Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 200/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 200

Ședința publică din data de 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram Judecător

Grefier - - -

-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea plângerii formulată de petentul ( B, 10 OP 4,- ) împotriva rezoluției nr. 23/P/2009 din 25.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că la dosar s-a depus cerere de amânare formulată de petent pe motiv că a fost citat în fața Tribunalului Brăila și nu se poate prezenta în instanță la acest termen, după care:

Curtea, pune în discuție cererea de amânare formulată în cauză de către petent.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare, sens în care, solicită să se constate că este al doilea termen pe care petentul îl solicită pentru același motiv. Consideră că petentul are la cunoștință de cauza de față, fiind citat în mod legal, nu s-a prezentat pentru a-și susține cauza, prezentându-se la Tribunalul Brăila

Curtea, având în vedere stadiul cauzei de față, se constată că petentul a mai beneficiar de un termen, invocând același motiv ca și cel învederat astăzi prin cererea scrisă, respectiv că în aceeași zi are o altă cauză la Tribunalul Brăila unde a ales să se prezinte.

Ținând seama de natura cauzei, respectiv plângere formulată în condițiile art. 2781Cod procedură penală, apreciază că cererea de amânare formulată și la acest termen de către petent, pentru același motiv, este un mijloc de tergiversare, ceea ce atrage după sine noi cheltuieli judiciare și o rea credință din partea petentului, care avea posibilitatea să formuleze concluzii scrise pe care să le depună la dosar, sau să-și angajeze avocat să-i apere interesele.

Pentru aceste motive respinge cererea de amânare formulată de petent și acordă cuvântul procurorului în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii ca nefondată, formulată de petentul împotriva rezoluției parchetului, întrucât motivarea prezentată în cuprinsul acestei plângeri nu reprezintă argumente temeinice de natură a modifica soluția adoptată în cauză.

Referitor la celălalt argument folosit de petent pentru a critica rezoluția parchetului, respectiv că nu s-a pronunțat procurorul care a soluționat cauza inițial și nici prin plângerea acestei rezoluții de neîncepere a urmăriri penale cui privire la, argument nefondat. Plângerea penală a fost formulată împotriva procurorului care a soluționat cauza privindu-l pe și fapta care a făcut obiectul actelor premergătoare se rezumă la cea comisă de către procuror și nu la cea comisă de către, soluția dată putând fi contestată în condițiile prevăzute de lege, fapta respectivă nu putea face obiectul soluționării prezentei cauze.

Solicită respingerea plângerii ca nefondată în condițiile art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA,

Asupra plângerii penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin rezoluția nr. 23/P/2009 din 25.02.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila pentru infracțiunea prevăzută de art. 2481în referire la art. 2456 Cod penal.

Pentru a fi dispus astfel parchetul de reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 2219/P/2008 din data de 24.10.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăilas -a confirmat propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de numitul, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 205 alin. 1, art. 206 alin. 1 și art. 259 alin. 1 Cod penal și față de numiții, și, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 259 alin. 1 Cod penal.

Fiind nemulțumită de soluția dispusă, persoana vătămată Gaf ormulat plângere, conform art. 278 Cod procedură penală.

Prin rezoluția nr. 1243/II/2/2008 din 2.12.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, prim procurorul a dispus respingerea plângerii formulată de persoana vătămată G împotriva rezoluției nr. 2219/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, ca neîntemeiată.

Fiind audiată, persoana vătămată a declarat că este nemulțumită, deoarece magistratul a dispus, prin rezoluția nr. 1243/P/2008, respingerea plângerii formulată împotriva rezoluției nr. 2219/P/2008a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

S-a reținut de asemenea că pentru faptele reclamate nu s-au constatat indicii că făptuitoarea a comis astfel de infracțiuni, soluția fiind motivată și supusă controlului judiciar.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior din cadrul aceluiași parchet.

Prin rezoluția nr. 411/II/2/2009 din 30.03.2009 procurorul general a respins plângerea petentului ca nefondată.

În motivarea soluției s-a precizat că procurorul care a efectuat cercetarea prealabilă a reținut corect situația de fapt, efectuând o cercetare completă iar soluția dată este legală și temeinică, făptuitoarea nu a comis nici o faptă prevăzută de legea penală.

Împotriva rezoluției date de parchet, petentul a formulat plângere în termenul prevăzut de lege, la instanța competentă.

Se solicită prin plângerea introductivă, desființarea rezoluțiilor date, trimiterea cauzei la parchet pentru a se relua cercetarea prealabilă pentru infracțiunile reclamate ca fiind comise de făptuitoarea.

Plângerea petentului este nefondată.

Din verificarea rezoluției nr. 23/P/2009 din 25.02.2009 și a rezoluției nr. 411/II/2/2009 dată de procurorul ierarhic superior al aceluiași parchet, precum și ansamblul probator existent la dosar, instanța constată că acestea sunt legale și temeinice.

Făptuitoarea făcând cercetările de rigoare impuse de procedură și având în vedere probele administrate a dat soluțiile care se impuneau, atât în rezoluția nr. 1243/II/2/2008 cât și în rezoluția nr- ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și care au privit pe numiții, și reclamați pentru fapte prevăzute de legea penală.

Făptuitoarea, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, respectând procedurile ce se impuneau a dispus, dând soluții legale și temeinice care, pentru a fi supuse controlului judecătoresc.

Prin rezoluția nr. 23/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI examinând plângerea petentului și pe baza probelor administrate a dat o soluție legală și temeinică, aceasta nu a comis nici una din faptele reclamate.

Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 2811alin. 8 lit. a Cod procedură penală, urmează să se respingă ca nefondată plângerea petentului formulată împotriva rezoluției nr. 23/P/2009 care va fi menținută, fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul ( B, 10 OP 4,- ) împotriva rezoluției nr. 23/P/2009 din 25.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentul ( B, 10 OP 4,- ) și făptuitorul ( prin serviciul personal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila ).

Pronunțată în ședință publică azi, 4.11.2009.

PREȘEDINTE,

Judecător - - -

Grefier,

- -

Red. /12.11.2009

Tehn. 12.11.2009

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 200/2009. Curtea de Apel Galati