Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 28/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr.11402/2/2009
2795/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Sentința penală nr.28
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
GREFIER ---
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea plângerii formulată de petentul-persoană vătămată împotriva Rezoluției din data de 12.2009, adoptată în Dosarul nr.580/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, și a Rezoluției din data de 29.2009, din Lucrarea nr.1649/II/2/2009 a aceleiași unități de parchet.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul-persoană vătămată, personal, în stare de detenție, lipsind intimații-făptuitori.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează prezența la dosar a adresei nr- din data de 25.2010, prin care Tribunalul București - Secția a II-a Penală a comunicat, în esență, faptul că nu pot transmite fotocopia mandatului de executare a pedepsei închisorii, întrucât dosarul de fond, la care a fost atașat acel mandat și formele de executare, nu se mai află la Serviciul Executări Penale, iar celelalte două mandate, în original, au fost comunicate, în vederea punerii în executare, Inspectoratului Județean de Poliție I, după care;
Curtea dă citire conținutului adresei prin care Curtea a solicitat relații instanței de fond, având în vedere susținerea petentului-persoană vătămată în sensul că timpul scurt cât dosarul i-a fost pus la dispoziție, spre studiu, nu i-a permis să lectureze, integral, adresa respectivă.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Petentul-persoană vătămată, personal, arată că a fost deținut politic până pe data de 22.XII.1989, ora 12:30, expertiza medico-legală efectuată a stabilit că este în deplinătatea facultăților mintale, susținând că mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în luna septembrie, a fost anulat prin Încheierea de ședință din data de 02.2008 de către Tribunalul București - Secția a II-a Penală, iar noul mandat emis face mențiunea că încheierea face parte integrantă din cuprinsul mandatului nr.1975/17.IX.2008 și a formelor de executare a Sentinței penale nr.1589/2007. Solicită nu numai desființarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, ci și să fie privat de libertate pentru fapta penală comisă, aceea că a făcut semnul "" unui hoț.
Curtea, atrăgându-i atenția să formuleze concluzii asupra plângerii pe care a formulat-o, îi limitează cuvântul petentului-persoană vătămată, aducându-i la cunoștință că are posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.
Petentul-persoană vătămată, personal, invocând dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arată că a stat ani grei în închisoare pentru a putea vorbi, și solicită de 1 an și 6 luni să i se emită un mandat de executare a pedepsei închisorii în condiții de legalitate, acesta fiind motivul pentru care a formulat plângere împotriva reprezentanților Penitenciarelor I, G, și Jilava, având în vedere faptul că din data de 02.2008 este lipsit de libertate prin încălcarea legii, deoarece nu are un mandat de executare a pedepsei închisorii care să fi fost atașat la dosar în urma pronunțării Încheierii de ședință din data de 02.2008.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, înainte de a lua cuvântul pe fond, apreciază că era necesar ca instanța să stăruie în obținerea relațiilor solicitate prin adresa anterioară și pune concluzii de respingere a plângerii petentului, întrucât actele premergătoare efectuate infirmă existența infracțiunilor pentru care acesta s-a plâns, fiind incidente dispozițiile art.10 lit.a Cod procedură penală, având în vedere faptul că Tribunalul București, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, a dispus corectarea erorilor din cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii, considerente pentru care reiterează solicitarea de respingere a plângerii, cu obligarea petentului-persoană vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Petentul-persoană vătămată, personal, arată că dorește să se dea curs solicitării reprezentantului Ministerului Public de a stărui în obținerea unui răspuns de la instanța de fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- petentul a formulat plângere împotriva soluției dispuse de procuror, și menținută de prim-procuror - de neîncepere a urmăririi penale față de numiții, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 246, art. 2481, art.189 și art. 266 Cod penal.
Arată petentul în plângerea formulată conform art. 2781Cod procedură penală, că solicită chemarea în fața Curții de APEL BUCUREȘTI - a comisarului șef, director general al, a subcomisarului, director Penitenciarului București S. a comisarului șef, director Penitenciarului Giurgiu și comisarului, director Penitenciarul Iași, motivat de faptul că deși, în ceea ce-l privește, nu a existat un mandat legal de executare a pedepsei închisorii, a fost în mod ilegal lipsit de libertate.
De asemenea, petentul a precizat că înțelege să se constituie parte civilă și solicită obligarea intimaților la plata daunelor morale, în cuantum de 10.000 EURO fiecare.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 580/P/2009 în care s-a dispus soluția de netrimitere în judecată împotriva căreia petentul a formulat plângere.
Examinând întreg materialul aflat la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin rezoluția din 12.10.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din 12.10.2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe pretinșii făptuitori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246, 2481Cod penal, art. 189 Cod penal și 266 alin. 1 Cod penal, apreciindu-se că în cauză sunt incidente disp. art. 228 alin. 6 - art. 10 lit. a Cod procedură penală, faptele reclamate de petent neexistând în materialitatea lor.
Procurorul își motivează soluția de netrimitere în judecată prin aceea că erorile strecurate în cuprinsul mandatului de executare nr. 1975/17.09.2008, în sensul menționării greșite ca loc al nașterii petentului condamnat, precum și a altor date de identificare nu sunt de natură să afecteze valabilitatea actului respectiv.
Prin urmare, soluția procurorului a fost menținută în urma controlului exercitat de procurorul ierarhic superior în temeiul art. 278 Cod procedură penală, apreciindu-se prin rezoluția din 29.10.2009 că, actele premergătoare efectuate în cauză au determinat concluzia că în conținutul mandatului de executare a pedepsei închisorii de 9 ani închisoare - aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1589/2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 2786/15.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 lit. a, f Cod penal - s-au strecurat erori materiale, în sensul reținerii greșite a locului nașterii, însă asemenea greșeli nu constituie cauze de afectare a actului în întregul său, atâta vreme cât toate celelalte mențiuni din cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii sunt corecte.
Petentul condamnat a supus soluția procurorului controlului jurisdicțional al Curții și în procedura reglementată în art. 278 indice 1 Cod procedură penală, a solicitat comunicarea de către Tribunalul București - Secția a II-a Penală - Biroul Executări penale a unei copii a mandatului de executare a pedepsei închisorii, astfel cum a fost emis după îndreptarea erorii materiale cuprinse în mandatul nr. 1975/17.09.2008, prin încheierea de ședință din 02.10.2008 în dosarul nr-.
Curtea, având în vedere aspectul că petentul se află în stare de deținere precum și disp. art.2781alin. 7 Cod procedură penală, conform cărora judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror noi înscrisuri prezentate, în scopul asigurării unui efectiv drept la apărare, a încuviințat solicitarea petentului.
Prin adresa din 28.01.2010 Tribunalul București - Secția a II-a Penală - Biroul Executări penale a comunicat Curții, că atât mandatul de executare a pedepsei închisorii emis pe numele inculpatului, cât și încheierea de ședință din 02.10.2008 de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei,sunt atașate la dosarul de fond, iar mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost întocmit în numărul de exemplare prevăzut de dispozițiile procedural penale și înaintate conform legii.
Având în vedere solicitările petentului, astfel cum au fost înfățișate în petitul plângerii formulate de acesta împotriva soluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva pretinșilor făptuitori - ce au atribuții specifice în cadrul - în sensul că aceștia ar fi pus în executare mandatul nr.1975/2007 emis de Tribunalul București, deși acesta nu cuprinde datele de identificare corecte, Curtea a considerat că,atât materialul existent la dosarul cauzei, concretizat în actele premergătoare efectuate, cât și înscrisul nou constând în comunicările Tribunalul București - Biroul Executări penale - oferă în mod complet posibilitatea examinării legalității și temeiniciei soluției procurorului.
Astfel, Curtea apreciază că soluția dispusă este legală și temeinică, iar criticile formulate de petent sunt lipsite de fundament real și legal.
Actele premergătoare efectuate în cauză au condus, în mod pe deplin justificat, procurorul la concluzia că pretinșii făptuitori - comisar șef de penitenciare, - subcomisar, - comisar șef, - comisar șef, - comisar șef, nu au săvârșit infracțiunile pentru care petentul promovase plângere penală, în sensul tragerii la răspundere penală a acestora pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoane, lipsite de libertate în mod ilegal, arestare nelegală și cercetare abuzivă, asemenea fapte neexistând în materialitatea lor.
Prin urmare, Curtea consideră că atât procurorul, cât și procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI au reținut în mod just că erorile materiale strecurate în actul procedural întocmit în vederea executării pedepsei de 9 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul - respectiv mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975/2007 emis de Tribunalul București, nu au fost de natură să efectueze acest act, iar asemenea greșeli nu pot atrage condițiile răspunderii penale a celor ce au exercitat atribuții specifice punerii în executare a mandatului, în contextul în care s-a stabilit cu certitudine că inculpatul este persoana obligată a executa pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
În virtutea considerentelor ce preced, Curtea, în temeiul art. 2781alin. 8 lit.a Cod procedură penală va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 12.10.2009 a procurorului, menținută prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din 29.10.2009.
Se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare în conformitate cu art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂREȘTE:
În temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din data de 29 octombrie 2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pretinșilor făptuitori;;; și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 Cod penal; art. 248 Cod penal; art. 189 Cod penal și art. 266 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul persoană vătămată la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
---
Red. - / 01.02.2010
Dact./ 01.02.2010
Ex.4
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache