Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 31/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.2781Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE FOND
SENTINTA PENALĂ NR.31
Ședința publică de la 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Mereanu judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenta Asociația Social Creștină pentru Drepturile Omului și Anticorupție M, județul G, împotriva rezoluției din 2 noiembrie 2007, pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.2285/II/2/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se că dosarul se află în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul în fond.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea plângerii ca neîntemeiată, motivând că rezoluția parchetului este legală și temeinică.
CURTEA
La 27 iulie 2007 persoana vătămată, în numele Asociației Social Creștine pentru Drepturile Omului și Anticorupție M, a sesizat organele de urmărire penală, în sensul că a fost cercetat în mod abuziv de către procurorul -, precum și de comisarul șef de poliție, întrucât plângerea formulată împotriva sa nu era semnată de nici o persoană.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că petiționarul, în calitate de președinte al asociației menționate, a formulat numeroase sesizări către Ministerul Public, Departamentul Național Anticorupție, Președinția României și Guvernul României, sesizând că numiții - și, l-au cercetat, deși împotriva sa s-a formulat plângere anonimă.
Verificările efectuate au evidențiat că la 4 iulie 2007 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorja fost înregistrată sub nr.2071/VIII/1/2007 o sesizare care purta semnătura mai multor persoane ce pretindeau că sunt angajați la SC M SA G, sesizând că petiționarul, în calitate de președinte al Fundației Social Creștine M a dat în judecată în numele persoanelor disponibilizate de la SC M SA, societatea respectivă, solicitând obligarea acesteia la plata unor sume de bani.
Ulterior, după pronunțarea soluției, SC SA ar fi virat în contul Asociației Social Creștină pentru Drepturile Omului și Anticorupție M al cărei președinte este tot petiționarul, suma de peste 1.000.000.000 lei, din care acesta le-a dat muncitorilor o sumă foarte mică de bani, iar diferența de bani și-a însușit-
Plângerea a fost înaintată la 4 iulie 2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru unde s-a format dosarul nr.1456/P/2007 în care a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cercetările au fost efectuate de către comisarul șef de poliție de la Poliția municipiului M care, în virtutea atribuțiunilor de serviciu a procedat la audierea numitului G, fost contabil șef la SC SA
Acesta a relatat că nu a întocmit nici o plângere, nu a semnat nici un act împotriva petentului, verificările evidențiind în final, că SC SA Map lătit suma de 550.000.000 lei ROL, în contul Fundației M, reprezentată de.
În consecință, la 30 august 2007 dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de neînceperea urmăririi penale, lucrarea fiind repartizată procurorului -.
Concluzionând, a rezultat că în cauză a existat o plângere penală semnată, în care era sesizat faptul că s-au săvârșit fapte de natură penală de către o persoană, situație în care lucrătorul de poliție și magistratul procuror -, în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au efectuat verificări.
Prin urmare, prin rezoluția din 26 septembrie 2007, dată în dosarul nr.583/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de lucrătorii menționați.
Petiționarul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții, susținând că în mod nelegal s-au efectuate acte de urmărire penală împotriva sa, în condițiile în care plângerea era nesemnată, iar prin rezoluția din 2 noiembrie 2007 a procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată, apreciindu-se legalitatea și temeinicia rezoluției.
La 30 noiembrie 2007 Asociația Social Creștină pentru Drepturile Omului și Anticorupție Maf ormulat plângere împotriva acestei rezoluții, reiterând practic motivele expuse anterior.
Plângerea este neîntemeiată.
Curtea constată pe de o parte că plângerea a fost formulată de Asociația Social Creștină pentru Drepturile Omului și Anticorupție M și nu de către petiționarul.
Pe de altă parte, se constată că motivele invocate privind cercetarea abuzivă de către cei doi intimați formulată în baza unei sesizări pretins anonime, sunt total neîntemeiate, atât lucrătorul de poliție,cât și magistratul procuror acționând în baza prerogativelor legale ca urmare a unei petiții semnate cu referire la fapte penale pretins săvârșite de către petiționarul.
Constatând legalitatea și temeinicia rezoluției, se va dispune respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta Asociația Social Creștină pentru Drepturile Omului și Anticorupție M, județul G, împotriva rezoluției din 2 noiembrie 2007, pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.2285/II/2/2007, ca nefondată.
Obligă petenta la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 31 ianuarie 2008.
- -
Grefier,
- -
PS/11.02.2008
Președinte:Constantin MereanuJudecători:Constantin Mereanu