Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 32/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.32/
Ședința publică din data de 20 Ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursurilor penale formulate de recurentul-petent și de recurenta-petentă SC - COMPLEXĂ DE INFORMAȚII SRL împotriva sentinței penale nr.362/F/23.07.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-petent, personal, în nume propriu și în calitate de administrator al recurentei-petente SC -Agenția Complexă de Informații SRL G, lipsă fiind intimata România.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că este al doilea termen de judecată acordat la solicitarea recurenților-petenți pentru a-și angaja apărător; totodată, pentru acest termen s-a prorogat a se discuta cu privire la excepția de tardivitate a recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, după care;
Întrebat fiind, recurentul, în nume personal și în calitate de administrator al recurentei SC Agenția Complexă de Informații SRL G, precizează că nu și-a angajat apărător deoarece nu a avut mijloace materiale în acest sens.
Curtea, potrivit disp. art. 302 Cod procedură penală, pune în discuție excepția de tardivitate a recursului.
Recurentul, în nume personal și în calitate de administrator al recurentei SC Agenția Complexă de Informații SRL G, arată că, anterior discutării excepției, are o cerere de formulat. În acest sens, menționează că și în prin încheierea anterioară sentinței de la fond nu i s-a acordat un termen pentru a verifica dosarul atașat de la parchet iar acum, consultându-l, a constatat că acesta nu este complet deoarece nu sunt atașate dosarele de la parchet cu nr.141/VIII/1/2008, dosarul nr.183/II/2/2008, care privesc plângeri și ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Tribunal. Solicită să fie atașate aceste dosare dosarului înaintat de parchet.
Curtea pune în discuție cererea formulată de petent.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că în cauză are întâietate soluționarea excepției invocate și nu se poate trece la analizarea cererii formulate de peternt, care vizează fondul cauzei.
Recurentul, în nume personal și în calitate de administrator al recurentei SC Agenția Complexă de Informații SRL G, susține că dosarul nu a fost complet la instanța de fond, unde s-a discutat numai excepția. Totodată, solicită atașarea și a altor dosare în care era recuzat polițistul de caz. De asemenea, susține că mai există și alte dosare, respectiv: dosarul nr.195/P/2007, dosarul nr.206/P/2007, dosarul 47/P/2007, în care era recuzat procurorul de caz, deoarece acesta a folosit aceeași motivare cu privire la cele patru dosare având ca obiect "drepturi de proprietate industrială". Totodată, solicită și atașarea dosarului având ca obiect Legea 78/2000 vizând cazuri conexe celor de corupție.
Apreciază că instanța trebuie să aibă dosarul complet pentru a se putea pronunța.
Curtea, deliberând, apreciază că prioritate are discutarea excepției tardivității recursului formulat de petent, urmând ca abia apoi să se poată lua în discuție atașarea unor altor dosare la prezentul recurs.
Acordă cuvântul cu privire la excepția de tardivitate invocată de reprezentantul Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se constate că petentul a fost prezent la pronunțare, ca atare termenul de recurs este de 10 zile de la pronunțare. Instanța nu a avea obligația de a-i comunica în termenul respectiv și, ca atare, recurentul avea obligația să formuleze recurs în termenul prevăzut de lege, de la pronunțare. Petentul a declarat recurs mult mai târziu, după aproape 2 luni, astfel încât apreciază că acesta este declarat tardiv. Pentru aceste motive solicită admiterea excepției.
Recurentul, în nume personal și în calitate de administrator al recurentei SC Agenția Complexă de Informații SRL G, menționează că și sentința pronunțată de instanța de fond se referea tot la tardivitate.
Motivează depunerea cu tardivitate a recursului în sensul că în sentință s-a spus că plângerea era depusă ca tardivă iar în discuție au fost plângeri de la cinci vorba de 5 dosare, respectiv: dosarul 141/VIII/1/2008, dosarul nr.183/II/2/2008, dosarul nr.105/P/2008, dosarul nr.662/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați și dosarul nr- al Tribunalului Galați, plus alte dosare ale procurorului de caz. Pentru acest motiv nu a știut la care anume dosar se referă soluția de respingere pronunțată în sentință.
În același timp, invocă împrejurarea că decizia nr.15/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25.10.2009 iar sentința motivată a instanței de fond a primit-o pe 28.10.2009.
Cererea de recurs a depus-o la data de 5.11.2009, deci în termen de 10 zile de la luarea la cunoștință a acestei decizii cu nr.15/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care era invocată.
Pentru aceste considerente solicită instanței de recurs să admită aplicarea art.364 Cod procedură penală, solicitând o repunere în termenul de recurs.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției de tardivitate a recursului, invocată de Reprezentantul Ministerului Public.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- petenții și Agenția Complexă de Informații G au formulat plângere, în baza dispozițiilor art.2781Cod procedură penală, împotriva rezoluției nr.105/P/2008 din 20.08.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
În motivarea plângerii s-a arătat că rezoluția prim-procurorului nu răspunde la cererea de recuzare și la problema obiectului contrafacerii, că se admite o confuzie între creația artistică de uz personal și un produs publicitar, că drepturile protejate sunt încălcate cu intenție și după notificare.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr.105/P/2008 din data de 20.08.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de reprezentanții legali ai SC România SRL B, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.51 din Legea nr.129/1992, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
În motivarea rezoluției, s-a arătat că la data de 20.01.2008, persoana vătămată a constatat că SC România SRL B utilizează materiale publicitare de tip afișe despre care susține că încorporează desenul/modelul industrial nr.1 protejat prin certificatul de înregistrare desen/model industrial nr.-. În acest sens, la data de 28.02.2008, persoana vătămată a notificat SC România SRL B, informând despre faptul că este titularul desenului/ modelului industrial " cărămidă aparentă".
În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că SC România SRL Baî ncheiat contractul de prestări serviciu de publicitate înregistrat sub nr.3328/15.08.2003 cu SC SRL, contract a cărui valabilitate a fost prelungită ulterior prin acte adiționale. Conform contractului, agenția SC SRL trebuia să realizeze conceptele creative prin care să fie transmis mesajul clientului către public. Totodată, agenția transfera clientului drepturile de proprietate intelectuală asupra creațiilor proprii și răspundea în cazul oricărei acțiuni în justiție bazată pe materialele pregătite de agenție.
În cazul serviciului de telefonie, compania urma să transmită segmentului Ť. vizat - tineri între 14 și 24 de ani - beneficiile programului: costuri mai mici în interiorul grupului și opțiuni la prețuri promoționale. Agenția SC SRL a prezentat mai multe propuneri de mesaj și în final a fost acceptat conceptul de graffitti.
De crearea mesajului publicitar s-au ocupat mai mulți angajați ai SC tempo SRL. S-a realizat un desen artistic cu mai mulți tineri care se plimbau pe o motocicletă iar ulterior desenul a fost retușat prin utilizarea programelor de calculator. De asemenea, s-a desenat un zid care apare ca fundal și care induce ideea de graffitti. a fost, de asemenea, retușat prin utilizarea programelor de calculator. obținut apare ca o creație artistică complexă și combinată (culori, forme, imagini suprapuse, fundal). transmis către public este acela de graffitti pe un zid.
S-a arătat că din această imagine nu rezultă că în acest caz este vorba de utilizarea de plăci pentru acoperirea unor elemente de construcție. Totodată, produsul obținut nu are o funcție utilitară - industrială ci apare ca o creație artistică nouă.
Campania publicitară a serviciului s-a desfășurat la sfârșitul anului 2007 însă reprezentanții companiei au admis posibilitatea ca dealerii să fi utilizat materiale publicitare din această campanie și la începutul anului 2008.
S-a precizat că din punct de vedere al laturii obiective, trebuie reținut și faptul că persoana vătămată a înregistrat un desen/ model industrial cu denumirea "cărămidă aparentă" pentru produsul "Plăci pentru acoperirea unor elemente de construcție". Înregistrarea nu s-a făcut pentru zidul de cărămidă.
