Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 234/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.2781Cod pr.penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE FOND

SENTINTA PENALĂ NR.234

Ședința publică de la 9 decembrie 2008

PREȘEDINTE G - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul, împotriva ordonanței nr.1459/II/2/2008 din 31 iulie 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, cu privire la intimatul, executor judecătoresc.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, asistat de avocat ales, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Apărătorul petentului susține plângerea, potrivit motivelor arătate în scris, în raport de care solicită instanței să adopte soluția prev.de art.278 alin.8 lit.b Cod pr.penală, în sensul desființării ordonanței atacate și trimiterii cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de executorul judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art.246 Cod penal.

Procurorul apreciază că plângerea formulată de petent este nefondată, solicitând să fie respinsă, ca atare, întrucât soluția de neîncepere a urmăririi penale față de executor este legală și temeinică.

CURTEA

Asupra plângerii de față;

Petentul, din comuna, județul D, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc, solicitând cercetarea și tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev.de art.246 Cod penal.

În esență, s-a susținut că executorul judecătoresc, în cadrul activității de executare silită făcută în dosarul nr.72/E/2007, nu a respectat dispozitivul hotărârii judecătorești ce se executa, nu a efectuat măsurătorile corespunzătoare și, mai mult, nu a înmânat un exemplar al procesului-verbal de executare întocmit.

Efectuând acte premergătoare, procurorul de caz a stabilit că executorul judecătoresc a efectuat executarea sentinței potrivit regulilor de procedură civilă în materie, delimitând proprietatea creditorului, de proprietatea debitorului - petentul, potrivit celor stabilite prin raportul de expertiză tehnică ordonat în cauză.

Mai mult, făcând referire la dispozițiile art.399 Cod pr.civilă, procurorul de caz a apreciat că împotriva executării silite a unei hotărâri civile, precum și împotriva oricărui act de executare, cei interesați sau vătămați prin executare au la îndemână calea contestației la executare.

Prin urmare, în considerarea probatoriului administrat și a rezultatului actelor premergătoare, s-a stabilit că nu poate fi reținută în sarcina executorului judecătoresc activitatea infracțională ce i-a fost imputată, motive pentru care, în baza art.228 alin.6 rap.la art.10 lit.a Cod pr.penală, procurorul de caz, prin ordonanță din 7 iulie 2008, a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.246 și art.25 rap.la art.217 alin.1 Cod penal.

Ordonanța a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, petentul invocând, în esență, aceleași argumente pe care și-a sprijinit plângerea anterioară.

Prin ordonanța cu nr.1459/II/2/2008 din 31 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, a respins, ca neîntemeiată, plângerea, menținând soluția dată de procurorul de caz, de neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc.

În baza art.2781Cod pr.penală, petentul s-a îndreptat cu plângere împotriva acestei ordonanțe, la Curtea de APEL CRAIOVA, susținând că executorul judecătoresc, în cadrul activității de executare silită a sentinței civile nr.786 din 2 februarie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, executorie, a săvârșit infracțiunile prev.de art.246 și art.25 rap.la art.217 alin.1 Cod penal, întregul probatoriu aflat la dosarul cauzei, demonstrând atât existența acestor fapte, cât și vinovăția inculpatului.

Observând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât și din rezultatul actelor premergătoare, nu se desprind date din care să rezulte că existența vreunei fapte din cele reclamate de petent, săvârșite de executorul judecătoresc cu ocazia punerii în executare silită a hotărârii mai sus arătate.

Totodată, a rezultat că acesta și-a îndeplinit atribuțiunile de serviciu în conformitate cu dispozițiile procedurale aplicabile în materia executării silite, iar pentru orice nemulțumire și, eventual, vătămare, părțile au la îndemână calea unei contestații la executare, cum astfel aceasta este reglementată de dispozițiile Codului d e procedură civilă.

Așa fiind, soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva executorului urmează a fi privită ca fiind legală și temeinică, considerente pentru care, în baza art.2781alin.8 lit.a Cod pr.penală, plângerea formulată de petent va fi respinsă, ca nefondată.

Potrivit art.192 Cod pr.penală, petentul urmează a fi obligat la 15 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, împotriva ordonanței nr.1459/II/2/2008 din 31 iulie 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, cu privire la intimatul, executor judecătoresc.

Obligă petentul la 15 lei, cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 9 decembrie 2008.

G -

Grefier,

- -

PS/8.01.2009

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 234/2008. Curtea de Apel Craiova