Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 146/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 146/
Ședința publică de la 27 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea plângerii formulată conform dispozițiilor art. 2781cod pr.penală, de petenta, împotriva rezoluției nr. 256/P/2008 din 12.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 735/II/2/2009 din 15.06.2009 a Procurorului General - Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
La apelul nominal au lipsit petenta și intimații și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că prin încheierea din 27.08.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI - secția penală, ambele dosare având același obiect și aceleași părți, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea plângerii formulată de petentă ca fiind nefondată. Arată că petenta s-a prezentat la notar și a fost de acord cu intimata să-și extindă apartamentul, situație care rezultă și din dosarul civil aflat pe rol și din declarațiile celorlalte persoane care au arătat că petenta, personal s-a prezentat la notar și a declarat că este de acord cu extinderea apartamentului intimatei în vederea înființării unui cabinet de avocatură. Solicită respingerea plângerii formulată ca fiind nefondată, cu obligarea petentei la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA:
Asupra procesului penal de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- petenta a formulat plângere, conform art. 2781Cod proc.pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 256/P/2008 din 12.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 735/II/2/2009 din 15.06.2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține în fapt următoarele:
Prin rezoluția nr. 256/P/2008 din 1]2.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIs -a dispus, în baza prev. art. 228 alin.6 Cod proc. pen. și art. 10 lit. a Cod proc.pen, neînceperea urmăririi penale față de (avocat în cadrul Baroului V ) și, soțul acesteia, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 290, 291, 220 Cod pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, a avut în vedere că persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva avocatului din cadrul Baroului V și împotriva făptuitorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 din Codul penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal și uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal.
În motivarea plângerii, persoana vătămată a arătat că făptuitorii s-au folosit de un "act notarial" care ar conține semnătura sa și astfel a ocupat o parte din imobilul ce-i aparține.
Din actele premergătoare aflate la dosar s-a stabilit că persoana vătămată și făptuitorii locuiesc în același bloc,situat în Focșani, str.-,. 19. Persoana vătămată locuiește la apartamentul nr. 4, iar făptuitorii la apartamentul nr. 1. Apartamentul făptuitorilor este amplasat la parter iar apartamentul persoanei vătămate este amplasat la etajul 1.
În anul 2004, a demarat procedurile pentru extinderea apartamentului în vederea înființării unui cabinet de avocatură.
În acest sens, făptuitoarea avea nevoie de avizele necesare construirii dar și de un contract de concesionare a unei suprafețe de teren necesar extinderii apartamentului.
Pentru aceste avize era necesară o declarație a unor vecini privind acordul lor în vederea extinderii imobilului.
La data de 14.07.2004, făptuitoarea s-a prezentat la Biroul Notarului Public din Focșani împreună cu ( soțul persoanei vătămate) și cu, proprietarul apartamentului nr. 2 din același bloc.
La brioul notarului s-a întocmit încheierea autentificată sub nr. 220 din 14.07.2004 prin care declaranții erau de acord ca făptuitoarea să-și extindă apartamentul.
În baza acestei declarații făptuitoarea a demarat procedura obținerii autorizațiilor necesare și la data de 20.12.2004, făptuitoarea a solicitat Primăriei Focșani eliberarea Certificatului de Urbanism care a fost eliberat la data de 31.12.2004. În baza acestuia s-a demarat construcția.
În jurul datei de 02.12.2004 a decedat. În aceste condiții, persoana vătămată a considerat că ar fi necesară declarația de consimțământ a persoanei vătămate, având în vedere că soțul acesteia, care semnase prima declarație, decedase.
Astfel, la data de 29.12.2004 făptuitoarea și persoana vătămată s-au prezentat la biroul aceluiași notar din Focșani unde persoana vătămată a făcut o declarație autentificată sub nr. 4804 prin care era de acord ca făptuitoarea și soțul acesteia să concesioneze imobilul.
În plângerea de față, persoana vătămată sesizează că semnătura de pe declarația autentificată sub nr. 4804 din 29.12.2004 nu-i aparține și că făptuitorii s-au folosit de această declarație și în mod ilegal au efectuat lucrările de extindere.
Din actele premergătoare aflate la dosar rezultă că persoana vătămată a fost prezentă în ziua de 29.12.2004 la biroul notarului și a semnat declarația autentificată sub nr. 4804 din 29.12.2004.
Aceste aspecte rezultă din declarația făptuitoarei, din declarația soțului acesteia,.
De asemenea, acest aspect rezultă și dintr-o întâmpinare formulată de persoana vătămată într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Focșani, nr- în care persoana vătămată recunoaște că semnătura pe acea declarație îi aparține dar că nu știe ce a semnat deoarece era bulversată de decesul soțului său.
În aceste condiții, față de probele aflate la dosar, s-a apreciat că susținerile persoanei vătămate nu sunt confirmate de actele premergătoare efectuate, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 Cod penal și art. 291 Cod penal.
Din actele premergătoare aflate la dosar ( avize, certificate de urbanism, contract de concesiune ) rezultă că amenajarea cabinetului de avocatură s-a făcut exclusiv pe apartamentul deținut de făptuitori.
Pentru acest motiv s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 220 Cod penal.
Împotriva rezoluției nr. 256/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa formulat plângere, conform art. 275 - 278 Cod proc.pen. petenta.
Prin rezoluția nr. 735/II/2/2009 din 15.06.2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, plângerea petentei a fost respinsă ca nefondată, reținându-se că examinând actele premergătoare efectuate în cauză se constată că cercetările sunt complete iar rezoluția adoptată este legală și temeinică.
Situația de fapt reținută de procuror este conformă actelor premergătoare efectuate în cauză.
Susținerea petentei precum că semnătura de pe declarația autentificată sub nr. 4804 din 29.12.2004 la Biroul Notrului Public nu-i aparține este infirmată de actele premergătoare efectuate în cauză. Astfel, în dosarul civil nr- aflat pe rolul Judecătoriei Focșani, prin întâmpinarea depusă la data de 22.02.2007 petenta recunoaște că semnătura de pe declarația notarială nr. 4804 din 29.12.2004 dată la biroul Notarului Public îi aparține însă la acel moment nu știa cu exactitate ceea ce semnează. Acest act se coroborează cu declarațiile date de făptuitorii și.
Pe de altă parte actele premergătoare efectuate în cauză conduc la concluzia că amenajarea cabinetului de avocatură s-a realizat exclusiv pe apartamentul deținut de cei doi făptuitori.
Împotriva ambelor rezoluții a formulat plângere petenta criticând ambele soluții pentru netemeinicie și solicitând efectuarea unei expertize grafologice, care să stabilească dacă semnătura depusă pe declarația dată la notarul public îi aparține sau nu.
Analizând plângerea formulată din prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că aceasta este nefondată, urmând să fie respinsă.
În mod corect procurorul care a efectuat acte premergătoare în cauză a apreciat că din acestea nu se conturează existența săvârșirii vreunei infracțiuni în sarcina făptuitorilor.
Făptuitorii au acționat cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la autorizarea în construcții, pentru extinderea și modernizarea apartamentului proprietatea lor, unde este situat și cabinetul de avocatură.
Făptuitorii au cerut și obținut acordul celorlalți proprietari din bloc pentru efectuarea lucrărilor, sens în care este de observat că niciun alt proprietar nu a mai formulat plângere penală împotriva făptuitorilor, cu excepția petentei.
În mod corect s-a stabilit că petenta a fost cea care a semnat declarația de consimțământ, la data de 29.12.2004, după decesul soțului ei, fiind necesară reînnoirea consimțământului, așa după cum rezultă din declarațiile lui, și a notarului public, cât și din întâmpinarea depusă de petentă într-un litigiu civil aflat pe rolul Judecătoriei Focșani ( dosar nr-) între aceleași părți, în care recunoaște că a semnat personal în fața notarului public,însă nu își mai amintește ce a semnat.
Or, rolul notarului public este tocmai acela de a stabili identitatea persoanei care se prezintă în fața sa și de a se asigura că aceasta, în cunoștință de cauză, își manifestă un consimțământ valabil.
Așa fiind și văzând și prev. art. 2781alin.8 lit.a Cod proc.pen. Curtea va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 256/P/2008 din 12.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 735/II/2/2009 din 15.06.2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
Conform art. 192 alin.2 Cod proc.pen. petenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului proces penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza prevederilor art. 2781alin.8 lit. a Cod proc. pen. respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta ( domiciliată în Focșani, str.-,. 19,. 4, jud.V, CNP - -) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 256/P/2008 din 12.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 735/II/2/2009 din 15.06.2009 a Procurorului General -Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
În baza prevederilor art. 192 alin.2 Cod proc.pen. obligă pe petenta la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentă și intimații, domiciliată în Focșani, str.-,. 10,. 1, jud.V și, domiciliat în Focșani, str.-,. 10,. 1.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 august 2009.
PREȘEDINTE,
- - Grefier,
- -
Red. /28.08.2009
Tehnored./2 ex./ 02.09.2009
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu