Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.3/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 6 IANUARIE 2010
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă Președintele Secției penale
JUDECĂTORI: Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița
-
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de petenții și, domiciliați în G,-, -/1,.28, împotriva Deciziei penale nr.356/R/4.09.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.697/8.04.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).
La apelul nominal a răspuns petenta, lipsă fiind petentul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că termenul s-a acordat pentru angajarea unui avocat ales și pentru a se pune în discuție excepția de inadmisibilitate a recursurilor declarate, după care;
Petenta susține că nu și-a angajat un apărător ales.
Curtea pune în discuție excepția de inadmisibilitate a recursurilor declarate, întrucât nu se poate declara recurs împotriva unei hotărâri pronunțate tot în recurs.
Petentasolicită judecarea recursului.
Procurorulsolicită respingerea recursurilor ca inadmisibile, deoarece recursul s-a judecat la Tribunalul Galați și nu se mai poate judeca un nou recurs. Să fie obligași petenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Din actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:
Prin Decizia penală nr. 356/R din 04 2009, Tribunalul Galația respins, ca fiind tardiv formulat, recursul declarat de petentul, împotriva Sentinței penale nr. 697/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța această decizie, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 697/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost respinsă ca fiind tardiv formulată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr. 962/P/2008 din 17.06.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, menținută prin ordonanța nr. 1151/II/2/2008 din 24.09.2008 a prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Galați.
În baza art. 192 alin 2.pr.pen, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată, petentul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 1151/II/2/20008 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați la data de 24.09.2008, prin care i s-a respins plângerea.
În motivarea plângerii petentul a arătat, în esență, că situația de fapt reținută de organele de urmărire penală nu corespunde realității.
Față de actele și lucrările cauzei, analizând ansamblu probator existent, instanța a reținut în fapt că prin rezoluția din 01.04.2008 s-a început urmărirea penală față de învinuitul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port ilegal de cuțit și loviri sau alte violențe, prev. de art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, iar prin ordonanța procurorului din data de 09.04.2008 s-a dispus extinderea cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 18.02.2008, folosind un cuțit, în timp ce se afla în scara blocului unde domiciliază, a înțepat-o pe partea vătămată în zona umărului, provocându-i leziuni, care au necesitat pentru vindecare 9-12 zile de îngrijiri medicale, aceasta din urmă reclamând și faptul că, în aceeași împrejurare, i-a fost deteriorată prin înțepături de cuțit și ușa de acces în locuință.
Prin ordonanța nr. 962/P/2008 din 17.06.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galațis -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal și aplicarea unei amenzi administrative de 700 lei, reținându-se că față de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Prin aceeași ordonanță s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și art. 217 alin. 1 Cod penal, precum și neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare prev. de art. 193.Cod Penal În privința infracțiunii prev. de art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991 s-a dispus scoaterea de sub urmărire a învinuitului, în temeiul art. 10 lit. a Cod de procedură penală, reținându-se că fapta nu există, portul ilegal de cuțit fiind absorbit de infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal. În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, organele de urmărire penală au dat eficiență principiului de drept in dubio pro reo, dispunând scoaterea de sub urmărire, în temeiul art. 10 lit. c Cod de procedură penală. Cu privire la infracțiunea de amenințare, organele de urmărire penală au dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. f, reținând că lipsește plângerea prealabilă persoanei vătămate.
Ordonanța nr. 962/P/2008 din 17.06.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galația fost comunicată petentului la data de 31.07.2008.
Împotriva soluției de scoatere de sub urmărire și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, petentul a formulat plângere la prim procuror, în temeiul art. 278 Cod de procedură penală.
Plângerea petentului a fost primită de prim-procuror la data de 06.08.2008, fiind înregistrată sub nr. 1151/II/2/2008 din 07.08.2008.
Prin rezoluția nr. 1151/II/2/2008 din 24.09.2008, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, a reținut aceeași situație de fapt și a dispus respingerea plângerii, ca nefondată.
Rezoluția de respingere a plângerii a fost comunicată petentului la data de 01.10.2008.
În temeiul art. 2781Cod de procedură penală, la data de 03.10.2008, petentul a formulat plângere împotriva soluției pronunțate de organele de urmărire penală în dosarul nr. 962/P/2008.
La termenul de judecată din 08.04.2009 instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția contradictorie a părților excepția tardivității plângerii formulate de petent, excepție care este întemeiată în considerarea următoarelor argumente:
În speță, plângerea formulată de petent a fost primită de prim procuror la data de 06.08.2008 și a fost soluționată de acesta la data de 24.09.2008. Drept urmare, petentul putea să sesizeze instanța de judecată, în termen de cel mult 40 zile, începând cu data primirii plângerii de către prim procuror, adică cel mai târziu la data de 16.09.2008.
Cum petentul a sesizat instanța de judecată abia la data de 02.02.2009, cu depășirea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 2781alin. 2 Cod de procedură penală, instanța a dispus respingerea plângerii, ca fiind tardiv formulată.
De altfel, o soluție contrară ar da naștere arbitrariului și ar crea premisa ca o persoană, care nu a respectat termenul prevăzut de art. 2781alin.2 din Codul d e procedură penală, să obțină analizarea temeiniciei plângerii sale, deși nu a respectat prevederile legale care îi conferă acest drept.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat recurs petentul, care a criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, petentul a susținut că a fost comisă o eroare judiciară întrucât s-a judecat cu și cu, persoane care în mod greșit nu au fost audiate.
S-a constatat că recursul este tardiv formulat.
Potrivit art. 3853.pr.pen în ref. la art. 363.pr.pen, termenul de recurs este de 10 zile și curge, pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronunțare, de la pronunțare.
Din analiza lucrărilor dosarului de fond rezultă că la termenul din data de 08.04.2009, termen la care au avut loc dezbaterile, petentul a fost prezent.
Așadar, pentru petent, termenul de declarare a căii de atac curgea de la pronunțare, ultima zi în care putea să declare recurs fiind 17.04.2009.
În speță petentul a declarat recurs abia la data de 15.05.2009, cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Pentru considerentele mai sus expuse, conform art. 38515pct. 1 lit. pr.pen, a fost respins ca fiind tardiv formulat recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 697/08.04.2009 a Judecătoriei Galați.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs petentul și soția acestuia, fără a indica care sunt motivele de recurs.
Recursurile declarate sunt inadmisibile.
Potrivit art.129 din Constituia României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
De asemenea, legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
Potrivit dispozițiilor art.3851alin.1 Codul d e procedură penală, pot fi atacate cu recurs:
a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;
d) sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție;
1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel;
f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel precum și cele privind reabilitarea.
În speță, recursul declarat de petenții și este îndreptat împotriva Deciziei penale nr. 356/R/4.09.2009 a Tribunalului Galați, prin care a fost respins ca tardiv recursul formulat împotriva Sentinței penale nr. 697/8.04.2009 pronunțată de Judecătoria Galați.
Astfel că hotărârea recurată nu se regăsește printre hotărârile supuse recursului la curtea de apel.
Ca atare, un nou recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs nu este admisibil, petentul exercitându-și deja dreptul la recurs, iar cel de al doilea recurs nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Or, recunoașterea unei căi de alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Întrucât hotărârea recurată la Curtea de Apel Galați este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, în conformitate cu disp. art. 38515pct.1 lit.a Cod procedură penală, acest recurs urmează a fi respins ca atare;
Cum prezenta cale de atac a fost declanșată ca urmare culpei procesuale a petenților, potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală aceștia urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții și, domiciliați în G,-, -/1,.28, împotriva Deciziei penale nr.356/R/4.09.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.697/8.04.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).
Obligă pe recurenții petenți la plata a câte 100 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 6 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița
Grefier,
I
Red. și tehnored. - 12.01.2010
2 ex
Fond:
Recurs: - -
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița