Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 20/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 20

Ședința publică din data de 12 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea Judecător

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea plângerii formulată de petentul (CP 10, FP 4,- și prin afișare la Consiliul local B) împotriva Rezoluției nr. 1299/II/2/2009 din data de 13.11.2009 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a menținut rezoluția nr. 962/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția de tardivitate a plângerii întrucât petentul nu s-a adresat cu plângere în termen la instanță, conform prevederilor art. 2781alin. 2 Cod procedură penală, sens în care invocă decizia nr. 15/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare

CURTEA,

Asupra plângerii de față:

Petentul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr.1305/II/2/2009 din data de 05.11.2009 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care a menținut rezoluția nr.961/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 1305/II/2/2009 din 05.11.2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galația respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 961/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galația reținut petentul a formulat plângere împotriva magistratului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.246 cod penal raportat la art. 2481cod penal, art. 249 cod penal și art.264 cod penal, pentru că a anulat acțiunea sa ca netimbrată în dosarul nr-.

Avându-se în vedere faptul că magistratul nu a săvârșit nici o faptă penală prin examinarea cererilor de revizuire în conformitate cu dispozițiile procedurale, a fost respinsă plângerea petentului și menținută rezoluția atacată.

Împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galația formulat plângere petentul criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Arată în motivare că în mod greșit a fost stabilită nevinovăția făptuitorului împotriva căruia a formulat plângere.

Analizând plângerea formulată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform disp.art.2781al.7 proc.penală, se constată că atât rezoluția nr.961/P/2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, cât și rezoluția nr.1305/II/2/2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați sunt legale și temeinice.

In mod corect au fost respinse plângerile formulate de petentul, întrucât din actele dosarului nu reiese faptul că persoana împotriva căreia s-a formulat plângere ar fi încălcat vreo dispoziție legală prin exercitare atribuțiunilor de serviciu.

Nu poate fi reținută excepția tardivității invocată de reprezentantul parchetului, întrucât Decizia nr.15/2009 pronunțată de ICCJ cu privire la acest aspect se referă la situația în care petentul formulează plângere împotriva primei rezoluții emise de parchet, iar aceasta nu a fost formulată în termenul de 40 de zile, socotit conform disp.art.2781al.2 proc.penală.

Ori, în cauza de față, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, de menținere a primei rezoluții, iar această plângere este formulată în termenul de 20 de zile prevăzut de al.1 al art.2781din codul d e procedură penală.

Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.2781al.8 lit. a din codul d e procedură penală, să respingă plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției nr.1305//II/22009 din data de 05.11.2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca nefondată și să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat conform disp.art.192 al.2 cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul (CP 10, FP 4,- și prin afișare la Consiliul local B) împotriva Rezoluției nr. 1299/II/2/2009 din data de 13.11.2009 pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a menținut rezoluția nr. 962/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru petentul (CP 10, FP 4,- și prin afișare la Consiliul local B) și făptuitorul ( prin serviciul personal al Tribunalului Brăila ).

Pronunțată în ședință publică astăzi 12.02.2010.

PREȘEDINTE,

Judecător - - -

Grefier,

- -

Red. -/1.03.2010

Tehn. /2.03.2010

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 20/2010. Curtea de Apel Galati