Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 3/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 3/
Ședința publică din data de 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea plângerii formulată, în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, de petenta SC SRL G, prin administrator unic, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 123/P/2008 din 03.09.2008 și a rezoluției nr. 349/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
La apelul nominal au lipsit petenta SC SRL G și intimata.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public susține că petenta SC SRL G, prin administrator, a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul 123/P/2008 al - Serviciul Teritorial Galați.
Având în vedere motivarea acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale raportat la conținutul plângerii formulate de către petentă, apreciază că plângerea este vădit neîntemeiată.
Consideră că în mod corect s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal în ref. la art. 6 și 7 alin. 3 din Legea 78/2000, având în vedere că actele premergătoare efectuate în cauză nu au putut dovedi existența infracțiunii reclamate de către petenta SC SRL G, prin reprezentant, infracțiune reclamată a fi comisă în legătură cu modalitatea de soluționare de către magistratul a unei cauze aflate pe rolul Judecătoriei Galați, și anume, dosarul nr-.
Având în vedere că nici cu prilejul audierii și nici probele pe care petenta prin reprezentat a înțeles să le aducă instanței de judecată, nu relevă faptei noi în legătură cu fapta reclamată, apreciază soluția dată în cauză ca fiind legală și temeinică și, pe cale de consecință, plângerea formulată de petentă ca neîntemeiată, sens în care conformitate cu prevederile art. 2781pct. 8 lit. a Cod procedură penală, solicită respingerea acesteia.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Petenta SC SRL G s-a adresat instanței de judecată cu o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală împotriva rezoluției nr. 123/P/2008 din 03.09.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
Petenta SC SRL G, prin administrator, a solicitat desființarea rezoluțiilor 123/P/2008 și 349/II/2/2008 cu consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prin rezoluția nr. 123/P/2008 din 03.09.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galațis -a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal în referire la art. 6 și 7 alin. 3 din Legea 78/2000.
Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea cauzei față de făptuitoarea sub aspectul comiterii faptei prevăzută de art. 246 Cod penal și înaintarea acesteia la Parchetul de pe lângă Curtea de Appel G, spre competentă soluționare.
Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele:
Numitul - administrator al SC SRL G, a sesizat la data de 16.07.2008, cu ocazia audierii sale în dosarul nr. 243/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, că făptuitoarea -, judecător în cadrul Judecătoriei Galați, a săvârșit infracțiunea de trafic de influență.
Fapta sesizată ar putea constitui infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 6 și 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000.
Dată fiind calitatea făptuitoarei, prin ordonanță, la data de 16.07.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
Astfel, în dosarul nr. 123/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii faptei prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 6 și 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, de către făptuitoarea -.
Numitul a declarat la data de 07.08.2008, că făptuitoarea - a comis fapta sesizată întrucât a dispus citarea SC Reorganizare Lichidare SRL I în dosarul nr- al Judecătoriei Galați, deși cunoștea faptul că această societate comercială este radiată din evidențele Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.
Totodată, numitul a declarat că nu cunoaște dacă făptuitoarea a primit vreo sumă de bani pentru a colabora cu SC Reorganizare Lichidare SRL
Pe de altă parte, făptuitoarea -, audiată în cauză la data de 13.08.2008, a apreciat că sesizarea numitului se explică prin aceea că acesta este nemulțumit de cercetarea judecătorească efectuată în dosarul nr- al Judecătoriei Galați, iar celelalte afirmații le cataloghează ca fiind lipsite de fundament real și legal.
De asemenea, făptuitoarea a declarat că nu a fost contactată de nicio o persoană din cadrul SC Reorganizare Lichidare SRL I, că nu cunoaște reprezentanții acesteia și că nu a primit nici i-a fost oferit vreun folos material în niciun scop în legătură cu dosarele (cauzele) pe care le judecă.
S-a concluzionat că în cauză nu există indicii care să confirme că fapta sesizată a fost comisă în realitate și, având în vedere că nici alte mijloace de probă nu pot fi administrate în cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Prin rezoluția 349/II//2/2008 din 03.10.2008 a Procurorului șef Serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galațis -a respins plângerea formulată de petenta SC SRL G prin administrator, ca neîntemeiată.
Pe parcursul cercetării judecătorești la Curtea de APEL GALAȚI, reprezentantul petentei a depus mai multe înscrisuri fără a solicita în mod expres, conform dispozițiilor legale în materie, administrarea probei cu acte în susținerea prezentei plângeri.
Astfel:
1. la fila 15 dosar se află o "notă de relații" dată de doamna procuror;
2. la filele 17-19 dosar se află sentința penală nr. 82 din 21.11.2008 a Curții de Apel Suceava, prin care a fost admisă o plângere a petentei și s-a dispus trimiterea cauzei la. - Serviciul Teritorial Galați;
3. la filele 20-22 dosar a fost depusă sentința penală nr. 180 din 17.12.2008 a Curții de APEL GALAȚI, prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Curții de Apel și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru soluționarea plângerii formulată de petentă, plângere ce viza rezoluția 41/II/2/2008 din 28.02.2008;
4. la filele 23-24 fost depusă decizia 813/05.11/2008 a Curții de APEL GALAȚI - Secția Comercială, Maritimă și fluvială, prin care a fost admis recursul declarat de revizuienta SC petcon SRL, s-a casat sentința civilă 382/08.04.2008 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
5. la fila 25 dosar se află încheierea de ședință din 15.12.2008 pronunțată de Secția Comercială, maritimă și fluvială din cadrul Curții de APEL GALAȚI, în dosarul nr-, vizând îndreptarea unei erori materiale;
6. la filele 36-37 se află încheierea de ședință din 20.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția penală, în dosarul -, prin care a fost admisă cererea petentei și s-a dispus înaintarea respectivului dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se efectua verificări cu privire la rezoluția olografă din 04.09.2009 (din dosarul 143/P/2008), rezoluție pe care petenta a consideră ca fiind falsă;
7. la filele 38-41 au fost depuse acte ale - G și respectiv Camera de Conturi a României.
La fila 42 este depusă o adresă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați către petentă, privind un alt dosar penal ce avea ca obiect plângerea formulată împotriva numitului;
8. la fila 43 se află adresa înaintată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Galați către Direcția Generală a Finanțelor Publice privind solicitarea unor relații, respectiv fișele de plată efectuate de SC SRL;
9. la fila 44 se află o adresă a Curții de APEL GALAȚI - Secția penală, prin care s-au înaintat către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI copiile de pe înscrisurile împotriva cărora petenta s-a înscris în fals.
De precizat că înscrisurile arătate mai sus, aflate la punctele 6-9, au fost depuse de petentă pentru a-și susține cererile de "înscriere în fals" a înscrisurilor aflate la filele 5-11 și respectiv 21 din dosarul 123/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și de înaintare a acestor acte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cereri ce au fost soluționate prin încheierea de ședință din 08.04.2009 (fila 51).
10. la filele 66-67 se află o plângere formulată de petenta SC SRL G împotriva domnilor G, și a doamnei procuror, plângere înaintată "Departamentului Național Anticorupție și Curții de APEL GALAȚI ".
11. la fila 68 se află o singură pagină din cadrul unei hotărâri judecătorești.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, constatăm căplângerea formulată de petenta SC SRL G, prin administrator, este nefondată.
Cu privire la actele depuse de petentă la dosarul cauzei, așa cum s-a arătat mai sus, considerăm că acestea nu au legătură cu prezenta plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală și nu sunt în măsură să conducă la reformarea soluției din rezoluția atacată nr. 123/P/2008.
Constatăm astfel, că nici unul din înscrisurile depuse de petentă nu pot conduce la concluzia că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata ar fi nelegală sau netemeinică, cu atât mai mult cu cât cele mai multe din aceste înscrisuri vizează alte persoane împotriva cărora petenta a formulat plângeri penale.
Cadrul procesual al prezentei cauze se referă la plângerea petentei SC SRL, prin administrator, împotriva intimatei, judecător în cadrul Judecătoriei Galați.
Plângerea penală formulată de petentă a vizat o infracțiune de trafic de influență presupus a fi săvârșită de intimată.
Analizând motivele învederate de petentă în prezenta plângere, prin raportare la activitățile efectuate în faza actelor premergătoare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, considerăm că rezoluția nr. 123/P/2008 este legală și temeinică, dispunându-se în mod corect neînceperea urmăririi penale față de intimata.
invocate de petentă, în sensul că intimata ar fi dispus citarea SC Reorganizare Lichidare SRL, cu ocazia soluționării dosarului nr- al Judecătoriei Galați, deși cunoștea faptul că această societate este radiată din Registrul Comerțului, nu pot conduce la concluzia că intimata ar fi comis infracțiunea prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal în referire la art. 6 și 7 alin. 3 din Legea 78/2000.
În acest sens, considerăm că în mod corect, prin rezoluția atacată s-a stabilit că fapta imputată intimatei nu există.
În atribuțiile pe care le exercită, judecătorii sunt independenți și se supun doar legii.
Împrejurarea că vreuna din părțile dintr-un proces a obținut o soluție nefavorabilă nu poate conduce la concluzia că magistratul care a pronunțat acea soluție a comis o faptă prevăzută de legea penală.
Având în vedere cele mai sus arătate, considerăm că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. b sau lit. c Cod procedură penală și că nu se impune admiterea plângerii formulată de petentă.
Pe cale de consecință, se va dispune respingerea plângerii formulată de petenta SC SRL G, prin administrator, împotriva rezoluției 123/P/2008 din 03.09.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
Conform art. 2787alin. 8 lit. a Cod procedură penală, se va menține soluția din rezoluția atacată.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligată petenta prin administrator, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC SRL G, cu sediul în G,-, prin administrator, împotriva rezoluției nr. 123/P/2008 din 03.09.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
Menține soluția din rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenta SC SRL G, prin administrator, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petenta SC SRL G, prin administrator, și intimata.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
Red. -/26.01.2010
Tehnored. /2 ex./10.02.2010
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache