Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 220/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 220

Ședința publică din data de 20 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram Judecător

Grefier - -

-.-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petenta SC SRL G prin numitul împotriva rezoluției nr. 895/II/2/2009 din data de 30.07.2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de recuzare formulată de reprezentantul petentei a fost respinsă ca nefondată prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.10.21009, după care:;

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității plângerii de față și solicită să se constate că la dosar se află decizia nr. 2227/2005 a cărei efecte nu au fost niciodată suspendate; suspendarea judecării cauzei în care se pronunță falimentul societății petente nu are ca efect suspendarea ridicării dreptului de a-și administra societatea.

Din acest punct de vedere solicită să se aibă în vedere că există și practică judiciară în materie, constantă, în care procurorul invocând această excepție a fost admisă, plângerea petentei fiind respinsă ca inadmisibilă.

Consideră că reprezentantul petentei se ascunde în spatele societății pentru a nu suporta cheltuielile judiciare; în cauzele care au fost respinse a fost obligată la plată societatea, deși aceasta are lichidator care nu-și însușește o asemenea plângere.

Pe fond, apreciază că soluția pronunțată este legală și temeinică și argumentele invocate de petent neputând fi luate în considerare pentru infirmarea rezoluțiilor contestate.

Se solicită să se constate că petentul este cel care stabilește prejudiciul de un milion de euro ca fiind prejudiciu cauzat de către intimați și că din perspectiva acestui prejudiciul competența ar reveni DNA, la dosar nefiind nici un act premergător care să ateste prejudiciul respectiv.

CURTEA,

Asupra plângerii penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin rezoluția nr. 34/P/2005 din 18.06.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, județul C pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal.

Pentru a fi dispus astfel organul de anchetă a reținut că petentul fiind nemulțumit de soluția dată de făptuitor în dosarul nr. 7262/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galația formulat plângere împotriva acesteia pentru a se efectua verificări cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal și că în urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii cum că făptuitorul a comis fapta reclamată.

Împotriva acestei rezoluții în termenul prevăzut de lege petenta SC SRL G prin administrator a formulat plângere la procurorul ierarhic superior din cadrul aceluiași parchet.

Prin Rezoluția nr. 895/II/2/2009 din 30.07.2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr. 34/P/2009.

S-a susținut că făptuitorul prin presupusa faptă reclamată de abuz în serviciu (art. 246 Cod penal) nu s-a creat față de petent nici un prejudiciu și că soluția dată prin rezoluția atacată este temeinică și legală.

Împotriva celor două rezoluții petenta prin administrator a formulat plângere la instanța competentă.

Se susține în plângere că paguba reclamată pentru care făptuitorul a efectuat cercetări este de 1.000.000 de euro și că, competența revenea Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI iar Rezoluția nr. 895/II/2/2009 din 30.07.2009 dată de procurorul general este lovită de nulitate.

Se solicită admiterea excepției, desființarea rezoluției nr. 34/P/2009 și trimiterea cauzei la DNA G, pentru efectuarea urmăririi penale față de făptuitor.

Plângerea formulată de petentă prin administrator este nefondată.

Din verificarea celor două rezoluții și analiza ansamblului probator instanța constată că acestea sunt temeinice și legale.

Cu privire la prejudiciul de 1.000.000 euro care a formulat obiectul plângerii petentei și unde verificările au fost efectuate de făptuitor, din probe nu rezultă dovezi clare care să atragă competența materială și în raport de aceasta plângerea petentului să fi fost verificată de DNA G, așa încât evaluarea prejudiciului de 1.000.000 euro rămâne în faza de doar susținere a petentei.

Pe fond, din probele existente la dosar, instanța constată că exercitarea atribuțiilor de serviciu făptuitorul nu a comis fapta prevăzută de art. 246 Cod penal, acesta a dispus prin Rezoluția 34/P/2009 neînceperea urmăririi penale pe baza dovezilor obținute.

Rezoluția dată, în urma verificărilor efectuate a fost atacată la procurorul ierarhic superior iar acesta prin rezoluție a confirmat că soluția dată în rezoluția nr. 34/I/2005 este temeinică și legală.

Față de aceste considerente, instanța constată din probe că nu rezultă indicii că făptuitorul a comis fapta reclamată de petentă.

În baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală urmează să se respingă plângerea ca nefondată, menținând ca temeinică și legală rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată petenta prin administratorul său la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC SRL G prin administrator (G,-) împotriva Rezoluției nr. 34/P/2009 din 18.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petenta SC SRL G prin administrator ( G,- și intimatul ( Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, județul C).

Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.

PREȘEDINTE,

Judecător - - -

Grefier,

- -

Red. -/3.12.2009

Tehn. N/ 4.12.2009

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 220/2009. Curtea de Apel Galati