Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 173/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI ȘI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR.173
Ședința publică din 02.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
*
GREFIER - - -
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat prin
PROCUROR -
La ordine a venit pronunțarea privind plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 23 iulie 2008, dată în dosarul nr.561/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în ședința publică din 27.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
- deliberând -
Asupra plângerii penale de față;
Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 23 iulie 2008, dată de procuror în dosarul nr.561/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în temeiul art.228 al.10 coroborat cu art.10 lit.a Cod pr.penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita - notar public.
Pentru a da această soluție, procurorul a reținut următoarele: a formulat plângere penală față de notarul public, solicitând efectuarea de cercetări, întrucât au fost încălcate dispozițiile art.44 din. 40/1999.
Din verificările efectuate rezultă că notarul public, la data de 12.05.2006, prin încheierea nr. 1326, autentificat contractul de vânzare-cumpărare a unui apartament situat în B,- A,.C, (fosta scară A), 10. Prin acest contract și au vândut soților și apartamentul menționat.
Conform actelor atașate, au fost respectate toate cerințele legii cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Art.44 din OUG nr. 40/1999 prevede următoarele: "sunt interzise, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurilor imobile - terenuri și construcții cu destinație de locuință, care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri".
În cauză nu s-a făcut nici o încunoștințare scrisă sau notificare din partea nici unei persoane, în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
De altfel, nerespectarea cerințelor acestui articol din OUG nr. 40/1999, modificată, nu constituie infracțiune. Sancțiunea nerespectării este nulitatea constatată printr-o hotărâre judecătorească a instanței civile.
Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere la procurorul general, care a examinat-o atât pe fond, cât și prin prisma excepției admisibilității, prin rezoluția din 9 sept.2008 dispunând respingerea acesteia.
În termen legal, petentul a formulat plângere la instanța de judecată, unde a fost înregistrată cu nr-.
În cauză s-a atașat dosarul de urmărire penală nr.561/P/2008, iar petentul a depus înscrisuri.
În plângere petentul nu a indicat motivele de nelegalitate și netemeinicie a soluției atacate, ci a susținut doar că nu s-au efectuat cercetări pentru a se stabili că intimata a vândut bunul altuia, susținere reluată și cu ocazia dezbaterilor.
Verificând soluția de netrimitere în judecată pe baza motivelor invocate și a lucrărilor dosarului, Curtea constată că plângerea nu este fondată din următoarele considerente:
La data de 12 mai 2006 notarul public a autentificat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între soții și - în calitate de vânzători și soții și -, în calitate de cumpărători.
Obiectul contractului l-a constituit un apartament situat pe Str.- -.
Conform voinței părților, cumpărătorilor li s-a transmis și dreptul de folosință asupra terenului aferent, potrivit contractului de concesionare nr- încheiat de Consiliul local B (filele 169-170 dosar urmărire penală).
Nemulțumirea petentului vizează transmiterea dreptului de folosință asupra acestui teren, precizând că el este proprietarul acestui teren.
În dovedirea acestei susțineri petentul a depus copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 5 sept.2003 cu nr.1151, potrivit căruia el și soția au cumpărat suprafața de 569 mp teren situat la aceeași adresă cu terenul dat în folosință, respectiv- (fl.22).
Tot petentul a depus însă și copia unui contract de cesionare încheiat la 30.07.2003 între Consiliul Local B și numitul, prin care acestuia din urmă i s-a concesionat suprafața de 24,40 mp, precizându-se că face parte din suprafața totală de 1240 mp pe care este amplasat blocul situat pe- (fl.19).
În anul 2004 numitul a transmis acest drept de folosință numitului, vânzătorul din contractul a cărei incorectitudine o reclamă petentul.
Având în vedere obiectul prezentei cauze, instanța nu este chemată să verifice valabilitatea convențiilor încheiate de părți prin prisma dispozițiilor civile ce guvernează această materie, dar din examinarea acestora rezultă că dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 24,40 mp a fost transmis în baza contractului de concesiune din 23.07.2003, cu privire la care petentul nu a susținut că ar fi fost desființat. Astfel, clauza înserată în contract este conformă cu înscrisurile ce atestă situația terenului.
În măsura în care petentul apreciază că suprafața de 24,40 mp face parte din cea de 569 mp al cărei proprietar este și că i-a fost lezat dreptul de proprietate, are posibilitatea valorificării acestuia pe calea unei acțiuni civile.
Nu se poate reține însă că intimata a comis vreo faptă prevăzută de lege, rezoluția atacată fiind legală și temeinică.
Din aceste considerente, în baza art.278/1 al.8 lit.a Cod pr.penală, se va respinge plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.2781al.8 lit.a Cod pr.penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 23.07.2008 în dosarul nr.561/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli judiciare.
În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă petentul să plătească statului 20 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.sent.
Tehnored.- - 2 ex.
19.12.2008
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene