Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 141/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚĂ DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 141

Ședința publică de la 02 2008

PREȘEDINTE: Constantin Mereanu judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenții și, împotriva rezoluției nr. 259/P/2007 din 4 iunie 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA menținută prin rezoluția nr. 1459/II/2/2007 din 3 iulie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă petenta, reprezentată de petentul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se că dosarul se află în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Petentul declară că susține cererea de recuzare formulată împotriva magistraților - judecători din cadrul Secției penale a Curții de APEL CRAIOVA, dar și împotriva magistraților - procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

Cu privire la plângerea formulată, solicită admiterea acesteia, desființarea rezoluției ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei la organul de urmărire penală în vederea începeri urmăririi penale împotriva intimaților, - judecători la Tribunalul Gorj, dar și împotriva intimatului - judecător la Judecătoria Tg. Cărbunești, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și respectiv favorizarea infractorului, prev. de art. 246 cod penal și 264 cod penal.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a cereri de recuzare formulată de petenți împotriva magistraților - judecători și procurori din cadrul Secției penale a Curții de APEL CRAIOVA și respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, ca inadmisibilă.

Cu privire la plângerea formulată de petenți, împotriva rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, pune concluzii de respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivând că aceasta este legală și temeinică.

În același sens, pune concluzii și cu privire la plângerea formulată de petenți împotriva rezoluției nr. 259/P/2007 din 4 iunie 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

CURTEA,

Asupra plângerii penale de față:

Persoanele vătămate și, au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, susținând că în mod abuziv și în vederea favorizării infractorului, completul de judecată format din magistrații, și - judecători al Secția penală a Tribunalului Gorj, prin decizia penală nr. 308/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești, a casat sentința nr. 2161/2006 a acestei instanțe și a respins plângerea formulată împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești, din 4 august 2006, în dosarul nr. 2399/P/2004.

De asemenea, aceeași petenți au formulat plângere și împotriva magistratului judecător, susținând că în mod abuziv și în scopul favorizării numiților, și, prin sentința penală nr. 294 din 28 martie 2007, pronunțată în dosarul nr-, le-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr. 1321/P/2001.

Probele administrate în cauză au evidențiat următoarea situație de fapt:

Persoana vătămată a formulat plângere, prin procuratorul, solicitând efectuarea de cercetări împotriva expertului, susținând că acesta a consemnat date nereale privind raportul de expertiză prin care s-au evaluat și lotizat mai multe parcele de teren.

Prin ordonanța nr. 2399/P/2004 din 26 mai 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului, iar plângerea formulată de a fost respinsă prin ordonanța nr. 2093/II/2/2005, din 28 iunie 2005 Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești.

Și plângerea formulată împotriva acestei rezoluții de către petent a fost respinsă prin sentința penală nr. 2466/2005 a Judecătoriei Tg. Cărbunești.

Prin decizia penală nr. 367/2006 pronunțată de Tribunalul Gorja fost admis recursul declarat de prin procurator, a fost casată sentința instanței de fond și desființată ordonanța nr. 2399/2004, dispunându-se reluarea cercetărilor.

Ulterior, după completarea cercetărilor, prin rezoluția nr. 2399/P/2004 din 4 august 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești, s-a dispus de asemenea scoaterea de sub urmărire penală a lui, iar plângerea formulată împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești, prin Ordonanța nr. 1613//2006 din 12 2006.

Judecătoria Tg. Cărbunești prin sentința penală nr. 2161/2006, a admis plângerea formulată de petenți, a desființat rezoluția de scoatere de sub urmărire penală iar Tribunalul Gorj prin decizia penală nr. 308/2007, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești, a casat sentința și a confirmat Ordonanța nr. 1613/2006 și rezoluția 2399/2004 date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești și respectiv prin procurorul aceluiași parchet.

Completul care a soluționat în recurs cauza, a fost compus din magistrații judecători, și, cu privire la care petentul a formulat plângere, în sensul că aceștia și-au încălcat atribuțiunile de serviciu și ar fi favorizat pe, referitor la soluția de scoatere de sub urmărire penală.

De asemenea, plângerea l-a vizat și pe magistratul judecător de la Judecătoria Tg. Cărbunești, care a respins plângerea formulată de petiționari împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr. 1321/P/2001.

Cercetările efectuate în cauză, s-au concretizat prin rezoluția nr. 259/P/2007 din 4 iunie 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, și, judecători la Tribunalul Gorj dar și față de, judecător la Judecătoria Tg. Cărbunești, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și favorizarea infractorului prev. de art. 246 cod penal și respectiv 264 cod penal.

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere petenții și, care prin rezoluția nr. 1459/II/2/2007 din 3 iulie 2007, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție petiționarii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin sentința penală nr. 522 din 12 2007, pronunțată în dosarul nr. 6740/, în baza art. 2781alin.13 cod pr.penală, plângerea formulată de petiționar a fost înaintată la Curtea de APEL CRAIOVA pentru competentă soluționare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție criticând-o pentru nelegalitate, iar prin decizia penală nr. 88 de la 25 februarie 2008 pronunțată de completul de nouă judecători în dosarul nr. 10084/I/2007, a fost admis, sentința a fost casată și în baza art. 42 cod pr.penală, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind plângerea formulată de petiționarii și, împotriva rezoluției din 4 iunie 2007, dispusă în dosarul nr. 259/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în favoarea Curții de APEL CRAIOVA.

Plângerea este nefondată și urmează să fie respinsă.

Din cuprinsul plângerii (dosar nr. 6740/I/2007- Înalta Curte de Casație și Justiție, fila 1), petiționarii nu fac nici o referire la pretinsele infracțiuni săvârșite de intimații magistrați prev. de art. 246 și 264 cod penal, ci se referă numai la cererea de recuzare formulată împotriva acestora, în scris și oral, astfel că instanța constată că nu există motive cu privire la nelegalitatea sau netemeinicie rezoluțiilor date în cauză, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cu privire la intimați, rezoluție confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

Examinând din oficiu, ordonanța și respectiv rezoluția, se constată legalitatea și temeinicia acestora, probele administrate în caută, neevidențiind nici unul din elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și respectiv favorizarea infractorului.

Cu privire la cererea de recuzare formulată de petiționar împotriva magistraților judecători din cadrul Secției penale a Curții de APEL CRAIOVA și a magistraților procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, se constată că nu s-au invocat de către aceștia nici unul din motivele prev. de art. 51 și următoarele cod pr.penală, astfel că cererea urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Văzând și dispoz. art. 192 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de recuzare, formulată de petenții și, ca inadmisibilă.

Respinge plângerea petenților și, împotriva rezoluției nr. 259/P/2007 din 4 iunie 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA menținută prin rezoluția nr. 1459/II/2/2007 din 3 iulie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, ca nefondată.

Obligă petenții la câte 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 2 2008.

- -

Grefier,

Red.jud.CM

IB/ 08.09.2008. - -

Președinte:Constantin Mereanu
Judecători:Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 141/2008. Curtea de Apel Craiova