S-a mai arătat că infracțiunea de contrafacere prev. de art.51 din Legea nr.129/1992, din punct de vedere al laturii subiective, se poate săvârși numai sub forma intenției iar în anumite modalități de săvârșire chiar sub forma intenției calificată prin scop. Or, în cauză nu se poate aprecia că eventuala încălcare a drepturilor conferite de acest certificat de înregistrare s-a făcut cu intenție.
Rezoluția nr.105/P/2008 din 20.08.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galația fost comunicată petentului la data de 28.08.2008 (148 dosar nr.105/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați ).
Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere, conform art.278 Cod procedură penală, petenții și Agenția Complexă de Informații G la data de 17.09.2008 (11 dosar nr.661/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați ).
Prin rezoluția nr.661/II/2/2008 din 27.02.2009 a prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Galațis -a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții și Agenția Complexă de Informații
Rezoluția nr.661/II/2/2008 a fost comunicată petenților la data de 16.03.2009 (1, 2 dosar nr.661/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați ).
Tribunalul Galația apreciat că plângerea formulată de petenții și Agenția Complexă de Informații G, în baza dispozițiilor art.2781Cod procedură penală, este tardivă.
Conform art.2781al.1 Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 Cod procedură penală, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Art. 2781al.2 Cod procedură penală prevede că n cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 Cod procedură penală, termenul prevăzut de art.2781al.1 Cod procedură penală curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.
Din actele aflate la dosar rezultă că petenții au formulat plângerea împotriva rezoluției nr. 105/P/2008 din 20.08.2008 la data de 17.09.2008 (11 dosar nr.661/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați ).
Cum prim - procurorul parchetului nu a soluționat plângerea în termen de 20 de zile, petenții aveau posibilitatea de a formula plângere la instanță în termen de 20 de zile de la expirarea termenului în care prim - procurorul trebuia să soluționeze plângerea, conform art.2781al.2 Cod procedură penală.
Practic petenții aveau la dispoziție 40 de zile pentru a formula plângere la instanță de la momentul depunerii plângerii împotriva rezoluției nr. 105/P/2008 din 20.08.2008 la prim - procuror, deci până la data de 28.10.2008.
Petenții au depus plângerea la instanță contra soluției procurorului de neînceperea a urmării penale la data de 06.04.2009 (1), cu mult peste termenul legal.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia nr. 15/06.04.2009, admițând recursul în interesul legii și stabilind că termenele prevăzute de art. 278 alin. 3 și art. 2781alin. 2 din Codul d e procedură penală, sub aspectul naturii juridice, sunt termene de decădere.
Susținerea petenților cum că plângerea este formulată în termen față de data comunicării rezoluției nr.661/II/2/2008 nu a fost primită raportat la dispozițiile art. 2781al.2 Cod procedură penală.
Plângerea formulată în conformitate cu art. 2781Cod procedură penală vizează rezoluția/ordonanța de neîncepere a urmăririi penale ori, după caz, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror și nu rezoluția prin care prim - procurorul soluționează plângerea contra actelor procurorului, conform art. 278 Cod procedură penală.
Față de cele arătate, prin sentința penală nr.362/F/23.07.2009 a fost respinsă ca tardiv formulată plângerea petenților și Agenția Complexă de Informații împotriva rezoluției nr.105/P/2008 din 20.08.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Împotriva sentinței penale nr.362/F/23.07.2009 a Tribunalului Galați au formulat recurs petentul și petenta SC - Agenția Complexă de Informații SRL G, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr-.
Recursurile formulate de recurentul-petent și de recurenta-petentă SC - COMPLEXĂ DE INFORMAȚII SRL G sunt tardive.
Formularea cererilor de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege și doar în mod excepțional peste aceste limite, dacă există motive legale ce au împiedicat exercitarea în termen a dreptului de a ataca o hotărâre.
Potrivit dispozițiilor art.2781alin.10 Cod procedură penală, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin.8 lit.a și b poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
Potrivit disp.art. 3853alin.1 Cod procedură penală, sediul materiei în domeniu, termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar dispozițiile art.363-365 Cod procedură penală, privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac a apelului aplicându-se corespunzător.
Conform art.art.363 alin.3 Cod procedură penală, la care face trimitere art.3853din același cod, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că la termenul de judecată din data de 23.07.2009, la care au avut loc dezbaterile în dosarul nr- al Tribunalului Galați, a fost prezent, potrivit practicalei acestei hotărâri, petentul, care a răspuns în nume personal dar și în calitate de administrator al petentei SC - Agenția Complexă de Informații SRL
Cauza a fost soluționată prin Sentința penală nr.362/F, pronunțarea acestei hotărâri fiind făcută in ședință publică.
Această hotărâre a fost dată cu drept de recurs în termen de 10 zilede lapronunțarepentru petenți, și de la comunicare pentru făptuitorul România - B, sector 1, B-dul - -- imobil Europe House nr.51-53.
Prin urmare, intervalul de timp in care petentul și petenta SC - Agenția Complexă de Informații SRL G, prezenți la dezbateri, puteau declara recurs expira la data de 04.08.2009.
Așa cum rezultă din actele dosarului,cererea de recurs formulată de petentul și de petenta SC - Agenția Complexă de Informații SRL Gaf ost depusă la Tribunalul Galați, prin Serviciul Registratură, primind viză certă, la data de 05.11.2009, deci la aproape 3 luni după expirarea termenului de recurs.
Termenul de recurs fiind peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul acestuia putând să promoveze calea de atac doar în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege, rezultă că nedeclararea recursului în acest termen conduce la respingerea lui ca tardiv introdus, subiectul îndrituit fiind decăzut din exercițiul dreptului procesual respectiv.
La termenul de judecată din data de 20.01.2010, petentul, în nume personal și în numele petentei SC -Agenția Complexă de Informații SRL, a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art.364 Cod procedură penală, privind repunerea in termenul de recurs, justificat de aceea că "cererea de recurs a depus-o la data de 5.11.2009, deci în termen de 10 zile de la luarea la cunoștință a conținutului deciziei nr.15/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, invocată în hotărârea recurată, și care a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25.10.2009". Totodată, petentul a invocat împrejurarea că sentința motivată a instanței de fond a primit-o pe 28.10.2009.
Potrivit dispozițiilor art.364 Cod procedură penală, la care face trimitere articolul 3853din același cod, apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Potrivit acestor dispoziții, partea care nu a reușit să declare calea de atac ordinară în termenul prevăzut de lege, datorită unor împrejurări ce nu-i sunt imputabile, poate fi repusă în dreptul de apel sau de recurs din care fusese decăzută după expirarea termenului legal.
Însă, examinând motivele invocate de petenți în susținerea cererii de repunere în termenul de recurs, Curtea constată că, pe de o parte, nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de art.364 Cod procedură penală, ce constă în existența unei cauze temeinice de împiedicare a declarării recursului în termenul legal, cum ar fi o boală gravă care a înlăturat temporar discernământul părții sau posibilitatea de acțiune (cum ar fi, de exemplu: o inundație, o înzăpezire, etc.) iar, pe de altă parte, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție privind introducerea declarației de recurs în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau despăgubirilor civile, în condițiile în care petenții au formulat recurs la data de 05.11.2009 iar sentința penală nr.362/F/23.07.2009 a Tribunalului Galația rămas definitivă la data de 18.08.2009, devenind executorie, potrivit disp.art.415 Cod procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art.185 alin.1 Cod procedură penală "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen" astfel încât, față de considerentele ce preced, în baza art.38515alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală, Curtea urmează să respingă ca tardiv recursul formulat de petentul și de petenta SC - Agenția Complexă de Informații SRL G împotriva sentinței penale nr.362/F/23.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați in dosarul nr-.
Potrivit disp.art. 192 alin.2 Cod procedură penală, petenții-recurenți urmează să fie obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardive recursurile declarate de petenții:, domiciliat în G,-, județul G, și SC COMPLEXĂ DE INFORMAȚII SRL G, cu sediul în G, str. -, Stația de - Gara G, CUI:-, județul G, prin administrator, împotriva sentinței penale nr.362/F/23.07.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă recurenții la câte 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
Grefier,
/
2 ex./01.02.2010
Fond:
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița