Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 151/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 151/2009
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ștefan Făt
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul în stare de deținere din penitenciarul Aiud, asistat de avocat - cu delegație din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la dosar a fost depus răspunsul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel urmare solicitării rezoluției din 12.10.2009, prin care se arată că la această unitate de parchet nu se află nici o lucrare privind pe petent.
Instanța pune în vedere petentului să arate dacă mai susține plângerea formulată și să o precizeze în sensul de a indica rezoluțiile procurorului împotriva cărora înțelege să se plângă.
Petentul arată că a formulat o plângere penală în urmă cu aproximativ două luni împotriva numitului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la care nu a primit răspuns, sens în care s-a luat declarație acestuia, care se află consemnată la dosar.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent solicită a se reveni cu adresă la parchet pentru a comunica dacă există înregistrată plângerea petentului cu privire la numitul.
Reprezentanta arată că este evident că altele au fost motivele pentru care s-a formulat această plângere și față de răspunsul depus la dosar se opune amânării cauzei
Instanța, având în vedere răspunsul parchetului din care rezultă că în evidențele Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA nu se află nici o lucrare privind pe petent, respinge cererea de acordare a unui nou termen și nefiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul petentului lasă la aprecierea instanței admisibilitatea plângerii formulate de petent.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petent ca fără obiect,
Petentul lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii, după care arată că înțelege să și-o retragă.
Avocatul desemnat din oficiu și reprezentanta parchetului solicită instanței a se lua act de manifestarea de voință a petentului.
Față de cele de mai sus, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra plângerii penale de față:
Prin plângerea penală înregistrată la data de 4.11.2009 sub dosar nr- condamnatul s-a plâns împotriva rezoluției din 13.10.2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.
În plângerea sa arată că este nemulțumit de această rezoluție sub aspectul efectuării cercetărilor penale și a actelor premergătoare efectuată în propria sa cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:
Din adresa nr.6366/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA rezultă că pe rolul acestei unități de parchet nu se află nicio lucrare privind pe petentul.
Din declarația dată în fața instanței de către petent nu rezultă că acesta s-ar fi plâns cu privire la vătămarea vreunui drept legitim al său ci arată că a depus o plângere pentru înșelăciune și furt față de numitul din A
Potrivit art.278/1 Cod procedură penală o condiție esențială de admisibilitate a plângerii întemeiate pe aceste dispoziții este ca persoana care face plângere să dovedească calitatea sa de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție, după ce în prealabil a parcurs procedura prev. de art.275, 278 Cod procedură penală.
În prezenta cauză petentul nu are calitate de persoană vătămată și nu este un subiect pasiv al vreunei fapte pretins săvârșite de numitul iar soluția procurorului nu produce nici un efect asupra sa.
De asemenea, faptul că acesta a denunțat autorităților faptă pe care a apreciat-o ca fiind o încălcare a normelor de drept nu-i conferă automat și calitatea de "vătămat în interesele sale legitime", de natură a-i deschide calea plângerii conform art.278 Cod procedură penală.
Față de considerentele expuse nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, plângerea formulată de petent va fi respinsă ca nefondată.
În baza art.191 Cod procedură penală petentul va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul, fiul lui și, născut la 19 mai 1957, deținut în penitenciarul Aiud.
Obligă petentul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -- concediu
Semnează grefier șef
Red.
Dact. 2 ex/30.12.2009
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt