Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR.36/
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petentul - cu domiciliul în comuna Cumpăna,-, județul C și-, -S4,.C,.47, județul C, împotriva rezoluției nr.290/P/2007 din data de 11 decembrie 2007, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și a rezoluției nr.31/II/2/2008 din data de 21 ianuarie 2008, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA.
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 6 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12 martie 2008, când a pronunțat următoarea sentință.
- CURTEA -
Asupra acțiunii penale de față:
Petentul a depus plângere penală împotriva intimatului sub aspectul infracțiunii prevăzută de art.246 Cod penal.
În fapt, petentul a arătat că intimatul în calitate de executor judecătoresc l-a evacuat în mod abuziv din apartamentul său din municipiul C,-, -S4,.C,.47,.4.
Prin rezoluția nr.290/P/2007 din 11 decembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚAa dispus, în temeiul art.228 alin.4 și 6 și art.10 lit."b" Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de intimatul pentru infracțiunea prevăzută de art.246 Cod penal, deoarece în calitate de executor judecătoresc intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, prin aceea că a procedat la cererea Asociației de proprietari nr.554 din municipiul C, la punerea în executare silită a sentinței civile nr.8869/26 mai 2003, Judecătoriei Constanța prin somarea în mod repetat a petentului și punerea în vânzare a apartamentului de la adresa anterior dată pentru recuperarea debitului de 49.591.969 lei vechi și cheltuielilor de executare în sumă de 4.900.000 lei vechi, procedură de executare silită admisă de către Judecătoria Constanța prin încheierea din 11 septembrie 2003.
Plângerea formulată în baza art.278 Cod procedură penală, a fost respinsă ca tardivă și neîntemeiată.
În temeiul art.2781Cod procedură penală, petentul a formulat plângere la instanță, motivând că este nemulțumit de vânzarea silită a apartamentului său.
Cu ocazia verificării actelor dosarului, respectiv a dosarului de urmărire penală nr.290/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, se constată următoarele:
Cererea procurorului de constatare a tardivității plângerii este neîntemeiată deoarece pe de o parte, dispozițiile art.2781Cod procedură penală, se referă la "plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată" conform definiției marginale, iar pe de altă parte neexistând dovezi certe cu privire la datele când s-au comunicat de către procuror soluțiile, plângerea este considerată făcută în termen; potrivit dovezilor de la fila 4 din dosarul de urmărire penală rezultă că, la 20 decembrie 2007 s-ar fi afișat "comunicarea nr.290/P/2007", dar fără ca agentul să fi făcut minimum de demersuri prevăzute de lege pentru găsirea destinatarului situație în care, instanța apreciază că procedura de comunicare nu s-a realizat.
În ceea ce privește cercetările efectuate, acestea sunt complete, administrându-se probele necesare stabilirii situației de fapt, încadrării juridice, existenței/inexistenței vinovăției intimatului ori a altei persoane; din oficiu, instanța nu a reținut necesitatea administrării altor probe, iar petentul nu a formulat cereri în acest sens.
Astfel, pe baza actelor efectuate în dosarul de cercetare penală rezultă că, intimatul ca executor judecătoresc a procedat la executarea silită a unei hotărâri judecătorești executorii (sentința civilă nr.1869/25 mai 2003 Judecătoriei Constanța, filele 12-13 dosar Parchet) cu respectarea următoarelor etape: cererea creditorului Asociația de proprietari nr.554 C (fila 1 dosar Parchet), obținând hotărârea de încuviințare a cererii de începere a procedurii de executare silită (încheierea pronunțată de Judecătoria Constanța la 11.09.2003, în dosarul nr-, fila 15 dosar Parchet), somarea petentului debitor și actele eferente (filele 16-30 dosar Parchet), stabilirea prețului și vânzarea silită cu distribuirea prețului (filele 35-60 dosar Parchet).
Cum aceste etape se încadrează în dispozițiile art.371 și următoarele Cod procedură civilă, actele întocmite de către intimatul executor nu au fost desființate de instanța civilă și nu sunt probe referitoare la o eventuală rea-credință din partea intimatului, soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică, plângerea formulată de către petentul fiind nefondată.
În consecință, în baza art. 2781alin.(8) lit.a) Cod procedură penală, modif. plângerea va fi respinsă, iar în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
În baza art.2781alin.(8) lit.a) Cod procedură penală, modif. respinge plângerea penală formulată de petentul - cu domiciliul în comuna Cumpăna,-, județul C și-, -S4,.C,.47, județul C, împotriva rezoluției nr.290/P/2007 din data de 11 decembrie 2007, Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA și a rezoluției nr.31/II/2/2008 din data de 21 ianuarie 2008, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, ca nefondată, menținând rezoluția atacată.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, prezenta se întocmește în 2 exemplare.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.hot.jud.: -
Tehnored.gref.
2 ex./1 aprilie 2008
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas