Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 146/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 146

Ședința publică din 28 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu judecător

GREFIER: - -

**********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.

La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției nr.572/04.06.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.572/P/2007.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința de judecată din data de 23 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

CURTEA

- DELIBERÂND -

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la această instanță, petentul în contradictoriu cu intimații -, și, a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 572/P/2008 din 4.06.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În motivarea cererii, petentul a arătat că:

1. D-nul procuror care a instrumentat cauza nu a observat că în cei trei ani de cercetări penale nimeni nu a citit plângerea prealabilă, nimeni nu a citat partea vătămată pentru a se cere acesteia probele pe care le are de propus în dovedirea plângerii penale. Dosarul a fost secret pentru partea vătămată, care a solicitat în scris și oral să se consemneze că are probe de propus în dovedirea plângerii penale, dar degeaba.

2. S-a încălcat flagrant dreptul la apărare al părții vătămate.

3. Prin Rezoluția nr. 572/4.06.2008 s-a încălcat dreptul la un proces echitabil așa cum este el reglementat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

4. Soluția dată este ilegală deoarece în timpul cercetărilor penale s-a produs "decesul părții vătămate" și-a încetat activitatea Cabinetul Individual de Avocatură " ", lucru care poate fi verificat ușor la Baroul B, iar apoi la Administrația Finanțelor Publice B, s-a produs lichidarea părții vătămate și radierea ei din evidențele contabile.

Dacă partea vătămată era o persoană fizică și decedată în timpul procesului penal fără moștenitori tot aceeași soluție se dă, adică art.10 lit.a și b din C.P.P. cum este acest dosar?

Față de această situație solicită a se constata că soluția dată este ilegală și să fie infirmată conform motivelor mai sus menționate.

5. Urmărirea penală este incompletă, iar soluția nelegală deoarece organul de urmărire penală nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor reclamate, nici asupra principalelor probe de la dosar. Mai mult, principalele acte de la dosar au fost citite și analizate trunchiat, contrar conținutului lor, iar faptele autorilor sunt pur și simplu neglijate.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 4 iunie 2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind plângerea formulată de av. împotriva av. -, și, întrucât faptele sesizate nu se confirmă, din actele premergătoare, efectuate în cauză.

Prin rezoluția din 9 iulie 2008, pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a respins plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției mai sus arătate.

- avocat în cadrul Baroului B, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru efectuarea de cercetări față de - și, - ultimii trei fiind cetățeni germani, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 al.1, 3, 5 Cod Penal, art.290, 291 și 194 al.1, 2.

Cod Penal

La data de 10.03.2006, - - avocat în cadrul Baroului B, a încheiat contractul de asistență juridică - cu " -LEASING CO KG" GERMANIA, contract ce a fost semnat de partea germană de directoarea -. Au asistat la încheierea contractului - în calitate de acționar majoritar și - în calitate de traducător de limbă germană.

Obiectul contractului l-a constituit recuperarea unor rate restante aferente unor clienți care au cumpărat autoturisme de la societatea germană.

În această situație se afla și av.. Aceasta a fost apărătorul firmei germane în baza contractului de asistență juridică 1/8.11.2004, calitate în care a fost în Germania la societatea comercială și a achiziționat un autoturism MBE 200 K în valoare de 35.800 Euro, din care a achitat suma de 11.000 Euro cu titlu de avans, urmând ca ulterior diferența să fie achitată în 48 de rate lunare, în valoare de câte 542 Euro.

- a investit cu formulă executorie contractul -/15.09.2004, iar prin încheierea din 10.08.2006 a Judecătoriei Bacău - dosar 9800/2006, s-a încuviințat executarea silită a contractului. Punerea în executare a titlului executoriu s-a făcut prin BEJ.

Av- a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare silită.

Faptele reclamate de către față de - și gerbes, nu se confirmă, acestea având caracterul unor litigii de natură civilă.

Prin actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a lămurit cauza sub toate aspectele reclamate în vederea justei soluționări a acesteia. În acest sens, nu este întemeiată susținerea petentului referitor la audierea acestuia în vederea indicării și altor mijloace de probă.

Petentul nu a avut calitate de parte vătămată în cauză, nefiind începută urmărirea penală.

Faptul că partea vătămată nu mai există, "s-a produs decesul părții vătămate" - cum arată avocatul petent, nu are nicio importanță în ceea ce privește temeiul pentru care nu s-a dispus începerea urmăririi penale, având în vedere că dispozițiile art.10 lit.a și b nu C.P.P. privesc situația decesului părții vătămate sau radierii persoanei juridice atunci când are calitatea de parte vătămată, cu aspectul că fapta imputată intimaților nu a fost comisă în realitatea obiectivă, nu există și nu se poate dispune începerea urmăririi penale împotriva unor persoane nevinovate și fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind de natură civilă, comercială, eventual contravențională (lipsind trăsătura esențială a infracțiunii - prevederea în legea penală).

Așa fiind, urmărirea penală este completă, organul de urmărire penală s-a pronunțat asupra tuturor faptelor pretins a fi comise de intimați, drept pentru care rezoluția penală contestată este temeinică și legală, neimpunându-se una dintre soluțiile prevăzute de art.2781al.8 lit.b sau c.

C.P.P.

Față de cele mai sus reținute, Curtea de Apel, în temeiul art.2781al.8 lit.a va C.P.P. respinge plângerea potrivit dispozitivului prezentei.

Văzând și dispozițiile art.192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.2781al.8 lit.a C.P.P. respinge ca nefondată plângerea formulată de petent.

Menține rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, din 04.06.2008, pronunțată în dosar nr. 572/P/2008, de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În temeiul art.192 al.2 C.P.P. obligă petentul la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și intimata - și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Red. -

Tehnored. - - 2 ex.

14/14.11.2008

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 146/2008. Curtea de Apel Bacau