Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 192/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.192/

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale

GREFIER - I - - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR - - Procuror șef Secția judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul, domiciliat în B,-, 4, CP.10, împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.276/P/2009 din 5.05.2009 și a Rezoluției de respingere a plângerii nr.733/II/2/2009 din 15.06.2009, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în contradictoriu cu intimații și, judecători la Tribunalul Brăila.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2009, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 21 octombrie 2009.

După deliberare,

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr.276/P/5.05.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în temeiul art.228 alin.4 Cod procedură penală raportat la art.10 lit.b din Codul d e procedură penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de și -, judecători în cadrul Tribunalului Brăila, față de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art.246 Cod penal în referire la art.2481Cod penal și neglijență în serviciu, prevăzută de art.249 alin.1 Cod penal, întrucât faptele reclamate de petiționar nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru a dispune astfel, au fost avute în vedere următoarele:

La data de 17.03.2009, persoana vătămată a formulat plângere împotriva judecătorilor și -, de la Tribunalul Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art.246 Cod penal în referire la art.2481Cod penal și neglijență în serviciu, prevăzută de art.249 alin.1 Cod penal.

În motivarea plângerii persoana vătămată a precizat că nu este mulțumită că magistrații menționați, soluționând dosarul civil nr- al Tribunalului Brăila, nu s-au pronunțat pe un capăt de cerere.

În fapt, persoana vătămată a formulat o acțiune civilă în pretenții împotriva SC HYPERMARKET B, înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila - Secția civilă. Prin sentința civilă nr.163 din 23.02.2009 a Tribunalului Brăilas -a respins acțiunea lui, ca fiind nefondată. Sentința pronunțată a fost pronunțată de judecătorii și -.

Fiind nemulțumit că instanța nu s-ar fi pronunțat pe un capăt de cerere, persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva magistraților.

Din actele premergătoare, Parchetul a reținut că aspectele sesizate de persoana vătămată nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nemulțumirile sale pot fi invocate cu ocazia căilor legale de atac.

Petentul a formulat plângere pe cale ierarhică împotriva Rezoluției nr.276/P/5.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr.733/II/2/15.06.2009, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

În temeiul art.2781Cod procedură penală, petentul s-a adresat Curții de APEL GALAȚI cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, invocând nelegalitatea acesteia și susținând că făptuitorii se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor la care se referă sesizarea, astfel că în mod greșit s-a pronunțat o soluție de netrimitere în judecată.

Plângerea este nefondată.

Așa cum în mod corect s-a reținut prin rezoluțiile atacate, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privind săvârșirea de către judecătorii și -, de la Tribunalul Brăila, a vreunei fapte care să intre în conținutul constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, în legătură cu soluționarea dosarului civil nr-.

Sentința pronunțată de cei doi magistrați reflectă convingerea acestora, formată în baza probelor administrate în cauză, iar faptul că petentul este nemulțumit de această soluție nu poate conduce automat la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pot fi analizate numai de către instanțele de control judiciar, în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege, și nu în cadrul procesului penal declanșat împotriva judecătorilor care au pronunțat aceste soluții.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.2781pct.8 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat petentul la cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, domiciliat în B,-, 4, CP.10, împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.276/P/2009 din 5.05.2009 și a Rezoluției de respingere a plângerii nr.733/II/2/2009 din 15.06.2009, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

Obligă petentul la plata sumei de 30 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 21 octombrie 2009.

Președinte,

Grefier,

I

Red. - 211.2009

Tehnored. - 10.11.2009

2 ex

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 192/2009. Curtea de Apel Galati