține că tot ceea ce a afirmat în plângeri sunt conexe și nu i se pare corectă disjungerea.

Petentul arată că este de acord cu susținerile petentei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că în raport de probatoriul administrat în faza de urmărire penală reiese că executorul judecătoresc a acționat în conformitate cu normele legale și a stabilit onorariul în limite legale, deci soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu și Legea Notarilor Publici - art.53 al.6 din Legea nr.188/2000, este legală și temeinică. În baza art.2781CPP pune concluzii de respingere a plângerii ca neîntemeiată. Pentru solicitarea petenților care consideră că disjungerea nu se impunea, faptele fiind conexe, precizează că dosarul a trenat timp de un an la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și nu exista siguranța că expertiza grafologică, necesară în cauză, se va putea realiza în termen util, în cauză fiind necesară o declarație a lui, pentru realizarea expertizei lipsind scriptele de comparație și trebuia audiată, dat fiind că există posibilitatea să fi dat o procură. Cu privire la disjungerea cauzei - aceasta este neadmisibilă. Cu privire la admisibilitatea plângerii formulate de petenta, arată că aceasta este inadmisibilă în raport de disjungere iar dacă nu era mulțumită de soluție se putea adresa organului ierarhic superior. Pe fond, în baza art.278 CPP pune concluzii de respingere a plângerii la soluție ca neîntemeiată, pentru ambii petenți.

Petenta, solicitând cuvântul în replică, arată că în continuare procurorul susține că este corect ce a făcut. Precizează că nimeni de la Parchetul Curții de APEL BACĂU nu a solicitat cererea în original a numitei și este de neimaginat să predea un act original pentru ca acesta să dispară. Susține că a declarat că dacă va fi solicitat acel act, îl va depune. Afirmă că numita nu are nicio legătură că cauza.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, petenții și au formulat, în conformitate cu dispozițiile art.278/1 Cod procedură penală, plângere împotriva rezoluției din data de 22.iunie.2009, dată în dosarul nr.546/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, confirmată prin rezoluția nr.481/II/2/2009 din data de 14.07.2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În motivarea scrisă a plângerii adresate instanței petenții au susținut următoarele:

Sub primul aspect, cel al activității lui până în 11.02.2008, desfășurate în limite aparent legale, s-au petrecut următoarele:

1. rin sentința civilă nr.165 din data de 24.01.2007 a Judecătoriei M, (dosar nr. 440/260.2006 ) a divorțat de.

2. Prin sentința civilă nr.1225 din data de 28.05.2007 a Judecătoriei (dosar nr-) s-au partajat bunurile comune, petentul primind apartamentul din M, str. -, - 3,. 3, Ap. 35, iar pârâta primește sulta de 46482,60 lei plus 908,45 lei cheltuieli de judecată.

Aceasta sentința a reprezentat titlul executoriu, cert, lichid si exigibil ce putea fi pus în executare de, cum s-a și întâmplat, prin intermediul învinuitului, titlul executoriu neprevăzând recalculări sau indexări la sumele datorate cu titlu de sultă.

3. La cererea lui, învinuitul, a trecut la executarea silită a sentinței civile nr. 1225/2007 (întocmind un prim dosar de executare cu nr. 12/E/2008).

4. La data de 11.02.2008, petenții au achitat în cadrul executării obligațiile lor către, precum și onorariul exorbitant solicitat de în sumă de 4740 lei.

5. La data de 11.02.2008 s-a încheiat executarea sentinței civile nr.1225/2008, întocmindu-se următoarele acte de către intimatul:

- procesul verbal de terminare a executării;

- s-a ridicat ipoteca de pe apartamentul atribuit;

- a fost pus în posesia apartamentului pe care deja îl poseda.

