Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 246/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--24.06.2009

SENTINȚA PENALĂ NR.246/PI

Ședința publică din data de 15.10.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror .

Pe rol se află judecarea plângerii formulată de petenții și, împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 61/P/2009 și dosarul nr.509/II/2/2009.

La apelul nominal lipsă petenții, și intimații, și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Procurorul pune concluzii de respingerea plângerii ca nefondată și menținerea rezoluțiilor pronunțate ca legale și temeinice.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, petenții și au solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună desființarea rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 61/P/2009 și dosar nr. 509/II/2/2009 și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor, - judecători la Tribunalul C S, - executor judecătoresc și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 Cod penal și art. 253 Cod penal, în forma participației penale a instigării.

În motivarea plângerii s-a precizat că la dosar există probe din care rezultă vinovăția făptuitorilor.

Au fost acvirate dosarele în care au fost pronunțate rezoluțiile a căror desființare se solicită, din care rezultă următoarele: prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în luna februarie 2009 sub nr. 61/P/2009, petenții au precizat că făptuitorii au avut o comportare abuzivă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după cum urmează: judecătorul când a pronunțat sentința penală nr.148/2008 a Judecătoriei Caransebeș și judecătorii și, prin pronunțarea de către Tribunalul CSa deciziei penale nr.32/R/2008, iar procurorul, prin pronunțarea rezoluției nr.161/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. executorul judecătoresc este acuzat că a continuat executarea silită în dosarul execuțional nr.25/2009 în care s-a solicitat executarea silită a sentinței penale nr.148/2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș și decizia nr.184/R/2008 pronunțată de Tribunalul C S, deși cunoștea că respectivele hotărâri judecătorești au fost atacate, precum și pentru faptul că a perceput cheltuieli de executare exagerat de mari.

Pe fond, nemulțumirile petenților rezidă în pronunțarea de către judecători și procuror a unor soluții defavorabile și prin plângerea penală formulată împotriva acestora, se dorește intimidarea magistraților care pronunță hotărâri defavorabile, indiferent de dovezile-probatoriul existent la dosar.

În mod constant practica judiciară s-a pronunțat în sensul că judecătorii și procurorii nu pot fi trimiși în judecată pentru soluțiile pronunțate în activitatea de judecată sau în efectuarea urmăririi penale, hotărârile judecătorești sau ordonanțele ori rezoluțiile procurorului fiind supuse căilor de atac, singura modalitate ( executarea căii de atac) de modificare acestora constituie o practică.

Hotărârile judecătorești sunt pronunțate "în numele legii" astfel că odată devenite definitive, au putere de lege și deci sunt obligatorii.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 2781alin. 8 lit.a Cod procedură penală, plângerile vor fi respinse ca nefondate, iar în temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, fiecare petent va fi obligat la plata sumei de câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul prevederilor art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și, împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 61/P/2009 și dosarul nr.509/II/2/2009.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red. 23.11.2009

Tehnored.

2ex/30.10.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--24.06.2009

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR.246/PI

Ședința publică din data de 15.10.2009

În temeiul prevederilor art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și, împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 61/P/2009 și dosarul nr.509/II/2/2009.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--24.06.2009

COPIA SENTINȚEI PENALE NR.246/PI

Ședința publică din data de 15.10.2009

În temeiul prevederilor art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și, împotriva rezoluțiilor pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 61/P/2009 și dosarul nr.509/II/2/2009.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

Ss/ i indescifrabil

Prezenta este conformă cu originalul

Grefier,

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 246/2009. Curtea de Apel Timisoara