Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 218/
Ședința publică de la 30 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea
JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - procuror șef
secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
La ordine fiind judecarea recursului formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 80 din 22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal au răspuns pentru recurentul - petent, lipsă, avocat - apărător ales și pentru intimatul, lipsă, a răspuns avocat - apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat, având cuvântul, arată că apreciază că în prezenta cauză este vorba de un caz clasic de înșelăciune dar instanța de fond l-a apreciat ca fiind un litigiu pur comercial. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăilas -a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe grave pentru, pe motiv că fapta nu există. Împotriva acestei rezoluții s-a formulat plângere la Tribunalul Brăila, analizând susținerile părților, a reținut că și făptuitorul nu și-a respectat promisiunea și nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumei de 195.000 Euro până la data de 30.11.2006, a rezultat că fapta reclamată nu este o înșelăciune în formă agravantă ci doar o convenție pur comercială, neexistând indicii că s-a urmărit înșelarea petentului. Totodată, a arătat instanța de fond, contractele încheiate de părți au fost suficiente pentru a caracteriza și a califica natura cauzei, nefiind necesară audierea martorilor și efectuarea unei expertize, probe care au fost solicitate de petent.
Analizând plângerea formulată se va observa că temeiul juridic al acesteia este în vădită contradicție cu temeiul juridic care a stat la baza respingerii plângerii. Instanța de fond caracterizează litigiul ca fiind unul pur comercial, situație care ar atrage incidența art. 10 lit. b Cod pr.penală dar rezoluția a avut la bază art. 10 lit. a Cod pr.penală, instanța de fond ar fi putut schimba temeiul juridic și ar fi putut respinge plângerea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală dar neprocedând în acest mod s-a formulat prezentul recurs prin care se critică hotărârea și vor încerca să convingă instanța că fapta există și că nu este vorba despre un litigiu comercial ci are conotații vădit penale.
De altfel chiar instanța de fond a reținut că fapta există, că nu și-a respectat obligația de a restitui suma până la data de 30.11.2006.
Cu privire la incidența art. 10 lit. b Cod pr.penală solicită să se observe că în cauză există indicii care conduc la faptul că într-adevăr a avut loc o înșelăciune în patrimoniul și în paguba lui și chiar și prion simpla analizare a înscrisurilor care sunt depuse la dosar,instanța ar fi putut constata acest lucru și ar fi putut restitui dosarul la Parchet pentru continuarea cercetărilor și pentru administrarea probelor solicitate de petent.
Referindu-se la situația de fapt, arată că la 9.03.2006 printr-un înscris privat convine cu să-i plătească acestuia suma de 100.000 Euro cu titlul de acont din suma mare de 300.000 Euro, necesar pentru cumăpărarea a 41% din părțile sociale pe care le deținea la societatea. La momentul când s-a încheiat înscrisul nu deținea cele 41% ci doar 32% dar, după primirea acelei sume de bani, prin acel înscris se obliga ca până la data de 30.11.2006 să cumpere de la ceilalți asociați părți sociale până la concurenta de 41% și să cedeze succesiv acest 41% către, în caz contrar se obliga să restituie suma de 100.00o Euro. Se mai încheie câteva înscrisuri, în 6.04.2006 prin care se mai varsă o sumă de 96.000 Euro, cu titlul de împrumut, și încă un înscris în 10.04.2006 care conține două anexe. În anexa doi care stă la baza acestui înscris se modifică destinația sumei de 96.000 Euro din împrumut în vărsământ care să constituie contribuția petentului la cheltuielile de gestionare a firmei. însă a înstrăinat cele 41% de părți sociale către alte părți, deci a urmărit de la momentul încheierii actelor înșelarea petentului.
Apreciază că instanța de fond a ajuns la o concluzie greșit că fapta nu are conotație penală și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, redeschiderea dosarului și continuarea cercetărilor cu administrarea de probatorii așa cum au solicitat la instanța de fond.
Avocat, având cuvântul, arată că în speță este vorba despre doi cetățeni italieni care, în localitatea, încheie mai multe acte cu caracter privat și vin în România să se judece arătând că pe teritoriul României, unul din cei care au semnat aceste acte private ar fi vinovat și de o faptă penală română, prevăzută de Codul penal român.
Apreciază că pe temeiul juridic pe care instanța de fond l-a avut în vedere la momentul la care a fost ridicată excepția cu privire la competența teritorială de a soluționa o asemenea plângere, ambele părți se pot judeca potrivit legislației române, respectiv art. 977, 982, 983 Cod civil,potrivit cărora interpretarea convențiilor trebuie făcută după intenția comună a părților, clauzele în cazul convențiilor succesive trebuie interpretate unele prin celelalte. Cele patru convenții din 9.03.2006, 6.04.2006 și cele două din 10.04.2006 relevă că între părți, la momentul în care se încheie și anexa 2 din 10.04.2006, ne aflăm în fața unei convenții pur civile întrucât la un moment dat exista și conotații comerciale, dar la pct. 3 din Anexa 2 se arată că totul se poate transforma într-un împrumut personal.
Elementele juridice au fost au fost interpretate în mod corect de instanța de fond, este vorba despre un împrumut și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat. Solicită de asemenea cheltuieli de judecată depunând dovezi în acest sens.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că sentința recurată este legală și temeinică. În mod corect instanța de fond a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză de către procuror au fost complete, au fost corespunzător administrate și din coroborarea acestora în mod corect a reținut Tribunalul Brăila că în cauză nu există infracțiunea care a fost reclamată de petent.
Din conținutul actelor premergătoare și din conținutul actelor care au fost încheiate între cele două părți nu rezultă intenția intimatului de a induce în eroare petentul cu ocazia încheierii și executării acestui contract, ori de esența infracțiunii de înșelăciune este tocmai intenția de a induce în eroare cealaltă parte, pentru că dacă n-ar fi indusă în eroare n-ar încheia un asemenea act.
Din probele administrate rezultă că ambele părți au cunoscut și au stabilit de comun acord ce anume obligații revine fiecăruia și care sunt sancțiunile în cazul nerespectării acestor obligații.
Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- petentul a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 180/22.09.2008 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr-.
Prin sentința penală nr. 180/22.09.2008 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 253/P/2008 din 25.02.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, menținută prin rezoluția de respingere a plângerii nr. 203/II/2/2008 din 21.04.2008 a Prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond, Tribunalul Brăila, a avut în vedere că
prin rezoluția nr.253/P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăilaa dispus neînceperea urmăririi penale a numitului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal la plângerea numitului, constatându-se că infracțiunea nu există ( art. 10 lit. a Cod proc.pen. ).
În motivarea rezoluției s-a reținut că din actele premergătoare efectuate a rezultat că între cele două părți a existat o convenție cu privire la vânzarea- cumpărarea de acțiuni aparținând SC SRL, că în baza acestei convenții făptuitorul a primit de la petiționar 196.000 Euro, dar că ulterior făptuitorul nu a respectat promisiunea de vânzarea și nici obligația de a restitui suma primită avans din preț la termenul stipulat în contract.
Parchetul a reținut că nu există nici un indiciu că făptuitorul ar fi făcut manopere de inducere în eroare a petiționarului atât la încheierea convențiilor cât și ulterior, pentru a putea discuta de existența infracțiunii de înșelăciune în convenții.
În consecință s-a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorului, iar prin rezoluția din 21.04.2008, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăilaa respins plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Prin plângerea înregistrată la instanță la data de 24 mai 2008, petentul, în termen legal a formulat plângere penală împotriva rezoluției nr.253/ 25.02.2008 de neîncepere a urmăririi penale a numitului dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila în dosarul nr.253/P/2008.
Petentul a arătat că la data de 6.07.2007 a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila printr-o plângere penală prin care solicita trimiterea în judecată a numitului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1,2, 3 și 5 Cod penal constând în aceea că printr-un înscris privat a promis petentului transferul a 41% din părțile sociale ale SC SRL, că petentul a plătit acestuia suma de 196.000 Euro în baza convenției, dar nu a respectat contractul și a înstrăinat cele 41% părți sociale către alte două societăți, respectiv SC AGRICULTURA SRL și SC SRL BV, păgubindu-l astfel de suma achitată.
Petentul a susținut că parchetul s-a limitat la cercetarea înscrisurilor prezentate în dovedirea plângerii și nu a audiat martorii pe care îi propuse și care cunoșteau situații esențiale din care să rezulte vinovăția făptuitorului.
Mai susține petentul că s- apreciat în mod greșit că faptele inculpatului ar fi pur comerciale și că în realitate deși inițial între părți au fost încheiate două convenții comerciale, după perfectarea acestora, respectiv după primirea celor două sume de bani ( 100.000 Euro reprezentând acont din prețul celor 41% din părțile sociale ale SC SRL și 96.000 Euro pentru consolidarea diviziei agricole a aceleași societăți ), făptuitorul nu mai poate fi contactat de petent, care se deplasează în România și află că de fapt făptuitorul a cumpărat 41% din părțile sociale ale SC SRL numai că le și înstrăinase altor două societăți.
Parchetul nu a audiat nici un martor pentru a afla în ce condiții s-au încheiat primele două convenții între părți ( matorii, și ) și nici persoanele care aveau cunoștință despre condițiile în care au fost înstrăinate părțile sociale (cei trei foști asociați ai făptuitorului și administratorul celor două societăți care au cumpărat părțile sociale).
O altă probă care ar fi trebuit administrată, după părerea petentului, ar fi fost o expertiză contabilă având ca obiectiv modul în care au fost folosit banii luați de la petent.
S-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale și administrarea probelor menționate în motivarea plângerii.
Intimatul a solicitat în principal respingerea plângerii ca nefondată, menținerea rezoluției atacate și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul avocatului.
Intimatul a invocat în subsidiar excepția lipsei competenței parchetului și instanțelor române de a soluția plângerea penală formulată de petent față de dispozițiile art.3 și 4 Cod penal potrivit cărora legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României, iar pentru infracțiunile săvârșite în afara teritoriului țării numai dacă făptuitorul este cetățean român sau apatrid care are domiciliul în România.
Intimatul a susținut că plângerea se referă la convenții perfectate în Italia, încheiate între cetățeni italieni ceea ce determină competența instanțelor italiene.
Tribunalul, analizând plângerea formulată, potrivit dispozițiilor art.2781alin. 7 Cod proc.pen. a constatat următoarele:
1. Excepția invocată de intimat cu privire la necompetența organelor de cercetare și instanțelor române de a soluționa o plângere penală formulată de un cetățean italian nu este fondată, față de dispozițiile art. 1 și 2 din Convenția bilaterală încheiată între România și Italia privind cooperarea judiciară, potrivit cărora cetățenii fiecărei părți se bucură pe teritoriul celeilalte părți contractante de același tratament ca și proprii cetățeni, putând să se adreseze liber justiției și să introducă aceleași acțiuni ca și proprii cetățeni.
2. Cât privește motivele de fond invocate de petentă nu sunt fondate.
În mod corect a reținut instanța de fond că din actele premergătoare efectuate de parchet a rezultat că faptele reclamate de petent ca fiind înșelăciune în convenții în forma agravată nu sunt decât convenții comerciale, neexistând indicii că s-a urmărit înșelarea petentului.
Astfel, chiar prin plângerea penală formulată petiționarul a arătat că, în anul 2006, încheiat două convenții reprezentând o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care făptuitorul se obliga să vândă, iar petiționarul să cumpere 41% din capitalul social al SC SRL. Petiționarul a achitat făptuitorului suma de 100.000 Euro ca acont din prețul total de 300.000 Euro și suma de 96.000 Euro ca împrumut personal cu destinația de consolidare a societății.
S-a prevăzut în contract că în cazul în care făptuitorul nu respectă promisiunea să restituie sumele primite până la data de 30.11.2006.
Făptuitorul nu și-a respectat promisiunea și nici nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumelor.
Din convențiile încheiate de părți rezultă că petiționarul a acceptat și posibilitatea neîndeplinirii convenției, prevăzând o clauză în acest sens, astfel că litigiul dintre părți este unul pur civil cum corect s-a reținut în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.
