Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 158/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 158/2008
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDIINTE - -
JUDECĂTOR 1: Mircea Bădilă Maria Covaciu Leontin Coraș
Judecător - -
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul - împotriva sentinței penale nr. 489/19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că au fost depuse la dosar concluzii scrise din partea petentului recurent.
Reprezentantul parchetului declară că nu are de formulat cereri prealabile, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de petent ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 489/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 29.05.2007 dispusă de procuror în dosar nr. 1002/P/2006, iar în temeiul art. 192 2 Cod pr.penală a fost obligat petentul la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În dosarul nr. 1002/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-au efectuat cercetări față de făptuitoarea pentru infracțiunile prev. de art. 141 al. 2 lit. b din Legea nr. 64/1995 și pentru infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 Cod penal, urmare a plângerii penale formulate de petentul.
Plângerea penală viza împrejurarea că în anul 2001, firma SC SRL D administrată de făptuitoarea, a desfășurat activități de transport cu un autoturism închiriat de la petent, fără a evidenția în contabilitate veniturile realizate.
Prin rezoluția din data de 29 mai 2007, dată în dosarul nr. 1002/P/2006, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoaras -a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de pentru infracțiunea prev. de art. 141 al. 2 lit. b din Legea nr. 64/1995 și s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 Cod penal.
Plângerea formulată de petentul împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin ordonanța nr. 665/II/2/2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Starea de fapt reținută este în concordanță cu actele dosarului respectiv instanța reține că în data de 27 decembrie 1999, între și, reprezentanta SC SRL D, s-a încheiat contractul de împrumut autentificat pentru autoturismul marca -, pentru a efectua transporturi de persoane.
Durata contractului a fost de 1 an de zile cu o chirie de 400 DM lunar, chiriașul urmând să suporte toate cheltuielile cu întreținerea și reparația autoturismului.
Contractul nu a fost prelungit expres, iar autoturismul a fost restituit proprietarului abia în data de 17 iunie 2002.
Litigiul comercial a fost soluționat de către instanțe cu privire la plata chiriei restante, prin sentința nr. 312/CA/2003, a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a dispus obligarea pârâtei SC SRL D să plătească petentului suma de 112.000.000 lei reprezentând chirie restantă pentru folosirea autoturismului la transport persoane, marca, cu nr. de înmatriculare -, pe perioada 27 decembrie 2000-17 iunie 2002, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 182/A/2004 a Curții de Apel Alba lulia.
SC SRL D nu a achitat datoria stabilită de instanță în favoarea petentului din lipsă de lichidități, creditorul solicitând deschiderea procedurii falimentului debitoarei, conform Legii nr. 64/1005 în dosarul nr. 10589/2004 al Tribunalului Hunedoara.
Administratorul judiciar SC SRL D, în raportul final din noiembrie 2006, concluzionat că debitoarea SC SRL D este lipsită de bunuri și lichidități și a solicitat închiderea procedurii falimentului conform art. 131 lit. d din Legea nr. 85/2006-
Petentul a formulat plângere penală împotriva fostului administrator al debitoarei, existând indicii că unitatea respectivă a desfășurat activități de transport până în vara anului 2001, dar nu a evidențiat în anul respectiv venituri și cheltuieli în contabilitate, creându-se suspiciunea încasării veniturilor în scop personal.
Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, instanța a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 141 al. 2 lit. d din Legea nr. 64/1005, rap. la art. 282 din Legea nr. 31/1990( în vigoare în anul 2001) și al cărei conținut a fost preluat în art. 143 al. 2 lit. b din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței și nici a altei infracțiuni. Astfel, din raportul lichidatorului judiciar, a rezultat că pe baza documentelor financiar contabile prezentate, debitoarea nu a mai desfășurat activitate din anul 2001, iar martorul Aap recizat cu ocazia audierii la organele de cercetare, că autoturismul închiriat în discuție, a funcționat doar până în luna august 2000, dar la Curtea de Apel Alba lulia s-a consemnat greșit anul 2001, în litigiul comercial dintre părți.
Conform art. 141 al. 2 lit. b din Legea 64/1995 constituie infracțiunea de bancruta frauduloasă și se sancționează cu pedeapsa prevăzută laart. 282din Legea nr. 31/1990privind societățile comerciale, republicată, fapta persoanei care înfățișează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorilor prevăzuți la art. 1 (1) lit. a) pct. 2 și 3, lit. b) și c), în alt act sau în situația financiară, sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșite în vederea diminuării aparente a valorii activelor, or această ipoteză nu este incidență în speța de față. Petentul reclamă că în anul 2001 societatea administrată de făptuitoare nu a înregistrat în contabilitate nici venituri, nici cheltuieli și că mijlocul de transport a fost utilizat fără ca veniturile realizate să fie consemnate în contabilitate, însă în sarcina făptuitoarei nu se poate reține că ar fi înfățișat datorii inexistente și ar fi efectuat activități de sustragere de la plata sumelor datorate petentului.
Rezoluția nr. 1002/P/2006 este criticată și pentru că face referire la infracțiunea prev. de art. 141 al. 2 lit. b din Legea 64/1995 și nu la infracțiunea prev. de art. 143 al.2 lit. b din Legea 85/2006 sub forma neînregistrării în, registrele de contabilitate a situației financiare reale. Referitor la această critică, instanța constată că atât prin art. 141 al. 2 lit. b din Legea 64/1995, reprodus mai sus, cât și prin art. 143 al.2 lit. b din Legea 85/2006 conform căruia constituie infracțiunea de bancruta frauduloasă fapta persoanei care înfățișează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșite în frauda creditorilor, legiuitorul a reglementat infracțiunea de bancrută frauduloasă, conținutul constitutiv al infracțiunii fiind identic în ambele texte de lege. De altfel cele două legi successive, reprezintă cadrul legal al procedurii insolvenței, fiind firească raportarea la textul de lege în vigoare la data la care se reclamă că a fost săvârșită infracțiunea.
