Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 358/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.358/

Ședința publică din data de 16 Iunie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu președinte secție penală

JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de Parchetului DE PE LÂNGĂ Tribunalul Galați împotriva Sentinței penale nr.632/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- privind pe intimatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata SC SRL prin apărător ale, avocat G, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008 emisă de Baroul București - Cabinet de avocat " G" lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată, după care;

Intimata SC, prin apărător ales, arată că nu are alte cereri.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază nelegală hotărârea instanței de fond; instanța a apreciat în mod nelegal că este necesară continuarea cercetărilor în raport cu obiectul cauzei.

În ceea ce privește necesitatea audierii de către procuror a învinuitului, solicită a se observa că în mod corect s-a motivat în scris faptul că această activitate procesuală nu s-a putut realiza în condițiile în care acesta a fost căutat atât la domiciliul cunoscut cât și la sediul societății și la noul domiciliu care a fost indicat în cauză, fiind respectate toate dispozițiile procesuale necesare în vederea respectării acestui demers procesual.

Pe de altă parte, au fost avute în vedere toate actele de urmărire penală efectuate până în acel moment în vederea pronunțării soluției stabilindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune ce au fost analizate.

În raport cu motivele scrise de recurs solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, respingerea plângerii formulate de petent.

Intimata SC SRL, prin apărător ales, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de Parchet, pe care il apreciază ca fiind nefondat.

Învederează că în motivele de recurs invocate de parchet nu se regăsesc motivele de nelegalitate a sentinței recurate. Cercetarea în baza căreia s-a pronunțat rezoluția nr.215/P/2007 a fost întemeiată pe o cercetare incompletă.

Organul de urmărire penală a administrat doar o parte din înscrisurile depuse la dosar de partea vătămată.

S-a reținut că învinuitul a împuternicit pe partea vătămată în baza procurii autentificate, fără însă să se precizeze obiectul acestei procuri. În fapt, învinuitul împuternicește partea vătămată doar pentru achiziția de acțiuni nu și pentru tranzacționare, vânzare, așa cum în mod greșit lasă să se înțeleagă din interpretarea acestui document.

Arată că organul de urmărire penală nu a administrat din oficiu probele necesare pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele. Practic, nu au fost respectate principiul oficialității, principiul aflării adevărului și rolului activ al organului de urmărire penală, astfel cum se regăsesc reglementate de art.3,4 Cod procedură penală.

Referitor la situația de fapt, concluzia se bazează doar pe acel contract de asociere în participațiune. Practic, nu s-a făcut referire și la celelalte documente și nu s-a administrat din oficiu niciun fel de probă sau investigație care să ducă la aflarea adevărului și asupra modalității de înstrăinare a acțiunilor de către învinuitul.

Învederează că învinuitul a înstrăinat întregul pachet de acțiuni fără acordul celuilalt asociat, după înstrăinarea acțiunilor nu a achitat partea care i se cuvenea părții vătămate la contravaloarea acțiunilor înstrăinate.

Reiterează aspectele invocate și în plângere potrivit cărora învinuitul, prin manopere frauduloase, exercitate pe parcursul derulării contractului, și-a înșelat asociatul în scopul de a beneficia singur de avantajele vânzării întregului pachet de acțiuni.

Partea vătămată a fost menținută în eroare pe parcursul derulării contractului, învinuitul, prin manevra sa frauduloasă pregătind înșelarea părții vătămate pentru obținerea injustă și în beneficiul său a întregului pachet de acțiuni.

Învinuitul, prin fapta sa, a cauzat societății o pagubă certă, reală, moment în care s-a consumat infracțiunea de înșelăciune.

Organul de urmărire penală nu a analizat faptele nici sub aspectul laturii subiective, nici a laturii obiective a faptei și nici sub aspectul prejudiciului cauzat.

Față de aceste considerente apreciază ca legală și temeinică Decizia penală prin care a fost admisă plângerea și, pentru motivele invocate, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația declarat recurs împotriva sentinței penale nr.632/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.04.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galația admis plângerea formulată de SC SRL G, prin administrator G, și, în baza art.2781al.8 lit.b Cod procedură penală, a desființat rezoluția nr.215/P/2007 din 31.05.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 al. l, 3 și 5 Cod proc.penală și a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 215/P/2007 din 31.05.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galațis -a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 al.1, 3 și 5.pen. deoarece fapta nu este prev. de legea penală.

În motivarea rezoluției se arată următoarele:

Învinuitul este administrator al SC SRL În luna decembrie 2003, acesta a semnat un contract de asociere în participațiune cu martorul G, administrator al SC SRL G, obiectul fixat fiind obținerea de câștiguri de pe urma activității desfășurate. Una dintre acțiunile întreprinse în comun a constatat în achiziționarea la 19 mai 2004 40% din pachetul de acțiuni deținut de AVAS B la SC SA.

Conf. Cap.VIII, art. 17 din contractul de asociere în participațiune nr. 451/15 dec. 2003 părțile au devenit în egală măsură coproprietar ai celor 546.899 acțiuni.

Prevalându-se de faptul că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat numai între AVAS B și SC SRL G, la data de 20.06.2006, învinuitul a înstrăinat toate acțiunile către SC Grup SRL G la prețul de 2,5 lei bucata.

Față de această situație, în ziua de 28.07.2006 G, în calitate de reprezentant al SC SRL Gaf ormulat plângere penală invocând încălcarea contractului de asociere în participațiune, în special a clauzei de la Anexa nr. 3, potrivit căreia, părțile au convenit că sunt acționari cu 40%, la emitentul SC SA.

S-a arătat că prejudiciul este de 683.623,75 lei, adică J din contravaloarea pachetului de acțiuni dobândit.

S-a mai arătat totodată că, prin rezoluția din data de 07.02.2007, Serviciul Investigații Fraude din cadrul Gad ispus începerea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1 și 3.pen. iar prin ordonanța nr. 4869/P/2006 din 17.05.2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și-a declinat competența întrucât s-a apreciat că fapta a avut consecințe deosebit de grave.

S-a mai precizat în rezoluție că, din analiza materialului probator administrat, față de împrejurările concrete în care învinuitul a dispus de pachetul de acțiuni achiziționat împreună cu SC SRL G și văzând anexele la contractul de asociere în participațiune, în special art. 9 lit. c din cap. IV Anexa nr.1, potrivit căruia " asociatul împuternicește pe asociat" prin procură notificată, să contracteze în numele asociatului, societăți specializate în operații de piață de capital, se desprinde concluzia că, în cauză, nu s-a comis o infracțiune, neînțelegerile survenite între asociați putând fi soluționate în cadrul unui proces civil.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat plângere partea vătămată SC SRL

Prin rezoluția nr. 531/II/2/2007 din 16.07.2007 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Galația fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de SC SRL G, cu motivarea că, din situația de fapt reținută, rezultă că neînțelegerile dintre asociați cu privire la modalitatea înstrăinării pachetului de acțiuni rezultă doar încălcări ale clauzelor contractului dintre părți ceea ce nu atrag răspunderea penală a învinuitului, în condițiile în care nu a existat inducerea în eroare, ci doar o răspundere civilă în cadrul unui litigiu civil.

După comunicarea acestei rezoluții, petenta SC SRL G s-a adresat instanței, conf. art. 2781cu plângere, apreciind ca nefondată soluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, pentru următoarele considerente:

- învinuitul prinmanevre frauduloaseexercitate pe parcursul derulării contractului și-a înșelat asociatul,în scopul de a beneficia singur de avantajele deținerii întregului pachet de 40% acțiuni în cadrul.

- subscrisa societatea fost menținută în eroarecu privire la încheierea de către SC SRL Gac ontractului prin care această societate a vândut SC GRUP SRL întreg pachetul de acțiuni deținut cu SC SA.

- SC SRL G nu a cunoscut, pe timpul derulării contractului că este menținută în eroare de către asociatul său SC SRL G, prin astfel de mijloace frauduloase.

- învinuitul, prin fapta sa, a cauzat subscrisei societăți o pagubă certă, reală, (moment în care s-a consumat infracțiunea de înșelăciune), de vreme ce cumpărarea de acțiuni a fost însușită unilateral de învinuit și ulterior valorificată în mod fraudulos, însușindu-și un folos material injust.

Analizând plângerea formulată de petentă, funcție de motivele invocate, probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile în cauză, prima instanță a constatat că este întemeiată.

La data de 28.07.2006, SC SRL G, prin administrator Gaf ormulat plângere penală împotriva lui, administrator al SC SRL G, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, arătând că acesta a vândut fără acordul său pachetul de 40% acțiuni deținut în comun la SC SA G, cauzându-i astfel un prejudiciu de 683.623,75 RON.

Prin rezoluția nr. 4869/P/2006 din 07.02.2007 a G - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a dispus începerea urmăririi penale față de administrator al SC SRL G, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1 și 3.pen, rezoluție confirmată la aceeași dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

Prin ordonanța nr.4869/P/2006 din 17.05.2007 a Parchetuluui de pe lângă Judecătoria Galațis -a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Prin ordonanța nr.215/P/2007 din 31.05.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galațis -a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina învinuitului, din infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1 și 3.pen. în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 al.1, 3 și 5.pen.față de valoarea prejudiciului invocat de partea vătămată SC SRL G, respectiv 683.623,75 lei.

Verificând dosarul de urmărire penală, s-a constatat că atât începerea urmăririi penale cât și schimbarea încadrării juridice s-au dispus doar în baza susținerilor și a înscrisurilor depuse în copie la dosar de către partea vătămată învinuitul nefiind citat și neaducându-i-se la cunoștință faptul că este cercetat penal.

S-a subliniat că urmărirea penală nu a fost efectuată conform dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Toate actele de urmărire penală au fost efectuate sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, după declinarea competenței în favoarea Tribunalului Galați neefectuându-se nici un act de urmărire penală.

Deși SC SRL, prin administrator G, s-a constituit parte civilă în cauză și a solicitat și instituirea unei sechestru asupra bunurilor mobile și imobile aparținând SC SRL G și lui, Gaf ost audiat în cauză în calitate de martor.

Acesta a depus la dosar, în susținerea plângerii, o serie de înscrisuri, în copie, organul de urmărire penală procedând doar la audierea martorului, reprezentant al SC Grup Industrie SRL G societate care a achiziționat cele 546.899 acțiuni în litigiu.

În baza acestor declarații și a înscrisurilor depuse în copie la dosar de reprezentantul părții vătămate,fără a efectua alte verificări și fără a solicita în mod oficial, date și înscrisuri referitoare la asociația în participațiune, la modalitatea în care au fost achiziționate și ulterior vândute acțiunile în litigiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația dispus scoaterea de sub urmărire penală învinuitul.

Analizând rezoluția nr. 215/P/2007 din 31.05.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a constatat că soluția adoptată s-a bazat doar pe dispozițiile contractului de asociere în participațiune ignorându-se situația de fapt expusă de partea vătămată în plângere, astfel încât soluția dispusă are la bază cercetări incomplete și în contradicție cu dispozițiile legale ce reglementează urmărirea penală.

Potrivit art.200 pr.pen. urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Din definiția dată de lege obiectului urmăririi penale s-a concluzionat că acesta constă, în primul rând, în strângerea de probe cu privire la învinuirea adusă unei persoane, în al doilea rând constă în evaluarea acestor probe pentru luarea unei hotărâri cu privire la continuarea procesului penal prin trimiterea în judecată a inculpatului sau cu privire la încetarea activității în această fază procesuală.

Cu privire la strângerea de probe dispozițiile Codului d e procedură penală prevăd că în această fază trebuie să se strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, atât în defavoarea cât și în favoarea învinuitului sau inculpatului, în vederea pregătirii cauzei pentru o justă și legală soluționare de către instanța de judecată.

Astfel cum s-a precizat anterior, organul de urmărire penală nu a administrat din oficiu, probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele adoptând o soluție doar urmare analizării contractului de asociere în participațiune depus, în copie, de partea vătămată la dosar.

Partea vătămată, prin plângerea penală formulată a invocat următoarea situație de fapt:

La data de 15.12.2003 între SC SRL G și SC SRL Gaf ost încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 451, în baza căruia societatea administrată de a achiziționat un pachet de acțiuni reprezentând 40% din capitalul social al SC SA

Ulterior, fără acordul asociatului G administratorul SC SRL G, învinuitul a vândut integral pachetul de acțiuni către SC Grup Industrie SRL G, valoarea tranzacției fiind de -,5 lei.

Deși a procedat la vânzarea parchetului de acțiuni fără a avea acordul asociatului, învinuitul a refuzat să-i achite acestuia J din valoarea încasată, respectiv suma de -,75 lei.

Partea vătămată a depus la dosarul cauzei, o serie de înscrisuri, în copie, în susținerea plângerii, însă susținerile părții vătămate nu au fost verificate, soluția dispusă fiind nelegală, în cauză nefiind respectate principiile prev. de art. 2,3 și 4.pr.pen.

Raportat la considerentele expuse, a fost admisă plângerea formulată și văzând că probele existente la dosar nu sunt suficiente, a aplicat disp. art. 2781al. 8 lit. b Cod procedură penală, în conf. cu care a desființat ordonanța atacată și a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Urmează a se stabili condițiile concrete în care a fost încheiat contractul de asociere în participațiune între cele două societăți comerciale ( avându-se în vedere și cele două anexe ale acestuia),împrejurările și motivul pentru care a fost împuternicit G să reprezinte SC SRL G (societate administrată de învinuit) și să achiziționeze pachetul de acțiuni de la SC SA G (copie procură 47 dos.) contract de intermediere, în ce condiții SC SRL a plătit către SC SRL suma de 350.000.000 lei (ROL) reprezentând c/val. acțiuni în ce împrejurări învinuitul a dispus de acțiunile achiziționate de la SC SA în sensul că le-a înstrăinat către SC Grup Industrie SRL G al cărei administrator este martorul precum și care este motivul pentru care învinuitul refuză să restituie petentei partea ce s-ar cuveni din vânzarea acțiunilor.

În sensul celor arătate mai sus, s-a dispus a fi audiați, în mod corespunzător reprezentantul SC SRL, învinuitul (în cazul în care va înțelege să declare, având în vedere disp. art. 70.pr.pen.) martorul, a se solicita relații cu privire la contractul de asociere în participațiune, procurile prin care a fost împuternicit G să reprezinte SC SRL G, precum și cu privire la asociația în participațiune ținând cont de cererea de arbitrare depusă la dosarul de urmărire penală.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați criticând-o pentru nelegalitate, arătând că organul de urmărire penală a respectat dispozițiile art.200 Cod proc.penală în sensul că acesta a administrat toate probele necesare în cauză și că în mod corect a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului, întrucât litigiul născut între acesta și este de natură civilă.

Recursul este fondatpentru cele ce urmează:

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că hotărârea instanței de fond nu se fundamentează pe probele din dosarul de urmărire penală și că în mod greșit a reținut că organul de urmărire penală nu a respectat dispozițiile art.200 din codul d e procedură penală, considerând că acesta nu ar fi administrat toate probele necesare pentru stabilirea situației de fapt și a vinovăției intimatului.

Astfel, la fila 35 din dosarul de urmărire penală se află contractul de asociere în participațiune nr.451 din 15 decembrie 2003 încheiat între SC SRL G reprezentată de și SC SRL G reprezentată de

Obiectul respectivului contract are scopul comun de a obține câștiguri de pe urma activității desfășurată de acesta și potrivit art.3, va desfășura o activitate de producție și vânzări, având ca obiect de activitate tehnologia electrono-radiantă import, iar conf.art.17 din contract împărțirea rezultatelor financiare se va face în mod egal.

Conform art. 9 al anexei nr.l la contract, asociatul va fi împuternicit prin procură să contracteze în numele asociațiunii societăți specializate în operațiuni pe piața de capital.

Conform anexei nr.3 la același contract, se introduce un nou articol, respectiv art.9b, potrivit căruia asociatul și asociantul sunt de acord ca activitățile cuprinse la art.8 și 9 din contract să fie implementate în SC SA unde au devenit acționari cu 40% din capitalul social.

Această mențiune a fost făcută în urma încheierii actului de vânzare-cumpărare încheiat între AVAS B și SC SRL

Având în vedere faptul că acest contract s-a încheiat doar între AVAS B și SC SRL G, aceasta din urmă, la data de 20 iunie 2006 înstrăinat toate acțiunile către SC Grup SRL G, la prețul de 2,5 lei bucata.

Petentul G, în calitate de reprezentant al SC SRL Gaf ormulat plângere invocând încălcarea contractului de asociere în participațiune în special a clauzei din anexa 3, potrivit căreia, părțile au convenit că sunt acționari la SC SA.

Curtea, fără a intra în soluționarea litigiului intervenit între părți, consideră că vânzarea acțiunilor poate fi analizată prin prisma prevederilor, art.1295 Cod civil, iar, ceea ce i se impută intimatului, ar fi nerespectarea contractului de asociere în participațiune, cu neobservarea dispozițiilor art.969 cod civil și urm. conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părți și trebuie executate cu bună credință.

Eventuala nerespectare de către intimatul a prevederilor contractuale, poate atrage răspunderea acestuia în condițiile art.998 și următoarele din codul civil.

Pentru ca această nerespectare a unui contract să constituie infracțiunea de înșelăciune, trebuie să se facă dovada inducerii în eroare a cocontractantului, lucru ce nu a fost dovedit, contractul de asociere în participațiune fiind semnat de ambele părți, iar la încheierea contractului de cumpărare și vânzare a acțiunilor SC SA, petentul nefiind parte în contract.

Având în vedere această situație, Curtea consideră că, în mod greșit, Tribunalul a admis plângerea formulată de SC SRL G, prin administrator și a trimis cauza procurorului pentru redeschiderea urmăririi penale, întrucât, din actele dosarului, reiese, cu prisosință faptul că litigiul creat între părți este de natură civilă, iar faptul că învinuitul nu a putut fi audiat, nu este de natură a influența în mod negativ rezultatul cercetărilor, declarația acestuia fiind o facultate, potrivit disp.art.70 al.2 din codul d e procedură penală.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, să admită recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, să caseze sentința penală nr.632/2007 pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare, să respingă plângerea petentului SC SRL G formulată prin administratorul G, împotriva Rezoluției nr.215/P/2007 din 31.05.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, menținută prin Rezoluția nr.531/II/2/2007 din 16.07.2007 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, ca nefondată, conform art.2781al.8 lit.a din Codul d e procedură penală, și să o oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul Parchetului DE PE LÂNGĂ Tribunalul Galați împotriva Sentinței penale nr.632/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- privind pe intimatul (domiciliat în comuna, județul G).

Casează sentința penală nr.632/04.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în rejudecare:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de SC " " SRL (cu sediul în G,-, - 4, apartament 55, județul G, ORC J-, CUI RO-) împotriva Rezoluției nr.215/P/2007 din 31.05.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, menținută prin Rezoluția nr.531/II/2/2007 din 16.07.2007 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

Obligă petenta SC " " SRL G la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /18.06.2008

Tehnored. -/2 ex./18.06.2008

Fond:

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Constantin Cârcotă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 358/2008. Curtea de Apel Galati