Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 214/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 214/

Ședința publică de la 16 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă

Grefier - -

.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind judecarea plângerii formulate în temeiul disp.art. 2781.pr.pen. de către petentul, împotriva Rezoluțiilor nr. 840/P/2009 și nr. 1041/II/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în contradictoriu cu intimatul, judecător la Judecătoria Galați.

La apelul nominal a răspuns petentul personal, asistat de apărător desemnat din oficiu av..

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, arătându-se că prezenta cauză a fost amânată pentru ca petentului să i se desemneze un apărător din oficiu conform disp.art. 173 alin. 3.pr.pen.

Curtea,nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului, arată că în urma studierii dosarului a încercat să-i explice situația, însă acesta i-a precizat doar că dorește să i dea drepturile.

Petentul, având cuvântul precizează că avocatul nu este legiuitor și că nu a spus că n-ar avea nevoie de apărător. Problema pe care o are se referă la despăgubirea pe care o cere de 15 ani, despăgubire pentru care posedă acte definitive judecate de Curtea de APEL GALAȚI, acte care au fost schimbate în popriri.

Avocat, având cuvântul, arată că în prezenta cauză este vorba despre o plângere împotriva rezoluției dată de parchet împotriva domnului judecător. În urma studierii dosarului, a constatat că nu a fost vorba despre nici o "șpagă", așa cum a susținut petentul ci, era vorba despre o taxă de timbru și timbru judiciar pe care petentul trebuia să le suporte. Având în vedere faptul că nu s-a timbrat suficient, era și firesc în opinia sa, să i se respingă petentului cererea.

Regretă faptul că a fost nevoită să pună concluzii împotriva clientului pe care-l apără din oficiu, dar consideră că rezoluția dată de Parchet este temeinică și legală.

Petentula arătat că nu a fost taxă de timbru, ci i-a fost solicitată suma de 78 de milioane și ceva pe care o numește "șpagă" spunându-i-se să aștepte. La un termen ulterior a plătit o taxă care nu i-a convenit intimatului, acesta pronunțând o hotărâre prin care i s-a respins dreptul de a intra în tribunal, iar aici i s-au cerut suma de 40 milioane. Arată de asemenea că are o situație grea, a plătit milioane, fiscul i-a luat din pensie și această situație l-a adus într-o stare în care nu se mai poate stăpâni. A făcut cereri ministrului, -ului, dar nimeni nu a luat măsuri. A făcut peste 1000 de contestații, sute de contestații a plătit și zeci de contestații i-au fost respinse. Nu dorește decât despăgubirea la zi, așa cum este prevăzută de lege, plătindu-i-se taxă de întârziere. Justiția i-a luat banii punându-l în situația de a face contestații. Nu mai poate suporta această situație Nu dorește decât banii, iar dacă nu i se vor da, se va întâmpla ceva.

Reprezentantul Ministerului Publicsolicită respingerea plângerii formulată de petent. Apreciază că rezoluția nr. 840/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI este legală. Astfel pe baza actelor premergătoare întocmite în cauză nu a rezultat existența unor indicii pentru comiterea unei fapte penale de către judecătorul în condițiile în care acesta a pronunțat o hotărâre motivată pe baza deliberării.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 840/P/11.08.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a pr.pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de, judecător la Judecătoria Galați față de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal și înșelăciune, prevăzută de art. 215 Cod penal, întrucât faptele reclamate nu se confirmă.

Pentru a dispune astfel, Parchetul a reținut următoarele:

La data de 09.06.2009, petiționarul, a formulat plângere penală împotriva judecătorului din cadrul Judecătoriei Galați, care a pronunțat sentința civilă nr. 117 din 12.01.2009 în dosarul nr- a Judecătoriei Galați, pentru faptul că, în calitate de președinte a completului de judecată, l-a obligat la termenul din data de 27.11.2008 la plata sumei de 7.823,34 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii sale de chemare în judecată ca netimbrată și că la termenul următor, la data de 12.01.2008, nu a fost ascultat de judecător care i-a spus că rămâne în pronunțare, fără a lua în considerare apărările sale.

Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat următoarele:

Petiționarul, prin cererea înregistrată la Judecătoria Galați sub nr- a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Judecătoria Galați, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, Inspectoratul de Poliție al Județului G - Serviciul de Investigare a Fraudelor, Bank - Sucursala G și SA - prin lichidator judiciar, obligarea acestora la restituirea sumei de 463.682 lei la care reclamantul avea dreptul în baza a cinci sentințe civile pronunțate între anii 1994 - 1995.

În motivarea cererii sale a arătat că prin sentințele civile nr. 2084/01.02.1994, nr. 479/07.01.1994, nr. 5469/05.04.1994, nr. 7873/30.05.1994 și nr. 4295/14.04.1995 ale Judecătoriei Galați, pârâta SA, în calitate de terț poprit a fost obligată de către reclamant la plata sumei de 463.682 lei și că din vina pârâților a fost în imposibilitate să execute aceste sentințe penale.

Reclamantul la termenul din 27.11.2008 a arătat că prezenta cauză este o acțiune în pretenții.

La termenul din 27.11.2008 instanța i-a pus în vedere reclamantului să timbreze acțiunea cu taxă de timbru în valoare de 7.823,34 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Prin sentința civilă nr. 117 din 12.01.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost admisă excepția insuficienței timbrării acțiunii civile în pretenții formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Judecătoria Galați, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, Inspectoratul de Poliție al Județului G - Serviciul de Investigare a Fraudelor, Bank - Sucursala G, SA, și s-a anulat acțiunea acestuia ca insuficient timbrată.

Împotriva sentinței civile nr. 117 din 12.01.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a declarat apel petiționarul, apel care a fost anulat ca insuficient timbrat prin decizia civilă nr. 10/A din 04.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați.

La data de 22.07.2009 petiționarul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 10/A din 04.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, care înregistrându-se pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială sub nr-, având termen de judecată la data de 07.12.2009.

Întrucât din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că judecătorul de la Judecătoria Galați nu a săvârșit nicio faptă penală cu prilejul pronunțării sentinței civile nr. 117 /12.01.2009 în dosarul nr- al Judecătoriei Galați, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, întrucât faptele reclamate de petiționar nu se confirmă.

Petentul a formulat plângere pe cale ierarhică împotriva Rezoluției nr. 840/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr. 1041/II/2/07.09.2009, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

În temeiul art. 2781din pr.pen. petentul s-a adresat Curții de APEL GALAȚI cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, invocând nelegalitatea acesteia și susținând că făptuitorul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor la care se referă sesizarea, astfel că în mod greșit s-a pronunțat o soluție de netrimitere în judecată.

Plângerea este nefondată, pentru următoarele considerente:

Infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 din Codul penal, constă în "fapta funcționatului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".

În cauza de față, având în vedere situația de fapt rezultată din actele premergătoare efectuate, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa reținut, prin rezoluția atacată, că judecătorul, de la Judecătoria Galați, nu a săvârșit nicio faptă care să se circumscrie laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, în legătură cu soluționarea dosarului nr-.

Faptul că magistratul mai sus menționat a calificat acțiunea civilă formulată de petent ca o "acțiune în pretenții" și faptul că i-a solicitat acestuia să plătească taxa de timbru corespunzătoare, conform Legii nr. 146/1997, nu constituie încălcări ale atribuțiilor de serviciu, deoarece acesta s-a conformat normelor de procedură civilă aplicabile în speță.

Nemulțumirea petentului față de soluția pronunțată de judecător nu poate constitui un temei pentru atragerea răspunderii penale a acestuia, în lipsa unor indicii privind comiterea vreunei fapte penale.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 2781pct. 8 lit.b pr.pen. urmează a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul.

În baza art. 192 alin. 2.pr.pen. va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

RESPINGE, ca nefondată, plângerea formulată de petentul - domiciliat în G,-, -/1,. 149 județul G împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 840/P/2009 din 11.08.2009 și a Rezoluției de respingere a plângerii nr. 1041/II/2/2009 din 07.09.2009, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

Obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petentul și de la comunicare pentru intimatul - prin Serviciul Personal al Judecătoriei Galați,- jud.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.11.2009.

PREȘEDINTE,

Grefier,

-

Red./24.11.2009

Tehnored: / 2 ex./26.11.2009

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 214/2009. Curtea de Apel Galati