Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 240/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 240/
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - procuror șef secție judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind judecarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției de respingere a plângerii nr. 119/II/2/2009 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
La apelul nominal au lipsit petentul și intimatul.
Procedura completă.
s-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Parchetului:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că plângerea formulată este nefondată și conform art. 2781alin.8 lit.a Cod pr.penală solicită respingerea plângerii formulată și menținerea rezoluției pronunțată în cauză.
Invederează instanței că, așa cum rezultă din dosarul nr. 287/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI actele premergătoare sunt complete și nu pot conduce la formularea unei plângeri penale, petentul având la îndemână căile de atac. De asemenea din acte rezultă că petentul a fost legal citat însă nu s-a prezentat la parchet în vederea audierii sale în calitate de persoană vătămată.
Solicită respingerea plângerii ca fiind nefondată, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.
CURTEA:
Asupra plângerii formulată de petentul;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 1119/II/2/2009 Primă Procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa respins plângerea formulată de petentul.
Pentru a hotărî astfel, s-au avut în vedere următoarele:
Prin rezoluția nr. 287/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI din 10.08.2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul, din cadrul Poliției Municipiului B- Biroul, pentru infracțiunile de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 246 în referire la art. 2481din Codul penal și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 din Codul penal.
Soluția a fost dată de procuror în baza dispozițiilor art. 228 alin.6 în referire la art. 10 lit.a din Codul d e procedură penală.
Cercetările în cauză au fost efectuate ca urmare a plângerii petentului, prin care a sesizat că în dosarul nr. 4387/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în care a avut calitatea de persoană vătămată, subinspectorul nu l-a citat pentru a fi audiat în legătură cu plângerea depusă și nu i-a adus la cunoștință cercetările pe care le-a efectuat cu privire la făptuitorii și; de asemenea, subinspectorul a încălcat dispozițiile procedurale, iar referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale,întocmit în cauză, este nelegal.
Pentru a dispune neînceperea urmăririi penale față de lucrătorul de poliție, procurorul a reținut că faptele sesizate de petent nu există.
Împotriva rezoluției nr. 287/P/2009 s-a plâns petentul, în baza art. 278 din Codul d e procedură penală, în termen legal.
A susținut că rezoluția nu este legală, că nu se referă la obiectul plângerii și că citarea sa, în cauză, a fost formală. A solicitat infirmarea rezoluției.
Verificând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 287/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, prin prisma criticilor formulate de petent, s-a constatat că plângerea este nefondată.
Dosarul nr. 4387/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila are ca obiect plângerea formulată de împotriva numiților și, pentru infracțiunile de fals în declarații prevăzută de art. 292 din codul penal și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1,2 din Codul penal.
Cercetările în acest dosar au fost efectuate de subinspectorul de poliție, din cadrul Poliției Municipiului B - Biroul Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
La finalizarea cercetărilor, lucrătorul de poliție a întocmit referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de și.
Prin rezoluția nr. 4387/P/2008 din 05.01.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală în cauză.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângeri, în baza dispozițiilor art. 278 - 2781din Codul d e procedură penală.
Având în vedere situația de fapt prezentată mai sus, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul de poliție.
Acesta a efectuat cercetările în dosarul nr. 4387/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila sub supravegherea procurorului, iar propunerea făcută la finalizarea cercetărilor a fost confirmată de procuror.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii privind comiterea vreunei fapte penale de către lucrătorul de poliție.
Aspectele invocate de petent în plângere nu constituie fapte penale ci, eventual, critici ce pot fi formulate de petent împotriva rezoluției nr. 4387/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, pe calea plângerilor prevăzute de art. 278 - 2781din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere, în termen legal, petentul care, în motivele scrise, apreciază rezoluția ca fiind nelegală deoarece intimatul - subinspector de poliție, nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu în rezolvarea plângerii formulată de petent împotriva numiților și.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Intimatul - subinspector de poliție în cadrul Poliției Mun.B, a efectuat cercetările în baza plângerii formulate de petent împotriva făptuitorilor și pentru săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de fals în declarații și înșelăciune, fapte ce ar fi fost săvârșite în dosarul nr- al Judecătoriei Brăila.
Actele de urmărire penală efectuate de către intimatul polițist au fost efectuate sub stricta supraveghere a procurorului care, a confirmat propunerea intimatului de a nu se începe urmărirea penală în cauză.
Actele invocate de petent în plângere nu constituie fapte penale ci eventual critici ce ar putea fi formulate de petent împotriva acestei rezoluții nr. 4387/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și nu reținerea în sarcina intimatului a unei infracțiuni cu ocazia efectuării cercetărilor în virtutea atribuțiunilor de serviciu pe care le avea.
Faptul că în urma cercetărilor efectuate s-a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de către petent prin plângerea formulată, respectiv neînceperea urmăririi penale, propunere a intimatului confirmată de procurorul care supraveghea urmărirea penală, nu poate conduce în mod automat la ideea că lucrătorul de poliție ar fi săvârșit vreo infracțiune cu ocazia efectuării actelor specifice în dosarul cauzei.
Dacă petentul era nemulțumit de soluția pronunțată avea la dispoziție, așa cum s-a menționat mai sus, calea plângerii prev. de art. 2781Cod pr.penală.
În concluzie, deoarece din probele administrate nu există indicii că intimatul, din cadrul Poliției mun.B, a săvârșit vreo faptă penală cu ocazia cercetărilor efectuate în baza plângerii efectuate de petentul, urmează a se respinge ca nefondată plângerea acestuia adresată instanței de judecată.
Va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, domiciliat în B,-, OP 4, CP 10, jud.B, împotriva rezoluției de respingere a plângerii nr. 119/II/2/2009 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
În baza art. 189 - 191 Cod pr.penală, obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentul și intimatul - prin Serviciul Personal al Poliției mun.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 2009.
PREȘEDINTE,
- - Grefier,
- -
Red. /30.12.2009
Tehnored./2 ex./5.01.2010
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru