Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 144/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 144

Ședința publică din data de 15.02.2010

PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier: -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petentul, fiul lui și, născut la data de 27 ianuarie 1950, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 504/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza art. 278/1 al.8 lit. a s C.P.P.-a respins ca nefondată plângerea formulată de petent și s-au menținut rezoluția din 22.06.2009 dată în dosarul nr. 117/P/2009 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, precum și rezoluția dată de 27.07.2009 de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 859/II/2/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul petent, în stare de deținere, lipsă fiind intimații făptuitori și - -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Recurentul petent și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, precum și față de susținerile părților, în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul petent, arată că a înțeles să formuleze recurs împotriva sentinței penale nr. 504/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât din punctul său de vedere, instanța de fond în mod greșit a respins plângerea formulată.

Apreciază că organele de poliție nu au respectat decizia procurorului și nu a făcut cercetări pentru viol.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei la parchet.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca legală și temeinică. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat susținerile petiționarului.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 504/09.11.2009 Tribunalul Dâmbovița în baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod pr.penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de către persoana vătămată, fiul lui și, născut la 27.01.1950, deținut în Penitenciarul Mărgineni.

S-a menținut rezoluția din 22.06.2009 dată în dosarul nr. 117/P/2009 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița precum și rezoluția dată la 27.07.2009 de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 859/II/2/2009.

În baza art. 192 alin. 2 Cod pr.penală, a fost obligată persoana vătămată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru persoana vătămată, onorariu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr- la data de 07.08.2009 persoana vătămată a solicitat desființarea rezoluțiilor date de către procuror în dosarele nr. 117/P/2009, respectiv 859/II/2/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii și - - și trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, invocând nelegalitatea și netemeinicia celor două acte ale procurorului.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală atașat, instanța a reținut că prin rezoluția dată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la 22.06.2009 în dosarul nr. 117/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii și - - sub aspectul infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 cod penal.

S-a arătat în motivarea rezoluției că față de situația existentă în cauză, nu poate fi pusă în discuție o tergiversare a cercetării penale de către cei doi făptuitori, cu atât mai mult cu cât, în intervalul de timp scurs de la data înregistrării plângerii penale, însăși presupusa victimă a infracțiunii s-a aflat în imposibilitatea de a fi audiată ca urmare a internării acesteia în mai multe rânduri în Spitalul Județean Târgoviște.

S-a mai motivat că infracțiunea de favorizare este o infracțiune corelativă, subsecventă față de infracțiunea săvârșită de către infractorul favorizat, între acestea existând un raport de corelație. Ori în situația existentă în cauză nu s-a putut reține o infracțiune premisă și nici măcar existența unui infractor, așa încât lipsesc temeiurile pentru conturarea unei favorizări, cei doi lucrători de poliție îndeplinindu-și atribuțiile profesionale în conformitate cu legea și fără vreo influențarea a cursului cercetărilor.

La data de 14.07.2009 persoana vătămată a formulat în condițiile art. 278 cod pr.penală, plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, plângere soluționată prin rezoluția din 27.07.2009 și prin care s-a dispus respingerea acesteia, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică soluția dată de procuror în dosarul nr. 117/P/2009, în urma verificărilor efectuate nerezultând indicii pentru reținerea unor acte de favorizare a celor doi denunțați, neimpunându-se astfel reluarea cercetărilor în sensul celor solicitate de către persoana vătămată, soluție comunicată acesteia din urmă la data de 27.07.2009.

La data de 06.08.2009, cu respectarea termenului prevăzut în art. 2781alin. 1 cod pr.penală, a formulat plângere la instanță persoana vătămată, invocând nelegalitatea și netemeinicia celor două rezoluții dispuse în faza urmăririi penale, solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Prima instanță a analizat această plângere prin prisma lucrărilor dosarului atașat așa cum prevăd dispozițiile art. 2781alin. 7 cod pr.penală, dar și a înscrisurilor prezentate de către persoana vătămată, constatând că este nefondată.

Cu privire la situația de fapt s-a reținut că persoana vătămată aflată în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Ploiești, a formulat mai multe plângeri adresate fie Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, fie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița, prin care sesiza că nepoata sa, numita a fost lipsită de libertate de anumite persoane din comuna care se ocupă cu traficul de droguri și traficul de persoane.

Aceste plângeri au format obiectul dosarelor penale nr. 150/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari și nr. 87/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița.

Prin rezoluția din 06.04.2009 dată în dosarul nr. 150/P/2009 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcaris -a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prev. de art. 189 alin. 1 cod penal, motivat de faptul că cele sesizate de către nu se confirmă, soluția menținută de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari prin rezoluția din 24.04.2009 prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată în condițiile art. 278 cod pr.penală.

Prin rezoluția dată de către Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT- Biroul Teritorial Dâmbovița, la 22.04.2009 în dosarul nr. 87/D/P/2008, s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari pentru a se pronunța sub aspectele infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. 1 și 197 alin. 1 cod penal.

În timpul cercetărilor, la data de 09.03.2009 în calitate de denunțător a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu o plângere prin care solicita tragerea la răspundere penală a celor 2 lucrători de poliție care au efectuat cercetările în dosarul având ca obiect infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. 1 cod penal, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 264 cod penal - favorizarea infractorului, invocând o întârziere în soluționarea dosarului prin tergiversarea cercetărilor.

Prima instanță a precizat faptul că cercetările efectuate în cauzele ce au avut ca obiect plângerile formulate de către persoana vătămată (cele având ca obiect infracțiunile de lipsire de libertate, trafic de droguri, trafic de persoane), au relevat că nu se poate reține infracțiunea de lipsire de libertate, însăși recunoscând în una din declarațiile date că nu i-a fost restrânsă libertatea de mișcare.

