Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 276/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 276/PI
Ședința publică din 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.05.2009 dată în dosar nr. 323/P/2009 și a rezoluției din 01.07.2009 dată în dosar nr. 657/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul personal, lipsind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul depune o cerere și o întâmpinare la dosar și solicită admiterea plângerii și trimiterea dosarului la Parchetul General pentru anchetă la fața locului.
Procurorul arată că intimații nu mai pot fi trași la răspundere întrucât s-a împlinit termenul de prescripție și plângerea a fost soluționată pe excepție. Solicită menținerea rezoluțiilor ca legale și temeinice.
Petentul arată că fapta s-a descoperit acum, că nu este vinovat, are vârsta de 84 ani și nu are pensie.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Sub număr dosar - a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.05.2009 dată în dosar nr. 323/P/2009 și a rezoluției din 01.07.2009 dată în dosar nr. 657/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, acesta solicitând tragerea la răspundere penală a intimaților și, foști magistrați, susținând că a fost anchetat și condamnat pe nedrept pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
În cauză au fost atașate dosarele 323/P/2009 și 657/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 12 mai 2009, dată în dosar nr. 323/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul și procurorul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246.
Cod PenalÎn motivarea soluției adoptate, procurorul a arătat că petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților și, arătând că aceștia și-au exercitat în mod abuziv sarcinile de serviciu, ultimul efectuând ancheta în dosarul de urmărire penală, iar primul pronunțând sentința nr. 10/1974 prin care petentul a fost condamnat la 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deținere de muniție.
Procurorul, verificând activitatea celor doi intimați, în prezent pensionari, a constatat că în prezenta speță s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunea reclamată de către petent, care este o cauză de înlăturare a răspunderii penale, astfel că sunt incidente disp. art. 10 lit. g
C.P.P.Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, care a fost soluționată prin respingerea acesteia prin rezoluția din 01.07.2009 dată în dosar nr. 657/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere petentul, solicitând în continuare tragerea la răspundere penală a celor doi intimați, susținând că a fost condamnat în mod abuziv, fiind nevinovat.
Analizând plângerea petentului, instanța apreciază că aceasta este nefondată, în condițiile în care în speța de față a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care petentul a formulat plângerea penală, termen care se calculează începând cu data săvârșirii faptei, iar acest moment ar putea fi data efectuării anchetelor penale de către fostul procuror și data pronunțării hotărârii judecătorești în cazul fostului judecător, evenimente care au avut loc în anul 1974.
În aceste condiții, văzând că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit de foarte mult timp, aceasta fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, instanța nu va mai analiza pe fond temeinicia plângerii petentului, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g
C.P.P.Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă ca nefondată plângerea petentului, urmând să mențină rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, ca fiind temeinice și legale.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.05.2009 dată în dosar nr. 323/P/2009 și a rezoluției din 01.07.2009 dată în dosar nr. 657/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G - - -
Red.Gh./10.11.2009
Tehnored./5 ex./11.11.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
COPIA SENTINȚEI PENALE NR. 276/PI
Ședința publică din 26 octombrie 2009
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.05.2009 dată în dosar nr. 323/P/2009 și a rezoluției din 01.07.2009 dată în dosar nr. 657/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky
ss. indescifrabil
Pentru conformitate cu originalul,
GREFIER,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 276/PI
Ședința publică din 26 octombrie 2009
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.05.2009 dată în dosar nr. 323/P/2009 și a rezoluției din 01.07.2009 dată în dosar nr. 657/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le menține ca temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
PREȘEDINTE,
G -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- 5 noiembrie 2009
CĂTRE,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIA PENALĂ-
BUCUREȘTI
Urmare solicitării dvs. din dosarul nr-, vă transmitem alăturat datele de stare ale numitului, în vederea întocmirii scrisorii de debitare.
- născut la 22.04.1927 în loc., jud. C-S, fiul lui și, domiciliat în comuna nr. 124, jud. C-S, CNP - -.
Cu deosebită considerație,
PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky