Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 353/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR. 8924/2/2009
2243/2009
SENTINȚA PENALĂ NR.353/
Ședința publică din data de 30 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiectplângereaformulată de petentul, în contradictoriu cu intimații și, împotriva Rezoluției nr.766/P/2008 din data de 22 iunie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Rezoluției nr.1307/II-2/2009 din data de 20 august 2009 Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 noiembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință penală, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 din Codul d e procedură penală, a amânat succesiv pronunțarea asupra cauzei la data de 23 noiembrie 2009 și, ulterior, la data de astăzi, 30 noiembrie 2009, când, în aceeași compunere, a hotărât astfel:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinRezoluția nr.766/P/2008 din data de 22 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus, în temeiul art.228 alin.6 rap. la art.10 lit.a și d din Codul d e procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de (judecător la Judecătoria Sectorului 1 B) și (prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, purtare abuzivă, favorizarea infractorului și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzute de art.246, art.250, art.264 și art.271 din Codul penal.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, la data de 07 mai 2008, petentul a formulat plângere penală împotriva celor doi magistrați, solicitând tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor anterior menționate.
Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că petentul este nemulțumit de faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, prin Rezoluția nr.7096/P/2008, a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 B aplicarea, în ceea ce îl privește, a prevederilor art.114 din Codul penal, formându-se în acest sens Dosarul nr- (soluționat de judecătorul ), având ca obiect luarea măsurii de siguranță a internării medicale.
De asemenea, petentul este nemulțumit că prim procurorul, prin Rezoluția nr.623/II-2/2008, i-a respins plângerea formulată împotriva Rezoluției nr.7096/P/2008.
Petentul a susținut că, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, dintr-o gravă neglijență, s-au format două dosare cu același obiect (nr- și respectiv nr-), ambele privind plângerea sa împotriva celor două rezoluții anterior menționate, însă judecătorul a refuzat să dispună conexarea acestora, prin încheierea din data de 07 mai 2008, pronunțată în cel din urmă dosar. În plus, prin încheierea din data de 04 iunie 2008, pronunțată în primul dosar, judecătorul a dispus, în mod nelegal și abuziv, în temeiul art.162 din Codul d e procedură penală, internarea medicală a petentului în Spitalul, dispunând Secției 4 Poliție aducerea la îndeplinire a hotărârii, fără a i-o comunica însă și lui.
Petentul a mai menționat că a fost spitalizat forțat timp de 170 de zile, timp în care a fost lipsit de libertate în mod ilegal, iar tratamentul medicamentos aplicat i-a agravat starea de sănătate.
Procurorul a constatat că, prin încheierea din data de 07 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr-, a fost respinsă cererea de conexare a dosarului respectiv și Dosarului nr-, cu motivarea că primul dosar se referea la luarea față de petent a măsurii de siguranță a internării penale, conform art.114 din Codul penal și art.162 din Codul d e procedură penală, iar cel de-al doilea dosar privea plângerea acestuia împotriva ordonanței de netrimitere în judecată.
De asemenea, a constatat că, prin încheierea din data de 04 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, s-a dispus internarea medicală provizorie a petentului.
Ulterior, prin Decizia penală nr.1077/R/08.09.2008, Tribunalul Bucureștia apreciat că prima instanță a procedat în mod greșit, nerespectând condițiile legale ce rezultă din interpretarea prevederilor art.162 din Codul d e procedură penală cu ref. la art.114 din Codul penal, însă nu a procedat la casarea încheierii respective, reținând că aceasta poate fi atacată cu recurs numai o dată cu fondul.
Totodată, prin Decizia penală nr.347/18.03.2009, Tribunalul Bucureștia admis recursul declarat de petent împotriva Sentinței penale nr.598/20.08.2008, pronunțată în Dosarul nr-, a casat acea sentință și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pornind de la aceste constatări, procurorul a reținut că petentul a avut la îndemână căi de atac împotriva hotărârilor care l-au nemulțumit, ocazie cu care soluțiile pronunțate în fond au putut fi modificate și a apreciat că reformarea acelor hotărâri nu implică, în mod automat, tragerea la răspundere penală a judecătorului care le-a pronunțat.
Procurorul a mai reținut că, în Dosarul nr.7096/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, s-a efectuat o expertiză medico-legală cu privire la petent, potrivit căreia acesta prezintă tulburare delicventă persistentă și are discernământul abolit în legătură cu fapta comisă, recomandându-se luarea față de el a măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art.114 din Codul penal.
Ca atare, procurorul a constatat că, în privința petentului, recomandarea medicilor a fost în sensul luării măsurii anterior menționate, rațiunea ei fiind tocmai pericolul provocat de boala de care acesta suferă.
În consecință, procurorul a apreciat că, în cauză, nu există indicii din care să rezulte intenția judecătorului de a-l prejudicia pe petent.
Cu privire la afirmația petentului în sensul că instanța a fost sesizată fără ca lui să i se facă comunicări cu privire la soluția dispusă în Dosarul nr.7096/P/2006, procurorul a constatat că, dimpotrivă, acestuia i-au fost aduse la cunoștință copii in extenso ale soluției respective, având posibilitatea să o atace pe căile prevăzute de lege, astfel că, în privința prim procurorului, nu există indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.
Împotriva rezoluției procurorului de caz, ce a fost comunicată petentului, prin scrisoare recomandată, la data de 21 iulie 2009, acesta a formulat plângere, conform art.278 din Codul d e procedură penală, în data de 08 august 2009 (data poștei), invocând în esență următoarele argumente:
- atât procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, cât și judecătorul de la Judecătoria Sectorului 1 B au încălcat dreptul la apărare al petentului și dreptul său de a formula căile legale de atac, prin faptul că cei dintâi au sesizat instanța, iar judecătorul a soluționat cererea parchetului mai înainte de expirarea termenului de 20 de zile, în care petentul avea posibilitatea de a formula plângere împotriva actelor procedurale;
- în particular, prim procurorul a soluționat plângerea formulată de petent împotriva actelor procedurale după ce solicitarea de punere în aplicare a măsurii prevăzute de art.114 din Codul penal fusese înaintată instanței, fără a observa că această măsură a constituit o gravă eroare;
- ilegalitățile comise de judecătorul sunt confirmate de Decizia penală nr.691/R/20.05.2009, prin care a fost casată Sentința penală nr.831/05.11.2008 (pronunțată de acesta), în cauza soluționată prin acea sentință petentul fiind împiedicat să beneficieze de"drepturile și garanțiile la apărare prevăzute de lege";
- reaua-credință și"vrăjmășia"judecătorului sunt confirmate de faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererile de strămutare a altor două cauze judecate de același judecător, în care petentul are calitatea de parte vătămată;
- abuzul săvârșit de judecătorul constă și în faptul că acesta a ignorat "opinia medicală a unor reputați specialiști care au infirmat la Spitalul diagnosticul medical nereal și abuziv stabilit de o simplă doctoriță de la.".
În afara acestor argumente, petentul a formulat mai multe opinii și puncte de vedere, având ca obiect interpretarea unor dispoziții legale și situații de fapt.
PrinRezoluția nr.1307/II-2/2009 din data de 20 august 2009, în temeiul art.278 alin.1 din Codul d e procedură penală, Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului, având în vedere următoarele considerente:
1. Niciun magistrat nu a încălcat dreptul la apărare al petentului și dreptul acestuia de a formula calea de atac prevăzută de lege împotriva dispoziției cuprinse în Rezoluția nr.7096/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, prin care s-a solicitat instanței luarea, în privința sa, a măsurii prevăzute de art.114 din Codul penal.
Astfel, în cauză, după cum însuși petentul confirmă, acesta a și exercitat calea de atac prevăzută de art.275 - 278 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Pe de altă parte, dispoziția procurorului, conținută în rezoluția respectivă, nu este suspensivă de executare în cadrul termenului legal de 20 de zile, prevăzut pentru exercitarea căii de atac anterior menționate.
2. Chiar în ipoteza în care judecătorul ar fi pronunțat o hotărâre nelegală, această împrejurare nu constituie, prin ea însăși, dovada săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile în discuție, în lipsa unor fapte distincte și determinate, care, însă, nu au rezultat din actele premergătoare efectuate.
3. Hotărârea instanței de recurs, de casare a sentinței și trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, nu confirmă pretinsele încălcări ale drepturilor petentului la apărare sau de altă natură.
Astfel, în motivarea hotărârii respective (Decizia penală nr.691/R/20.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală), s-a reținut că instanța de fond nu a avut în vedere, la soluționarea cauzei, adresa din data de 21 octombrie 2008 Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr., care sugerează că, în cauză, se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, care să ia în considerare diagnosticul stabilit de trei specialiști înalt calificați, medici șefi de secție, la care a subscris și prof. dr. (medic primar psihiatrie și sef al Catedrei de Psihiatrie de la. din B).
De asemenea, din considerentele aceleiași hotărâri, rezultă că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la celelalte aspecte invocate de petentul recurent, referitoare la pretinsele ilegalități comise de procuror și judecător, prin care i-ar fi adus atingere unor drepturi fundamentale.
4. Împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis două cereri ale petentului, de strămutare a judecării altor două cauze soluționate de către același judecător la Judecătoria Sectorului 1 B, este totalmente irelevantă sub aspectul relei-credințe și"vrăjmășiei"ce se pretinde a fi fost manifestate de acesta în legătură cu pronunțarea Sentinței penale nr.831/05.11.2008.
Împotriva ambelor rezoluții anterior menționate (cea din urmă comunicată, prin scrisoare recomandată, la data de 31 august 2009),a formulat plângereîn termenul legal (la data de 18 septembrie 2009 - data poștei)petentul, plângerea respectivă fiind înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 21 septembrie 2009.
În motivarea scrisă a plângerii, petentul a arătat că intimata judecător, prin soluțiile pronunțate în Dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B, aplicând în mod greșit și abuziv - cu încălcarea dreptului său de apărare și fără a ține seama de opinia unor medici specialiști - prevederile art.162 din Codul d e procedură penală și art.114 din Codul penal, l-a lipsit în mod ilegal de libertate timp de 170 de zile, ca urmare a dispunerii, în ceea ce îl privește, a internării medicale și supunerii la tratament împotriva voinței sale și fără ca această măsură să fie justificată din punctul de vedere al stării sale reale de sănătate psihică, ea conducând, dimpotrivă, la contractarea de către petent, pe perioada internării, a unor boli grave, precum hepatita și ulcerul duodenal.
De asemenea, a arătat că intimatul prim procuror i-a respins, în mod abuziv, prin Rezoluția nr.623/II-2/2008, plângerea pe care a formulat-o împotriva Rezoluției nr.7096/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B și, de asemenea, tot în mod abuziv, a dispus sesizarea judecătoriei respective în vederea luării măsurii de siguranță prevăzute de art.114 din Codul penal, mai înainte de a fi fost soluționată în instanță plângerea sa întemeiată pe dispozițiile art.2781din Codul d e procedură penală.
În vederea soluționării prezentei plângeri, la cererea Curții, s-au comunicat de către Judecătoria Sectorului 1 B copii de pe încheierea din data de 04 iunie 2008 și de pe Sentința penală nr.831 din data de 05 noiembrie 2008, ambele pronunțate în Dosarul nr-, date privind situația punerii în executare a măsurii de siguranță a internării medicale, dispusă față de petent prin cele două hotărâri, precum și copii de pe Sentințele penale nr.598 din data de 20 august 2008 și respectiv nr.49 din data de 19 ianuarie 2009.
De asemenea, tot la cererea Curții, s-a comunicat de către Tribunalul București - Secția I Penală copie de pe Decizia penală nr.347/R din data de 18 martie 2009.
În același timp, a fost atașat Dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B, care ulterior a fost însă restituit, cu reținerea de copii de pe actele relevante ale acestuia, către Tribunalul București - Secția a II-a Penală, fiind anexat în prezent Dosarului nr- al acelei instanțe (aflat în curs de judecată) și, totodată, fiind necesar și pentru soluționarea Dosarului nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B (și el aflat în curs de judecată).
Petentul a depus la dosar, conform art.2781alin.7 teza finală din Codul d e procedură penală, înscrisuri noi, constând în memorii, acte medicale, documente de studii și articole de presă.
Verificând rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de Parchet, precum și a înscrisurilor noi anterior menționate, Curtea constată căplângereacu care a fost sesizatăeste nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Prin Rezoluția nr.7096/P/2006 din data de 29 ianuarie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bad ispus, în temeiul art.249 și art.11 pct.1 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.e din Codul d e procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art.321 din Codul penal, constatând existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (iresponsabilitatea) iar, în temeiul art.162 alin.1 din Codul d e procedură penală rap. la art.114 alin.2 din Codul penal, sesizarea Judecătoriei Sectorului 1 B, în vederea luării față de acesta a măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art.114 alin.1 din Codul penal.
Aceste dispoziții s-au întemeiat pe concluziile Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.A- din data de 24 septembrie 2007, întocmit de Minovici, potrivit cărora"Numitul prezintă tulburare delirantă persistentă. Are discernământ abolit în raport cu fapta pentru care este cercetat. Comisia recomandă aplicarea măsurilor de siguranță cu caracter medical, prevăzute de art.114 din Codul penal".
La data de 01 februarie 2008, sub semnătura intimatului prim procuror, Parchetul a înaintat Judecătoriei Sectorului 1 B Dosarul nr.7096/P/2006, împreună cu rezoluția anterior menționată, cauza având ca obiect luarea față de petent a măsurii de siguranță a internării medicale fiind înregistrată pe rolul instanței respective la data de 04 februarie 2008, constituindu-se astfel Dosarul nr-.
Ulterior, prin Rezoluția nr.623/II-2/2008 din data de 07 martie 2008, în baza art.278 din Codul d e procedură penală, intimatul prim procuror a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr.7096/P/2006 din data de 29 ianuarie 2008.
Prin Sentința penală nr.598 din data de 20 august 2008, pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B, judecătorul, în temeiul art.2781alin.8 lit.a din Codul d e procedură penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva celor două rezoluții, menținând soluțiile dispuse prin acestea.
Prin Decizia penală nr.347/R din data de 18 martie 2009, Tribunalul București - Secția I Penală a admis recursul declarat de petent împotriva sentinței anterior menționate, pe care a casat-o în întregime, constatând că judecata în primă instanță s-a realizat în condițiile lipsei de procedură cu acesta și a dispus, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În prezent, cauza respectivă se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, făcând obiectul Dosarului nr-.
Pornind de la aceste împrejurări incontestabile, Curtea constată că, în sarcina intimatului prim procuror, nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la acesta, dispusă conform art.10 lit. din Codul d e procedură penală, este legală și temeinică.
În acest sens, Curtea reține că semnarea de către intimat a adresei de sesizare a instanței în vederea luării față de petent a măsurii de siguranță a internării medicale, mai înainte de soluționarea plângerii sale împotriva rezoluției procurorului subordonat prin care se solicita această măsură, nu reprezintă un act ilegal sau abuziv, întrucât, din analiza conținutului normativ al art.278 din Codul d e procedură penală, rezultă că formularea plângerii respective nu are un caracter suspensiv de executare, în lipsa unei dispoziții exprese care să prevadă astfel.
Pentru același considerent, nici formularea plângerii în fața instanței, în temeiul art.2781din Codul d e procedură penală, nu este suspensivă de executare, cu atât mai mult cu cât obiectul unei asemenea plângeri îl poate constitui numai dispoziția privitoare la soluția de netrimitere în judecată (scoatere de sub urmărire penală), iar nu și cea referitoare la solicitarea de către procuror a luării măsurii de siguranță a internării medicale, sub acest aspect Curtea făcând trimitere la Decizia nr.LVII (57) din data de 24 septembrie 2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, într-un recurs în interesul legi, că "plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art.2781alin.1 din Codul d e procedură penală, este inadmisibilă".
În același timp, Curtea constată că, până în prezent, nu s-a stabilit de către instanța competentă, în condițiile art.2781din Codul d e procedură penală, vreun aspect de nelegalitate sau netemeinicie cu privire la Rezoluția nr.623/II-2/2008 din data de 07 martie 2008, singura emisă de intimatul prim procuror, cauza având ca obiect plângerea petentului îndreptată inclusiv împotriva rezoluției respective aflându-se în prezent în rejudecare pe fond.
Revenind la cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B, Curtea constată că, prin încheierea din data de 04 iunie 2008, intimata judecător a dispus, în temeiul art.162 din Codul d e procedură penală, internarea medicală provizorie a petentului, pe baza concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică anterior menționat, sesizând organele de poliție în vederea aducerii la îndeplinire a acestei măsuri și, totodată, Comisia Medicală de Control și Avizare din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr., în vederea avizării internării medicale.
În baza acestei încheieri, petentul a fost internat în spitalul respectiv la data de 07 august 2008.
Prin Decizia penală nr.1077/R din data de 08 septembrie 2008 (definitivă), Tribunalul București - Secția a II-a Penală a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent împotriva încheierii anterior menționate, cu motivarea că aceasta nu poate fi atacată separat, ci numai o dată cu sentința pronunțată pe fondul cauzei, însă, în considerentele deciziei, instanța de recurs a făcut referire la caracterul nelegal al măsurii dispuse, reținând că aceasta a fost luată fără ascultarea persoanei vizate, în prezența apărătorului și, mai ales, fără a exista avizul comisiei medicale competente.
Ulterior pronunțării încheierii în discuție, petentul a fost ascultat, în prezența apărătorului său, de către instanța de fond, respectiv de către completul compus din intimata judecător, la termenul din data de 03 septembrie 2008, iar, prin adresa nr.8190 din data de 09 septembrie 2008, Comisia de Psihiatrie de pe lângă Autoritatea de Sănătate Publică a municipiului B pentru rezolvarea cazurilor aflate sub incidența art.113 și art.114 din Codul penal a comunicat aceleiași instanțe avizul său favorabil în vederea aplicării măsurii de siguranță a internării medicale față de petent.
Prin Sentința penală nr.831 din data de 05 noiembrie 2008, intimata judecător a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.113 și art.114 din Codul penal și, admițând sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, a dispus, în temeiul art.114 din Codul penal rap. la art.162 din Codul d e procedură penală, confirmarea măsurii de siguranță a internării medicale, luată prin încheierea din data de 04 iunie 2008, cu mențiunea că aceasta se va executa până la însănătoșirea petentului.
Prin Decizia penală nr.691/R din data de 20 mai 2009 (definitivă), Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis recursul declarat de petent împotriva sentinței penale anterior menționate, pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, cu motivarea că, la judecata în primă instanță, nu s-a avut în vedere adresa din data de 21 octombrie 2008 Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr., care"sugerează că, în cauză, se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, care să ia în considerare diagnosticul stabilit de cei trei specialiști înalt calificați, medici șefi de secție din spital (prof. dr., conf. dr. și dr. ), la care a subscris și prof. dr., medic primar psihiatrie, șef Psihiatrie, din B".
Între timp, prin Sentința penală nr.49 din data de 19 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B, judecătorul a admis în parte cererea petentului și, în baza art.434 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, a înlocuit măsura internării medicale cu măsura obligării acestuia la tratament medical, prevăzută de art.113 din Codul penal.
Măsura astfel dispus a fost pusă în executare la data de 09 februarie 2009.
Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de petent, conform Deciziei penale nr.712/R din data de 27 mai 2009 Tribunalului București - Secția I Penală.
Față de aceste împrejurări, de asemenea incontestabile, Curtea constată că, deși prin deciziile definitive ale instanțelor de recurs, s-a reținut ca fiind nelegale și netemeinice încheierea și respectiv sentința pronunțate de către intimata judecător în Dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B, faptele sale nu întrunesc, în concret, elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la aceasta este legală și temeinică, în raport cu dispozițiile art.10 lit. din Codul d e procedură penală.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit art.266 alin.1 din Codul penal, constituie infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, între altele, fapta constând în"reținerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale".
Analizând conținutul textului normativ anterior menționat, se constată că legea penală incriminează, cu referire la măsurile de siguranță (cum este și internarea medicală, dispusă în privința petentului), numai fapta de a supune o persoană la executarea unei astfel de măsuri, în alt mod decât cel legal, ceea ce înseamnă a impune persoanei respective un regim de executare a măsurii de siguranță diferit de cel stabilit prin lege, iar nu și fapta, în mod evident distinctă, de luare față de o persoană a unei asemenea măsuri, în alte condiții decât cele legal prevăzute (după cum se impută în speță intimatei judecător).
Această concluzie rezultă atât din interpretarea gramaticală a textului, care se referă în mod explicit doar la"executarea"măsurii de siguranță, iar nu și la luarea ei, cât și din interpretarea sistematică a acestuia, observându-se că, spre deosebire de reținere și arestare, menționate ca atare drept "verbum regens", în cazul măsurii de siguranță în discuție (care presupune și ea privare de libertate), se face referire, cu același titlu, numai la "supunerea la executarea" acesteia.
Astfel fiind, Curtea constată că fapta de a lua o măsură de siguranță în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii analizate, sub aspectul elementului material al laturii obiective a acesteia.
Totodată, Curtea apreciază că o asemenea faptă nu realizează, sub același aspect, nici conținutul constitutiv al infracțiunilor invocate de petent, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 din Codul penal sau lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 din Codul penal ori a oricăror alte infracțiuni, întrucât, dacă legiuitorul ar fi dorit într-adevăr incriminarea ei, aceasta s-ar fi realizat, în mod logic, în conținutul art.266 alin.1 din Codul penal, laolaltă cu"supunerea la executare", întrucât, în raport cu obiectul juridic specific, ar trebui să se încadreze în categoria"infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției", iar nu în alte categorii de infracțiuni, precum cele anterior menționate, ceea ce însă, prin legea penală în vigoare, nu s-a reglementat.
În schimb, Curtea apreciază că, pornind de la constatările din deciziile definitive pronunțate în recursurile declarate de petent, acesta are deschisă calea unei acțiuni separate în repararea pagubei suferite, conform art.504 alin.2 și 3 din Codul d e procedură penală, întrucât internarea medicală, afirmată a fi fost dispusă în mod nelegal, constituie o privare de libertate, atât în sensul legii penale române, cât și în sensul art.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.2781alin.8 lit.a teza a III-a din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, menținând în consecință rezoluțiile atacate de acesta.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, petentul va fi obligat la plata cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.2781alin.8 lit.a teza a III-a din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul (domiciliat în B, Șoseaua nr.64, Bl.24,.B,.9,.82, sectorul 1), în contradictoriu cu intimații (judecător la Judecătoria Sectorului 1 B) și (prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B), împotriva Rezoluției nr.766/P/2008 din data de 22 iunie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Rezoluției nr.1307/II-2/2009 din data de 20 august 2009 Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Menține rezoluțiile atacate.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și petent și de la comunicare pentru intimați.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.
Ex.3 / 14.12.2009
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină
