Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 299/

Ședința publică din 30 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Andreescu dr. - -, judecător

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G--

JUDECĂTOR 3: Raluca

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, reprezentat prin:

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de petiționarul - PRIN PROCURATOR, domiciliat în comuna, sat, județul A, împotriva sentinței penale nr. 39 din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței potrivit art. 304 alin.1 Cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 14 aprilie 2009 când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursului penal:

Prin sentința penală nr.39 din 03 februarie 2009, Tribunalul Argeș a respins ca nefondată plângerea împotriva ordonanței nr.423/P/2007 din 20.03.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, menținută prin rezoluția nr.257/II/2 din 13.06.2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, formulată de petentul, fiul lui și născut la 28.07.1980, în jud.A, domiciliat în com. sat jud.A, CNP -, prin procurator domiciliată în com. sat jud.A, CNP -, și menține ordonanța atacată.

A obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din nici una dintre probele administrate nu a rezultat că intimatul ar fi adresat cuvinte jignitoare sau lovit pe petent, el încercând doar să asigure un climat normal pentru desfășurarea activităților planificate, încercând să-l scoată din incinta localului pe petent, astfel încât, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art.10 lit.d Cod pr.penală, este legală și temeinică.

Prima instanță a mai reținut că, de fapt, petentul prin procurator, în plângerea formulată în fața instanței, nu a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului polițist, ci a precizat că dorește obligarea sa la plata despăgubirilor civile menționate.

S-a apreciat că o astfel de cerere nu poate fi soluționată în cadrul legal reglementat de disp.art.2781Cod pr.penală, ci ea poate fi valorificată eventual pe calea unei acțiuni civile separate decurgând din răspunderea civilă delictuală.

Pentru aceste considerente, în baza art.2781alin.8 lit.a Cod pr.penală, plângerea a fost respinsă ca nefondată, cu menținerea ordonanței atacate, respectiv nr.423/P/2007 din 20.03.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, menținută prin rezoluția nr.257/II/2 din 13.06.2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că intimatul a săvârșit infracțiunea pentru care a formulat plângere penală. În concluzie, petiționarul a solicitat obligarea intimatului la plata daunelor morale și materiale.

Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod procedură penală, curtea constată caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Probele administrate în cauză de către organul de cercetare penală reliefează conduita violentă a petiționarului care, fiind sub influența băuturilor alcoolice a tulburat ordinea și liniștea publică în incinta Cultural la data de 29.07.2007.

În acest context, intimatul, în calitate de polițist i-a solicitat petiționarului să părăsească incinta, dar acesta a refuzat.

În încercarea de a aplana incidentul, petiționarul a fost scos afară de numiții și, care au intervenit în apărarea intimatului.

În raport de toată această situație de fapt, curtea conchide că intimatul nu a insultat ori lovit pe petiționar, intenția lui având ca obiect asigurarea climatului normal, adecvat desfășurării activităților planificate.

Or, purtarea abuzivă, faptă imputată intimatului, presupune întrebuințarea de expresii jignitoare, loviri sau alte violențe față de o persoană de către un funcționar public, în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

În legătură cu daunele morale și materiale solicitate de petiționar, curtea apreciază că, în această procedură întemeiată pe disp.art.278/1 Cod procedură penală, nu se analizează justețea pretențiilor civile, ci legalitatea și temeinicia soluției adoptată de procuror pe latura penală a cauzei, așa cum, de altfel, a reținut corect și prima instanță.

În baza acestei argumentații, hotărârea recurată este legală și temeinică.

Prin urmare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, care, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI D

Respinge ca nefondat, recursul declarat de petiționarul, domiciliat în com. sat jud., prin procurator, cu același domiciliu, împotriva sentinței penale nr.39 din 03.02.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul petiționar la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

2 ex./18.05.2009.

.fond:.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Pitesti