Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 296/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 10.08.2009

SENTINȚA PENALĂ NR.296/PI

Ședința publică din data de 05.11.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea plângerilor formulate de petenții G, -, împotriva ordonanței pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, în dosar nr. 4/P/2009 și a rezoluției pronunțată de Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara în dosar nr. 223/II/2/2009.

La apelul nominal se prezintă petentul G, lipsind petentul pentru care se prezintă G cu procură judiciară la dosar, lipsind intimatul .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii susținând că nu este moștenitoarea de drept, fundația a fost vândută Casei de Cultură.

Procurorul pune concluzii de respingerea plângerii ca nefondată și menținerea rezoluțiilor date ca legale și temeinice.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, petenții G și au solicitat ca în temeiul prevederilor art. 2781Cod procedură penală, să se dispună desființarea ordonanței pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara în dosar nr. 4/P/2009 și a rezoluției din dosar nr. 223/II/2/2009.

În motivarea plângerilor s-a precizat că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitoarelor- judecătoare și.

A fost acvirat dosarul în care au fost pronunțate ordonanța (dosar nr.4/P/2009) și rezoluția ( dosar nr.223/II/2/2009), a căror desființare se solicită, din care rezultă următoarele: prin plângerea penală formulată petentul Gas olicitat trimiterea în judecată a făptuitoarelor și, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 254 Cod penal, raportat la prevederile art.6 din Legea nr.78/2000, constând în aceea că cursul lunii noiembrie 2006 cu ocazia soluționării de către Tribunalul CSa dosarului nr-, făptuitoarea în calitate de judecător a primit de la numita, mandatara uneia din părțile adverse petentului, un plic în care petentul a presupus că se aflau bani iar numitul - avocat al uneia dintre părțile adverse petentului ar fi procedat în același mod cu judecătorul.

Petentul nu a furnizat organelor de urmărire penală nici o probă în dovedirea susținerilor sale, astfel că plângerea penală rămânând în stadiul unei simple afirmații, ordonanța și rezoluția atacate sunt temeinice și legale.

Așa fiind, în baza prevederilor art. 2781alin.8 lit.a Cod procedură penală, plângerile formulate de petenți vor fi respinse ca nefondate.

În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, fiecare petent va fi obligat la plata sumei de câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul prevederilor art. 2781alin.8, lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondate plângerile formulate de petenții G și -, împotriva ordonanței pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Timișoara în dosar nr. 4/P/2009 și a rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Timișoara în dosar nr. 223/II/2/2009.

În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare petent la plata sumei de către 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul G și de la comunicare cu petentul .

Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

Red. 17.11.2009

Tehnored.

2ex/17.11.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 10.08.2009

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR.296/PI

Ședința publică din data de 05.11.2009

În temeiul prevederilor art. 2781alin.8, lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondate plângerile formulate de petenții G și -, împotriva ordonanței pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Timișoara în dosar nr. 4/P/2009 și a rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Timișoara în dosar nr. 223/II/2/2009.

În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare petent la plata sumei de către 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul G și de la comunicare cu petentul .

Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 296/2009. Curtea de Apel Timisoara