Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 303/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 303
Ședința publică de la 23 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de petentul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr.862/PI/22.12.2008 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: petentul recurent personal, asistat de avocat ales, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii primei instanțe și respingerea plângerii formulate de DGFP De asemenea, solicită admiterea recursului formulat de către intimat.
Apărătorul ales al petentului, solicită admiterea recursului formulat de către petent, precum și cel al parchetului, așa cum a fost formulat în scris, hotărârea primei instanței fiind netemeinică și nelegală, casarea acestei hotărârii și în rejudecare respingerea plângerii formulate de DGFP T, care nu a reclamat vreun prejudiciu, toate facturile fiscale au fost înregistrate în contabilitatea firmei, taxele au fost achitate la bugetul de stat.
Intimatul, având cuvântul, solicită admiterea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin SP nr. 862/PI/22.12.2008 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-, în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b din Codul d e procedură penală, a fost admisă plângerea formulată de, cu sediul în T,-, jud. T, împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din dosarul nr. 489/P/2008.
A fost desființată rezoluția mai sus arătată și a fost trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului, domiciliat în T,-,. 14, jud. T, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 și de art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată.
Procurorul urmează a verifica faptele și împrejurările indicate în considerentele acestei hotărâri, care vor cuprinde și indicații cu privire la probele ce urmează a fi administrate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19.08.2008 sub număr unic de dosar -, petenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa rătat că înțelege să formuleze plângere în condițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală împotriva rezoluției din data de 29.07.2008 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 575/II/2/2008 și a rezoluției din data de 19.06.2008 emisă de procuror în dosarul penal nr. 489/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul, reprezentant legal al SC SA T, și a solicitat admiterea plângerii și, în principal, desființarea ambelor rezoluții atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii dosarului de urmărire penală și continuarea cercetărilor, iar în subsidiar s-a solicitat desființarea ambelor rezoluții atacate, reținerea cauzei spre judecare pe fond în vederea tragerii la răspundere penală a intimatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 43 din Legea nr. 81/1991 republicată și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
În susținerea plângerii, s-a aratat că rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 43 din Legea nr. 81/1991 republicată și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 este nelegală și netemeinică, în condițiile în care atât controlul efectuat de organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP T - - Activitatea de Control Fiscal la sediul SC SA T, cât și controalele încrucișate efectuate de organele fiscale teritoriale de la sediul social și fiscal al emitenților facturilor fiscale în cauză, emise în perioada 2001 - 2002, au relevat faptul că aceste facturi fiscale înregistrate în evidența contabilă a SC SA T nu evidențiau cheltuieli care să aibă la bază operațiuni economice reale ci, din contră, aceste documente evidențiau operațiuni economice fictive, întrucât în unele cazuri facturile au avut un emitent - furnizor inexistent, iar în alte cazuri în care furnizorii au fost identificați, facturile fiscale nu le aparțineau acestora, nefiind ridicate de către acești furnizori de la imprimerie, nefiind întocmite de către aceștia și nefiind înregistrate în evidența contabilă a acestor furnizori.
Petenta a apreciat că fapta intimatului, în calitate de reprezentant al SC SA T, de a dispune înregistrarea în contabilitate de documente primare false, având drept consecință denaturarea cheltuielilor și, pe cale de consecință, reducerea impozitului pe profit de plată la bugetul de stat cu suma de 61.502 lei, precum și diminuarea cuantumului obligației de plată a TVA cu suma de 46.682 lei, constituie infracțiunile prevăzute și sancționate de art. 43 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicată, și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea evaziunii fiscale.
Petenta a aratat că organele de urmărire penală nu au stabilit în mod clar dacă faptele sesizate de organele de inspecție fiscală privind infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 au fost săvârșite cu știință de către intimat, în sensul de a se clarifica dacă a fost cunoscută de către utilizator, respectiv intimatul, proveniența ilicită a facturilor fiscale false, prin verificarea modului în care s-au încheiat relațiile comerciale între societatea inculpatului și persoanele care au emis facturile fiscale false, precum și prin verificarea modului în care contravaloarea produselor și serviciilor cuprinse în respectivele facturi au fost achitate de către societatea comercială reprezentată de către intimat, respectiv în numerar sau prin virament bancar, întrucât legea permite doar plata prin instrumente de plată fără numerar, altfel ar fi trebuit să justifice motivele ce au determinat recurgerea la modalitatea de plată în numerar, care este nelegală și nesigură, permițând utilizarea "fără urme" a unor facturi fiscale false.
Petenta a mai arătat că în mod eronat procurorul a apreciat că nu intimatului îi revenea obligația de a verifica modul de procurare a facturilor de către furnizori, reținând buna-credință a intimatului prin aceea că a evidențiat în contabilitatea proprie facturile respective, în condițiile în care intimatului, în conformitate cu dispozițiile art. 25 pct. B lit. b și pct. C lit. a din OUG nr. 17/2000 privind TVA, îi revenea obligația de a solicita de la furnizori sau prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate pentru toate bunurile și serviciile achiziționate și de a verifica întocmirea corectă a acestora, întrucât documentele justificative care nu sunt procurate pe căile stabilite prin norme legale și nu sunt corect întocmite nu pot fi înregistrate în contabilitate.
S-a mai arătat că, deși în sarcina intimatului a fost reținută ca circumstanță atenuantă achitarea în totalitate a obligațiilor de plată către bugetul de stat, în urma soluției emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, intimatul se poate prevala de neînceperea urmăririi penale pentru a solicita restituirea sumei achitate cu titlu de obligații către bugetul de stat, achitarea acestor obligații în acest context neavând un caracter definitiv și ireversibil.
În vederea soluționării cauzei, au fost atașate dosarul de urmărire penală nr. 489/P/2008 și lucrarea nr. 575/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Analizând soluția parchetului, prin prisma probelor existente în cuprinsul dosarului cu numărul anterior indicat, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că reținându-se caracterul fictiv al facturilor înregistrate în contabilitatea nu se poate prezuma automat că intimatul a fost de rea-credință, urmărind, în acest fel, diminuarea plăților datorate bugetului de stat.
Însă, până la a stabili că acesta a fost de bună-credință parchetul trebuia să facă o verificare amănunțită, în cazul fiecărei facturi în parte, pentru a stabili exact modul în care aceasta a ajuns să fie depusă si înregistrată în contabilitatea Astfel, se impunea a se verifica dacă au existat relații comerciale între societatea intimatului și societățile care apăreau înscrise în facturile identificate de angajații petentei, modul în care au luat naștere aceste relațiile și dacă au fost efectuate comenzi în temeiul cărora s-au prestat serviciile sau livrat bunurile menționate în facturile în speță. De asemenea, se impunea a fi fost verificate societățile pretins emitente ale facturilor fictive pentru a se stabili care este obiectul lor de activitate și dacă operațiunile facturate se circumscriu acestuia.
Toate aceste verificări erau necesare tocmai pentru a se stabili buna sau reaua credință a intimatului.
Nu se poate trage concluzia că acesta a fost de bună-credință numai din simplul fapt că a achitat sumele reprezentând contribuții la bugetul de stat aferente sumelor menționate în facturile fictive evidențiate de angajații petentei.
Așa fiind, tribunalul a admis plângerea de față, a desființat rezoluția parchetului din data de 19.06.2008 și a dispus trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului.
Procurorul urmează să verifice dacă intimatul cunoștea proveniența ilicită a facturilor înregistrate în contabilitatea prin verificarea modului în care au fost încheiate relațiile comerciale între societatea amintită și persoanele care au emis facturile false, respectiv dacă au existat comenzi ferme pentru produsele și servicii, lansate de societatea intimatului către următoarele societăți comerciale: SC Com SRL B, SC -Al SRL B, SC SRL Tg. M, SC SRL B și AF, - jud. De asemenea se impune a se verifica dacă au fost încheiate contracte comerciale în formă scrisă cu acești furnizori, modalitatea în care s-a efectuat livrarea și locul livrării.
Toate aceste aspecte vor trebui dovedite cu următoarele mijloace de probă: înscrisuri, prevenite atât din arhivele societății intimatului cât și din cele ale societăților mai sus amintite; declarații de martori, prin audierea persoanelor care se ocupau de achiziții și vânzări atât de la societatea intimatului cât și de la cea a societăților arătate.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs petentul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
În motivarea recursului formulat de parchet, s-a solicitat casarea hotărârii primei instanțe și respingerea ca nefondată, a plângerii formulate de DGFP T, în baza art.2781C.P.P. deoarece hotărârea primei instanțe este netemeinică, pentru că în cauza de față lipsește intenția făptuitorului de a face înregistrări inexacte, sau care să nu cuprindă operațiuni reale, în contabilitate, și care să aibă drept consecință neplata de către acesta a obligațiilor către bugetul de stat. Mai mult decât atât făptuitorul s-a dovedit de bună credință, evidențiind în contabilitatea proprie toate facturile fiscale.
S-a mai arătat că hotărârea primei instanțe este și nelegală, deoarece s-a dispus de către instanța de judecată să înceapă urmărirea penală față de petent, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.9 lit. c din 241/2005 și de art.43 din 82/1991, republicată, întrucât fapta pentru ce ar urma să fie cercetat este cea prev.de art.13 din 87/1994, cu aplicarea art.13
Cod PenalPetentul, în motivele de recurs, depuse în scris, a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece nu există vreun prejudiciu reclamat.
Examinând sentința penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că, recursurile formulate de către petentul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, sun nefondate, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Astfel, instanța de fond, a conturat în mod corect starea de fapt dedusă judecății, pe baza materialului de urmărire penală existent în cauză și a apreciat în mod judicios că se impune efectuarea de cercetări suplimentare cu privire la faptele reclamate de DGFP T, împotriva petentului, reprezentat legal al SC SA T, cu privire la eventuala comitere a infracțiunilor, prev. de art.9 lit.c din 241/2005 și art.43 din 82/1991, republicată, fiind necesar să se verifice amănunțit modul în care facturile fictive au fost înregistrate în contabilitatea SC SA T, dacă au existat relații comerciale între această societate comercială și cele, care apăreau înscrise în aceste facturi, verificarea societăților emitente, sub acest aspect, pentru a se putea stabili buna sau reaua credință a petentului.
În mod judicios s-a subliniat și de către prima instanță, că simpla plată a contribuțiilor la bugetul de stat, aferente acestor sume menționate în facturile în cauză, nu conduc automat la concluzia că petentul este de bună credință, soluția de admitere a plângere și trimiterea dosarului la procuror, în vederea începerii urmării penale, împotriva numitului, fiind o soluție temeinică și legală.
În ceea ce privește critica de nelegalitate, invocată de parchet, cu privire la încadrarea juridică a faptei, instanța apreciază că această critică este neîntemeiată, încadrarea juridică a faptei poate suferi modificări și în continuarea cercetărilor, luând în considerare toate elementele cauzei.
Pentru aceste considerente, văzând că nu existe motive de casarea a hotărârii penale recurate, instanța urmează să respingă ca nefondate recursurile formulate de petentul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2,3 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge, ca nefondate recursurile formulate de petentul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr.862/PI/22.12.2008 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat, iar celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: GB/01.04.2009
Dact: 2 exempl/ 01.04 2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky
