Plangere impotriva rezolutiei procurorului.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr-

1847/2009

SENȚINȚA PENALĂ NR. 275

Ședința publică din 15 octombrie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Piciarcă Dumitrița

GREFIER - - --

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale ce are ca obiect plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.1873/P/2008 din 12.06.2009 a Procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr.1007/II/2/2009 din 07.07.2009.

Dezbaterile au avut loc în ședința de la data de 08.10.2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2009, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față, Curtea constată următoarele:

La data de 28.07.2009, petentul a formulat în temeiul prev. de art. 2781Cod procedură penală o plângere împotriva rezoluției nr.1873/P/2008 din 12.06.2009 a Procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr. 1007/II/2/2009 din 07.07.2009.

S-a format astfel, pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, dosarul nr- (1847/2009).

Petentul - prin plângerea formulată - a criticat cele două rezoluții prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul, respectiv respingerea plângerii sale împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale de către de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, apreciindu-le ca nelegale și netemeinice, motivat de faptul că: respectivul contract de asistență juridică - încheiat cu avocatul - nu corespunde adevărului, motivat de faptul că nu este semnat de petent și de avocat.

Se mai susține că, deși i-a achitat integral onorariul în cuantum de 1500 lei, intimatul nu i-a eliberat o chitanță cu întreaga sumă și nici nu a completat pe "împuternicirea avocațială" nr. 506/28.03.2007 (fila 17) și alte date din contract și anume: "să asiste/să reprezinte clientul în fața " și, mai mult, arată că "l-a înșelat cu falsa prestație pe toată perioada cât a durat soluționarea cauzei civile nr- a Judecătoriei

În final, petentul susține că între el și intimat nu s-a încheiat un contract de asistență juridică și - în consecință - acesta din urmă, intimatul, a vrut să-l înșele.

Curtea, examinând actele din dosarul cauzei, constată că cele două rezoluții, în speță nr.1873/P/2008 din data de 12.06.2009 a Procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr.1007/II/2/2009 din 07.07.2009 sunt legale și temeinice din următoarele considerente:

Contractul de asistență juridică nr.506 încheiat între petent și intimat a avut ca obiect asistarea și reprezentarea juridică a primului într-o cauză civilă - nr- - aflată pe rolul Judecătoriei C - I și, în care la data de 03.12.2007 s-a pronunțat sentința civilă nr.2356 prin care s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de petent (reclamant) împotriva pârâților Comisia Juridică I și

HG

A fost obligată Comisia Locală Vidra să pună în aplicare dispozițiile Hotărârii Comisiei Județene I nr. 488/07.10.1999, în sensul de a se modifica în Anexa 3 poziția 312, autor, în Anexa 15 poziția 61, autor și Anexa 15 poziția 32, autor, prin includerea la rubrica moștenitorilor și a lui, conform Deciziei civile nr. 1082/A/08.04.1999 emisă de Tribunalul Municipiului

A fost obligată Comisia Locală Vidra să-i plătească reclamantului suma de 21.200 lei cu titlu de daune compensatorii, ce decurge din Hotărârea nr. 488/07.10.1999 a Comisiei Județene

A fost admisă excepția lipsei de interes pentru capătul de cerere privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 25959/18.01.1996 și în consecință a fost respins acest capăt de cererea ca lipsit de interes.

A fost obligată Comisia Locală Vidra să-i plătească reclamantului 1520 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru, conform chitanțelor.

În baza respectivului contract, s-a emis împuternicirea avocațială nr.406 care se afla în dosarul civil și chitanța nr.-/28.03.2007, prin care petentul a achitat onorariul avocatului de 1500 lei.

La data de 26.11.2007, petentul a denunțat unilateral contractul de asistență juridică încheiat cu intimatul potrivit Legii nr.51/1995 modificată.

În baza acestui contract avocații au obligații de diligență și, în consecință, dacă rezultatul urmărit de parte nu se produce, acest aspect nu conduce la concluzia că obligațiile asumate nu au fost îndeplinite și, deci, avocatul ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 215 alin.1 - 4 Cod penal.

În cauză, intimatul a depus, astfel cum rezultă din dosarul instanței, diligențele corespunzătoare, s-a prezentat în instanță, a formulat cereri, a solicitat probe, a depus înscrisuri ceea ce a condus, în final la o admitere, în parte a acțiunii.

Din conținutul plângerilor formulate, atât la Parchet cât și la instanță nu rezultă că intimatul ar fi indus - în vreun fel - în eroare pe petent, neprezentându-i nici un moment ca adevărată vreo faptă mincinoasă.

Chiar dacă acesta nu a semnat contractul de asistență juridică, a semnat împuternicirea avocațială și, deci, semnătura lipsă a fost suplinită.

De asemenea, la dosarul civil se află și chitanța cu onorariul de 1500 lei în baza căreia instanța obligă Comisia Locală Vidra să-i plătească 1520 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru (conform chitanțelor depuse). Prin urmare, nu se poate vorbi nici de evaziune fiscală (art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005).

În concluzie, chiar dacă un avocat nu-și îndeplinește obligațiile asumate în contractul de asistență juridică, acest aspect atrage - eventual - o răspundere disciplinară și, nicidecum, una penală.

Așa fiind, Curtea urmează a respinge - ca neîntemeiată - plângerea formulată de petentul.

Va obliga pe petent la 100 lei cheltuieli judiciare statului și la 100 lei cheltuieli judiciare către intimatul, conform chitanței nr. 817/05.10.2009 fila 74 (dosar fond Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.1873/P/2008 din 12.06.2009 a Procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr.1007/II/2/2009 din 07.07.2009.

Obligă pe petent la 100 lei cheltuieli judiciare statului și la 100 lei cheltuieli judiciare către intimatul conform chitanței nr.817/05.10.2009 fila 74 (dosar fond Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală).

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.10.2009.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

- -

Red.

Dact.

Ex.2

Președinte:Piciarcă Dumitrița
Judecători:Piciarcă Dumitrița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului.