Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 281/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 281/PI
Ședința publică din 30 octombrie 2009
PREȘEDINTE: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției din 4.11.2008 dată în dosar nr. 362/P/2008 și a rezoluției din 11.12.2008 dată în dosar nr. 1243/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din 26.10.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, când:
A,
Deliberând, constată următoarele:
Sub număr dosar - a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petentul, prin care solicită tragerea la răspundere penală a magistraților - procuror, și - judecători, respectiv și - polițiști, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fals și uz de fals "în acte de justiție".
În cauză au fost atașate dosarele nr. 362/P/2008, respectiv 1043/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, dar și dosarul 10608/P/2005 al Curții de APEL TIMIȘOARA, dosarul 2978/A/2005 al Tribunalului Arad, dosarul nr. 7/2005 al Judecătoriei
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 04.11.2008 dată în dosar nr. 362/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații și - judecători în cadrul Tribunalului Arad, respectiv - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria G, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246.
Cod PenalÎn motivare s-a arătat că o plângere cu conținut identic cu cel al plângerii din cauza de față, a format obiectul dosarului nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, soluționat prin ordonanța nr. 134/P/07.04.2008, fiind incidente disp. art. 10 lit. f
C.P.P.Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, iar prin rezoluția din data de 11.12.2008 dată în dosar nr. 1243/II/2/2008 a fost respinsă această plângere.
Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere petentul, care apare ca fondată pentru motivele care urmează a fi expuse în continuare.
Din analiza plângerilor penale existente în dosarul nr. 362/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, care la rândul său a primit plângerea de la Inspectoratul General al Poliției Române, a rezultat că petentul se arată nemulțumit de faptul că a fost condamnat de către instanțele judecătorești pentru infracțiuni la regimul silvic, fără să fie vinovat, și solicită tragerea la răspundere penală a polițiștilor și, a judecătorului, care a pronunțat condamnarea în primă instanță, respectiv a procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria G, pentru infracțiuni de fals și uz de fals "în acte de justiție".
Din lecturarea rezoluției din 04.11.2008 din dosarul nr. 362/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, rezultă că procurorul de caz a examinat plângerea petentului, fără să fie analizată situația fiecărei persoane reclamate, respectiv a polițiștilor și, a judecătorului și a procurorului, dintre aceștia pronunțându-se soluție doar cu privire la - prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria G, nefăcându-se nici o referire la celelalte persoane reclamate în cauză.
Mai mult decât atât, se dispune neînceperea urmăririi penale față de și - judecători la Tribunalul Arad, împotriva cărora petentul nu formulează plângere penală, astfel că rezoluția în cauză este nelegală sub acest aspect, dispozitivul rezoluției cuprinzând numele unor persoane care nu se regăsesc în cuprinsul plângerii.
Așadar, principalul motiv de nelegalitate a rezoluției analizate este acela că nu s-a dat o soluție în raport cu persoanele reclamate, nefiind analizate susținerile petentului cu privire la activitatea polițiștilor și, respectiv a judecătorului.
În aceste condiții, instanța apreciază că se impune desființarea rezoluției din 4.11.2008 dată în dosar nr. 362/P/2008 și a rezoluției din 11.12.2008 dată în dosar nr. 1243/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, urmând a se trimite cauza procurorului pentru a soluționa plângerea petentului, în sensul pronunțării unei soluții raportată la persoanele reclamate, respectiv la polițiștii și, judecătorul și procurorul.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781alin. 8 lit. b admite C.P.P. plângerea petentului împotriva rezoluției din 4.11.2008 dată în dosar nr. 362/P/2008 și a rezoluției din 11.12.2008 dată în dosar nr. 1243/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le desființează și trimite cauza procurorului pentru a soluționa plângerea petentului, în sensul pronunțării unei soluții raportată la persoanele reclamate.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2009.
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky
G -
GREFIER,
- -
Red.Gh./10.11.2009
Tehnored./6 ex./11.11.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
COPIA SENTINȚEI PENALE NR. 281/PI
Ședința publică din 30 octombrie 2009
În baza art. 2781alin. 8 lit. b admite C.P.P. plângerea petentului împotriva rezoluției din 4.11.2008 dată în dosar nr. 362/P/2008 și a rezoluției din 11.12.2008 dată în dosar nr. 1243/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le desființează și trimite cauza procurorului pentru a soluționa plângerea petentului, în sensul pronunțării unei soluții raportată la persoanele reclamate.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2009.
PREȘEDINTE,
ss. indescifrabil
Pentru conformitate cu originalul,
GREFIER,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 281/PI
Ședința publică din 30 octombrie 2009
În baza art. 2781alin. 8 lit. b admite C.P.P. plângerea petentului împotriva rezoluției din 4.11.2008 dată în dosar nr. 362/P/2008 și a rezoluției din 11.12.2008 dată în dosar nr. 1243/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le desființează și trimite cauza procurorului pentru a soluționa plângerea petentului, în sensul pronunțării unei soluții raportată la persoanele reclamate.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2009.
PREȘEDINTE,
G -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- .
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
Vă trimitem alăturat dosarul nr. de mai sus, privind pe petentul, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 281/PI/30.10.2009, prin care s-a admis plângerea petentului împotriva rezoluției din 4.11.2008 dată în dosar nr. 362/P/2008 și a rezoluției din 11.12.2008 dată în dosar nr. 1243/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pe care le-a desființat și s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru a soluționa plângerea petentului, în sensul pronunțării unei soluții raportată la persoanele reclamate.
Urmează ca dvs. să vă conformați celor dispuse prin sentința penală menționată mai sus.
Dosarul, cusut și numerotat, conține.file și are atașate: dosarul nr.10608/P/2005 al Curții de APEL TIMIȘOARA - 23 file; dosarul nr. 2978/A/2005 al Tribunalului Arad - 34 file; dosarul nr. 7/2005 al Judecătoriei G - 84 file; dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA nr. 362/P/2008 - 18 file și nr. 1243/II/2/2008 - 7 file.
PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky