Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 25/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR.25/PI/2010
Ședința publică din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Munteanu Traian judecător
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare cauza penală în primă instanță privind pe petentul, domiciliat în T,-,.5, județul T, având ca obiect art.278/1 din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Petentul solicită instanței a se lua act de inexistența actului procesual/procedural, respectiv ordonanța emisă de procurorul, întrucât ea nu mai există din moment ce prin rezoluția din 19 ianuarie 2010 din dosarul nr.593/II.2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA domnul procuror general a admis plângerea și a desființat soluția. În schimb, nu s-a desființat actul procesual/procedural, care conține soluția și care a rămas neatinsă. În ipoteza în care această sancțiune procesuală nu va fi admisă, alternativ invocă nulitatea acestui act procedural.
Reprezentantul parchetului apreciază că această chestiune se poate analiza odată cu judecarea fondului.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea plângerii formulate de către petent.
Petentul solicită instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată. În esență arată că ordonanța emisă de procurorul nu a fost desființată, în schimb a fost desființată soluția conținută prin acest act procedural. Consideră că între rezoluția procurorului general și ordonanță există o neconcordanță atât legală cât și logică.
Reprezentantul parchetului arată că procurorul a dispus prin rezoluție motivată în baza prevederilor art.10 lit.b și d Cod procedură penală că fapta prevăzută de art.292 Cod penal nu este prevăzută de legea penală și nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Urmare plângerii formulate împotriva acestei soluții, de neîncepere a urmăririi penale față de avocatul, procurorul general a admis plângerea și a motivat soluția de neîncepere a urmăririi penale în baza prevederilor art.10 lit.a Cod procedură penală în sensul că fapta nu există. Prin această rezoluție a procurorului general, s-a considerat că sunt alte temeiuri pentru care să se claseze cauza, acelea că fapta nu există și nu cele inițiale, că nu este prevăzută de legea penală sau că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Consideră că această rezoluție a procurorului general este suverană până în momentul în care este atacată și instanța se pronunță prin hotărâre motivată. Prin urmare, consideră că această rezoluție este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea plângerii formulate de către petent.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Constată următoarele:
Prin rezoluția din 26.11.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa dispus neînceperea urmăririi penale față de, avocat în cadrul Baroului T, sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. și ped. de art.292 Cod penal și art.264 Cod penal.
Pentru a pronunța o astfel de rezoluție, parchetul a reținut următoarele:
În ședința publică din 19 noiembrie 2008, în dosar nr-, având ca obiect recursul penal declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.32/15 octombrie 2008 Judecătoriei Oradea prin care s-a luat măsura arestării preventive în lipsa inculpatului, s-a prezentat avocatul și a invocat cinci cereri de recuzare, excepția nelegalei citări a inculpatului recurent, lipsa calității procesuale a inculpatului, o excepție de neconstituționalitate, pentru ca pe urmă să depună un înscris olograf din care rezultă că inculpatul recurent "nu i-a dat mandat domnului avocat să-l reprezinte nici în dosarul nr- al Judecătoriei Oradea " în care s-a emis mandatul de arestare în lipsă și "nici în dosarul nr- al Tribunalului Bihor ".
Instanța nu a luat în considerare înscrisul depus de avocatul, lipsindu-l de eficacitate pe considerentul că nu există certitudinea provenienței și nu există o minimă dovadă că emană de la titular, spre a expune certa voință a inculpatului.
Față de înlăturarea înscrisului de reziliere, avocatul a solicitat a se lua act de voința sa în sensul că "nu mai are calitatea de reprezentant al recurentului și a face cuvenitele verificări".
S-a apreciat de către instanță că revocarea unilaterală a contractului de asistență judiciară este o dovadă a exercitării abuzive a drepturilor procesuale pentru care s-a aplicat amenda de 10 milioane lei și pentru că demersurile acestuia au fost interpretate că tind la tergiversarea soluționării cauzei, încheierea să fie remisă parchetului, cu mențiunea examinării conduitei domnului avocat, dacă se pretează la favorizarea inculpatului.
Sesizarea înaintată de Tribunalul Bihor vizează strict examinarea conduitei avocatului, care fără a fi solicitat personal sau telefonic de o terță persoană, a părăsit sala de judecată și în momentul ulterior a prezentat că atunci i-a parvenit acel înscris olograf de la inculpat, printr-o persoană interpusă neidentificată și neidentificabilă.
Anexat sesizării, a fost trimisă și transcrierea înregistrării ședinței de judecată în dosarul nr- la filele 6, 7 fiind expuse discuțiile dintre făptuitor și președintele instanței și din care reiese că avocatul, în timpul dezbaterilor, a părăsit sala de judecată sub pretextul comunicării cu terțe persoane care îl transportau cu mașina, iar consecutiv acestui moment s-a reîntors în sală, a adus la cunoștința instanței conținutul înscrisului aflat în posesia sa după care l-a depus la dosarul cauzei, iar apoi a explicat că nu mai are calitatea de avocat și "s-a uzat de el pentru că nu s-au respins toate excepțiile" (text din actul de sesizare). Imediat avocatul inculpatului recurent și-a exprimat voința în sensul revocării unilaterale a contractului de asistență juridică (9 din transcript).
În data de 20 noiembrie 2008 DNA - Serviciul Teritorial Oradea, în dosarul de urmărire nr.60/P/2006, a procedat la audierea martorei în strictă legătură cu solicitarea fostului ei soț de a-i angaja apărător în dosarul instanței în care se judecă propunerea de arestare în lipsă a acestui inculpat. Cu acest prilej s-a arătat înscrisul olograf prin care se de angajarea lui și martora se exprimă în sensul că recunoaște scrisul și semnătura ca fiind ale lui dar că fostul ei soț nu i-a cerut să îi angajeze un avocat. Se mai arată în declarația acestei martore că, deși s-a întâlnit la cererea avocatului cu acesta, a refuzat semnarea unui contract de asistență juridică și delegației de reprezentare și, totodată face mențiunea că nu a participat la ședințele în care s-a judecat arestarea lui și nici nu a fost în clădirea instanței cu aceste ocazii.
Din declarația făptuitorului rezultă că acesta a angajat reprezentarea inculpatului la urmărirea penală desfășurată și și-a asumat obligațiile de diligență care decurg din angajarea sa iar în reprezentarea acestuia, cu competență și în limitele legale ale prerogativelor ce-i sunt conferite atât de procedura penală cât și de Legea nr.51/1995, a plănuit apărarea și protejarea drepturilor clientului său cu respectarea supremației interesului acestuia fără a pătrunde în sfera ilicitului penal, cum instanța în drept invocă prevederile art.292 Cod penal și 264 Cod penal. Conform tiparului acestor texte de lege, infracțiunea de fals în declarații este definită ca: "declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități, în vederea producerii unei consecințe juridice", iar infracțiunea de favorizarea infractorului constă în: "ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei".
Pentru o analiză completă a existenței acestor infracțiuni este necesară consultarea doctrinei de specialitate și așezarea explicațiilor doctrinare în contextul procesual penal în care se reține a fi comise faptele dar cu trimitere la limitele definite de Legea nr.51/1995 care guvernează profesia de avocat, lege cu putere derogatorie ce se datorează caracterului său de lege specială. Astfel infracțiunea de fals în declarații, făcând parte din categoria infracțiunilor de fals propriu - zis, trebuie privită ca o alterare a adevărului ce operează asupra unei entități și care dobândește însuși legale probatorii prin trecerea declarațiilor într-un înscris oficial întocmit de organul competent, ceea ce reprezintă produsul infracțiunii. Urmarea imediată a acestei infracțiuni este starea de pericol produsă de declarațiile necorespunzătoare care a devenit mijloc de probă contrar adevărului.
În contradicție cu aceste opinii doctrinare, înscrisul la care se referă sesizarea instanței nu este un mijloc de probă ci este o cerere a cărei temeinicie și veridicitate pot fi verificate de instanța suverană asupra cauzei pendinte, care are drept de reacție în consecință prin admiterea sau respingerea cererii. Totodată, nu poate fi ignorat faptul că cererile și afirmațiile făcute de avocat în considerarea calității sale de apărător al unei părți procesuale, nu poate fi expus cu atâta ușurință răspunderii penale pentru susținerile făcute cât timp ele sunt protejate de art.7 al.5 din Legea nr.51/1995.
Mai mult, verificările întreprinse în cauză de către procurorii DNA lasă să se înțeleagă că acel înscris de care a uzat făptuitorul emană de la titularul actului, clientul avocatului. Trebuie însă luat în seamă că și instanța de judecată a verificat prin propriile-i simțuri dacă pe coridoarele sau în sala de dezbateri existau alte persoane care i-ar fi putut transmite acel înscris făptuitorului, posibilitate ce a fost exclusă deoarece în incinta instituției, înafara completului, a făptuitorului și a jandarmului aprod, mai fusese prezentă doar o altă persoană de sex feminin care încerca să comercializeze ambulant produse cosmetice și care nu putea să aibă legătură nici cu cauza judecată și nici cu apărătorul inculpatului.
poate fi doar momentul în care făptuitorul a făcut uz de cererea de încunoștințare a instanței formulată de către inculpatul prin care comunică denunțarea serviciilor avocațiale ale făptuitorului și care în finalul dezbaterilor este întărită de către consimțământul făptuitorului, care în mod expres afirmă în fața instanței că înțelege să se abțină de reprezentarea și asistarea clientului său folosind expresia "eu înțeleg să-l revoc" făcând referire la revocarea unilaterală a contractului de asistență juridică. Aceastp manifestare de voință a făptuitorului are relevanță strict cu privire la obligațiile impuse de către Legea nr.51/1995 în care se prevede că "în orice caz de încetare a mandatului, avocatul are obligația să ia în timp util și în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-și angaja un alt avocat, predarea documentelor și a bunurilor la care clientul este îndreptățit și înștiințarea organelor judiciare". În respectarea acestor obligații, în măsura în care dinaintea dezbaterilor avocatul cunoștea manifestarea de voință a clientului său, atunci această faptă poate atrage după sine cercetarea dar și în acest caz doar disciplinară și nicidecum urmărirea lui penală. că aceste obligații trebuie coroborate cu elementele de circumstanțiere a cadrului procesual specific măsurilor preventive supuse controlului jurisdicțional al instanței în calea de atac a recursului și se impune ca în acest cadru de examinare să se stabilească dacă aceste manifestări pot zădărnici sau îngreuna urmărirea penală ori judecarea inculpatului pentru întregirea elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizare.
Nu se poate ignora similitudinea poziției oricărui avocat în raport cu clientul său cu calitate procesuală de subiect activ al unei infracțiuni (făptuitor, învinuit, inculpat), însă trebuie să primeze elementele de distingere a persoanelor care nu au calități deosebite profesionale, deci au un comportament generic în raport de apărătorul unui învinuit sau inculpat pentru care se obligații contractuale de diligență supreme și speciale în raport cu cele obișnuite ale unei persoane care solidarizează cu fapta unui infractor. O confuziune între aceste două raporturi distincte nu numai că aduce prejudicii persoanei avocatului dar încalcă în mod flagrant toate garanțiile conferite de Legea nr.51/1995 privind statutul și profesia de avocat.
Raportând aceste enunțuri doctrinare la obiectul cauzei în care făptuitorul a pus în imposibilitate instanța să se pronunțe asupra recursului penal declarat de către clientul său în faza de urmărire penală, fapta acestuia, în mod vădit, nu este de natură a realiza conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului pe simplul considerent că acțiunea lui de invocare de excepții multiple și în final renunțarea la contractul de asistență judiciară, nu a realizat urmarea specifică infracțiunii de favorizare și anume prelungirea termenului de efectuare a urmăririi penale ori împiedicarea în totul sau în parte, a urmăririi penale de către organul competent care în situația dată este DNA - Serviciul Teritorial Oradea și nicidecum Tribunalul Bihor chemat prin recursul inculpatului să exercite controlul judiciar. Faza procesuală a urmăririi penale în care s-a dezvoltat fapta avută în examinare a fost amânată pe baza renunțării de către făptuitor la asistarea clientului său în intervalul de valabilitate al mandatului de arestare preventivă emis pe numele inculpatului, cercetat în lipsă și pentru dezbaterile de judecare a recursului declarat de inculpat, au fost reluate într-un termen de 24 ore, cu asigurarea unui apărător pentru inculpatul arestat. Nu se poate ignora realitatea acestor fapte care stau drept dovadă că urmărirea penală a cauzei inculpatului a fost realizată într-un termen rezonabil, fără a exista efecte specifice infracțiunii de favorizare și anume: dificultăți în terminarea urmăririi penale ori imposibilitatea închiderii acestei faze procesual - penale pe considerentul invocării de excepții sau renunțării de către apărător la asistarea inculpatului.
Parchetul a apreciat că sunt aceste considerente sunt în concordanță cu normele Legii nr.51/1995 (art.7, 8, 10, 114 și 139), care edictează principiul independenței avocatului și respectarea intereselor clientului său și cu noțiunea de impunitate specială profesională a avocatului pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanței de judecată sau altor organe cu putere de jurisdicție, cât timp ele sunt strâns legate de apărarea clientului și necesare stabilirii adevărului judiciar în cauză.
Întrucât prin această lege specială care normează principiile fundamentale ale activității și exercițiului profesiei de avocat pentru care definitorii sunt: libertatea profesiei, demnitatea, conștiința, independența, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicatețea, moderația, tactul și sentimentul de confraternitate ca îndatoriri esențiale, se prevede că Ministerul Public este și el obligat să vegheze la respectarea prestigiului probității și exercitării cu bună credință, potrivit uzanțelor acestei profesii, să înștiințeze Consiliul baroului despre orice activitate de urmărire penală sau judecată pornite împotriva unui avocat.
Deoarece infracțiunile de fals în declarații și favorizarea infractorului nu își regăsesc elementele constitutive în starea de fapt reținută în cauză, lipsind latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii de favorizare a infractorului și în completare s-a mai reținut că afirmațiile și cererile formulate și depuse de făptuitor în fața instanței, nefiind circumscrise sferei de infracțiuni de fals în declarații deoarece nu sunt fapte de natură penală și pentru care sunt incidente impedimentele la acțiunea penală prevăzute de art.10 lit.b și d Cod procedură penală.
Prin rezoluția din 19.01.2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa dispus admiterea în parte ca întemeiată a plângerii petentului împotriva soluției dată în dosar nr.375/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.10 lit.a Cod procedură penală, în ceea ce privește infracțiunile prev. și ped. de art.292 Cod penal și art.264 Cod penal și înlăturarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.12 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța o astfel de rezoluție, parchetul a reținut următoarele:
La data de 25.11.2008, la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa fost înregistrată sesizarea Tribunalului Bihor prin care s-a solicitat cercetarea împrejurărilor în care avocatul în dosarul nr- al Tribunalului Bihor, în reprezentarea inculpatului, urmărit penal de DNA, serviciul Teritorial Oradea, a depus o cerere de reziliere a contractului de asistență judiciară despre care a susținut că i-a parvenit prin intermediul unei doamne, afirmație pe care instanța a reținut-o ca fiind neadevărată și așezată în contextul procesual dat, s-a apreciat că această manifestare a fost făcută sub aparența unui act specific planului de apărare al clientului, dar în scopul procesului penal și implicita favorizare a inculpatului.
Pentru aceste motive, prin acea sesizare, s-a solicitat efectuarea urmăririi penale față de petentul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și favorizarea infractorului, prev. și ped. de art.292 Cod penal și 264 al.1 Cod penal.
Motivarea în fapt și în drept a rezoluției privind pe petent este judicioasă și în concordanță cu normele care guvernează profesia de avocat, norme reglementate prin Legea nr.51/1995 și în mod legal s-a reținut că petentul nu se face vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni pentru care s-a efectuat urmărirea penală în cauză, cu simpla mențiune că, într-adevăr, faptele penale reclamate, neexistând în materialitatea lor, iar pe de altă parte având în vedere aplicarea corectă a dispozițiilor art.10 Cod procedură penală, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.10 lit.a Cod procedură penală, cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale ori exercitarea acesteia.
Întrucât față de făptuitorul petent nu s-a început urmărirea penală, pentru infracțiunile prev. și ped. de art.292 Cod penal și art.264 Cod penal și nici nu s-a dat ca urmare a acestui fapt soluție de clasare ori de scoatere de sub urmărire penală, în mod nelegal a fost sesizat Baroul Timiș pentru a aprecia dacă faptele reclamate constituie sau nu abateri disciplinare prin prisma Legii nr.51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat.
Împotriva acestor rezoluții, în termenul prevăzut de lege, petentul a formulat plângere solicitând instanței admiterea acesteia și prin sentință, desființarea în parte a rezoluției din 19.01.2010, desființarea în parte a rezoluției din 26.11.2009, inclusiv motivația acesteia astfel: realizând că s-au schimbat temeiurile reținute cumulativ din art.10 lit.b și d Cod procedură penală în art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală, corelativ a fost înlăturată aplicarea în cauză a dispozițiilor art.12 Cod procedură penală, eliminarea etichetării de "făptuitor" din citație și din conținutul ambelor rezoluții atacate, eliminarea mențiunii din rezoluția din 26.11.2009 că soluția se comunică cu Baroul d e Avocați al Județului T (punându-se în acord și în deplină corespondență cu rezoluția din 19.01.2010) și totodată a se pune de acord și în deplină corespondență rezoluția din 19.01.2010 și rezoluția din 26.11.2009 în ceea ce privește conținut, motivare, soluții, atât cu eliminările cât și cu completările de rigoare. În fapt, a arătat că prin rezoluția din 19.01.2010, Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa dispus următoarele: "Admiterea în parte ca întemeiată a plângerii petentului împotriva soluției dată în dosar nr.375/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.10 lit.a Cod procedură penală, în ceea ce privește infracțiunile prev. și ped. de art.292 Cod penal și art.264 Cod penal și înlăturarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.12 Cod procedură penală. Soluția se comunică petentului." Această soluție, deși parțial favorabilă, a învederat că nu desființează expres și în parte rezoluția din 26.11.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, dosar nr.375/P/2008, ci doar se limitează la soluția conținută în acest act procedural/procesual și nici nu prevede dispoziția de a se comunica noua soluție și cu Baroul d e Avocați al Județului În drept a invocat prevederile art.278/1 alin.1 pct.8 din Codul d e procedură penală.
Verificând rezoluțiile, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța reține următoarele:
Dispozițiile art.278/1 reprezintă posibilitatea celui interesat de a ataca actul procurorului urmărind, după caz, începerea sau redeschiderea urmăririi penale ori desființarea actului și reținerea spre judecare a cauzei. De asemenea, cel față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu păstrarea soluției de netrimitere în judecată, poate cere instanței schimbarea temeiului acesteia. Considerăm că în această ultimă ipoteză, instanța nu poate proceda la reținerea cauzei spre judecare, chiar dacă probele existente la dosar ar fi suficiente pentru aceasta.
Astfel, plângerea prev. de art.278/1 Cod procedură penală reprezintă, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generală aplicabilitate în dreptul penal "non reformatio in pejus".
Soluția pronunțată cu prilejul judecării plângerii poate duce la agravarea situației celui care a sesizat- Cunoscând acest lucru, persoana față de care s-a dispus urmărirea penală are motive rezonabile să se abțină de la a se adresa instanței de judecată pentru a nu-și agrava propria situație.
Așa fiind, accesul la justiție ar fi obstrucționat dacă nu s-ar lua în considerare principiul "non reformatio in pejus".
Reținând cauza spre judecare, actul de sesizare al instanței îl constituie potrivit dispozițiilor art.278/1 al.9 Cod procedură penală, chiar plângerea persoanei interesate.
Consecința este aceea că, dacă nu se ia în considerare acest principiu, în situația în care autorul plângerii este persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, acțiunea penală ar fi declanșată de înseși plângerea împotriva căruia se îndreaptă procesul penal.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge plângerea petentului.
Reținând culpa procesuală a petentului în promovarea prezentei, instanța, în baza art.192 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la 50 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
RESPINGEplângerea petentului, domiciliat în T, B-dul - nr.26,.5, județul T, împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA din 19 ianuarie 2010 și 26 noiembrie 2009.
În baza art.192 Cod procedură penală, obligă pe petent la 50 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2010.
Președinte, Grefier,
- - - -
red.sent.- /17.02.2010
tehnored.2ex./18.02.2010
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian
