Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 133/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 133/2008
Ședința publică din 25 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu JUDECĂTOR 2: Teodora Ciur
- - - grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din 6.08.2008 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr.369/P/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul ales al intimatului .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul ales al intimatului și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al intimatului solicită respingerea plângerii ca nefondată și a se menține ca legală și temeinică rezoluția atacată.
Învederează că intimatul în calitate de executor judecătoresc în mod corect a procedat la executarea silită a imobilului debitoarei, însă creanța petentului nu era cunoscută la acel moment, acesta din urmă neefectuând formele de executare silită. Mai învederează că petentul a fost notificat despre diferența de bani rămasă urmare executării, aducându-i-se acestuia la cunoștință că aceasta se regăsește înscrisă în registrul de valori.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondată și a se menține ca legală și temeinică rezoluția penală atacată, întrucât în mod corect s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale, în sarcina intimatului.
CURTEA DE APEL
Asupra plângerii penale de față:
În deliberare, constată:
În 11.09.2008, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 6.08.2008 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 369/P/2008, privind pe intimatul, executor judecătoresc cu sediul profesional în B, jud.
Petentul a reclamat faptul că intimatul în calitate de executor judecătoresc din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, prin aceea în mod abuziv ar fi vândut la licitație publică în cursul unei executări silite solicitate de creditorul SC Distribution SRL Orăștie un apartament care nu putea fi vândut.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângere, precum și din oficiu, Curtea constată că plângerea petentului nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția din 6.08.2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 369/P/2008, în temeiul art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. d CPP, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe intimatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 CP.
În fapt, s-a reținut în urma verificărilor efectuate că executorul judecătoresc și-a desfășurat activitatea specifică în limitele conferite de lege: a fost învestit cu cererea creditorului pe baza unui titlu executoriu valabil, a obținut încuviințarea executării silite din partea judecătorului, a emis somațiile, a organizat licitația și a dispus conform legii, trecerea bunului în proprietatea creditorului.
S-a reținut că apartamentul în cauză a fost proprietatea comună a soților, iar în cauză, debitor este soția sa. Creditorul, în realizarea intereselor sale, a cerut instanței partajarea bunului comun. Judecătorul a atribuit apartamentul debitoarei și a obligat-o pe aceasta la plata sultei către petent. Apoi, executorul a procedat la executarea apartamentului, înainte ca soțul debitoarei să încaseze sulta.
S-a reținut că atât SC Distribution SRL Orăștie, cât și sunt creditorii debitoarei, creditori în concurs asupra aceluiași bun și potențiali solicitanți de executări silite individuale, însă petentul nu avea cerere de executare silită, astfel că intimatul nu era obligat să țină seama de interesele unui alt creditor.
În consecință, s-a constatat că nu există date, informații sau dovezi din care să rezulte că intimatul și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu în mod defectuos sau cu rea credință.
Prin rezoluția din 2.09.2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 871/II/2/2008, în temeiul art. 278 CPP, s-a respins plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 369/P/2008, ca nefondată.
Probele administrate în cauză au evidențiat că susținerile petentului sunt neîntemeiate, fără suport probator.
Nu există nici un indiciu care să ateste că intimatul ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală sau l-ar fi vătămat pe petent în drepturile sale, cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu cu prilejul executării silite la cererea creditoarei SC Distribution SRL Orăștie.
În lipsa unei cereri de executare silită a petentului care să vizeze bunul urmărit, intimatul a fost în imposibilitate să țină seama de interesele petentului, ca potențial creditor. Ca atare, apreciem că în mod justificat s-a reținut în cauză neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii reclamate, sub aspectul laturii obiective și subiective.
În consecință, în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a CPP, Curtea va respinge ca nefondată plângerea petentului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare, conform art. 192 alin.2 CPP.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 6.08.2008 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 369/P/2008.
Obligă petentul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu intimatul și de la comunicare cu petentul.
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2008.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red.
Dact. /2 ex./8.12.2008.
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu, Teodora Ciur