Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 168/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR.168

Ședința publică din 26.11.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Vadana

GREFIER - - - -

********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentant de - procuror

Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluțiilor nr.322/P/2009 din 31.08.2009 și nr.643/II/2/2009 din 07.10.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petentul arată că nu dorește amânarea cauzei pentru a-și angaja avocat și nu dorește să depună alte înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri, Curtea constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Petentul arată că a achitat executorului onorariul de 350 lei, acesta obligându-se să execute civil debitoarea conform sentinței civile irevocabile. Precizează că executorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale ce-i revin, nici după respingerea contestației la executare formulată de debitoare. deși instanța stabilise situația de fapt definitiv și irevocabil. Susține că dacă executorul a considerat că nu poate soluționa cererea sa, nu trebuia să o accepte. Dacă a primit cererea și onorariul și-a asumat niște obligații. Afirmă că s-a stabilit de către debitoare o sumă modică. Învederează faptul că debitoarea trebuia să-i plătească zilele de sâmbătă și duminică. Arată că executorul judecătoresc nu a executat hotărârea întocmai. A motivat executorul că nu a putut calcula suma. Precizează că la dosar există fluturaș cu suma pe care o primea pe oră. Susține că suma pe care trebuie să o primească este de aproximativ 24 milioane și a primit două milioane și trei sute de mii. Afirmă că executorul a lăsat executarea la latitudinea debitoarei. Arată că hotărârea judecătorească nu stabilește suma. Precizează că și colegii săi de muncă au avut câștig de cauză. Afirmă că în cazul lui a fost o greșeală a instanței Tribunalului Neamț.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondată a plângerii împotriva soluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU. Arată că nu se poate reține vreo faptă penală a executorului judecătoresc, care a executat hotărârea așa cum a fost pronunțată de instanță, care nu a stabilit niciun fel de sumă. Precizează că executorul nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu și nu a săvârșit vreo faptă de natură penală.

Petentul arată că executorul avea obligația să execute conform sentinței judecătorești și nerespectarea obligațiilor constituie infracțiune. Precizează că dorește banii săi și despăgubiri de o sută milioanei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petiționarul a formulat, în temeiul art 278/1 Cpp plângere împotriva rezoluției nr. 322/P/2009 din 31.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Petiționarul a formulat plângere penală solicitând a se efectua cercetări împotriva executorului judecătoresc întrucât acesta, în calitatea pe care o are, îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de serviciu, nu a executat întocmai dispozitivul sentinței civile nr. 532/C/2007 al Tribunalului Neamț, prin care i s-ar fi cuvenit suma de 2400 lei drepturi salariale.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția nr. 322/P/2009 din 31.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUs -a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și înșelăciune prevăzută de art. 246, 249, 215. pen. reținându-se că intimatul executor judecătoresc a efectuat activități și a întocmit acte în virtutea atribuțiilor pe care executorii le îndeplinesc în exercitarea funcțiilor în care sunt învestiți, neexistând indicii din care să rezulte săvârșirea vreunei infracțiuni.

Astfel, s-a reținut că din verificările efectuate s-a stabilit că la biroul executorului judecătoresc a fost înregistrat dosarul de executare nr.95/P/2008 în care petentul s-a adresat executorului judecătoresc cu o cerere prin care solicită executarea sentinței civile nr.532/C/2007 a Tribunalului Neamț, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.989/29.02.1997 a Curții de APEL BACĂU. Conform cererii și sentinței trebuia executată SC SA, să plătească creditorului diferența de retribuție de la 100 la % până la 200 la %, începând cu luna septembrie 2004 până la zi.

Ca urmare a primirii cererii executorul judecătoresc a trimis somație către SC R SA prin care i-a somat să achite creditorului diferența de mai sus. S-a primit răspuns de la SC R SA precum că hotărârea instanței de fond nu poate fi pusă în executare datorită unor inadvertențe din cuprinsul acesteia, nefiind stabilită suma de plată.

La data de 29.07.2008, la insistențele lui, executorul judecătoresc s-a adresat încă o dată SC R SA prin care i-a atenționat să se conformeze dispozitivului sentinței Tribunalului Neamț.

Ulterior prin adresa nr. 628/21.08.2008, a comunicat executorului judecătoresc că pentru perioada respectivă are dreptul să primească 231 lei.

Pe 8 septembrie 2008 executorul s-a adresat către SC SA R indicând contul de executare silită unde urmează să verse contravaloarea cheltuielilor legate de onorariul cuvenit judecătorului și suma calculată ca diferență de bani.

SC a virat suma totală de 581 lei ( Onorariu și diferență retribuție ) în contul indicat de executorul judecătoresc. Acesta i-a scos din contul de executare și i-a consemnat pe recipisă CEC la dispoziția creditorului.

Pe data de 03.10.2008 executorul judecătoresc i-a făcut adresă lui să se prezinte la biroul executorului judecătoresc în vederea ridicării recipisei pentru a-și putea lua banii. În aceeași zi, pe 03.10.2008 s-a prezentat la biroul executorului judecătoresc unde a luat la cunoștință de suma pe care trebuie să o primească la SC și a refuzat primirea acesteia.

Și în prezent suma de bani cuvenită lui se află înscrisă în registrul de valori al executorului judecătoresc și se păstrează până când o va ridica.

Din verificările efectuate nu a rezultat că în cauză executorul judeecătoresc a săvârșit vreo faptă penală sau că ar fi încălcat codul d e procedură civilă cu privire la executare.

Nu a rezultat, din verificările făcute, încălcarea vreunei dispoziții legale de către executorul judecătoresc reclamat și nici comiterea vreunui abuz ce către acesta. Nu au rezultat aspecte de natură penală care să poate fi reținute în sarcina executorului, astfel că s-a dispus neînceperea urmării penale în cauză.

Impotriva rezolutiei a formulat plangere petentul, la primul procuror al Parchetului de pe lângâ Curtea de APEL BACĂU. Prin rezolutia nr. 643/II/2/2009 din 7.10.2009 prim procurorul a respins plângerea petentului ca nefondata.

Petentul a atacat rezoluția cu plângere in fata instanței in temeiul art 278/1 Cpp arătând ca executorul a lăsat debitoarea SC SA R să calculeze cuantumul sumei datorată petentului, astfel că aceasta a stabilit că datorează doar suma de 581 lei pe care a consemnat- prin recipisă CEC la dispoziția petentului.În fața instanței, petentul admite că de fapt problema inițială a pornit de la dispozitivul sentinței civile care nu stabilește suma datorată de intimata SC SA R.

Plângerea reglementată în dispozițiile art. 2781. proc. pen. are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

Astfel, în baza principiului constituțional a liberului acces la justiție judecătorul este chemat de către persoana vătămată sau de orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, să efectueze un control judecătoresc asupra rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Instanța este obligată să examineze lucrările efectuate de procuror sau de organul de urmărire penală care au stat la baza adoptării soluției procurorului, după care urmează să pronunțe una dintre soluțiile prevăzută de art. 2781alin. (8) proc. pen.

Analizând soluția procurorului de netrimitere în judecată, instanța constatată că actul de dispoziție al procurorului este legală și temeinică.

În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare în cauză, a stabilit că infracțiunile imputate intimatului nu se circumscriu în sfera faptelor prevăzute de legea penală intimatul acționând potrivit atribuțiilor sale legale.

Prin sentința civilă nr. 532/C/2007 al Tribunalului Neamțs -a dispus obligarea pârâtei SC SA R la plata diferenței de la 100% până la 200 % din salariul petentului reprezentând spor pentru munca prestată începând cu data de 1.09.2004 până la zi. Hotărârea judecătorească nu cuantifică astfel suma datorată petentului.

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești prevede la art. 51. că Executorul judecatoresc isi indeplineste atributiile cu respectarea dispozitiilor prezentei legi, a statutului profesiei si a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum si ale Codului d e procedura civila si ale altor legi aplicabile in materie iar la art. 7. - Executorul judecatoresc are urmatoarele atributii:
a) punerea in executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
b) notificarea actelor judiciare si extrajudiciare;

c) comunicarea actelor de procedura;

d) recuperarea pe cale amiabila a oricarei creante;

e) aplicarea masurilor asiguratorii dispuse de instanta judecatoreasca;
f) constatarea unor stari de fapt in conditiile prevazute de codul d e procedura civila;
g) intocmirea proceselor-verbale de constatare, in cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de catre debitor, potrivit dispozitiilor Codului d e procedura civila;
h) intocmirea, potrivit legii, a protestului de neplata a cambiilor, biletelor la ordin si a cecurilor, dupa caz;

i) orice alte acte sau operatiuni date de lege in competenta lui.

Având în vedere că suma datorată prin hotărârea judecătorescă nu a fost cuantificată petentul avea la dispoziție lămurirea dispozitivului sentinței potrivit art. 281^1 codul d e procedură civilă,In cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului hotararii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, partile pot cere instantei care a pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile potrivnice, sau promovarea unei contestații la executare. Astfel, potrivit art 399 alin 1 Cpp se poate promova contestația la executare,daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281/1, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu,

În baza art 371/2 codul d e procedură civilă alin 2 prevede că, În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordatedobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii ". Acest text legal se referă la obligații accesorii ale unor sume certe, cum ar fi actualizare în funcție de indice de inflație.

Din reglementarea dispozițiilor legale citate rezultă că executorul judecătoresc nu are ca atribuții lămurirea dispozitivului sentinței sau calculul unor creanțe al căror cuantum nu este cert ca în cazul de față. În acest caz petentul avea deschisă calea contestației la executare sau cea a lămuririi înțelesului dispozitivului în ambele cazuri inițiativa trebuind a-i aparține petentului, executorul neputând promova în numele acestuia astfel de acțiuni.

În cauză, nu i se poate imputa nici o culpă în neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu executorului judecătoresc.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimatul a infracțiunii de abuz în serviciu neglijență în serviciu și înșelăciune prevăzută de art. 246,249, 215. pen. aspectele sesizate nefiind confirmate prin actele premergătoare, astfel încât plângerea de față este nefondată și urmează a fi respinsă, în temeiul art 278/1 alin 8 lit a Cpp.

Va dispune obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) proc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.2781al.8 lit.a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.322/P/2009 din 31.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

In baza art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimat.

Pronunțata in ședința publica azi, 26.11.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

-

Red.

Tehnored.

Ex.2

03.12.2009

Președinte:Monica Vadana
Judecători:Monica Vadana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 168/2009. Curtea de Apel Bacau