Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 168/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod Procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 168

Ședința publică de la 11 Februarie 2010

PREȘEDINTE: Claudia Lăutaru JUDECĂTOR 2: Onița Dumitru

JUDECĂTOR 3: Mirela Ciurezu

Judecător - -

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării din 08 decembrie 2010, ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect recursul penal promovat de petentul împotriva sentinței penale nr. 473 din 11 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimații și.

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura completă, din ziua dezbaterilor.

Deliberând;

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 473 din 11 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus respingerea plângerii formulată de petentul împotriva ordonanței emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 22.07.2009 în dosarul nr. 284/P/2009 și menținerea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 284/P/2009 din data de 30.06.2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj față de intimații - și.

A fost obligat petentul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 06.08.2009, petentul a formulat plângere împotriva rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din 30.06.2009 în dosarul nr. 284/P/2009, în contradictoriu cu făptuitorii și, solicitând desființarea soluției date și trimiterea cauzei la parchet în vederea continuării cercetărilor și începerii urmării penale față făptuitori, cu motivarea că soluția procurorului de caz este nelegală și netemeinică, deoarece, în cauză nu existau condițiile unei legitime apărări, atât timp cât ambii făptuitori au avut asupra lor obiecte metalice și, în plus, unul din făptuitori a fost cel care a atacat-o pe partea vătămată.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală atașat în cauză, instanța de fond a constatat că prin rezoluția nr. 284/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) Cp. sens în care, procurorul de caz a apreciat în esență că făptuitorul a acționat în stare de legitimă apărare și a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, datorită stării de tulburare, deoarece l-a agresat pe petent în condițiile în care acesta din urmă se afla deasupra făptuitorului căzut la pământ, pe care l-a lovit cu pumnii și picioarele.

Astfel, din probele administrate - respectiv din declarațiile martorelor Măruța, -, - a rezultat că petentul a fost cel care a provocat conflictul, adresându-i injurii prietenei făptuitorului și tot el a fost cel care l-a lovit cu pumnul în față pe făptuitorul.

De asemenea, martorii menționați au relatat că, după ce l-a lovit cu pumnul în față și după ce l-a doborât la pământ, petentul a continuat să-l lovească pe făptuitor - care se afla jos - cu pumnii și picioarele.

În aceste condiții, gestul făptuitorului care, găsind un obiect pe jos, l-a lovit pe petent în partea, cauzându-i o plagă penetrantă ce i-a pus în primejdie viața, este un fapt realizat în legitimă apărare, acesta acționând pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust împotriva sa, inițiat de petentul. Totodată, toți martorii audiați au relatat că făptuitorul nu a avut asupra sa un cuțit și că nu au văzut ca acesta să-l lovească pe petent cu un astfel de obiect.

De asemenea, având în vedere situația în care se afla făptuitorul în momentul când a comis agresiunea menționată, în mod corect s-a reținut că a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, datorită unei puternice stări de temere.

În ceea ce-l privește pe făptuitorul, s-a reținut că acesta l-a lovit pe petent cu un obiect metalic, peste spate, astfel că prin zona vizată și urmările produse, nu i-a pus în pericol viața și nu s-a putut reține deci în sarcina acestuia comiterea tentativei la infracțiunea de omor.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul invocând critici de nelegalitate și netemeinicie și arătând în esență că urmărirea penală este incompletă, nefiind administrate toate probele necesare aflării adevărului - examinarea urmelor biologice asupra hainelor părții vătămate și pe obiectul vulnerant - corp delict -, fiind reținută nejustificat starea de legitimă apărare în condițiile în care petentul a fost agresat de două persoane care nu puteau să se afle simultan în starea de tulburare prev.de art.44 alin.3 p; s-a solicitat rejudecarea plângerii de către instanța de recurs, în sensul admiterii și restituirii cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.

Curtea, analizând recursul promovat, reține:

Petentul -, în calitate de parte vătămată a formulat plângere penală pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.i p, înregistrată la data de 09 aprilie 2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, reclamând că în seara de 7 martie 2009 fost agresat de către făptuitorii și, care i-au aplicat lovituri cu un levier, respectiv cu un cuțit, producându- leziunile traumatice constatate în certificatul medico-legal nr-585/II/25.03.2009 emis de C: plagă penetrantă toraco-abdominală cu leziune de diagfragm și hemopneumotorax stâng, leziuni care i-au pus viața în pericol.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolja înregistrat dosarul nr.284/P/2009 și a efectuat acte premergătoare procedând la audierea petentului, a intimaților făptuitori și a martorilor, -, -, --, - Măruța, -; a efectuat cercetări la locul incidentului, constatând predarea unui corp delict - o lamă metalică care a prezentat pe ambele fețe de sânge de origine umană - dispunând și efectuarea unei constatări medico-legale asupra leziunilor suportate de petent, din concluziile căruia (raportul de constatare medico-legală nr.881/A/25.03.2009 - filele 66-67) rezultând că leziunile de violență constatate la petent au ca mecanism de producere posibil lovirea cu un corp tăietor - înțepător și i-au pus în pericol viața, putând fi produse cu obiectul metalic corp-delict.

Analizând aceste dovezi, Curtea reține că între petent și intimați s-a produs un conflict în două etape, inițial inculpatul adresând injurii fetelor care însoțeau pe intimați, ceea ce a determinat reacția intimaților, aceștia și petentul adresându-și injurii reciproc; incidentul a degenerat în sensul că petentul a agresat pe intimatul, lovindu-l cu pumnii în zona feței, după care petentul a doborât pe intimat la sol și a continuat să îl lovească; între cei doi au intervenit atât intimatul, cât și martorii și, astfel că petentul s-a ridicat, încetând agresiunea asupra lui și a continuat conflictul cu; în acest moment intimatul a intervenit în apărarea lui, lovindu-se reciproc cu petentul, după care, intimații au fugit, iar partea vătămată a fost luată de cei doi martori spre a fi dusă la domiciliu, constatând, că a fost înjunghiat.

Ori, această situație de fapt a fost trunchiat reținută în conținutul rezoluției atacate, respectiv atestându-se că intimatul, din poziția căzut la pământ și după ce a intervenit intimatul, care nu a reușit să îl despartă pe de petent, a lovit în apărare pe petentul cu un obiect metalic, pe care l-a găsit pe jos, la locul unde fusese doborât, totodată reținându-se și că intimatul a lovit pe cu un obiect metalic, peste spate.

Această derulare a conflictului este contradictorie față de probatoriul testimonial administrat, respectiv depozițiile martorilor oculari și ( declarațiile din 22 iunie 2009 și 25 mai 2009 aflate la filele 45-46 și 49-51), care, ambii, relatează că petentul s-a luat la bătaie cu intimatul, au căzut la pământ, continuând să se lovească reciproc, iar după căderea părților la pământ, a intervenit care a încercat să-i despartă, ridicându-se și luându-se la bătaie cu, ambii căzând la pământ și lovindu-se reciproc; în acest moment a intervenit intimatul, care se ridicase de la pământ și l-a lovit pe, după care ambii martori au intervenit și au ridicat pe petent de la pământ.

Se reține astfel că agresiunea din care a rezultat vătămarea petentului s-a realizat prin acțiunile coordonate ale celor doi intimați, în sensul că inițial, aplică lovituri cu pumnul intimatului, după ce anterior se injuriaseră și îmbrânciseră reciproc, ambii cad la pământ, martorii observând că se loveau în continuare, moment în care intervine intimatul, determinând pe petent să se ridice și se inițiază un conflict între aceștia doi, care își aplică lovituri cu pumnii; aceiași martori observă pe intimatul care s-a ridicat de la pământ și a lovit pe, conflictul încetând prin intervenția martorilor și fuga intimaților de la locul faptei.

Mai mult, se constată că actele medico-legale atașate la dosar atestă că petentului i-au fost produse leziuni - constând într-o plagă penetrantă toraco-abndominală, descrisă drept o plagă tăiată la nivelul hemitoracelui stâng, în spațiul VI intercostal, pe linia axilară anterioară care i-a produs hemopneumotorax stâng prin interesarea plămânului - care, prin localizarea descrisă (zona anterioară, iar nu laterală sau posterioară) ridică dubii privitor la poziționarea celor două părți: în calitate de victimă, deasupra agresorului, în calitate de agresor, aflându-se căzut la sol. iar aplecat deasupra sa, lovindu-

De asemenea, depozițiile martorilor și infirmă versiunea adoptată de organul de urmărire penală, respectiv că a acționat în apărare, față de agresiunea exercitată asupra sa de către, ambii martori relatând că, în momentul în care a lovit pe, ambii se aflau în picioare.

Pe de altă parte, se constată că apărările formulate de intimatul necesită verificări suplimentare, față de modificarea declarațiilor acestuia ( declarațiile din 08 martie 2009 și din 10 martie 2009) privitor la modalitatea în care i-au fost produse leziuni prin tăiere la nivelul mâinii: în prima declarație a arătat că s-a autoaccidentat în timpul căderii, datorită unor cioburi de sticlă aflate pe sol, iar în a doua declarație a arătat că s-a autoaccidentat în obiectul metalic utilizat la agresarea lui, obiect pe care îl găsise pe drum, la locul incidentului.

În același timp, trebuie analizată și atitudinea intimatului după epuizarea conflictului, acesta ascunzând obiectul vulnerant, mai întâi ținându-l în buzunar și apoi ascunzându-l în locuința intimatului, fără să îl informeze pe acesta, după care, în timpul cercetărilor a prezentat organelor de poliție obiectul respectiv, argumentând că inițial i-a fost teamă de reacția părinților săi.

Față de aceste împrejurări se constată că actele de urmărire penală sunt incomplete, pe de o parte privitor la momentul în care petentul a fost agresat cu obiectul tăietor, sub aspectul persoanelor participante la agresiune - numai intimatul sau ambii intimați -, a poziției în care se aflau agresorul (respectiv agresorii) și victima agresiunii, iar pe de altă parte, privitor la coroborarea datelor rezultate din actele medico-legale sub aspectul localizării și semnalmentelor leziunilor petentului ( plagă situată pe linia axilară anterioară cu traiect descendent) cu împrejurările în care agresiunea a fost exercitată, elemente în raport de care poate fi apreciată starea de legitimă apărare în condițiile art.44 alin.3

Mai mult, trebuia analizată și participația concretă a făptuitorului - care a recunoscut că a intervenit în favoarea intimatului, în timp ce acesta era căzut pe sol și petentul îl lovea, arătând însă să a fost lovit de petent și atunci s-a deplasat la autoturismul lui, unde s-a înarmat cu un levier, a revenit și a lovit pe petentul - raportat la propria declarație care nu a lămurit modul în care s-a realizat agresiunea reciprocă dintre acest făptuitor și petent, din perspectiva derulării cronologice a evenimentelor.

În consecință, pentru considerentele expuse, plângerea petentului este fondată, urmând ca în conformitate cu prevederileart.38515pct.1 lit.d p coroborat cu art. 3856alin.3 p, și art.2781alin.8 lit.b p, recursul săs fie admis, să fie casată sentința și pe fond să se dispună admiterea plângerii cu desființarea rezoluției nr.284/P/2009 din 30.06.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cu trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunea prev.de art.20 rap.la art.174,175 lit.i

Cu ocazia instrumentării cauzei, organele de urmărire penală se vor preocupa de: reaudierea intimaților, petentului și martorilor oculari și, precum și a confruntării acestora; completarea raportului de constatare medico-legală sub aspectul stabilirii poziției agresor - victimă, care ar fi permis producerea leziunilor constatate la petent; aprecierea îndeplinirii condițiilor legitimei apărări privitor la proporționalitatea ripostei față de gravitatea atacului, în raport de stabilirea derulării cronologice a conflictului sub aspectul participației concrete a celor doi intimați, precum și a momentului în care aceștia s-au înarmat cu obiectele metalice.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 p, inclusiv în privința cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în primă instanță:

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 473 din 11 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală, privind pe intimații și.

Casează sentința instanței de fond și, pe fond, admite plângerea formulată de petiționarul .

În baza art. 2781alin. 8 lit. b Cod Procedură penală;

Desființează rezoluția nr. 284/P/209 din 30 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și trimite cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale pentru infracțiunea prev de art. 20 rap la art. 174, 175 lit. i Cod penal, față de intimați.

Înlătură obligarea petentului la plata a 20 lei, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - --

Grefier,

Red. jud.:

Jud. fond:

Dact. 3 ex./T/IS

Președinte:Claudia Lăutaru
Judecători:Claudia Lăutaru, Onița Dumitru, Mirela Ciurezu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 168/2010. Curtea de Apel Craiova