Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 18 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Ghertner Arthur

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea plângerii formulată de petenții și, ambii domiciliați în mun. S,-, jud. S, împotriva Rezoluției nr. 71/II/2 din 19 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.

La apelul nominal se prezintă petenta, asistată de avocat ales, avocat ales pentru intimatul, lipsă fiind acesta și intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat, a solicitat acordarea unui termen de judecată având în vedere complexitatea cauzei și faptul că la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA mai există o plângere formulată împotriva aceluiași intimat pentru amenințare.

Avocat, a arătat că se opune la acordarea unui nou termen de judecată întrucât în cauza de față a fost acordat deja un termen pentru studierea dosarului.

Procurorul, având cuvântul a arătat că se opune la acordarea unui termen de judecată.

Instanța, considerând neîntemeiată cererea de acordarea a unui nou termen de judecată și având în vedere că prezenta cauză a mai fost amânată, respinge cererea formulată de avocat.

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, având cuvântul, a pus concluzii de admitere a plângerii formulate în baza art. 2781pct. 8 lit. b Cod procedură penală, desființarea rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, retrimiterea cauzei la organul de cercetare penală întrucât nu s-a efectuat nici o urmărire penală în cauză. A mai arătat că din adeverința nr. 33826 din 17.10.2005 a Primăriei municipiului S reiese că cele două acte nu există în arhiva fostului RAUCL S, arhivă care în prezent este administrată de Primăria A mai solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Avocat, având cuvântul a pus concluzii de respingere a plângerii, întrucât petentul a formulat această plângere pe considerentul că cercetările efectuate au un caracter incomplet pe considerentul că nu s-ar fi efectuat o expertiză grafologică cu privire la semnătura de pe actul adițional contestat și nu s-ar fi verificat existența actului în arhiva RAUCL Însă pentru efectuarea unei expertize grafologice ar trebui să existe indicii temeinice referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals care a fost reclamată de petent, însă organul de cercetare penală a stabilit corect pe baza înscrisurilor prezentate situația de fapt. A mai arătat că din toate hotărârile judecătorești din prezenta cauză reiese că până în anul 2005 nu a existat nici o discuție cu privire la valabilitatea actului adițional și că acesta a fost semnat de fosta soție a intimatului. pe larg situația de fapt, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Avocat, având cuvântul în replică, a arătat că există indicii temeinice că în cauza de față a fost efectuat un fals. A mai arătat că procesul verbal de la fila 16 ds. prin care se predă apartamentul din litigiu a fost încheiat în baza contractului nr. 57/1991.

Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de respingere a plângerii ca nefondate.

Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio conform art. 304 Cod procedură penală,

CURTEA,

Având în vedere cererea formulată oral de avocat,

DISPUNE:

Admite cererea.

Amână pronunțarea la data de 23 aprilie 2008.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2008.

Președinte, Grefier,


Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA Nr. 21

Ședința publică din 23 aprilie 2008

Președinte - -

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra plângerii formulată de petenții și, ambii domiciliați în mun. S,-, jud. S, împotriva Rezoluției nr. 71/II/2 din 19 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 18 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pentru a da posibilitatea apărătorului ales pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 23 aprilie 2008.

CURTEA,

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

La data de 26.11.2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa fost înregistrată plângerea numiților și din mun. S, formulată împotriva scms. din cadrul Poliției Municipiului S, prin care solicitau efectuarea de cercetări față de acesta pentru infracțiunile prev. de art. 288 și 291 Cod penal, constând în aceea că a falsificat conținutul actului juridic intitulat "contract de vânzare-cumpărare nr. 57/1992" și, ulterior, începând cu anul 2003 s-a folosit de acest înscris fals în mai multe cauze civile aflate pe rolul Judecătoriei Suceava, Tribunalul Suceava și Curții de APEL SUCEAVA, inducând în eroare în acest fel instanțele de judecată.

Prin rezoluția nr. 351/P/2007 din 17.01.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAs -a dispus, în temeiul art. 288 și 10 lit. a din Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunile prev. de art. 288 și 291 din Cod penal.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut în general că fapta nu există deoarece actul de vânzare-cumpărare nr. 57/1992 a făcut obiectul unei acțiuni civile, iar prin sentința civilă nr. 2373 din 07.06.2007 a Judecătoriei Suceava menținută prin decizia civilă nr. 443 din 16.10.2007 a Tribunalului Suceava, nu a fost calificat ca fiind un înscris fals.

Soluția a fost menținută și de către Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA care prin rezoluția nr. 7/II/2 din 19.02.2008 a respins plângerea celor doi petenți ca neîntemeiată.

În temeiul art. 2781Cod procedură penală, petenții au formulat plângere împotriva actelor procurorului la instanță cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr-.

În motivarea plângerii petenții au reiterat motivele inițiale solicitând în final tragerea la răspundere a intimatului pentru comiterea celor 2 infracțiuni.

Examinând plângerea se constată că este nefondată.

Începând cu anul 1993, intimatul a fost căsătorit cu fiica petenților, respectiv numita, locuind împreună în apartamentul nr. 24 situat în S, B-dul 1 - 1918,. 10,. A, până în anul 1999 când au divorțat.

Între cei doi foști soți a intervenit un proces de partaj bunuri comune ce a fost finalizat prin obligarea numitei la plata unei creanțe în favoarea intimatului.

Urmare a investirii cu formulă executorie a deciziei civile nr. 351/20.04.2004 a Tribunalului Suceava, la cererea intimatului, executorul judecătoresc a dispus indisponibilizarea apartamentului anterior menționat în care au locuit părțile, până la achitarea sumei de 541.392.299 lei vechi, reprezentând dreptul de creanță stabilit în favoarea creditorului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3587/04.07.2004, încheiat la Biroul Notarului Public " ", numita a înstrăinat imobilul, cumpărători fiind părinții ei și. De menționat că, în cuprinsul contractului se precizează că vânzătoarea a dobândit imobilul, în timp ce nu era căsătorită, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 57/1992 încheiat cu S și prin actul adițional din 13.01.1993 încheiat cu aceeași unitate. Prețul vânzării a fost stabilit în sumă de 140.000.000 lei.

Luând la cunoștință despre această tranzacție, a atacat în instanță contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat, solicitând anularea acestuia motivat de faptul că la încheierea lui a stat o cauză falsă și ilicită.

Prin sentința civilă nr. 308/04.02.2005 a Judecătoriei Suceavas -a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3587/04.07.2004. În motivarea hotărârii s-a reținut că din probele administrate a rezultat că vânzarea s-a făcut pe o sumă modică și nu a avut ca scop transferarea dreptului de proprietate asupra bunului ci doar scoaterea din patrimoniului pârâtei pentru a sustrage de la executarea silită pornită împotriva sa. Apelurile declarate de către, și împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 807/21.11.2005 a Tribunalului Suceava.

Tot în cursul anului 2005, respectiv la data de 25.05.2005 numiții și au formulat acțiune în instanță pentru constatarea nulității absolute a actului juridic intitulat contract de vânzare-cumpărare nr. 57/1992 și a actului adițional nr. 1 la acest contract încheiat între fostul RAUCL S și, motivat de faptul că ei sunt titularii altui contract cu același obiect încheiat anterior cu RAUCL S, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 57/1991.

Pe timpul judecării acestei cauze, a formulat cerere de intervenție accesorie, ce a fost admisă prin încheierea din 21.10.2005 a Judecătoriei Suceava. Ulterior, prin cererile din 30.11.2005, reclamanții și au solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecată, fapt constatat prin încheierea de ședință din 30.11.2005 a Judecătoriei Suceava.

La data de 08.06.2006, a introdus la Judecătoria Suceava altă acțiune în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație la executare. În motivarea acțiunii petenta a arătat că dreptul de creanță în favoarea lui, în dosarul de partaj bunuri comune, a fost stabilit pentru un imobil cu privire la care ea nu deține un titlu de proprietate valabil, intimatul folosindu-se de un act fals, respectiv de contractul de vânzare-cumpărare nr. 57/1992, pe care ea nu și-l însușește deoarece nu a făcut cerere la RAUCL S pentru a cumpăra acest imobil și nici nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 57/1992. Prin sentința civilă nr. 2840/11.09.2006 a Judecătoriei Suceavas -a respins ca nefondată cererea formulată de contestatoarea.

La data de 19.12.2006, reclamanții și au formulat la Judecătoria Suceavao altă cerere având ca obiect "constatare nulitate absolută act juridic", chemând în judecată Primăria S și pe (fostă ) și solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 57/1992 încheiat între RAUCL S și întrucât este fals.

Prin sentința civilă nr. 2373/07.06.2007 a Judecătoriei Suceavaa fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților și, având ca obiect constatarea nulității absolute a actului juridic intitulat contract de vânzare-cumpărare nr. 57/1992. Apelurile declarate de reclamanții și și de pârâta împotriva sentinței civile sus-menționate au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 443/16.10.2007 a Tribunalului Suceava.

În aceste împrejurări instanța nu poate reține în sarcina intimatului comiterea vreunei infracțiuni. Legalitatea actului de vânzare-cumpărare nr. 57/1992 a fost expres verificată, de mai multe ori în cadrul unor procese civile.

Cum acțiunea în constatarea nulității absolute a acestui act juridic a fost respinsă ca nefondată în mod definitiv, utilizarea acestui înscris declarat legal în alte procese nu poate fi imputată intimatului. Faptul că originalul actului nu s-ar mai găsi, nu are relevanță în ce privește comiterea infracțiunilor.

Așa fiind, cum soluția procurorului este legală și temeinică, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și împotriva rezoluției din 17.01.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA în dosarul nr. 351/P/2007 și împotriva rezoluției nr. 71/II/2 din 19.02.2008 a Procurorului general adjunct al aceleiași instituții.

Menține rezoluțiile anterior menționate.

Obligă pe fiecare dintre cei 2 petenți să plătească statului câte 70 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de pronunțare pentru petenta și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Președinte:Ghertner Arthur
Judecători:Ghertner Arthur

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Încheierea /2008. Curtea de Apel Suceava