Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 134/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 134/
ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2009
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă n- Președintele Secției penale
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR - - Procuror șef Secție judiciară
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea plângerii formulate de petentul,domiciliat în B,-, 4, CP.10, împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.13/P/27.01.2009 și a Rezoluției de respingere a plângerii nr.245/II/2/15.03.2009, pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în contradictoriu cu intimatul - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul de mai sus, după care;
Procurorul nu are cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorulsusține că plângerea formulată este nefondată, rezoluțiile atacate fiind legale și temeinice. Petentul și-a manifestat nemulțumirea față de modul de soluționare a plângerii formulate pentru faptele penale reclamante, însă acesta avea calea prevăzută de art.278 Cod procedură penală. Actele premergătoare sunt complete.
Pentru aceste motive, solicită respingerea plângerii și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Prin Rezoluția nr.13/P/27.01.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în temeiul art. 228 alin.4 raportat la art.10 lit.b Cod procedură penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal, raportat la art.2481Cod penal.
Pentru a dispune astfel, Parchetul a avut în vedere următoarele:
Persoana vătămată a formulat plângerea penală împotriva procurorului, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art.246 Cod penal raportat la art.2481Cod penal.
În motivarea plângerii, persoana vătămată a arătat că procurorul nu a efectuat în mod corect supravegherea activității de cercetare penală în dosarul penal nr.3124/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în vederea aflării adevărului în cauză.
Din actele premergătoare, Parchetul a reținut că aspectele sesizate de persoana vătămată nu sunt prevăzute de legea penală.
Astfel, potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii".
Din analiza dispozițiilor legale menționate rezultă că procurorii sunt independenți în ce privește modul în care efectuează urmărirea penală sau supravegherea cercetărilor, precum și în ceea ce privește soluția dispusă.
În aceste condiții, dacă persoana vătămată era nemulțumită de modul cum s-a efectuat activitatea de supraveghere a cercetărilor sau dacă era nemulțumit de vreun act al procurorului ori de soluția dispusă în dosar, putea folosi calea plângerii împotriva actelor procurorului sau împotriva soluției prevăzute de art.278 și 2781Cod procedură penală.
Petentul a formulat plângere pe cale ierarhică împotriva rezoluției nr.13/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nbr.245/II/2/15.03.2009, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
În temeiul art.2781din Codul d e procedură penală, petentul s-a adresat Curții de APEL GALAȚI cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, invocând nelegalitatea acesteia și susținând că făptuitorul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii la care se referă în sesizare, astfel că în mod greșit s-a pronunțat o soluție de neîncepere a urmăriri penale.
Plângerea este nefondată.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea nu constată existența unor indicii privind săvârșirea de către, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.246 Cod penal raportat la art.2481Cod penal, cu prilejul instrumentării dosarului nr.3124/P/2008.
Împrejurarea că soluția pronunțată de magistratul procuror îl nemulțumește pe petent nu poate constitui, în sine, un indiciu de săvârșire a unei infracțiuni, atâta vreme cât acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu în limitele competențelor legale și cu respectarea normelor procedurale.
În aceste condiții, nemulțumirile petentului cu privire la soluția pronunțată de procuror nu constituie temei pentru introducerea unei sesizări penale, ci motive care pot fi invocate pe calea plângerii împotriva actelor procurorului, formulate în temeiul art.278 și art.2781din Codul d e procedură penală.
Pentru aceste considerente, văzând și disp.art.2781pct.8 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul.
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penal,ă, va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul,domiciliat în B,-, 4, CP.10, împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.13/P/27.01.2009 și a Rezoluției de respingere a plângerii nr.245/II/2/15.03.2009, pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
Obligă petentul, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, la plata sumei de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. la plata sumei de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 iulie 2009.
Președinte,
Grefier,
I
Red. - 28.07.2009
Tehnored. - 29.07.2009
2 ex
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă