Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 171/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 171/

Ședința publică din data de 02 - 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu

Minori și de Familie

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea plângerii formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 2781Cod procedură penală, de petentul, domiciliat în T,-, - 3,. 49, județul G, împotriva rezoluției nr. 77/P/2008 din 14 martie 2008 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La apelul nominal a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Petentul, întrebat fiind, precizează că își menține plângerea formulată.

-i-se la cunoștință faptul că are dreptul la apărător, petentul arată că nu are nevoie de avocat.

Petentul precizează că înțelege să formuleze două cereri în cauză. Astfel, solicită transcrierea înregistrării ședinței de judecată și să se ceară relații de la Parchetul de la Judecătoria Tecuci, în sensul de a comunica ce prevede dosarul 336/P/2005, în care procurorul îi refuză înregistrarea plângerii, spunând că polițistul a fost cercetat în acest dosar. Precizează că a fost în audiență la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci și a constatat că acest dosar cuprinde un rechizitoriu al Parchetului privind pe un anume "", cercetat pentru infracțiunea de violare de domiciliu.

Întrebat fiind, dacă nu este în posesia acestui act, petentul precizează că are doar adresă prin care i se face cunoscut de către dl. că nu se mai impune să se facă cercetări, întrucât polițistul a fost cercetat în acest dosar, dar la Parchetul T, în acest dosar este rechizitoriul privind pe numitul "".

Depune la dosar cererea de probatorii și copia adresei nr. 493/VII/1/2006 din 12.10.2006 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu dorește să ia cunoștință de actele depuse la dosar de către petent, întrucât înțelege să invoce o excepție în cauză.

Petentul precizează că a fost în audiență la Parchet și acest dosar cuprinde cu totul altceva decât ce spune dl. procuror, care îi refuză înregistrarea plângerii sale penale formulată împotriva polițistului. Arată că la Parchet nu a fost audiat și nu i s-a dat posibilitatea să solicite audierea de martori.

Întrebat fiind, de ce nu a solicitat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecucio copie de pe hotărârea pronunțată în dosarul 336, petentul susține că nu i s-a dat. A fost la prim-procurorul, s-a înscris în audiență, acesta a chemat o doamnă și după ce au vorbit, i-a spus să se adreseze cu o cerere instanței, la primul termen de judecată, urmând ca instanța să solicite cu adresă aceste relații. Ca persoană fizică i s-a refuzat efectiv eliberarea acestui act. Arată că nu a fost audiat nici la B la Înalta Curte de Casație și Justiție, nicăieri.

Punându-se în discuție faptul că în cererea de probatorii depusă astăzi se referă la dosarul nr. 336, iar din actele și lucrările dosarului rezultă că este vorba de dosarul 366, petentul susține că acesta este un fals al domnului procuror. Odată ce procurorul i-a dat o adresă în care spune că a fost cercetat în acest dosar, iar dosarul acesta prevede altceva, atunci este un fals, o denaturare. Susține că dosarul 366 fost înainte ca să facă sesizare pentru denunțare calomnioasă și că nu poate fi cercetat azi pentru o faptă pe care o va săvârși mâine. Aceasta este o aberație. Odată ce procurorul i-a dat o hârtie semnată și ștampilată, nu înțelege de ce instanța îi refuză acest drept, respectiv să se facă adresă la Parchet să comunice ce cuprinde acest dosar. Solicită să se observe ce dată cuprinde acest dosar.

CURTEA, având în vedere că în dosar, la filele 37-40, există rezoluția nr. 366/P/2005 din 30.03.2005, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitului pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoane, prevăzută de art. 246 Cod penal, fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal și denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 Cod penal, apreciază că nu se impune să se mai solicite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci hotărârea pronunțată în dosarul 336/P/2005.

Petentul precizează că nu mai are cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați în a judeca prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. f Cod procedură penală și împrejurarea că soluția este pronunțată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dosarul 77/P/2008, având ca obiect plângerea penală formulată de petentul împotriva lui, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal.

În acest sens, are în vedere faptul că, potrivit Ordinului 1901/C/31.07.2000 al Ministrului Justiției, procurorul are gradul profesional de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel. Față de această situație și în raport de prevederile art. 29 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, apreciază că în cauză competența de a soluționa plângerea formulată de petent aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care solicită să se dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei.

Consideră că nu se va ivi un conflict negativ de competență pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție nu și-a declinat la rândul ei competența, ci doar a spus prin încheierea respectivă că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, ca instanță de fond.

Petentu arată că nu înțelege procedurile judiciare; dosarul a fost la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înaintat la Curtea de Apel Galați, acum va fi trimis din nou la Înalta Curte de Casație și Justiție. Se pune întrebarea de ce dosarul nu s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă este de competența acestei instanțe. Susține că a fost chemat la Parchetul General, că a fost ținut la ușă și că nu i s-a luat nicio declarație. S-a invocat faptul că nu a vrut să stea la audiență, dar dacă a fost chemat la o anumită oră și nu a fost audiat, consideră că nu trebuia să stea la ușa procurorului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art. 41 Cod procedură penală.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

La data de 22.08.2008, pe rolul Curții de Apel Galațis -a înregistrat dosarul nr-, având ca obiect plângerea formulată, în temeiul art. 2781Cod proc. penală, de petiționarul împotriva rezoluției nr. 77/P/2008 din 14.03.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică.

Prin rezoluția nr. 77/P/2008 din 14.03.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, reținându-se că fapta reclamată de petiționarul nu există.

Plângerea formulată în temeiul art. 278 Cod proc. penală, de petiționarul împotriva rezoluției nr. 77/P/2008 din 14.03.2008 a fost respinsă prin rezoluția nr. 3741/2293/II/2/2008 din 14.08.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică.

Potrivit art. 2781alin 1 Cod proc. penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, să judece cauza în primă instanță.

Prin Ordinul nr. 1901/C din 31.07.2000 domnul a fost promovat pe loc în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și deci începând cu data de 01.08.2000 a avut gradul profesional de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel.

Conform art. 29 alin. 1 lit. f Cod proc. penală, competența de soluționare în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de considerentele de mai sus, având în vedere că ceea ce contează pentru stabilirea competenței este gradul profesional al magistratului și nu gradul instanței unde își desfășoară activitatea, văzând și dispozițiile art. 42 Cod proc. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 2781alin. 1 în ref. la art. 29 lit. f și art. 42 Cod proc. penală, declină competența de soluționare a plângerii formulate de petiționarul, domiciliat în T,-, - 3,. 49, jud. G, împotriva rezoluției nr. 77/P/2008 din 14 martie 2008 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02 decembrie 2008.

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu

- -

Grefier,

Red./tehnored. motivare/-/ 17.12.2008

Tehnored. hotărâre/ /2 ex./17.12.2008

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Cauze

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 171/2008. Curtea de Apel Galati