Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 136/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 136/2009

Ședința publică din 21 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind pronunțarea sentinței în cauza penală privind plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției dispuse în dosarul nr. 699/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierile pronunțate în ședințele publice din 8.10.2009 și 14.10.2009, care fac parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii penale de față:

Constată că petentul a formulat, în temeiul art. 2781.pr.penală plângere împotriva rezoluției procurorului din 14 noiembrie 2008 dată în dosarul nr. 699/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie prev. și ped. de art. 205 și 206 cod penal de către avocatul și numitul.

Plângerea a fost înregistrată la această instanță sub dosar nr-, iar petentul a solicitat instanței admiterea plângerii, prin sentință, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, susținând că infracțiunile nu au fost dezincriminate. Petentul susține că Legea 278/2006 a fost abrogată, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 62/18.01.2007, publicată în nr. 104/12.02.2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, infracțiunile de insultă și calomnie au fost reincriminate.

Prin sentința penală nr.10/F/2009 Curtea ce Apel Alba Iuliaa respins ca nefondată plângerea petentului.

Soluția pronunțată de curtea de apel a fost casată de către Înalta Cure de Casație și Justiție prin decizia nr.1325/2008 pronunțată în dosar nr- și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În considerentele deciziei de casare s-a reținut că soluția primei instanțe nu este motivată și s-a dat îndrumarea ca instanța în rejudecare să examineze și să răspundă punctual fiecărei critici a petiționarului.

Examinând actele și materialul probator din dosar, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția din 14 noiembrie 2008 dată de procuror în dosarul nr. 699/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale,în temeiul art. 10 lit. b pr. penală, în privința săvârșirii infracțiunilor de insultă și calomnie prev. și ped. de art. 205 și 206 cod penal de către avocatul și numitul.

Pentru dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:

Persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva lui arătând că acesta în cuprinsul unui interviu din ziarul "Pensionarul" (al cărui este ) a făcut afirmații de natură a leza demnitatea și onoarea petentului, fapte care în accepțiunea sa constituie infracțiunile de insultă prev. de art. 205 cod penal și calomnie prev. de art. 206 cod penal.

Avându-se în vedere că aceste fapte penale au fost dezincriminate prin Legea nr. 278/2006, în cauză răspunderea făptuitorilor poate fi doar una de natură civilă.

Împotriva rezoluției procurorului a formulat plângere petentul, iar în temeiul art. 2781. pr.p enală plângerea a fost soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dispunându-se respingerea acesteia cu motivarea că o lege abrogată nu mai poate fi reactivată prin dispoziția instanței de contencios constituțional, iar fără o intervenție expresă a legislativului norma rămâne dezincriminată.

Verificând rezoluția atacată Curtea reține următoarele:

Față de temeiul soluției de neîncepere a urmăririi penale, art. 10 lit. b din codul d e procedură penală, dezlegarea ce urmează a fi dată pricinii este ținută de interpretarea asupra activității dispozițiilor art. 205 și 206 din codul penal.

Dispozițiile art. 205 cod penal și art. 206 cod penal au fost abrogate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 însă la rândul lor dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 62/2007. Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."

În consecință cum în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale, în speță normele de abrogare, cu dispozițiile Constituției dispozițiile neconstituționale și-au încetat efectele. Altfel spus, după epuizarea termenului de 45 de zile norma de abrogare nu își mai produce efectele și astfel se consideră că dispozițiile la care a făcut referire norma abrogatoare nu au fost niciodată abrogate.

În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 62 alin.3 din Legea nr.24/2000 potrivit cărora abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv iar prin abrogarea unui act de abrogare anterior nu se repune în vigoare actul normativ inițial deoarece nu suntem în prezența instituției juridice a abrogării ci în aceea a declarării neconstituționalității. Ori, efectele declarării neconstituționalității unei norme sunt reglementate distinct după cum s-a arătat.

Față de acestea reținem că Parchetul a considerat în mod eronat că faptele reclamate de petent nu sunt prevăzute de lege penală.

În aceste condiții, cum prin rezoluțiile atacate Parchetul nu a soluționat plângerea petentului pe fond ci a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că fapta nu este prevăzută legea penală se impune a se admite plângerea petentului și a se dispune în temeiul art. 2781alin. 8 lit. b din codul d e procedură penală desființarea rezoluției atacate, precum și a rezoluției nr. 1067/II/2/2008 din 9.12.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și trimiterea cauzei procurorului pentru efectuarea cercetărilor necesare în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii - avocat în Baroul Hunedoara și - la ziarul "Pensionarul"

Parchetul va verifica susținerile petentului formulate în plângere procedând la audierea acestuia, a făptuitorilor precum și prin administrarea tuturor probelor a căror pertinență va rezulta din cercetările efectuate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul, domiciliat în P, B- 1 - 2. Bl. 105,.26, jud. H împotriva rezoluției nr. 699/P/2008 din 14 noiembrie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art. 2781alin. 8 lit. b din codul d e procedură penală desființează rezoluția atacată, precum și rezoluția nr. 1067/II/2/2008 din 9.12.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și trimite cauza procurorului pentru efectuarea cercetărilor necesare în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii - avocat în Baroul Hunedoara și - la ziarul "Pensionarul"

În baza art. 192 alin. 3 din Codul d e procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red. / Tehnored.

2 ex./ 27.10.2009

Președinte:Alina Lodoabă
Judecători:Alina Lodoabă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 136/2009. Curtea de Apel Alba Iulia