Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 317/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.317/
Ședința publică de la 28 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Adriana Ispas
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA,
- făptuitoarea - cu domiciliul în C,- și C,-,
împotriva sentinței penale nr.48 din data de 3.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect art.2781Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta făptuitoare și intimată, care a lipsit, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.52320/2009, emisă de Baroul Constanța.
Se constată lipsa intimatelor petente Bank B și Bank - Sucursala
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că recursul vizează două critici:
1) vizează încălcarea competenței materială de soluționare a cauzei, fiind o plângere împotriva soluției procurorului care a fost judecată de Tribunalul Constanța, deși infracțiunile reclamate erau de competența Judecătoriei Constanța - art.215 alin.(4) Cod penal și art.84 pct.(2) din Legea nr.59/1934. Nu s-au avut în vedere dispozițiile art.2781Cod procedură penală, potrivită cărora plângerea împotriva soluției procurorului este de competența instanței care soluționează cauza pe fond. Pentru acest motiv, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Constanța.
2) pe fondul cauzei, arată că în mod greșit s-a dispus admiterea plângerii urmare căreia, instanța prin dispozitiv vizează o schimbare de încadrare juridică inadmisibilă la momentul procesual în care s-a dispus care ar fi schimbat competența. Probele administrate susțineau soluția dispusă față de făptuitoarea, astfel încât, în esență nu se impunea admiterea plângerii.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța și trimiterea cauzei la Judecătoria Constanța, pentru soluționarea plângerii.
Având cuvântul, avocat pentru recurenta făptuitoare și intimată, apreciază că în cauză s-au încălcat dispozițiile art.25 Cod procedură penală, fiind vorba despre o competență materială strict delimitată de legiuitor, hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, motiv pentru care, solicită admiterea plângerii, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Constanța.
Cu privire la rezoluțiile dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, consideră că sunt legale, în condițiile în care ordonanța dată de procurorul șef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța este legală, pe motivul lipsei calității procesuale de ataca ordonanța Bank pentru că nu este parte vătămată în vreun interes al său ca orice altă persoană interesată.
- CURTEA -
Cu privire la recursurile penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.48 din 3.02.2009 Tribunalul Constanțaa admis plângerea formulată de petenta Bank B, în temeiul art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală, a desființat în totalitate ordonanța nr.320/P/2008 din 9.09.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și a trimis cauza aceluiași Parchet, pentru redeschiderea urmăririi penale împotriva făptuitoarei - fiica lui și, născută la 10.10.1971, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de emitere a unei file fără a avea în contul bancar suma disponibilă pentru plată și fără a completa elementele esențiale ale filei, infracțiune prevăzută de art.84 pct.(2) și (3) din Legea nr.59/1934, precum și pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.(4) Cod penal, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice din art.84 pct.(2) și (3) din Legea nr.59/1934 în art.215 alin.(4) Cod penal, în cazul în care se va stabili existența elementelor constitutive ale acestei din urmă infracțiuni.
Potrivit prevederilor art.192 alin.83) Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la calitatea de persoană vătămată prin fapta prevăzută de legea penală a petentei Bank -sucursala I, ce a formulat plângere la prim procuror, Tribunalul reține că inițial sesizarea penală a fost făcută de Bank sucursala C, iar ulterior Bank-Sucursala Iaf ormulat plângere împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală.
Ambele entități bancare sunt, conform titulaturii, sucursale, adică unități bancare fără personalitate juridică aflate în subordinea persoanei juridice Bank B, rezultând că acestea au formulat plângerile în numele persoanei juridice, în calitate de reprezentanți.
Motivele plângerii se referă la faptul că banca este afectată în mod direct de siguranța tranzacțiilor efectuate cu instrumente bancare, iar în raport cu faptul că instituția bancară, ca persoană juridică, are o organizare unică, are un singur patrimoniu, reguli bancare unice la nivelul tuturor sucursalelor, Tribunalul reține că efectele negative ale utilizării unor instrumente de plată bancară nelegale se răsfrâng asupra întregii instituții, și nu doar asupra sucursalei la care s-a efectuat operațiunea respectivă. În consecință, este nefondată aprecierea potrivit căreia plângerea formulată la prim procuror trebuie respinsă ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală, câtă vreme această plângere nu a fost făcută în nume propriu al sucursalei, ci în numele Bank -persoană juridică, aceeași care a formulat și sesizarea către organele de urmărire penală, însă printr-un alt reprezentant (o altă sucursală).
Potrivit art. 2781alin 1 Cod procedură penală, împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală poate face plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Reglementarea art.84 din Legea nr.59/1934 privind infracțiunea de emitere a unui cec fără acoperire sau căruia îi lipsesc elementele obligatorii, apără relațiile sociale care se formează în legătură cu încrederea care trebuie să existe în filele cec ca instrumente de plată, precum și urmărește menținerea ordinii de drept referitoare la corectitudinea emiterii filelor CEC. În același timp, în practică și în cazul în speță, filele cec se onorează la plată prin intermediul instituțiilor bancare, acestea fiind răspunzătoare de erorile pe care le pot comite în procedura prevăzută prin lege și prin normele bancare, privind decontarea filelor CEC.
Prin urmare, băncile în general și Bank în cazul de față, au un interes legitim concret de a se asigura securitatea emiterii și circulației filelor CEC, de aceasta depinzând răspunderea bancară față de clienții ei, bunul renume pe care banca și-l creează atunci când nu există litigii legate de decontările de file CEC, etc.
Pentru considerentele expuse,Tribunalul apreciază că în cauza de față petenta justifică un interes legitim în a se lua măsurile legale și eficiente de către organele judiciare astfel încât, să se elimine pericolul săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală care ar afecta și activitatea bancară.
Cu privire la fondul cauzei Tribunalul reține următoarele:
Prin probele dosarului nu s-au lămurit aspectele esențiale ale cauzei, respectiv nu s-a probat existența sau lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.84 pct.(2) și (3) din Legea nr.59/1934, respectiv art.215 alin.(4) Cod penal.
Astfel, se reține în ordonanța de scoatere de sub urmărire penală că reprezentantul SC Manager, prin natura serviciilor de contabilitate prestate, a avut personal cunoștință despre reala situație financiară a societății și despre lipsa lichidităților bănești din contul bancar. Se mai reține că la momentul primirii filei CEC, numita avea cunoștință despre împrejurarea că de regulă SC SRL nu efectua plăți prin intermediul filelor cec și nu se afla în posesia unor astfel de formulare tipizate, fila CEC emisă aparținând unui set de instrumente bancare eliberat în favoarea societății de Bank și ulterior retrase din circulație ca urmare a instituirii interdicției de a emite file cec în perioada 24.05.2005 -24.05.2006.
Totodată, procurorul reține că învinuita i-a adus la cunoștință numitei împrejurarea că la momentul înmânării filei CEC, societatea emitentă nu deținea în contul bancar suma necesară în vederea efectuării plății.
Cu privire la prima situație de fapt reținută, aceasta nu rezultă din nici un mijloc de probă aflat la dosar. Astfel, martora nu face o astfel de afirmație în singura declarație a sa dată în dosar (filele 29-30 UP) și nici învinuita nu susține acest aspect (că însăși prin natura serviciilor prestate martora avea cunoștință despre situația financiară a firmei învinuitei). În același timp, în dosar nu s-au administrat mijloace de probă scrise care să demonstreze în concret care erau înregistrările contabile efectuate de SC Manager pentru SC SRL, până la ce moment au fost făcute aceste înregistrări, și dacă din ele rezulta situația contului bancar al societății învinuitei.
Tribunalul constată din declarația martorei că între părți au existat neînțelegeri referitoare la faptul că învinuita nu a achitat contravaloarea serviciilor aferente anului 2007, aceasta fiind anunțată să se prezinte pentru ridicarea documentelor, însă nu a mai răspuns la telefon. Față de acest aspect, este de presupus că cel puțin în anul 2008 SC Manager nu a mai prestat servicii către SC, nu a mai primit acte spre înregistrare, și astfel nu avea cum să cunoască situația la zi a contului bancar al societății învinuitei. De altfel, dacă martora ar fi cunoscut faptul că în contul bancar al SC nu se află suma de bani necesară acoperirii filei cec, nu se înțelege de ce a mai introdus fila cec la plată. Aceste neclarități urmează fi lămurite prin depunerea copiilor actelor contabile trimise de învinuită către SC Manager, prin copiile înregistrărilor contabile efectuate de această societate, prin declarațiile învinuitei și martorei.
Un alt aspect reținut ca situație de fapt dar neprobat este cel privind faptul că martora ar fi cunoscut faptul că învinuita nu se afla în posesia mai multor file CEC, fila CEC emisă aparținând unui set de instrumente bancare eliberat în favoarea societății de Bank și ulterior retrase din circulație ca urmare a instituirii interdicției de a emite file cec în perioada 24.05.2005 -24.05.2006.
Nici din declarațiile celor 2 persoane audiate, nici din actele depuse la dosar nu rezultă această situație de fapt. Ca și anterior, în cazul în care aceasta ar fi fost situația de fapt, nu se explică de ce martora a introdus la plată o filă CEC despre care ar fi cunoscut că este retrasă din circulație, deci care nu ar fi putut fi onorată la plată.
Cu privire la faptul că martora ar fi fost informată, la momentul emiterii filei CEC, că societatea emitentă nu are în cont suma de bani disponibilă, acest aspect rezultă doar implicit din declarația martorei, atunci când afirmă că,d-na nu a completat suma pe fila CEC prezentată motivând că nu știe când își va reveni financiar". Este însă de remarcat faptul că martora a dat declarația la data de 04.06.2008, într-un moment când recuperase suma de bani de la învinuită și nu mai avea interes în a susține acuzația, mai ales având în vedere relația de afaceri anterioară dintre ele. Codul penal și Codul d e procedură penală indică, în cuprinsul mai multor texte, că există posibilitatea unei înțelegeri frauduloase între făptuitor și partea vătămată sau martori, în scopul sustragerii de la răspunderea penală, astfel încât organul de urmărire penală trebuie să ia în calcul și să verifice această posibilitate, câtă vreme urmărirea penală se exercită din oficiu în privința celor 2 infracțiuni pentru care s-a făcut cercetarea penală.
În special această verificare trebuie realizată prin verificarea contului bancar al societății învinuitei începând cu data emiterii în fapt a filei cec și până la introducerea acesteia la plată, prin audierea separată a celor două persoane asupra acelorași aspecte și confruntarea lor.
Cu privire la apărările inculpatei, de asemenea Tribunalul constată că nu s-au administrat mijloace de probă prin care să fie confirmate sau infirmate.
Astfel, învinuita susține că în anul 2007 s-a ocupat cu agricultura și a intrat în imposibilitate de plată, aspect neverificat, dar care se poate proba prin depunerea actelor societății din perioada respectivă, care relevă operațiunile comerciale desfășurate și situația financiară a firmei.
Cele două persoane audiate în dosar nu au fost întrebate dacă a existat o înțelegere între ele privind momentul la care martora poate introduce fila CEC la plată, acest aspect fiind important pentru a stabili chiar elementele constitutive ale uneia sau alteia dintre infracțiunile cercetate, pentru că în situația în care învinuita ar fi precizat un moment la care fila cec putea fi introdusă la plată, înțelegându-se bineînțeles că ea putea fi și achitată, pot fi conturate elementele infracțiunii de înșelăciune.
Nici apărările inculpatei referitoare la faptul că fila cec era singurul instrument de plată ce i-a fost dat de bancă, precum și că nu știa că aceasta fusese anulată, nu au fost verificate de organul de urmărire penală.
Astfel, din evidențele băncii și ale societății învinuitei se poate stabili câte file cec au fost eliberate acesteia și câte au fost folosite, fiind puțin uzitată practica de a se elibera societăților comerciale numai o singură filă CEC, și nu un carnet întreg cu file CEC. De asemenea, se poate stabili dacă învinuita a fost înștiințată de bancă (aceasta fiind practica în materie) despre faptul că fila CEC în litigiu a fost anulată ca urmare a intrării în incidența de plată.
În raport de aceste aspecte, se poate stabili dacă învinuita a fost de bună sau de rea credință când a înmânat fila cec martorei, respectiv dacă era sau nu conștientă că această filă cec nu poate fi decontată de bancă, indiferent dacă în contul bancar ar fi existat suma necesară decontării.
Este de remarcat și faptul că, după momentul sesizării organelor de urmărire penală și audierea învinuitei la data de 16.04.2008, aceasta a achitat în termen scurt datoria către SC Manager, la 21.04.2008 (conform chitanței de la dosar) aspect ce relevă faptul că a putut dispune de suma respectivă de bani; având în vedere și valoarea relativ redusă a debitului (4165 lei) este de presupus că învinuita putea face plata acestuia și înainte de introducerea filei CEC la plată, sau, în cazul în care era în eroare cu privire la valabilitatea filei CEC, putea alimenta contul bancar cu suma necesară în vederea acoperirii filei CEC. Este astfel necesar a se verifica dacă învinuita nu a preferat în mod intenționat să folosească banii disponibili în alte activități, acest aspect fiind de asemenea important în stabilirea elementelor constitutive ale infracțiunilor cercetate. Verificarea poate fi realizată prin depunerea rulajului creditor-debitor al societății învinuitei, și destinația sumelor de bani disponibile.
Tribunalul reține și faptul că, pentru stabilirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, trebuie pornit de la împrejurarea că prejudiciul la care se referă art.215 alin.(1) nu constă numai în suma nerecuperată ca atare, ci și în faptul că pe o anumită perioadă persoana vătămată a fost lipsită de folosul sumei respective, mai ales că aceasta este o societate comercială, iar nerecuperarea la termen a unui debit poate atrage imposibilitatea pentru societate de a-și achita propriile datorii, cu toate consecințele ce decurg din acest lucru. Ca atare, prin probe trebuie stabilit dacă învinuita a urmărit nu neapărat a se sustrage definitiv de la plata datoriei conținută în fila cec, ci chiar dacă a urmărit să tergiverseze această plată, în folosul propriu sau al societății sale.
De asemenea, situația trebuie verificată din perspectiva regimului juridic al cecului, respectiv a faptului că acesta este un instrument de plată, și nu un instrument de credit. Prin urmare, Legea nr.59/1934 stabilește că CEC-ul poate fi prezentat la plată imediat ce a fost emis, și nu la un anumit termen de la emitere, astfel cum este situația cambiei. Astfel fiind, învinuita trebuia să fie conștientă că în orice moment ulterior emiterii filei cec, trebuie să aibă depozitul bancar necesar decontării ei.
Un alt aspect este cel privind susținerea că fila CEC urma a reprezenta doar o garanție, și nu un mijloc efectiv de plată.
Această susținere, acceptată de procuror, nu are suport în legea cecului, iar în raport de situația concretă afirmată de învinuită și parțial de martoră, constituie o practică ilegală.
Astfel, dacă se pornește de la ipoteza că martora cunoștea faptul că în realitate fila CEC nu poate fi decontată bancar, fie pentru lipsa disponibilului, fie pentru că fusese anulată, înseamnă că,garanția" pentru care a fost lăsată nu se referă la faptul că, dacă suma nu va fi achitată în altă modalitate, se va folosi fila cec pentru încasarea ei. Singura altă ipoteză posibilă în această situație este aceea că fila CEC, introdusă la bancă și refuzată la plată, atrage pentru emitent interdicția bancară și cercetarea penală -cum de altfel s-a întâmplat și în cazul de față.
Această practică însă este ilegală, fiind interzisă de dispozițiile art.194 Cod penal -șantajul -pentru că rezultă că beneficiarul CEC-ului îl solicită tocmai ca un instrument de presiune și de amenințare față de emitent, pentru a-și obține suma neachitată de bunăvoie, conștient fiind că banca nu va deconta fila CEC.
Tribunalul mai reține că în cauză au fost încălcate si dispozițiile referitoare la competența materială de soluționare a cauzei.
Astfel, în condițiile în care competența de judecată a infracțiunilor de înșelăciune și emitere de cecuri în mod nelegal aparține în primă instanță judecătoriei, iar conform art.209 alin.4 Cod procedură penală, este competent să supravegheze activitatea de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care judecă în primă instanță, se constată că actele de urmărire penală și ordonanța de scoatere de sub urmărire penală au fost date de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
În dosar nu există nici un act administrativ din care să rezulte că s-a îndeplinit procedura prevăzută de art.209 alin.41Cod procedură penală, motivele pentru care cauza a fost preluată încă de la început de Parchetul de pe lângă Tribunal, astfel încât ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a fost dată cu încălcarea competenței materiale.
Potrivit art.197 alin.(2) Cod procedură penală, dispozițiile referitoare la competența după materie sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Împotriva sentinței penale nr.48 din 3.02.2009 a Tribunalului Constanța au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și făptuitoarea criticând-o pentru nelegalitate.
În recursul Parchetului s-a criticat soluția Tribunalului Constanța pe motiv de încălcare a competenței materiale, în sensul că, infracțiunile ce fac obiectul plângerii sunt de competența în primă instanță a Judecătoriei, ori soluționarea plângerii de către Tribunalul Constanța este lovită de nulitate.
În această ordine de idei s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, respectiv Judecătoria Constanța.
Pe fondul cauzei s-a susținut, în esență, că probatoriul administrat susține în mod temeinic și legal soluția dispusă față de făptuitoarea și că schimbarea de încadrare juridică a faptelor, astfel cum o vizează soluția Tribunalului este admisibilă.
Drept urmare, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului și trimiterea cauzei la Judecătoria Constanța pentru soluționarea legală și temeinică a plângerii.
Recurenta făptuitoare, a criticat hotărârea Tribunalului Constanța pentru nelegalitate, în condițiile în care faptele cercetate sunt de competența Judecătoriei în primă instanță, aceasta din urmă fiind competentă potrivit legii să soluționeze plângerea, iar nu Tribunalul.
În această privință, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Constanța.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că, rezoluția primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța este legală, câtă vreme plângerea formulată de Bank a fost respinsă, motivat de lipsa calității procesuale a petentei, potrivit prevederilor art.275 Cod procedură penală.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului și trimiterea plângerii la Judecătoria Tulcea spre competentă soluționare.
Examinând sentința penală nr.48 din 3.02.2009 a Tribunalului Constanța în lumina criticilor din recursurile declarate în cauză, în raport de probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de.3856alin.(3) Cod procedură penală, Curtea constată că este legală și temeinică, iar recursurile nefondate.
Prin ordonanța nr.320/P/2008 din 9.09.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, menținută prin Rezoluția nr.703/II/2/2008 din 20.10.2008 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța rezultă că, făptuitoarea a fost cercetată pentru infracțiunile prevăzute de art.84 alin.(1) pct.(2) și (3) din Legea nr.59/1934 și de art.215 alin.(1), (3), (4) Cod penal.
Potrivit Codului d e procedură penală competența de soluționare în primă instanță aparține Judecătoriei, în cazul infracțiunilor pentru care a fost cercetată făptuitoarea, iar urmărirea penală efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Așa fiind, în condițiile în care nu există acte administrative care să ateste că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa preluat plângerea urmare aplicării prevederilor art.209 alin.41Cod procedură penală în mod legal Tribunalul a constatat că atât ordonanța cât și rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța sunt lovite de nulitate absolută.
Potrivit prevederilor art.197 alin.(3) Cod procedură penală nulitatea absolută poate fi invocată în orice stare procesului penal și se ia în considerare și din oficiu.
Raportat la prevederile legale menționate, Curtea constată că, Tribunalul a procedat în mod temeinic și legal, atunci când a făcut aplicarea prevederilor art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală în virtutea principiului oficialității.
Examinarea sentinței penale nr.48/3.02.2009 a Tribunalului Constanța relevă împrejurarea că instanța de fond s-a conformat întocmai prevederilor art.2781alin.(8) lit.b) Cod procedură penală, în sensul că a indicat motivele pentru care a trimis cauza procurorului și a indicat totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce mijloace de probă.
Constatarea nulității absolute a tuturor actelor de urmărire penală impunând refacerea integrală a urmăririi penale dispensează Curtea de analiza celorlalte critici din recurs referitoare la calitatea procesuală a Bank și a netemeiniciei soluției de admitere plângerii de Tribunal, însă cu prilejul refacerii urmăririi penale Parchetul va trebui să le aibă în vedere și să le dea o rezolvare temeinică și legală.
Pentru considerentele menționate Curtea va respinge ca nefondate recursurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și făptuitoarei și va menține ca legală și temeinică sentința penală nr.47/3.02.2009 a Tribunalului Constanța, întrucât nici în urma examinării din oficiu nu s-au identificat alte motive de reformare a acesteia.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.(2) Cod procedură penală, Curtea o va obliga pe recurenta să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală;
Respinge recursurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA,
- făptuitoarea - cu domiciliul în C,- și C,-,
împotriva sentinței penale nr.48 din data de 3.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondate.
În temeiul art.192 alin.(2) Cod procedură penală;
Obligă pe recurenta la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2009.
Pt.Președinte, Pt.Judecător, Pt.Judecător,
- - - - - -
aflat în aflat în aflat în
conf.art.312 p Cod Penal conf.art.312 p Cod Penal conf.art.312
C.P.P.semnează președinte semnează președinte semnează președinte
instanță, instanță, instanță,
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Red.dec.jud.: -/29.07.2009
Tehnored.gref.
2 ex./03.08.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Viorica Lungu, Adriana Ispas
