Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 14/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA Nr. 14

Ședința publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea cauzei penale directe privind plângerea promovată de petentul împotriva rezoluției din 07 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 370/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrat și a rezoluției din 11 noiembrie 2009 procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași emisă în dosarul nr. 897/II/2/2009, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.P.P.)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, după care:

Interpelat, petentul precizează că își menține plângerea, plângere pe care promovat-o împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale privind pe intimata, făcând referire la o sentință a Judecătoriei Bârlad pronunțată în dosarul nr- în care nu are nici o calitate. De asemenea, precizează că a declarat recurs împotriva acelei sentințe, atât el cât și socrul său, recurs care a fost respins de Tribunalul Vaslui. Depune la dosar un memoriu.

Nemaifiind alte cereri de formulat, și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii și aplicarea prevederilor legale.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că soluția dată de parchet față de intimată în raport de acuzația adusă prin plângerea inițială este legală și temeinică.

În primul rând, înțelege să invoce excepția inadmisibilității plângerii formulate de petent, raportat la faptul că acesta nu intră în sfera persoanelor prevăzute la disp. art. 278 Cod procedură penală, întrucât, nu a avut calitate de parte în procesul civil soluționat de intimată. Astfel, petentul neavând calitatea de parte, nu poate invoca existența unei vătămări legitime, neputând uza de dispozițiile art. 275, 278, 2781Cod procedură penală.

În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea plângerii ca nefondată, având în vedere că soluția dată în litigiul civil este opinia profesională a judecătorului. Atât judecătorii, cât și medicii, funcționarii publici, experții și orice altă profesiune în care este necesar a se dezbate o chestiune, au controlul rezonabil al interpretării legislației. Nu orice acțiune și soluție dată ca urmare a analizei datelor, nu orice concluzie formulată de un specialist, indiferent de domeniu, reprezintă o infracțiune.

De altfel, petentul la termenul de astăzi a confirmat că recursul declarat împotriva soluției dată de intimată a fost respins, ori, în materia chestiunilor prealabile în materia procedurilor penale, statuează că, potrivit art. 44 alin. 3, că atunci când o chestiune penală depinde de rezolvarea unei chestiuni civile, în această materie, hotărârea definitivă a instanței civile are autoritate de lucru judecat. Astfel, având în vedere faptul că soluția dată de intimată, a fost confirmată prin respingerea recursului, de către instanța superioară, apreciază procurorul că are valoarea unei chestiuni prealabile și se poate concluziona că infracțiunea nu există, iar soluția parchetului este corectă, și solicită respingerea plângerii ca nefondată.

Petentul, având cuvântul cu privire la excepția inadmisibilității plângerii formulate, apreciază că are dreptul de a formula plângere, având în vedere că este socrul său, este, nu aude.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin plângerea formulată înregistrată sub nr- pe rolul Curții de Apel Iași petentul a solicitat desființarea rezoluției din 07 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 370/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrat sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal și a rezoluției procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași emisă la 11 noiembrie 2009 în dosarul nr. 897/II/2/2009.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că este nemulțumit de soluția pronunțată de magistratul în dosarul nr- prin admiterea în mod greșit a excepției prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtul.

În cauză, reprezentantul Parchetului a invocat excepția inadmisibilității plângerii promovate de petent, susținând că nu intră în sfera titularilor dreptului de a formula plângere în procedura prev. de art. 2781Cod procedură penală, excepție pusă în discuție cu ocazia dezbaterilor judiciare.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarelor nr. 370/P/2009 și nr. 370/P/2009 și nr. 897/U/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași constată următoarele:

Prin rezoluția din 07 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 370/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iașia dispus, în baza art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. "a" Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de - judecător în cadrul Judecătoriei Bârlad sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iașia reținut că numiții și din municipiul B, județul V, au adresat Consiliului Superior al Magistraturii o petiție prin care și-au exprimat nemulțumirea față de modul în care a fost soluționată acțiunea civilă având ca obiect "pretenții" formulată în dosarul nr- al Judecătoriei Bârlad.

Audiat fiind, petentul a precizat că judecătorul a comis infracțiunea de "abuz în serviciu" constând în faptul că a hotărât în mod netemeinic admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtul Boabă, împotriva căruia a inițiat procesul civil menționat mai sus.

Din conținutul sentinței civile nr. 1588/27.05.2009 rezultă că acțiunea civilă formulată de reclamantul a fost judecată, potrivit regulilor și principiilor procesuale prevăzute în Codul d e procedură civilă iar sentința pronunțată a fost motivată în fapt și în drept, fiind prevăzută cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Având în vedere aceste aspecte, s-a constatat că fapta reclamată nu există, petenții având posibilitatea de a critica netemeinicia respectivei hotărâri la instanța superioară în grad.

În acest sens, numitul a confirmat că a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1588/27.05.2009 însă Tribunalul Vaslui nu s-a pronunțat până în prezent.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași care, prin rezoluția din 11 noiembrie 2009 dată în dosarul nr. 897/II/2/2009, a respins ca neîntemeiată plângerea petentului.

Analizând plângerea promovată de petentul prin prisma dispozițiilor art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că este inadmisibilă plângerea.

Potrivit art. 2781alin. 1 Cod procedură penală după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror,persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămatepot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Din aceste dispoziții legale rezultă că o condiție esențială de admisibilitate a plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală este ca persoana care face plângere să dovedească calitatea sa de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.

În prezenta cauză, petentul nu are calitatea de persoană vătămată deoarece nu este subiect pasiv al faptei pretins săvârșite de intimata, iar, soluția procurorului nu produce niciun efect asupra sa.

În cauza civilă nr- soluționată de magistratul a figurat în calitate de reclamant numitul, socrul petentului și nu petentul.

Prin urmare, acesta nu a avut calitate procesuală și nu a făcut dovada că prin modul de rezolvare a rezoluției date în dosarul nr. 370/P/2009 s-a produs o vătămate intereselor sale legitime.

Actele efectuate de petent în locul socrului său nu legitimitate în lipsa unui mandat special care să-i confere dreptul de a formula plângere în condițiile prevăzute de art. 2781Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 2781alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală, va respinge ca inadmisibilă plângerea promovată de petentul împotriva rezoluției din 07 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 370/P/2009 și a rezoluției din 11 noiembrie 2009 procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, rezoluții ce vor fi menținute.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 2781alin. 8 lit."a" Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă plângerea promovată de petentul împotriva rezoluției din 07 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 370/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrat și a rezoluției din 11 noiembrie 2009 procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași emisă în dosarul nr. 897/II/2/2009, rezoluții pe care le menține.

Obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimată.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 Februarie 2010

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

16.02.2010

2 ex.

Președinte:Daniela Dumitrescu
Judecători:Daniela Dumitrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 14/2010. Curtea de Apel Iasi