Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 149/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 149

Ședința publică din data de 29 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru

*

GREFIER - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&& Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - legal reprezentat de

PROCUROR - -A

La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției nr. 767/P/2009 din 13 august 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 în C.P.P. sensul că au fost desfășurate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Petentul depune la dosar memoriu.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Petentul solicită admiterea plângerii și să-i fie restituite cele 32 milioane lei, care au fost încasate pe nedrept și condamnarea executorului pentru abuz în serviciu.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea rezoluției procurorului general ca fiind legală și temeinică, bazată pe probatoriu complet.

- CURTEA - deliberând -

Asupra acțiunii penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr.550/32/15.03.2009 petiționarul în contradictoriu cu intimatul -, a formulat plângere împotriva Rezoluției 585/II/2/23.09.2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În motivarea plângerii petiționarul a arătat că executorul judecătoresc a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu deoarece el a achitat creditorului C-tin banii pe care îi datorează acestuia.

Plângerea formulată este nefondată.

Prin ordonanța procurorului din data de 13 august 2009 dată în dosarul nr.7675/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmării penale față de executorul judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 cu art.41 al.2 Cod penal. Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut faptul că pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc au fost înregistrate 4 dosare de executare silită la cererea debitorului, împotriva creditorului: 108/2005, 194/2006, 52/2008 și 60/2009.

1) Dosarul de executare nr. 108/2005 a avut ca obiect executarea silită a titlului executoriu - sentința penală nr. 534/2004 a Judecătoriei Buhuși prin care inculpatul a fost achitat în temeiul art. 10 lit.1Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 205 Cod penal și în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 Cod penal. Prin această hotărâre a fost obligată partea vătămată să-i plătească inculpatului suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Hotărârea a rămas definitivă la data de 21.04.2005 prin decizia penală nr. 369/R/2005 a Tribunalului Bacău.

La data de 2.03.2005 executorul judecătoresc a solicitat instanței încuviințarea executării silite. Prin încheierea din 3.03.2005 pronunțată în dosarul nr. 382/2005 al Judecătoriei Buhușis -a încuviințat executarea silită a titlului executoriu nr. 534/2004. la data de 10.03.2005 s-a emis somație către. La data de 11.04.2005 executorul a solicitat Casei Județene de Pensii B să indisponibilizeze din sumele pe care debitorul le primește, suma de 3.651.500 lei din care 1.000.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare, 651.500 lei cheltuieli de punere de executare și 2.000.000 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de executare.

Debitorul a plătit prin mandat poștal suma de 1.000.000 lei lui, fără a înștiința în timp util executorul judecătoresc.

În data de 1.08.2005, judecătorul judecătoresc a adus la cunoștința Casei Județene de Pensii B că din suma poprită debitorul a achitat creditorului suma de 1.000.000 lei prin mandat poștal, iar în data de 26.09.2005 i-a trimis o adresă creditorului prin care îi solicita să returneze debitorului suma încasată în plus.

La data de 4.07.2005 a făcut plângere penală împotriva executorului judecătoresc. Prin rezoluția nr. 495/P/2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhușia dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art. 288 Cod penal întrucât faptele nu există. Prin rezoluția nr. 605/II/2/2005 prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacăua menținut această soluție.

2) Dosarul de executare nr. 194/2006, s-a format în baza solicitării debitorului de punere în executare a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 885/15.12.2005 pronunțată în dosarul Judecătoriei Buhuși nr. 1649/2005. în acest dosar având ca obiect contestație la executare contestatorul a solicitat anularea formelor de executare din dosarul de executare nr. 108/2005. acțiunea i-a fost respinsă și a fost obligat să-i plătească intimatului, suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Hotărârea a rămas irevocabilă la 4.09.2006 prin decizia civilă nr. 292/2006 a Tribunalului Bacău prin care a fost respins ca nefundat recursul lui, acesta fiind obligat să-i plătească suma de 200 Ron lui cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 787 din 4.09.2006, Tribunalul Bacăua respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de, obligându-l pe acesta să plătească 200 lei cheltuieli de judecată lui.

Prin încheierea Judecătoriei Buhuși pronunțată la data de 22.11.2006, în dosarul nr. 1720/2006 a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu nr. 885/2005.

La data de 7.12.2006 executorul judecătoresc l-a somat pe să plătească suma de 666,45 lei din care 466,45 lei reprezintă cheltuieli de judecată și de punere în executare și suma de 200 lei reprezintă comunicare acte de procedură.

La data de 18.12.2006, executorul a emis adresă către Casa județeană de Pensii B pentru indisponibilizarea sumei de 666,45 lei din sumele pe care le primește debitorul.