Plângerea petentului a fost analizată și prin prisma infracțiunii prev. de art. 43 din Legea 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal care incriminează fapta de a efectua cu știința înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știința a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecința denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț.în condițiile în care nu există dovezi că firma administrată de făptuitoare a realizat venituri din activitatea de transport și în anul 2001,sau că aceasta cu intenție nu ar fi înregistrat presupusele venituri în contabilitate, concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 43 din Legea 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal corespunde probelor din dosarul de urmărire penală și nu sunt temeiuri pentru declanșarea cercetărilor și pentru această infracțiune.
Starea de fapt reținută în rezoluția nr. 1002/P/2006 corespunde probelor administrate, iar din oficiu nu s-a constatat necesitatea administrării de noi probe. Petentul, deși a solicitat trimiterea cauzei procurorului în vederea completării urmăririi penale nu precizează ce probe ar mai trebui administrate.
Instanța a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de petent, rezoluția atacată fiind temeinică și legală.
În speță nu există indicii care să justifice aprecierea că făptuitoarea ar fi săvârșit o faptă penală, simpla împrejurare a imposibilității achitării sumelor datorate petentului din lipsa lichidităților, neputând atrage răspunderea penală a făptuitoarei.
De asemenea, în procedura falimentului, prin sentința civilă nr. 3433/CA din 19 decembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 10.589/2004, s-a respins cererea de antrenare a răspunderii personale a administratorului, concluzionându-se că nu a fost dovedită nici una din situațiile în care se poate atrage răspunderea patrimonială a administratorului. Sentința civilă nr. 3433/CA a fost casată prin decizia civilă nr. 19/2006 a Curții de Apel Alba lulia, însă doar pentru împrejurarea că DGFP H, creditoare, nu a fost notificată în vederea depunerii declarației de creanță și nu pentru aspecte privind condițiile antrenării răspunderii personale a administratorului.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs petentul.
Recursul a fost declarat în termen.
Recursul nu a fost motivat în scris și nu fost susținut oral în ședința publică în condițiile art. 385/6 3 Cod pr.penală.
Petentul, prin apărător, a depus concluzii scrise.
În concluziile scrise, petentul a susținut că procurorul nu s-a pronunțat asupra infracțiunii prevăzute de art. 143 lit.b raportat la art. 138 lit.b și d din Legea 85/2006, iar prim-procurorul în procedura prevăzută de art.278 Cod pr.penală, a reprodus motivarea rezoluției atacate.
Deoarece prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385/9 Cod pr.penală, instanța, în temeiul art. 385/6 3 Cod pr.penală, va examina întreaga cauză sub toate aspectele de fapt și de drept.
Recursul petentului este nefondat din următoarele considerente:
Plângerea formulată de petent înregistrată la 11.12.2006 a fost făcută împotriva numitei, care a avut calitatea de administrator al SC SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă sub forma neînregistrării în registrele de contabilitate a situației financiare, reale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 143 2 lit.b din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței (3 dos.UP).
Din analiza actelor premergătoare efectuate de procuror, acesta a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 141 2 lit.b din Legea nr.64/1995 raportat la art. 282 din Legea nr.31/1990, dispoziții legale în vigoare la data săvârșirii faptei, funcție de care s-a făcut încadrarea în drept a acesteia.
Procurorul prin rezoluția din 29 mai 2007 dispusă în dosarul nr. 1002/P/2006 a constatat în temeiul art. 228 4 și 6 Cod pr.penală, raportat la art.10 lit. că fapta nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 141 2 lit.b din Legea nr. 64/1995 și art. 43 din legea 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal.
În mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile art. 141 2 lit.b din Legea 64/1995, cât și dispozițiile art.143 2 din legea nr.85/2006, reglementează infracțiunea de bancrută frauduloasă, care are același conținut constitutiv.
Din raportul lichidatorului judiciar rezultă că debitoarea SC " " SRL D nu a desfășurat activități în anul 2001, iar martorul Aap recizat că autoturismul a circulat numai până în luna august 2000 (7 verso dos.).
Împrejurarea că SC " " SRL D nu a achitat datoria stabilită de instanță în favoarea petentului, din lipsă de lichidități, cauză pentru care administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului conform art.131 lit.d din Legea 85/2006, nu probează că, cu intenție, a înfățișat datorii inexistente sau a prezentat în registrele debitoarei, în alt act sau în situația financiară sume nedatorate, în vederea diminuării aparente a valorii activelor.
Prin sentința civilă nr. 3433/CA din 19.12.2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 10.589/2004 s-a respins cererea de antrenare a răspunderii personale administratorului, concluzionându-se că nu a fost dovedită niciuna din situațiile în care se poate atrage răspunderea patrimonială a administratorului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 1 pct.1 lit.b Cod pr.penală, instanța va respinge ca nefondat recursul petentului.
Conform art. 192 2 Cod pr.penală cheltuielile avansate de stat vor fi suportate de petentul recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 489/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Obligă pe petentul recurent să plătească statului suma de 80 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact-LS/2 ex/26.03.2008
Jud.fond: MC.
Președinte:Mircea Bădilă Maria Covaciu Leontin CorașJudecători:Mircea Bădilă Maria Covaciu Leontin Coraș