În aceste condiții, contractele încheiate de părți sunt suficiente pentru a califica natura cauzei, nefiind necesară audierea martorilor propuși de petiționar sau efectuarea unei expertize.
Împotriva sentinței penale nr. 180/22.09.2008 a Tribunalului Brăilaa formulat recurs petentul criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie și arătând în esență următoarele:
1. Temeiul în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul, art. 10 lit. a Cod proc. pen. este greșit, deoarece temeiul legal ar fi fost cel prev. de art. 10 lit. b Cod proc. pen.
2. Că în cauză erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 3856alin. 3 Cod proc. pen. Curtea constată următoarele:
1. Primul motiv de recurs este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 2781Cod proc. pen. persoana nemulțumită de soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror poate face plângere la instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze cauza în fond.
Din coroborarea acestor dispoziții legale cu considerentele deciziei nr. 44/13.10.2008 a - Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, rezultă că persoana care a făcut plângerea poate solicita instanței de judecată să procedeze conform prev. art. 2781alin.8 lit. b,c Cod proc. pen. și că numai persoana față de care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată poate solicita instanței de judecată schimbarea temeiului în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea procesului penal.
În acest sens, se constată că deși aspectul invocat de recurent este fondat, el este lipsit de interes, deoarece numai intimatul se putea adresa instanței de judecată pentru a solicita schimbarea temeiului de drept în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de el, cu condiția să se fi adresat în prealabil Prim - Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
2. C de-al doilea motiv de recurs se dovedește nefondat.
Contrar celor susținute de instanța de fond, Curtea apreciază că litigiul nu era de competența instanțelor penale române deoarece nu respectă prevederile art. 3,4 din Codul penal al României.
Pretinsa înșelăciune a fost comisă în luna ianuarie 2006 în localitatea, Italia, cu prilejul încheierii convenției de vânzare-cumpărare, conform legii civile italiene, între și, cetățeni italieni cu domiciliul în Italia.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că ar fi fost rezident în România, cu dublă cetățenie sau apatrid.
Dacă s-ar considera că fapta a fost comisă în mod continuu, sub forma menținerii în eroare, din cuprinsul plângerii formulate de petentul rezultă că ultimul act material, ocazie cu care s-a și consumat infracțiunea, a fost săvârșit de pe teritoriul Italiei, atrăgând astfel competența autorităților penale italiene.
Dacă se apreciază că autoritățile penale române ar avea competență în soluționarea cauzei, deoarece obiectul contractului l-ar fi constituit vânzarea de acțiuni ale societății " " SRL B, se constată din analiza materialului probator că ne aflăm în prezența unui litigiu comercial, pentru soluționarea căruia părțile au deschisă calea unei acțiuni comerciale, la instanța competență.
Așa fiind și văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Cod proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 180/22.09.2008 a Tribunalului Brăila, menținând sentința penală atacată.
Intimatul a solicitat cheltuieli judiciare în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat ales și dovedite cu factura fiscală seria - nr. -/08.02.2009 și chitanța nr.242/05.02.2009 emise de Cabinetele asociate de avocați " și ".
Față de complexitatea cauzei și prestația apărătorului ales, avocat, Curtea apreciază că această sumă este justificată și nu se impune diminuarea onorariului.
Urmează ca în baza prev. art. 193 Cod proc. pen. Curtea să oblige pe recurentul la plata către intimatul, a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza prev. art. 192 alin.2 cod proc. pen. recurentul urmează să fie obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul formulat de petentul (născut la data de 03.05.1950 în, Italia ) cu domiciliul ales la avocat, cu sediul profesional în B, B-dul -. - nr. 32, 32, parter, împotriva sentinței penale nr. 180 din 22.09.2008 a Tribunalului Brăila.
În baza prevederilor art. 193 Cod proc. pen. obligă pe recurentul - petent la plata către intimatul (născut la data de 23.05.1955 în, Italia, rezident în B,- ) a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza prevederilor art. 192 alin. 2 Cod proc. pen. obligă pe recurentul petent la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /01.04.2009
Tehnored./2 ex./22.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru
