Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 237/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.237/

Ședința publică de la 08 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Adriana Ispas

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr.124 din data de 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect art.2781Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul petent - personal.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, recurentul petent precizează că pe data de 16 ianuarie 2008 i-a fost adusă comunicarea deși se susține că i-a fost adusă pe data de 15 ianuarie 2008, ori poate face dovada susținerii sale și cu martori. Solicită rejudecarea cauzei, întrucât a respectat termenele prevăzute de lege, iar cu privire la modul de trimitere a citațiilor, precizează că acestea nu erau semnate de persoana care le-a emis. Depune la dosar note de ședință.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită a se constata că recursul Parchetului se referă la rezoluția procurorului cu privire la făptuitorul. Apreciază că instanța de fond a apreciat greșit că plângerea a fost tardiv formulată, împrejurare în care, solicită admiterea recursului declarat de petentul și trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța pentru soluționarea fondului.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.124 din data de 7 martie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța, în temeiul dispozițiilor art.2781pct.8 lit.a Cod procedură penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul:

- domiciliat în C,-, județul C, împotriva rezoluției nr. 1183/P/2007 din 10.01.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În anul 2005 persoana vătămată s-a adresat agentului de poliție de la Postul de Poliție sesizându-i că, administratorul SRL, nu-i achita arenda cuvenită, fapt pentru care a fost îndrumată să formuleze o plângere penală la care să atașeze documente în susținerea aspectelor semnalate, respectiv: contracte de arendă, alte înscrisuri doveditoare.

Persoana vătămată nu a formulat plângere penală, însă în anul 2006 s-a adresat din nou Postului de Poliție al cărui șef este numit făptuitorul, solicitând în mod special să discute cu agentul de poliție, pe considerentul că l-a mai ajutat și altă dată să rezolve problema cu arenda, dând un telefon lui care astfel a efectuat plata, potrivit dispoziției de plată emisă de SRL la data de 09.12.2005.

Întrucât persoana vătămată i-a solicitat făptuitorului să-i rezolve situația arendei și pe anul 2006, în aceeași modalitate, acesta i-a precizat să formuleze o plângere penală pentru efectuarea cercetărilor corespunzătoare, însă persoana vătămată a refuzat, motivând că va soluționa litigiul pe cale amiabilă, întrucât arenda urma să o primească în toamna anului 2006, iar în caz contrar va formula plângere penală.

Astfel, la data de 19.04.2007, persoana vătămată a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva făptuitorului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.213, art.215, art.290, art.291 Cod penal și alte infracțiuni și a făptuitorului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.215 și art.323 Cod penal.

Întrucât prin plângerea penală formulată persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări penale și față de primarul comunei, dosarul a fost trimis prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța la Biroul de Poliție Rurală C în vederea continuării cercetărilor penale, astfel că făptuitorul nu a mai efectuat nici un act de cercetare penală în cauză.

Din cercetările penale efectuate în cauză, a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz in serviciu prevăzute de art. 246 Cod penal, nefiind îndeplinite condițiile laturii obiective ale infracțiunii, astfel că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr.1183/P/2008 din 10.01.2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul

Prin rezoluția nr.169/II/2/2008 din 11.02.2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a respins ca plângerea formulată de petentul, întrucât din analiza probelor administrate a rezultat că fapta sesizata de petentul nu exista, iar ca urmare a precizărilor formulate de petent in februarie 2008 la primul procuror acesta a constatat ca plângerea împotriva soluției s-a depus de către petent după împlinirea termenului de 20 zile prevăzut de dispozițiile legale pentru constatarea soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, respectiv al 6 februarie 2008 fiind tardiv introdusa.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, criticând sentința pentru nelegala respingere a plângerii sale, formulată potrivit art.2781Cod procedură penală.

Verificând hotărârea recurată, potrivit art.38514alin.1 Cod procedură penală și art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele motive:

1. Hotărârea recurată cuprinde contradicții în cadrul considerentelor și între considerente și dispozitiv.

Astfel, motivele expuse se referă la formularea tardivă a plângerii către primul procuror, potrivit art.277-278 Cod procedură penală, iar concluzia trasă este aceea a caracterului tardiv al plângerii depusă la instanță, potrivit art.2781Cod procedură penală.

Deși se concluzionează că plângerea este tardiv formulată, nemaiputând fi examinată pe fond, dispozitivul hotărârii constă în respingerea ca nefondată a plângerii.

Aceste aspecte fac incident în cauză cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.9 Cod procedură penală.

2. În mod greșit s-a rezolvat problema formulării în termen plângerii.

Din examinarea art.2781alin.1 și alin.2 Cod procedură penală, constatăm că termenul de sesizare a instanței prin formularea unei plângeri este raportat doar la momentul investirii primului-procuror cu soluționarea unei plângeri potrivit art.275-278 Cod procedură penală, nu și la momentul emiterii rezoluției sau ordonanței de netrimitere atacate.

Ca atare, chiar dacă plângerea adresată primului procuror a fost tardiv formulată, aceasta nu afectează dreptul petentului de a sesiza instanța cu o plângere întemeiată pe dispozițiile art.2781Cod procedură penală, în termenul de 20 de zile prevăzut de art.2781alin.1 Cod procedură penală sau în cel prevăzut de art.2781alin.2 Cod procedură penală.

În prezenta cauză, petentul a formulat plângere la prima instanță la data de 15.02.2008 (conform ștampilei de expediere de pe plic), în termenul de 20 de zile prevăzut de art.2781alin.1 Cod procedură penală, rezoluția primului procuror fiind emisă la 11.02.2008.

Ca atare, neexaminarea fondului plângerii de către instanța de fond prin aprecierea ca tardivă a plângerii a condus la incidența art.3859alin.1 pct.10 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, în cazurilor de casare avute în considerare din oficiu, Curtea făcând aplicarea art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală, va admite recursul, va casa sentința recurată și va dispune rejudecarea de către prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.2 lit."c" Cod procedură penală, admite recursul penal declarat de petentul - domiciliat în C,-, împotriva sentinței penale nr.124 din data de 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea de către prima instanță pentru soluționarea fondului.

Face aplicarea art.309 alin. ultim Cod procedură penală, întocmind prezenta în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Jud. fond.:

Red.dec.jud.: -

Tehnored.gref.

3 ex./14 mai 2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

Data:

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat dosarul penal nr-, privind pe petentul, întrucât prin decizia penală nr.237/P din data de 8 mai 2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, s-a dispus admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea de către prima instanță pentru soluționarea fondului.

Dosarul are file.

Dosare atașate: -.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - - -

Președinte:Viorica Costea Grigorescu
Judecători:Viorica Costea Grigorescu, Marius Cristian Epure, Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 237/2008. Curtea de Apel Constanta