Împotriva popririi, a formulat contestație la executare, aceasta făcând obiectul dosarului Judecătoriei Buhuși cu nr-. În rejudecare prin sentința civilă nr. 144/21.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul debitor în contradictoriu cu intimatul creditor și terțul poprit Casa județeană de Pensii B, fiind obligat contestatorul creditor să-i plătească intimatului creditor suma de 300 lei reprezentând onorariu de avocat. Prin decizia civilă nr. 798/R/2008, Tribunalul Bacăua respins recursul formulat de reclamantul pe care l-a obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului pârât.

3) Dosarul de executare nr. 52/2008 a avut ca obiect titlul executoriu - sentința penală nr. 178/12.09.2007 emis de Judecătoria Buhuși. Prin această sentință penală s-a dispus în temeiul art. 2781alin.8 lit. a Cod procedură penală respingerea ca nefondată a plângerii formulată de împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși nr. 817/P/29.03.2007 și nr. 817/P/23.05.2007. prin această hotărâre a fost obligat să-i plătească intimatului suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 57/R/22.01.2008 a Tribunalului Bacău prin care s-a respins recursul declarat de recurentul, fiind obligat recurentul la plata sumei de 300 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat.

La data de 15.05.2008 executorul judecătoresc l-a somat pe debitorul să plătească suma de 816,30 lei din care 666,30 lei reprezentând cheltuieli judiciare la fond și recurs și de punere în executare și suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de executare. În data de 8.07.2008 executorul judecătoresc a emis o adresă către Casa Județeană de Pensii B solicitând indisponibilizarea sumei de 816,30 lei din sumele pe care debitorul le primește.

Cu privire la acest dosar de executare, a făcut plângere penală împotriva executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Prin rezoluția nr. 613/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa dispus în temeiul art. 10 lit. a Cod pr. penală, neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.246 Cod penal și art. 289 Cod penal. Împotriva acestei soluții nu s-a făcut plângere.

4) Dosarul de executare nr. 60/2009 s-a format în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 144/2008 a Judecătoriei Buhuși pronunțată în dosarul nr-. Prin această hotărâre s- respins contestația la executare formulată de contestatorul debitor în contradictoriu cu intimatul și terțul poprit Casa Județeană de Pensii A fost obligat contestatorul creditor să plătească intimatului creditor suma de 900 lei reprezentând onorariu avocat. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 797/19.09.2008 a Tribunalului Bacău, prin care s-a respins recursul recurentului, care a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului pârât.

În data de 15.04.2009 executorul judecătoresc l-a somat pe să achite reclamantului suma de 1.479,30 lei din care 1.320,30 lei reprezintă cheltuieli de judecată și de punere în executare și 150 lei reprezintă cheltuieli de executare.

În data de 28.04.2009 executorul judecătoresc a încheiat un proces verbal prin care a constatat că la biroul său s-a prezentat care a declarat că refuză să achite debitul susținând nu mai are nici o sumă de plătit.

În data de 4.05.2009 executorul a emis adresă către Casa Județeană de Pensii B solicitând indisponibilizarea sumei de 1.479,30 lei din care sumele pe care debitorul le are de primit.

Din analiza hotărârilor judecătorești și a dosarelor de executare enumerate mai sus nu au rezultat indicii temeinice și concludente cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală de către executorul judecătoresc. S-a stabilit că în condițiile în care nu a achitat din proprie inițiativă sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare la care a fost obligat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în dosare în care a avut calitatea de reclamant/parte vătămată, creditorul a urmat procedura legală de executare silită.

În consecință, executorul judecătoresc și-a îndeplinit atribuțiile în conformitate cu Codul d e procedură civilă și Legea nr. 188/2000, nerezultând din cercetări că ar fi încălcat prevederile legale.

Împotriva acestei soluții petiționarul a formulat plângere la Procurorul General care prin Rezoluția din 23 septembrie 2009 dată în dosarul nr.585/II/2/2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa respins plângere ca nefondată pentru aceleași considerente.

În condițiile prevăzute de art.2781Cod procedură penală petiționarul a formulat plângere în fața instanței de judecată.

Instanța analizând probele administrate de organele de urmărire penală și în special copiile dosarelor de executare silită și ale sentințelor pronunțate în cauzele civile care s-au derulat între părțile implicate, constată că soluțiile pronunțate de organele de urmărire penală sunt legale, faptele executorului judecătoresc nerealizând conținutul vreunei infracțiuni.

Față de aspectele mai sus arătate, în baza art.2781pct.8 lit. a Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul împotriva Rezoluției nr.585/II/2/23.09.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, se va obliga petiționarul să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.2781al.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul împotriva Rezoluției nr.585/II/2/23.09.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă petiționarul al plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petiționar.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

red. -

tehnored.- - 2 ex.

11.11.2009

Președinte:Gabriel Crîșmaru
Judecători:Gabriel Crîșmaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 149/2009. Curtea de Apel Bacau