Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.237/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 3 APRILIE 2009

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale

JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursului declarat de petentul,domiciliat în B, Bd.-.-, nr.5, -uplex,.34, împotriva Deciziei penale nr.9/9.01.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penalănr.1556/6.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).

La apelul nominal a răspuns recurentul personal.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei arătându-se că termenul s-a acordat pentru angajarea unui avocat ales și pentru a se pune în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat, după care;

Recurentul susține că nu a avut posibilitatea angajării unui avocat.

Curtea pune în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului formulat, întrucât în cauză a fost judecat recursul la Tribunalul Brăila.

Petentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate și în rejudecare să se schimbe încadrarea juridică dată faptei pentru făptuitoarea, să de dispună efectuarea unei expertize grafologice, pentru a se constata că greșeala din foaia de vărsământ a fost o greșeală intenționată și una datorită aglomerației de la ghișeu, cum s-a susținut.

Procurorul solicită respingerea recursului ca inadmisibil întrucât a astfel cale de atac a fost judecată la Tribunalul Brăila.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:

Prin Sentința penală nr.1556/6.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Brăilaa respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluțiilor nr.775/II/2/2008 din 1.08.2008 pronunțată în dosarul nr.1822/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, față de făptuitoarea și a obligat pe petent la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a constata că prin rezoluția nr.1822/P/2008 din 16.06.2008, s-a dispus în mod just neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal, raportat la art.258 alin.1 Cod penal, reținându-se că probele adminJ. nu au dovedit comiterea faptelor reclamate, care nu există, respectiv nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, că făptuitoarea - funcționar bancar, nu a acționat cu intenția de a prejudicia partea vătămată, și nici nu s-a produs urmarea imediată specifică acestei infracțiuni, respectiv cauzarea unei vătămări intereselor legitime ale unei persoane. Făptuitoarea, datorită aglomerației de la ghișeul băncii, a omis să actualizeze numele și prenumele clientului care efectua depunerea, preluând în câmpul corespunzător programului informatic numele și prenumele clientului precedent, în,loc de al petentului.

Împotriva acestei sentințe penale, a declarat recurs petentul.

În motivarea recursului său, petentul a susținut că în mod nelegal prima instanță a respins cererea sa privind proba cu expertiză grafologică.

Prin decizia penală nr.9/9.01.2009, Tribunalul Brăilaa respins, ca nefondat, recursul petentului, menținând sentința penală atacată.

Instanța a constatat că din întreg material probator nu rezultă intenția făptuitoarei ci că a fost o eroare determinată de aglomerația din unitate, iar referitor la motivul de recurs invocat, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a constata că pentru a fi admisă o probă, potrivit disp.art.67 Cod procedură penală, pe lângă legalitate, aceasta trebuie să fie pertinentă, concludentă și utilă. Proba cu expertiză grafologică, deși legală, a devenit inutilă atât timp cât din celelalte probe a rezultat că făptuitoarea nu a acționat cu intenție, iar fapta din culpă nu este pedepsită de legea penală.

Împotriva acestei decizii penale, a declarata recurs petentul invocând același motiv.

Recursul declarat este inadmisibil.

Potrivit art.129 din Constituia României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și MINISTERUL PUBLIC pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

De asemenea, legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.3851alin.1 Codul d e procedură penală, pot fi atacate cu recurs:

a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;

d) sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție;

1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel precum și cele privind reabilitarea.

În speță, recursul declarat de petentul este îndreptat împotriva Deciziei penale nr.9/9.01.2009 a Tribunalului Brăila, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat împotriva Sentinței penale nr. 1556/6.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila.

Astfel că hotărârea recurată nu se regăsește printre hotărârile supuse recursului la curtea de apel.

Ca atare, un nou recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs nu este admisibil, petentul exercitându-și deja dreptul la recurs, iar cel de al doilea recurs nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, în baza disp. art. 38515pct.1 lit.a Cod procedură penală, acest recurs urmează a fi respins ca inadmisibil.

Cum prezenta cale de atac a fost declanșată ca urmare culpei procesuale a revizuientului, potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală acesta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul,domiciliat în B, Bd.-.-, nr.5, -uplex,.34, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.9/9.01.2009 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.1556/6.10.2008 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).

Obligă pe recurent la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 3 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița

Grefier,

I

Red. și tehnored. - 9.04.2009

2 ex

Fond:

Recurs: - -

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 237/2009. Curtea de Apel Galati