Aceasta primă executare a fost făcuta de intimatul, în limite procedurale, precum si în limitele prevăzute de art.53 din Legea nr.188/2000, cu excepția onorariului exorbitant stabilit în sarcina lor.

n continuare, sunt relatate evenimentele petrecute după data de 14.04.2008, respectiv faptele apreciate de petenți ca fiind de natură penală, comise de intimatul, fapte considerate că ar constitui infracțiunile de: fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, abuz în serviciu, prevăzută de art.246 Cod penal, înșelăciune ( art. 215 cp.) și infracțiunea prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000.

Astfel, în data de 15.04.2008 petentul susține că a găsit la cutia poștală un proces verbal de constatare, încheiat la data de 03.04.2008 prin care intimatul îi comunica următoarele: ".având in vedere cererea din 14.04.2008 a numitei cu domiciliul în M, județul B, prin care le cerea să execute silit pe numitul cu domiciliul n municipiul M, str. - - 3, Ap. 35, județul B pentru suma de 2938,20 lei sumă reactualizată, datorată la sulta acordată prin sentința civilă nr. 2448/05.10.2005, pronunțata de Judecătoria n continuare procesului verbal se arata că: "a stăruința și însoțit de (un angajat al intimatului ). Onorariul intimatului a fost stabilit la suma de 294 lei.

Din acest proces verbal de constatare, întocmit de intimatul rezulta următoarele: că s-a întocmit n data de 03.04.2008, că s-a întocmit la cererea lui din data de l4.04.2008 ( a întocmit procesul verbal înainte de a i se cere o executare), că datora o sultă reactualizată de 2938,20 lei stabilita prin nr.2448/05.10.2005 a Judecătoriei M, deși a divorțat si partajat bunurile în 2007).

Văzând aceasta situație i știind că executarea sentinței de partaj s-a încheiat încă din 11.02.2008, s-au deplasat la Biroul Executorului Judecătoresc din M, în data de 21.04.2008, spre a primi explicații și a lamuri aceasta situație anormală.

Din partea intimatului, fără nici o coerență și pe un ton suburban, nu au primit nici o lămurire, de ce procedează astfel (detaliile fiind arătate în precizările depuse de ei la dosar în data de 30.03.2009 ), constrângându-i să achite la EC. pe numele și la dispoziția lui suma de 2951,20 lei.

Li s-a cerut ca în aceeași zi, 21.04.2008, să-i prezentăm acte care să ateste consemnarea sumei.

În aceeași zi, 21.04.2008, au depus la Judecătoria M contestația la executare (dosar nr- ), după care au revenit la Biroul Executorului Judecătoresc, unde nu l-am mai găsit pe intimat, iar le-a cerut să revenim a doua zi cu toate actele.

În data de 22.04.2008 au revenit cu actele de consemnare la intimatul, care, după ce le-a văzut, le-a spus că a renunțat la aceasta sumă. I-au cerut să le prezinte cererea de executare a lui și cererea de renunțare a acesteia, dar astfel de acte nu li s-a putut prezenta.

Se arată că se afla plecata în Italia încă din februarie 2008.

Ca o favoare, intimatul a scris un bilețel către să li se restituie suma de 2951,20 lei. Procesul civil, contestația la executare și-a urmat cursul (cu grave erori procedurale la Judecătoria M) și după multă greutate la Tribunalul Bacău, a fost admisa cererea lor, decizia fiind redactată cu multă întârziere.

Au sesizat parchetul despre activitate infracționala a intimatului, trimițând și probele aflate în posesia lor.

Au trimis în copie xerox i o declarație olografa a lui, aflata în dosarul 546/P/2008, din care rezulta că aceasta nu i-a mai solicitat intimatului nici un serviciu după data de 11.02.2008.

Având în dosar toate probele din partea lor procurorul, în loc să facă cercetări cu profesionalism, nu a făcut nimic.

Cauza a fost soluționata o dată în august prin neînceperea urmăririi penale, dar soluția a fost infirmată de procurorul general în data de 22.12.2008 și s-au indicat "actele ce trebuiau făcute obligatoriu de procurorul desemnat pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei.

La dosar sunt precizările lor din 30.03.2008, inclusiv probele care le-au solicitat a fi administrate de procuror, probe apreciate ca fiind utile și pertinente cauzei.

Procurorul desemnat, se susține de petenți, cu o lipsă totală de profesionalism, fără a se conforma celor dispuse de procurorul general și fără a administra probele solicitate de noi, a dispus printr-o rezoluție vădit nelegală și netemeinică următoarele neînceperea urmăririi penale pentru art.246 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000 și isjungerea pentru faptele din 14.04.2008 pentru infracțiunile prevăzute de art.290 și art.215 alin.1 și 2 Cod penal.

Petenții critică soluția procurorului ca fiind nelegală și netemeinică din următoarele motive:

- faptele inculpatului, sunt comise începând din data de 03.04.2008, când a întocmit procesul verbal de constatare trimis de ei sunt conexe;

- procurorul, "un ignorant în ale dreptului, mai puțin pregătit", nu cunoaște art.53 alin. 5 și 6 din Legea nr.188/2000, anume că, se poate pune în executare numai un titlu executoriu irevocabil ( alin.5 ), dacă se procedează altfel ( și a procedat cu totul în afara Legii nr.188/2000 ) cu intenție, rezultă infracțiunea prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000. Procurorul, nu știe că în acest text de lege, nu este vorba de onorariu, ci este vorba de infracțiune ("sfatul lor de oamenii simpli este că, acest domn care stă pe bani grei în această instituție de stat ar trebui să mai învețe carte nu să se joace cu soarta oamenilor după bunul plac")

Procurorul, arată, se susține de petenți, că nu a putut face expertiza scrisului și semnăturii de pe acte, pentru că nu cunoaște unde se află.

Într-adevăr, expertiza grafologică nu o poți face, dacă se solicită intimatului n original următoarele acte: cererea lui de declanșare a celei de a doua executări, cererea lui, pentru Institutul Național de Statistică Direcția de Statistică a Județului B și cererea lui de renunțare la executare.

Aceste acte în original aflate la intimat, pot dovedi cine le-a scris.

Petenții susțin în plângere că i-au arătat procurorului, că sunt în posesia unei declarații scrise și semnată de, din care rezulta că nu i-a mai cerut nici un serviciu lui după prima executare, dar "Procurorul, nu s-a obosit să ne-o solicite, cum nu s-a obosit să ceară nici actele menționate mai sus de la intimat și normal în aceasta situație, "săracul" nu a putut face expertiza grafologica a scrisului si semnăturii."

"Procurorul nu cunoaște ce înseamnă fapte conexe comise de, nu după 14.04.2008, ci începând cu 03.04.2008, cum de altfel, nu distinge infracțiunea prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr. 188/2000 și cum nu distinge nici celelalte infracțiuni (sau nu vrea)."

Față de aceste motive, petenții au solicitat admiterea plângerii, infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, "constatarea faptului în speța ce îl privește pe învinuitul, este vorba de fapte conexe ( cea de - a doua executare ), iar disjungerea nu este legală și temeinică", să se dispună ca organul de cercetare penală, procurorul, alții decât cei doi care s-au perindat prin dosar, să administreze probele solicitate de ei în totalitate prin precizările lor din 30.03.2009 ( fila 6 ) aflată la dosar, precum și a celor dispuse de procurorul general prin rezoluția din data de 22.12.2008

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Prin rezoluției din data de 22.iunie.2009, dată în dosarul nr.546/P/2008, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, art.228 Cod procedură penală, raportat la art.10lit.a Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, întrucât faptele nu există.

Prin aceeași rezoluție, s-a dispus disjungerea cauzei față de, în vederea continuării cercetărilor față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu privire la înscrisul datat 14.04.2008 și atașat la dosarul nr- al Judecătoriei Moinești, județul

Pentru a pronunța această soluție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.546/P/2008 din data de 05.08.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de, executor judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246, art.289, 291 și art.215 alin.1 Cod penal, întrucât s-a apreciat că faptele nu există.

S-a reținut că la data de 20.03.2008, - Serviciul Teritorial Bacău a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU plângerea formulată de numitul din municipiul C, prin care solicita efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246, art.289, art.291 și art.215 alin.1 Cod penal, dosarul fiind înregistrat sub nr.546/P/2008. La aceeași cauză au fost conexate ulterior și plângerile numiților și având același obiect.

În urma verificărilor efectuate s-a reținut că la data de 16.01.2008 la Biroul executorului judecătoresc din municipiul Maf ost formulată cererea de executare a sentinței civile nr.1225/28.05.2007, pronunțată de către Judecătoria Moinești, în dosarul nr-, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, astfel că petenta (fostă ) a solicitat executarea celor dispuse de către instanța de judecată.

Conform dispozitivului hotărârii menționate mai sus numitul a fost obligat să achite cu titlul de sultă suma de 46.482,60 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 908,45 lei, ca urmare a "ieșirii din indiviziune și împărțire bunuri comune" cu fosta soție.

Pe baza cererii de executare silită formulată de petenta menționată anterior, la Biroul executorului judecătoresc a fost încheiat contractul de executare silită în dosarul nr.12E/16.01.2008 contract în care au fost stabilite sumele care se cuvin biroului executorului judecătoresc repr ezentând un onorariu și cheltuielile aferente executării silite.

Conform art.1: "onorariul de executare silită va fi recuperat de la debitor care va suporta alături de acesta și cheltuielile de executare" având la bază prevederile Legii nr.188/2000, Ordinul ministrului justiției nr.2550/2006, nr.OUG144/2007 din 19.12.2007.

În baza cererii și a contractului de executare, executorul judecătoresc a întocmit actele de executare conform dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât petiționara (fostă ) și-a recuperat sumele care i se cuveneau conform celor dispuse de către instanțele de judecată.

Același executor judecătoresc a întocmit acte specifice executării ca urmare a cererii făcute de aceiași creditoare la data de 04.04.2008, prin care solicita executarea sumei de 2983,20 lei, reprezentând reactualizarea sultei și a cheltuielilor de judecată de la data rămânerii definitive a sentinței până la data achitării efective a sumei respective (12.02.2008).

Petenta (creditoarea) a prezentat adresa Institutului Național de Statistică în baza căreia și-a motivat solicitarea de indexare a sultei.

Pentru această sumă a fost emisă somație debitorului, dar, la data de 22.04.2008 când acesta a depus suma pretinsă de creditoare, această sumă i-a fost restituită, motivat de faptul că numita a renunțat să mai execute reactualizarea sumei pretinse.

Pentru această activitate executorul judecătoresc nu a calculat nici un fel de comisioane sau cheltuieli de executare în sarcina debitorului.

Împotriva formelor de executare a fost introdusă contestația la executare dar, prin sentința civilă nr.837/14.04.2008 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr- contestația la executare a fost respinsă cu obligarea petentului la cheltuieli de judecată către intimată.

Față de cele expuse s-a concluzionat că executorul judecătoresc și-a îndeplinit sarcinile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei soluții au formulat plângere petenții și, aceasta fiind admisă prin rezoluția nr.913/II/2/22.12.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, care a dispus infirmarea rezoluției și reluarea cercetărilor în cauză.

Conform art.28/1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, competența de judecare a cauzelor privind pe executorii judecătorești revine Curții de Apel, astfel încât competența de efectuare a cercetărilor în prezenta cauză revine Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, executorul judecătoresc având sediul în M, str.- -.6, jud.

Cercetările efectuate în cauză au relevat, însă, faptul că în sarcina executorului judecătoresc nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.246 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, în condițiile în care acesta a acționat în strictă conformitate cu normele legale care îi reglementează activitatea.

Astfel, în ceea ce privește stabilirea onorariului de executare, s-a constatat că acesta a fost fixat în limitele legale, fapt stabilit și de colegiul director al Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în ședința din data de 21.03.2008.

În ceea ce privește infracțiunile de fals și înșelăciune raportate la cererea formulată de numita și depusă la dosarul nr- al Judecătoriei Moinești, în cauză se impune disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor, întrucât până la această dată numita nu a putut fi identificată, iar prezența ei este absolut și imperios necesară pentru a se putea preleva probe grafologice, în lipsa scriptelor de comparație neputându-se realiza o expertiză care să determine caracterul semnăturii în litigiu.

Nemulțumiți de soluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, petenții au formulat plângere, în conformitate cu art.275-278 Cod procedură penală.

Prin rezoluția nr.481/II/2/2009 din data de 14.iulie.2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în temeiul art.275-278 Cod procedură penală, plângerea formulată a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a da această soluție procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa reținut următoarele:

Prin rezoluția nr.546/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, executor judecătoresc împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor, prevăzute de art.246 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, deoarece aceste fapte nu există și disjungerea cauzei în ce privește infracțiunile, prevăzută de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2Cod penal.

Împotriva rezoluției au formulat plângere numiții și în conformitate cu prevederile art.275-278 Cod procedură penală, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece faptele inculpatului sunt conexe și se impunea ca procurorul să pronunțe cu privire la toate faptele și nu să dispună disjungerea cauzei.

De asemenea, petenții nu sunt mulțumiți de modul cum a instrumentat dosarul procurorul de caz, în sensul că nu a solicitat în original acte semnate de către numita în vederea efectuării expertizei grafologice imperios necesare.

Din actele premergătoare efectuate a rezultat următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr.1225/28.05.2007, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr-, numitul a fost obligat să achite cu titlu de sultă suma de 46.482,60 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 908,45 lei. În baza acestei sentințe s-a trecut la executarea silită, iar la data de 11.02.2008 numitul a achitat suma la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească.

La data de 03.04.2008 a fost întocmit de către executorul judecătoresc un proces verbal de constatare în care se specifica că numita prin cererea din 03.04.2008 a solicitat reactualizarea sumei ce a fost datorată de către numitul în baza sentinței nr.1225/28.05.2007. În procesul verbal se precizează la un punct că cererea este întocmită la data de 14.04.2008, fapt care a determinat criticile petenților, însă e posibil să fie o greșeală de dactilografiere, având în vedere că tot în cuprinsul aceluiași act se menționează și data de 03.04.2008. Tot la aceeași dată a fost trimisă de către executorul judecătoresc și o somație de plată către petentul în care se menționa că acesta urmează să achite suma de 2938,20 lei, reprezentând sulta și cheltuieli de judecată care a fost reactualizată, acesta din urmă conformându-se și depunând suma respectivă la CEC.

Somația de plată a fost formulată tot în baza sentinței civile nr.1225/28.05.2007, fără a se face referire la sentința civilă nr.2448/05.10.2005 a Judecătoriei Moinești, așa cum în mod eronat menționează petenții în plângerea la soluție formulată.

La data de 21.04.2008 executorul judecătoresc a constatat într-un proces verbal faptul că numita a renunțat telefonic la reactualizarea sumei, motiv pentru care a anunțat debitorul și i-a adus la cunoștință că urmează să ridice suma depusă, lucru care s-a și întâmplat.

Petenții au considerat însă că cererea de solicitare a reactualizării sultei și cheltuielilor de judecată nu a fost întocmită de către numita, motiv pentru care a solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.215, 246, 290 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000.

