Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 166/

Ședința publică din 13 martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Corina Voicu

JUDECĂTOR 3: Dumitru

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de partea vătămată, domiciliat în comuna, satul, județul A, împotriva deciziei penale nr. 75/R, din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș,secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul petiționar, personal, lipsind intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Grefierul referă faptul că prin intermediul serviciului arhivă recurentul petiționar a depus la dosar motive de recurs.

Recurentul - petiționar și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia, punând în discuție și excepția de inadmisibilitate a recursului.

Recurentul-petiționar, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, iar persoanele ce se fac vinovate să fie condamnate potrivit legilor în vigoare, apreciind că recursul declarat este admisibil.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca inadmisibil, împotriva unei hotărâri definitive nu se poate exercita calea de atac a recursului.

Recurentul petiționar solicită admiterea recursului.

CURTEA

Deliberând constată:

Prin sentința penală nr.281 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Costeștia fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul, domiciliat în comuna, sat, județul A, împotriva sentinței penale nr.281 din data de 15.10.2007, pronunțată de Judecătoria Costești, în dosarul penal nr-, intimați fiind învinuiții și -.

A fost obligat recurentul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut următoarele:

Partea vătămată a reclamat comiterea de către învinuitul -, în calitate de primar al comunei a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și abuz în serviciu, prev.și ped.de art.288, art.291 și art.246 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 28.03.1995, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local s-a discutat ca primăria din această localitate să aloce o suprafață de teren din rezervă tinerilor căsătoriți care doreau să-și construiască locuințe și nu dețineau teren, fără însă ca această discuție să se concretizeze într-o hotărâre.

avea calitatea de reclamant în dosarul civil nr- în care instanța de judecată a solicitat pârâtei - Primăria - relații cu privire la suprafața de teren pentru care reclamantul solicita să i se reconstituie dreptul de proprietate.

Învinuitul - a comunicat că partea vătămată nu poate fi pusă în posesie pe o anumită suprafață de teren pentru că, respectiva suprafață este alocată tinerilor căsătoriți pentru construirea de locuință și, ulterior, în fals, a întocmit Hotărârea nr.9/20.04.1997 prin care Consiliul Local a rezervat suprafața de teren din partea vestică a DN - 65 tinerilor căsătoriți, hotărâre pe care învinuitul înaintat-o Judecătoriei Costești în vederea soluționării dosarului civil nr.1290/2004.

Instanțele civile au constatat că cererea formulată, pe cale civilă, de pentru a fi pus în posesie cu suprafața de 4,1 ha teren situat în partea vestică a DN - 65, zonă alocată tinerilor căsătoriți, nu este întemeiată deoarece în zona respectivă, autorii reclamantului au deținut o suprafață de numai 0,06 ha. reclamantul fiind deja pus în posesie în punctul respectiv cu 1,00 ha. deci cu mai mult decât i se cuvenea. Reclamantul a fost validat în temeiul Legii nr.1/2000 cu suprafața de 4,10 ha. fără a i se stabili

amplasamentul, deci nu a fost validat cu întreaga suprafață în punctul solicitat, cu atât mai mult cu cât autorii petentului au deținut terenul în 16 amplasamente distincte.

Urmare materialului probator administrat în faza de urmărire penală, prin ordonanța din 25.01.2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești în dosarul penal nr.207/P/2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului - pentru infracțiunile prevăzute de art.246, art.289 și art.291 din Codul penal cu motivarea că faptele penale comise de acesta, în concret, nu prezintă gradul de pericol social al vreunei infracțiuni datorită minimei atingeri aduse valorilor sociale ocrotite de textele incriminatoare, datelor privind persoana învinuitului, respectiv, împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe parcursul cercetărilor a avut atitudine constantă de recunoaștere și regret față de faptele comise.

Procurorul a apreciat, în concluzie, că reeducarea învinuitului poate fi realizată și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Ordonanța procurorului nr.207/P/2005 din 25.01.2007 a fost menținută prin ordonanța procurorului ierarhic superior nr.43/II/2 din 20.03.2007 prin care s-a respins plângerea formulată de în condițiile art.278 din Codul d e procedură penală.

Instanța învestită cu soluționarea plângerii formulată în condițiile art.2781din Codul d e procedură penală de către a apreciat că soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului - și aplicarea față de acesta a maximului amenzii administrative prev.de art.91 lit.c) din Codul penal, - soluție adoptată de procuror - este judicioasă în raport de circumstanțele concrete în care au fost comise faptele și de datele personale relative la învinuit, mai ales dacă se are în vedere faptul că, petentului parte vătămată nu i-a fost cauzat nici un prejudiciu, el nefiind îndreptățit la mai mult decât a primit în punctul solicitat, cum și împrejurarea că învinuitul, prin faptele sale, nu a afectat bunul mers al serviciului din cadrul vreunei instituții și nu a urmărit un scop profitabil, pecuniar sau de altă natură, pentru el sau pentru o altă persoană anume.

În consecință, plângerea formulată de petent a fost respinsă cu consecința menținerii ordonanței nr.207/P/2005 din 25.01.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

Recursul formulat de petentul împotriva sentinței penale nr.281 din 15 octombrie 2007 fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.75/R/28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș.

În considerentele deciziei, tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a respins plângerea formulată de petent în condițiile art.2781din Codul d e procedură penală, atâta timp cât, din probele administrate de către procuror a rezultat că faptele săvârșite de -, în concret, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, iar petentul nu a fost afectat în interesul său, fiind pus în posesie pe suprafața de teren de 1 ha. în condițiile în care autorii acestuia aveau în proprietate în zona respectivă doar 0,06 ha.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs petentul care a solicitat admiterea acestuia și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de săvârșirea infracțiunilor cu care a fost sesizat parchetul.

Examinând hotărârile atacate, atât prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu potrivit disp.art.3856alin.ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul este inadmisibil.

Potrivit disp.art.2781alin.10 din Codul d e procedură penală, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.8 lit.a) - cazul în speță -, poate fi atacată cu recurs.

În cauza dedusă judecății, recursul formulat de petiționarul a fost soluționat de Tribunalul Argeș, care a pronunțat decizia penală nr.75/R din 28 ianuarie 2008, hotărâre definitivă.

Cum Codul d e procedură penală nu prevede oad oua cale de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, potrivit disp.art.38515alin.1 pct.1 lit.a) din Codul d e procedură penală, recursul formulat în prezenta cauză se va respinge ca inadmisibil.

În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul-petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată, domiciliat în comuna, satul, județul A, împotriva deciziei penale nr. 75/R din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul parte vătămată să plătească 50 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehn.

2 ex.

jud. fond:.

Jud.recurs:

24.03.2008.

Președinte:Mirela Sorina Popescu
Judecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Pitesti