Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 148/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 148

Ședința publică de la 03 2009

PREȘEDINTE: George Ciobanu judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluției nr. 1055/P/2008 din 12 martie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

La apelul nominal au lipsit petentul, care a fost reprezentat de, apărător ales, și intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând plângerea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat având cuvântul pentru petent a solicitat admiterea plângerii și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale.

A arătat că plângerea a fost formulată în termen în raport cu data rezoluției respectiv 14.04.2009.

S-a arătat că petentul a formulat plângere împotriva comisarului de poliție la data de 04.12.2008, dată la care acesta soluționase deja dosarul. Petentul a formulat și plângere la procuror împotriva actelor și măsurilor organului de cercetare penală.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale este nelegală pentru că în procesul verbal încheiat la 20.11.2008 s-au făcut mențiuni false în sensul că cele consemnate rezultă din examinarea registrului agricol al com. și nu al mun. C și nu au fost analizate actele com. sat Izvorul.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea plângerii formulate ca nefondată întrucât intimatul nu a săvârșit infracțiunile arătate în plângere iar soluția adoptată în cauză de către Parchet este legală și temeinică.

CURTEA,

Asupra plângerii de față;

Prin rezoluția nr. 1055/P/2008 din 12 martie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în temeiul art. 228 alin.6 rap. la art. 10 lit. a Cod pr.penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 264,289,291 cod penal, reținând următoarele:

Prin plângerea formulată de persoana vătămată, s-a solicitat efectuarea de cercetări penale față de comisarul de poliție, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului, fals intelectual și uz de fals.

Totodată a arătat că a formulat plângere penală împotriva numiților, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 289 și 291 cod penal, plângere ce a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 4848/P/2008 și care a fost repartizată comisarului de Poliție în vederea efectuării urmăririi penale, dar de la data primirii lucrării - martie 2008 și până în luna 2008,intimatul nu a dispus nicio măsură în vederea soluționării cauzei și nici nu a ținut seama de solicitările petentului, formulate cu ocazia primirii în audiență.

A mai arătat, că la data de 20 octombrie 2008 comisarul a întocmit un proces verbal în cuprinsul căruia a făcut mențiuni false, în sensul că aspectele consemnate rezultau din examinarea registrului agricol al comunei și nu al mun. C, așa cum s-a reținut în actul întocmit.

Existând actele premergătoare existente la dosar, s-a constatat că faptele în legătură cu care s-a solicitat efectuarea de cercetări penale nu există, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Cu privire la plângerea din data de 22 aprilie 2008, persoana vătămată a arătat că la data de 15 martie 1988, cumpărat de la din comuna, D, o casă compusă din 2 camere și sală, precum și terenul aferent în suprafață de 1950 mp, vânzarea - cumpărarea intervenită între părți, fiind consemnată în cuprinsul unui înscris sub semnătură privată, denumit chitanță.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a eliberat un titlu de proprietate numitei, în care a inclus o parte din terenul pe care persoana vătămată l-a dobândit la data de 15 martie 1998, deși cunoștea că este proprietatea sa.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova sub nr. 4848/P/2008 și a fost repartizată comisarului de Poliție, din cadrul IPJ D - Serviciul poliției de ordine publică, în vederea efectuării urmăririi penale

Pe parcursul urmăririi penale au fost audiate persoana vătămate, făptuitorii, precum și martorii și, fiind depuse și mai multe înscrisuri la dosarul cauzei.

La data de 20 octombrie 2008 comisarul a întocmit un proces verbal în cuprinsul căruia a reținut că, la pagina 67 din registrul agricol al localității - Izvorul, corespunzător anilor 1959 - 1962 figurează cu soția și cei cinci copii cu următoarele suprafețe: 1,50 ha teren arabil și 0,10 ha curți construcții pe următoarele parcele comuna 1,0 ha, iar în V Satului 0,60 ha, iar la finalul cercetărilor, prin referatul nr. - din 10 2008 comisarul a propus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii mai sus menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 215, 246, 260. 289, 290 și 291 cod penal.

Propunerea formulată a fost confirmată prin rezoluția cu nr. 4848/P/2008 din 16 decembrie 2008 Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și menținută prin rezoluția nr. 407/II/2/2009 din 6 februarie 2009 prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Față de actele depuse la dosar, a rezultat că starea de fapt prezentată de ofițerul de poliție nu a comis acte sau fapte prin care favorizeze situația juridică a unor infractori și nu a făcut mențiuni false în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 20 octombrie 2008.

Cu privire la susținerea persoanei vătămate că intimatul nu a efectuat acte de urmărire penală în intervalul cuprins între lunile - martie - 2008, din actele de la dosarul cauzei a rezultat că există acte premergătoare efectuate anterior lunii 2008 (declarațiilor făptuitorilor, Curtea, ale martorului ).

Pe de altă parte, s-a precizat că dacă persoana vătămată a fost nemulțumită de modul în care au fost efectuate actele de urmărire penală de către comisarul, aceasta putea formula plângere în temeiul art. 275 Cod pr.penală, pe care să o adreseze procurorului care a supraveghea activitatea de urmărire penală efectuată de comisar, procurorul având astfel posibilitatea să ia măsuri în vederea urgentării soluționării cauzei.

De asemenea, durata de soluționare a unei cauze penale, depinde de complexitatea acesteia, dar și de numărul total al cauzelor repartizate spre soluționare unui organ de cercetare penală, astfel că depășirea unui termen, considerat rezonabil de persoana vătămată, nu echivalează cu săvârșirea de către organul de cercetare penală a unor acte cu caracter abuziv în sensul dispoz. art. 246 cod penal.

În ceea ce privește procesul verbal întocmit la data de 20 2008, din examinarea acestuia a rezultat că a fost verificat registrul agricol al localităților - Izvorul și nu a mun. C, așa cum s-a arătat în plângerea formulată, iar pe de altă parte aspectele consemnate se regăsesc înscrise la pagina 67 din registrul menționat, așa cum s-a reținut în procesul verbal întocmit.

Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere petentul, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 775/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, reținându-se că soluția adoptată în cauză este legală și temeinică, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, din care rezultă inexistența unor temeiuri de fapt ori de drept care să justifice reținerea în sarcina ofițerului de poliție reclamat, a unor fapte prevăzute de legea penală, cu ocazia efectuării cercetărilor în dosarul nr. 4848/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Astfel, potrivit legii procesual penale, organul de cercetare penală din cadrul poliții judiciare efectuează urmărirea penală într-un dosar penal sub conducerea și supravegherea unui procuror din cadrul unității de parchet competente.

Mai mult, din verificările efectuate nu au rezultat tergiversări, încălcarea atribuțiilor de serviciu ori alte fapte prevăzute de legea penală, de către ofițerul de poliție.

Împotriva rezoluției nr. 1055/P/2008 din 12 martie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și a rezoluției nr. 775/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, a formulat plângere la Curtea de APEL CRAIOVA, la data de 7 mai 2008, petentul.

Potrivit dispoz. art. 2781Cod procedură penală, plângerea poate privi numai rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, iar nu și actul prin care procurorul ierarhic superior respinge o plângere formulată în temeiul dispoz. art. 275 - 278 Cod procedură penală.

În ce privește rezoluția nr. 1055 din 12 martie 2009, Curtea apreciază că plângerea formulată este nefondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța contată că în mod corect s-a dispus prin rezoluție neînceperea urmăririi penale, întrucât din actele premergătoare efectuate nu rezultă existența faptelor reclamate în plângere.

Din verificările efectuate, în rezoluție s-a reținut că intimatul a întocmit proces verbal la 20 2008, potrivit căruia a fost verificat registrul agricol al localităților - Izvorul și nu cel al mun. C, iar mențiunile consemnate în procesul - verbal se regăsesc la pagina 678 acestui registru.

De asemenea, s-a constatat în mod corect că intimatul, anterior lunii 2008, efectuat acte premergătoare având în vedere declarațiile date de făptuitorii, și cea a numitului, iar în privința duratei de soluționare a unei cauze penale, procurorul a apreciat, în mod just că pentru aprecierea ca rezonabil a termenului procesului, trebuie avută în vedere complexitatea cauzei precum și numărul cauzelor repartizate spre soluționare organului de cercetare penală.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, va respinge plângerea formulată ca nefondată, iar în temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul, împotriva Rezoluției nr. 1055/P/2008 din 12 martie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, ca nefondată.

Obligă petentul la 40 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 3 2009.

- -

Grefier,

- -

Red. jud. GC.

IB/25.11.2009

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 148/2009. Curtea de Apel Craiova