Din probatoriul administrat în prezenta cauză, reiese clar că fapta executorului judecătoresc nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, întrucât acest articol se referă dimpotrivă la refuzul executorului judecătoresc de a efectua o executare silită, iar partea interesată ar fi introdus o plângere la instanța de judecată și prin hotărârea pronunțată executorul este obligat să acționeze conform sentinței. Astfel, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea acestei infracțiuni, deoarece în cauză nu există nici o acțiune introdusă de către vreo parte pentru ca prin hotărâre judecătorească executorul judecătoresc să fie obligat să îndeplinească un anumit act.

Ca atare, infracțiunea prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000 nu are nici o legătură cu infracțiunile de fals și înșelăciune pentru care s-a dispus disjungerea.

De asemenea, faptele reclamate de către petenți nu întrunesc nici elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, o eventuală cererea formulată de către executorul judecătoresc în numele creditoarei încadrându-se la infracțiunile de fals și înșelăciune.

În ce privește reclamația petenților, precum că procurorul de caz nu le-a solicitat o declarație în original scrisă și semnată de în vederea efectuării expertizei grafologice, se motivează de procurorul general că aceștia au avut și au posibilitatea de a depune la dosar orice act pe care îl consideră relevant în dovedirea plângerii formulate, mai ales că dosarul se află în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU de aproximativ un an de zile.

În mod corect, se motivează de procurorul general, s-a dispus și disjungerea cauzei în vederea efectuări de cercetări față de executorul judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals, întrucât pentru clarificarea situației este absolut necesară audierea numitei pentru a lămuri dacă cererea de solicitare a reactualizării sultei a fost sau nu formulată de aceasta sau dacă a împuternicit sau nu o altă persoană în acest sens, precum și pentru prelevarea de probe grafologice în lipsa scriptelor de comparație.

Nemulțumiți și de această soluție, în cadrul termenului legal, petenții au formulat, în conformitate cu prevederile art.278/1 Cod procedură penală, plângere la instanța de judecată, susținând că soluțiile date în cauză sunt nelegale și netemeinice pentru aspectele arătate în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.

Analizând soluțiile date de procuror în raport de motivele plângerii, Curtea constată Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa reținut în rezoluțiile atacate o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate și în mod corect a adoptat o soluție de netrimitere în judecată a intimatului pentru infracțiunile prevăzute de art.246 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, întrucât faptele nu există și s-a dispus disjungerea cauzei față de același intimat, în vederea continuării cercetărilor față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu privire la înscrisul datat 14.04.2008 și atașat la dosarul nr- al Judecătoriei Moinești, județul B, oluția fiind legală și temeinică, astfel încât plângerea urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.1225/28.05.2007, pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr-, a fost soluționată acțiunea civilă având ca obiect "partaj bunuri comune" formulată de reclamanta (în prezent ) împotriva pârâtului din acea cauză.

Prin acea sentință rămasă definitivă și irevocabilă pârâtul din acea cauză, căruia i s-a atribuit printre alte bunuri comune și imobilul situat în municipiul M, strada - - -elect 3,.35, a fost obligat să plătească reclamantei (în prezent ) suma de 46.482,6 lei cu titlul de sultă și suma de 908,45 le cu titlul de cheltuieli de judecată.

Deoarece petentul nu i-a achitat reclamantei (în prezent ) sumele datorate, s-a adresat, în conformitate cu prevederile art.371/1 și următoarele Cod procedură civilă, cu cerere de executare silită Biroului Executorului Judecătoresc " ", cu sediul în municipiul M, județul B, constituindu-se dosarul de executare silită nr.12/E/2008.

Executorul judecătoresc a emis, în conformitate cu prevederile Cod procedură civilă somația nr.12 din data de 16.01.2008, prin care i s-a pus în vedere debitorului - petentul, ca în termen de 15 zile să achite suma de 47.397, 05 lei cu titlul de sultă și cheltuieli de judecată, suma de 4740 lei onorariu de executare (stabilit prin procesul verbal din 16.01.2008) și suma de 232 lei cheltuieli de executare, în caz contrar va fi valorificat imobilul atribuit prin sentința de partaj bunuri comune.

Onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu respectarea dispozițiilor Legii nr.188/2000, Ordinul ministrului justiției nr.2550/2006 și ale nr.OUG144/2007 ("onorariul de executare silită va fi recuperat de la debitor care va suporta alături de acesta și cheltuielile de executare".

În baza art.497 alin.2 Cod procedură civilă, Biroul Executorului Judecătoresc " " a înaintat Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M, județul B, somația de executare și a solicitat înscrierea acesteia în cartea funciară.

Prin încheierea nr.309 din data de 22.01.2009 Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M, județul Baf ost admisă cererea și a fost notată somația în cartea funciară.

La data de 11.02.2008 debitorul a cosemnat la. pe seama și la dispoziția Biroului Executorului Judecătoresc " " suma de 47.457,05 RON, recipisă pe care a depus-o la acest birou.

În aceste condiții, cu adresa nr.12/E/2008 din data de 11.02.2008 s-a solicitat Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M, județul B radierea din cartea funciară a somației nr.12/E/2008 din data de 17.01.2008.

În conformitate cu prevederile art. 371/2 alin.3 Cod procedură civilă: "Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri."

La data de 03.04.2008 a fost întocmit de către executorul judecătoresc un proces verbal de constatare în care se specifica că numita, prin cererea din 03.04.2008, a solicitat reactualizarea sumei care a fost datorată de către numitul în baza sentinței nr.1225/28.05.2007.

În procesul verbal de constatare se precizează că cererea de reactualizare a creanței este din data de 14.04.2008, pentru ca ulterior să se arate că cererea de reactualizare este din data de 03.04.2008, iar somația către debitorul este din data de 03.04.2009.

Din examinarea acestor înscrisuri se poate deduce că cererea de reactualizare este din data de 03.04.2008, menționarea datei de 14.04.2008 în procesul verbal de constatare fiind o posibilă greșeală de dactilografiere.

La data de 21.04.2008 petentul din prezenta cauză a consemnat a. pe seama și la dispoziția Biroului Executorului Judecătoresc " " suma de 2.951,20 RON.

Somația de plată a fost formulată tot în baza sentinței civile nr.1225/28.05.2007, fără a se face referire la sentința civilă nr.2448/05.10.2005 a Judecătoriei Moinești.

La data de 21.04.2008 executorul judecătoresc a constatat într-un proces verbal faptul că numita a renunțat telefonic la reactualizarea sumei, motiv pentru care a anunțat debitorul și i-a adus la cunoștință că urmează să ridice suma depusă, condiții în care suma consemnată a fost restituită petentului.

Petenții au susținut că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, deoarece în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Potrivit acestui text: " (1) Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.

(2) În cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc.

(3) Judecarea plângerii se face cu citarea părților. În cazul admiterii plângerii instanța indică în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.

(4) Hotărârea judecătoriei este supusă recursului.

(5) Executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase irevocabile.

(6) Nerespectarea, cu rea-credință, de către executorul judecătoresc a obligației stabilite în alin. (5) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă."

Din examinarea acestui text rezultă că se referă la situația în care executorului judecătoresc i se solicită să îndeplinească un act sau să efectueze o executare silită și acesta refuză aducerea la îndeplinire a cererii.

Dacă executorul judecătoresc refuză aducerea la îndeplinire a cererii, dacă părțile stările în cerere, acesta are obligația să motiveze refuzul de executare în termen de 5 zile,condiții în care partea interesată poate formula plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz.

În cazul admiterii plângerii instanța are obligația să indice în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.

Executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase irevocabile, iar erespectarea, cu rea-credință, de către executorul judecătoresc a obligației stabilite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Ori, în cauză dedusă judecății nu a existat un refuz al executorului judecătoresc de a da curs unei cereri de executare silită și nici o hotărâre judecătorească prin care executorul judecătoresc să fie obligat să pună în executare un titlul executoriu, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/200 este temeinică și legală.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, Curtea constată că în mod legal și temeinic s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului, deoarece această infracțiune nu există.

O eventuală cerere formulată de către executorul judecătoresc în numele creditoarei, fără acordul acesteia putând realiza elementele constitutive ale infracțiunilor de fals și înșelăciune, deoarece, potrivit teoriei și practicii judiciare, infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art.246 Cod penal, are caracter subsidiar.

În ceea ce privește soluția de disjungerea cauzei față de, în vederea continuării cercetărilor față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2 Cod penal, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art.278/1 alin.1 Cod procedură penală: "După respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu."

Din analiza acestui text rezultă că pot fi supuse controlului instanței de judecată, doar soluțiile procurorului de netrimitere în judecată, iar nu și ale acte și măsuri dispuse de procuror, ori efectuate pe baza dispoziției date de acesta.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr.LVII (57) din data de 24.09.2007.

În aceste condiții plângerea formulată de petenții, referitoare la disjungerea cauzei față de, în vederea continuării cercetărilor față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2 Cod penal, este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

Însă, examinând chiar și pe fond soluția de disjungere, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică.

În conformitate cu prevederile art.38 Cod procedură penală n cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. Cod procedură penală, precum și în toate cazurile de conexitate, se poate dispune, în interesul unei bune judecăți, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracțiuni să se facă separat.

Din interpretarea acestui text rezultă disjungerea cauzei cu privire la unele dintre infracțiuni se dispune atunci când organul judiciar apreciază că acest lucru este în interesul cauzei.

Având în vedere data înregistrării plângerii, necesitatea audierii numitei, ridicarea cererii de reactualizare a creanței, a scriptelor de comparație în vederea dispunerii în cauză a unei expertizei a scrisului pentru a se stabili dacă cererea de reactualizare a creanței a fost făcută de creditoarea, sau în baza unei procuri date de aceasta, în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei față de, în vederea continuării cercetărilor față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2 Cod penal.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, va fi respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenți împotriva rezoluției din data de 22.06.2009, dată în dosarul nr.546/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal și a infracțiunii prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, soluție confirmată prin rezoluția nr.481/II/2/2009 din data de 14.07.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

De altfel, plângerea formulată de petenta apare ca fiind și inadmisibilă, în condițiile în care acesta nu justifică nici un interes de a formula plângere.

Aceasta a arătat cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei că a formulat plângere deoarece a plătit sumele datorate de fratele său, petentul.

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că sumele au fost consemnate de debitorul prevăzut în titlul executoriu, iar nu de petenta .

În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, va fi respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată petenți împotriva aceleași rezoluții, prin care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de același intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2 Cod penal.

Va fi menținută rezoluția atacată.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii:

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții, fiul lui și, născut la data de 08.01.1964, în orașul M, județul B, CNP -, cu domiciliul în municipiul M, strada - -.2 G,.40, județul B și, fiica lui și, născută la data de 19.08.1960, în comuna, județul B, CNP -, cu domiciliul în municipiul C,-, -G8,.20, județul C, împotriva rezoluției din data de 22.06.2009, dată în dosarul nr.546/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal și a infracțiunii prevăzută de art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, soluție confirmată prin rezoluția nr.481/II/2/2009 din data de 14.07.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

II. În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de aceeași petenți împotriva aceleași rezoluții, prin care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de același intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod penal și art.215 alin.1 și 2 Cod penal.

Menține rezoluția atacată.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petenții să plătească statului suma de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petenți și de la comunicare pentru intimat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

-

Red.sent.

2 ex.

09.10.2009

Președinte:Dumitru Pocovnicu
Judecători:Dumitru Pocovnicu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 130/2009. Curtea de Apel Bacau