Ori infracțiunea de favorizare a infractorului este una corelativă, față de infracțiunea săvârșită de cel favorizat, între acestea existând un raport de corelație deoarece existența favorizării este condiționată de existența celeilalte fapte a infractorului favorizat. În speță, nu s-a putut reține infracțiunea premisă, astfel că lipsesc temeiurile pentru conturarea unei favorizări.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția ca ajutorul să fi fost dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, cerință ce face parte din latura obiectivă a infracțiunii, deoarece intervalul de timp scurs de la data înregistrării plângerilor și până la data soluționării acestora nu a fost de natură a caracteriza o cercetare penală tergiversată. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în dosarul de urmărire penală atașat, însăși presupusa victimă a infracțiunii sesizate s-a aflat în imposibilitate de a fi ascultată ca urmare a internării acesteia în Spitalul Județean Târgoviște.

În final, prima instanță a reținut că cei doi lucrători de poliție și-au îndeplinit atribuțiunile profesionale în conformitate cu legea și fără vreo influențare a cursului cercetărilor, astfel încât plângerea formulată a fost respinsă, menținându-se cele două rezoluții date de către parchet ca legale și temeinice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că a înțeles să atace sentința, întrucât, din punctul său de vedere, instanța de fond în mod greșit i-a respins plângerea formulată.

Recurentul a apreciat că organele de poliție nu au respectat soluția procurorului DIICOT și nu au făcut cercetări și pentru infracțiunea de viol comisă împotriva nepoatei sale, așa încât se impune admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări față de lucrătorii de poliție reclamați, sub acest aspect.

Examinând sentința recurată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de susținerile recurentului și de dispozițiile legale incidente în materie art. 278/1 și 385/6 alineatul ultim cod procedura penală, curtea constată că recursul petentului este nefondat.

Recurentul petent a formulat, inițial, o plângere penală, împotriva celor doi lucrători de poliție, agentul șef, din cadrul Poliției orașului și agentul principal -, din cadrul D pentru săvârșirea de către cei doi lucrători de poliție a unor infracțiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 cod penal, considerând că aceștia nu au instrumentat în mod corect cercetările efectuate în legătură cu mai multe fapte de trafic de droguri, trafic de persoane, lipsire de libertate și viol, în care nepoata sa avea calitatea de victimă.

Trebuie precizat că o parte din infracțiunile reclamate, respectiv cele de trafic de persoane și trafic de droguri au fost investigate de către Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție - Biroul Teritorial Dâmbovița, care prin rezoluția nr. 87/D/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale pentru aceste infracțiuni față de numiții, și și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari spre competentă soluționare sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 197 al.1 și 189 al.1 cod penal.

În cuprinsul acestei rezoluții s-a arătat că cercetările efectuate nu au relevat nici un fel de probe referitoare la existența vreunui grup organizat care să-i fi administrat droguri nepoatei petentului - și să fi încercat să o vândă unor țigani în vederea exploatării ei sexuale.

Intimatul - -, agent de poliție judiciară în cadrul D, a efectuat unele acte de urmărire penală în acest dosar ca urmare a delegării sale de către procurorul DIICOT, printre care și audierea presupusei victime, a petentului și a altor două persoane ( așa cum rezultă din declarația sa aflată la fila 7 din dosarul de urmărire penală).

Intimatul, agent șef în cadrul Poliției orașului R, a fost cel care a întocmit referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 al.1 cod penal, preluată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari prin rezoluția nr.150/P/2009 din 06 aprilie 2009.

Recurentul petent susține că prin actele procedurale efectuate, cei doi lucrători de poliție ar fi urmărit să-i favorizeze pe autorii infracțiunilor săvârșite împotriva nepoatei sale.

Ori, din cuprinsul ambelor rezoluții, atât cea a procurorului DIICOT nr. 87/D/P/2008, cât și din cea a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari nr. 150/P/2009 rezultă că, în declarațiile date, chiar presupusa victimei a infracțiunilor reclamate de petent, nepoata sa, contrazice susținerile din plângerile penale ale unchiului său, arătând că, în perioada reclamată, nu a fost sechestrată și nici nu a întreținut relații sexuale împotriva voinței sale.

Ambele rezoluții menționate puteau fi supuse controlului instanței de judecată, în cadrul procedurii prev. de art. 278/1 cod procedură penală și numai în acest context instanța de judecată sesizată cu soluționarea plângerii, putea verifica dacă cercetările efectuate sunt complete sau nu.

Actele premergătoare efectuate în cauza de față nu relevă însă, date că cei doi intimați prin investigațiile făcute ar fi încercat să influențeze in vreun fel cursul cercetărilor pentru a da ajutor persoanelor învinuite de petent.

Ca atare, în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt indicii care să ateste că cei doi intimați nu și-ar fi îndeplinit în mod profesionist atribuțiunile de serviciu sau și-ar fi încălcat aceste îndatoriri cu scopul de a favoriza pe cineva.

În concluzie, pentru considerentele prezentate pe larg mai sus, curtea apreciază ca fiind corectă soluția primei instanțe de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției nr. 117/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi lucrători de poliție.

Cum recurentul petent nu a învederat curții de apel elemente noi care să schimbe situația reținută de prima instanță, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b cod procedură penală, recursul acestuia se va privi ca nefondat și va fi respins ca atare.

Văzând și disp. art. 192 al.2 cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul, fiul lui și, născut la data de 27 ianuarie 1950, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 504/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2010.

Președinte, Judecători,

- - - - - -

Grefier,

Red. DG/

4ex/03.03.2010

f--Tb.

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

Președinte:Dan Andrei Enescu
Judecători:Dan Andrei Enescu, Gabriela Diaconu, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 144/2010. Curtea de Apel Ploiesti