Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR. 37/

Ședința publică de la 18 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:

S-a luat în examinare cauza penală având ca obiect plângerea formulată de petenta-domiciliată în Sud,-, Județ C - împotriva rezoluției nr. 487/II/2/2008 din 26.11.2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 323/P/2008.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta, dată la care Curtea, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea la 24.02.2009, 03.03.2009, 10.03.2009, 18.03.2009 - dată la care,

,

Asupra plângerii penale de față,

La data de 22 decembrie 2008 fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr- plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției nr. 323/PO/2008 din 23.10.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de făptuitorul - avocat, prin prisma săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213 cod penal, 214 alin. 1 cod penal, 2151alin. 1 cod penal.

În motivarea plângerii, arată că rezoluția atacată este nelegală și netemeinică întrucât probele existente la dosarul cauzei dovedesc că făptuitoarea a săvârșit infracțiunile reclamate.

Susține în esență că:

- În ceea ce privește infracțiunea de abuz de încredere, făptuitoarea a profitat de încrederea pe care i-o acordat partea vătămată si nu a mai restituit acesteia bijuteriile din aur pe care i l-a încredințat spre păstrare.

Învederează că procurorul reține ca real faptul remiterii bijuteriilor din aur cu titlu de "cadou de nuntă" către făptuitoare și nu "pentru păstrare" deși făptuitoarea a negat primirea acestora.

- În referire la infracțiunea de gestiune frauduloasă se susține că făptuitoarea îndeplinește calitatea de subiect activ al acestei infracțiuni prin desemnarea ei de către partea vătămată ca împuternicit pe contul bancar.

- Raportat la infracțiunea de înșelăciune petenta reproduce împrejurări care din punctul de vedere al acestuia ar constitui modalități dolosive de inducere a sa în eroare profitându-se de vârsta avansată și de vulnerabilitatea psihică. Inducerea în eroare se reclamă a fi comisă cu prilejul încheierii și a autentificării notariale, a antecontractului de vânzare - cumpărare, având ca obiect un imobil cu destinația de locuință, proprietatea petentei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele,

La data de 08.03.2006 partea vătămată a formulat plângere prealabilă la Judecătoria Constanța, înregistrată sub nr. 467/2006 prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei () pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 cod penal.

Petenta arată că în considerarea relației de rudenie cu făptuitoarea (nepoată) a încheiat cu aceasta un antecontract de vânzare - cumpărare asupra imobilului proprietatea sa din orașul Sud,-, cu clauză de întreținere în sarcina făptuitoarei, stabilindu-se fără știrea sa de către notar obligația plății dublului sumei acontate, respectiv 100.000.000 lei vechi - în cazul înstrăinării altei persoane, sumă pe care susține că nu a primit-

Învederează că la 22.04.2007 a constituit pe numele său la Bank un depozit cu suma de 60-000-000 lei vechi împuternicind-o pe făptuitoare să retragă banii.

La data de 13.06.2007 aceasta a determinat-o pe partea vătămată să-și retragă din depozit întreaga sumă constituind un altul, având pe titulară pe făptuitoare și ca împuternicită pe petentă, depozit pe care făptuitoarea l-a lichidat după doar 2 zile.

De asemenea, mai susține că la solicitarea nepoatei sale i-a predat spre păstrare 80 grame bijuterii din aur promițându-i că va avea grijă dea ceasta pentru tot restul vieții iar după deces îi va îndeplini toate obiceiurile locului ocazionate de acest eveniment, promisiunile dovedindu-se a fi mincinoase făcute in scopul de a obține pentru sine un folos material injust si de aop ăgubi.

Prin sentința penală nr. 828 din 11.05.2007 pronunțată în dosarul penal nr. vechi 467/2006 (nou - -) s-a declinat competența de soluționare a plângerii prealabile formulată de partea vătămată împotriva inculpatei - avocat în favoarea Curții de Apel Constanța, competență atrasă de calitatea persoanei.

Prin sentința penală nr. 65/P din 26.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. - s-a hotărât ca fiind competentă să soluționeze plângerea părții vătămate Judecătoria Constanța, față deî mprejurarea că modificările aduse prevederilor art. 281pct. 1 lit. "b" cod procedură penală prin Legea nr. 79/26.03.2007 nu cuprind dispoziții tranzitorii pentru cauzele aflate în curs de judecată.

Prin încheierea nr. 3885/15.08.2007 pronunțată în dosarul 6536/P/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală stabilește competența pentru soluționarea cauzei privind pe inculpata în favoarea Curții de Apel Constanța.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr-. Prin sentința penală nr. 30/P din 04.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în temeiul art. 285 cod procedură penală s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea plângerii și a dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 214 alin. 1 cod penal, și a celorlalte infracțiuni conexe.

Audiată de procuror a adus precizări la plângerea adresată instanței, menționând că nepoata sa - avocat în cadrul Baroului Pitești - a fost împuternicită de ea să retragă banii din contul său, dar că retragerea a fost făcută fără încunoștințarea sa, prin folosirea banilor în interes personal.

Persoana vătămată a mai arătat că la data de 15.04.2004 împreună cu nepoata s-au deplasat la Biroul Notarului Public în vederea încheierii unui act prin care susține că s-ar fi garantat moștenirea averii de către făptuitoare, negând că ar fi cunoscut conținutul actului pe care l-a semnat și despre care a aflat mai târziu că reprezintă un antecontract de vânzare - cumpărare a locuinței.

Referitor la bijuteriile din aur pe care i le-a încredințat spre păstrare, cu motivația că starea sănătății sale impunea dese internări, a declarat că i le-a remis efectiv nepoatei sale în ziua în care a împuternicit-o să-i retragă banii din contul său.

Susține că despre retragerea banilor ar fi aflat la data de 26.01.2006 și în aceeași lună i-a solicitat făptuitoarei să-i restituie și aurul întrucât relația dintre ele se degradase.

Prin rezoluția din 23 octombrie 2008 pronunțată în dosarul 323/P/2008 procurorul general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în baza art. 228 alin. 6 cod procedură penală raportat la art. 10 lit. "a și d" cod procedură penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de - avocat cu privire la infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 cod penal, abuz de încredere prev. de art. 213 cod penal, întrucât faptele nu există, și gestiune frauduloasă, prev. de art. 214 alin. 1 cod penal, delapidare - prev. de art. 2151alin. 1 cod penal, motivând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că petenta a cunoscut conținutul antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 564/15.04.2005 de Biroul Notarului Public, neexistând indicii de utilizare a vreunor manevre dolosive de către beneficiară.

În ceea ce privește infracțiunile de gestiune frauduloasă și delapidare s-a apreciat că făptuitoarea nu le putea comite întrucât nu putea avea calitatea de subiect activ, iar in referire la infracțiunea de abuz de încredere s-a reținut că făptuitoarea a făcut dovada primirii a 3 verighete din aur cu titlu de dar de nuntă și nu spre păstrare, neexistând date certe că celelalte bijuterii au fost remise acesteia si nici garanția motivației pentru care acestea ar fi fost date spre păstrare în vederea restituirii.

Prin rezoluția din 26 noiembrie 2008 dată in dosarul nr. 487/II/2/2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în baza art. 278 cod procedură penală și art. 64 din Legea nr. 303/2004 a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentei formulată împotriva rezoluției procurorului.

Nemulțumită de soluțiile parchetului petenta s-a adresat instanței în baza art. 2781cod procedură penală, prin plângerea care face obiectul dosarului de față.

În cursul cercetării penale s-au administrat următoarele probe: audierea petentei, audierea făptuitoarei, înscrisuri, alături de actele de cercetare judecătorească efectuate de instanțele penale și civile pe baza cărora s-a stabilit situația de fapt, inexistența temeiurilor pentru tragerea la răspundere penală a făptuitoarei.

În fața instanței de fond petenta nu a propus administrarea altor probe, iar din oficiu nu s-a constatat necesitatea suplimentării probatoriului.

Verificând ansamblul probator administrat se constată că rezoluțiile procurorului pronunțate în cauză sunt legale și temeinice întrucât nu rezultă elemente care să conducă la concluzia că făptuitoarea s-ar face vinovată de săvârșirea infracțiunilor imputate.

Astfel, existența infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 cod penal, presupune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, sau dacă s-a pricinuit o pagubă. Ori în cauză, din declarațiile martorului care a însoțit-o pe petentă la notariat pentru încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare, reiese că aceasta știa că urmează să încheie un astfel de act de vânzare - cumpărare, cu clauză de întreținere, care viza imobilul proprietatea sa cu destinație de locuință, părțile aflându-se la acel moment într-o relație de deplină înțelegere.

Petenta nu a făcut dovada că i-ar fi încredințat spre păstrare făptuitoarei bijuterii din aur în cantitate de 80 de grame ci că i-a oferit trei verighete cu titlu de dar de nuntă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere.

Infracțiunea de gestiune frauduloasă nu poate fi reținută ca fiind comisă întrucât, din datele cauzei reiese că aceasta nu putea avea calitatea de subiect activ neavând obligația administrării sau conservării unor bunuri ale petentei.

Totodată, făptuitoarea nu poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare întrucât această calitate o are numai un "funcționar public" sau" funcționar" care gestionează sau administrează bunurile unei unități publice sau private, petenta neputând fi subiect pasiv al infracțiunii de delapidare.

Pentru considerentele expuse Curtea constată că, rezoluția atacată este legală și temeinică, în lipsa unor motive de nulitate a acesteia instanța, în baza art. 2781alin. 8 lit. "a" cod procedură penală, va respinge plângerea petentei ca nefondată cu consecința obligării la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 2781alin. 8 lit. "a" cod procedură penală

Respinge, ca nefondată plângerea formulată de petenta-domiciliată în Sud,-, Județ C - împotriva rezoluției nr. 323/P/2008 din 23.10.2008 dată de Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Constanța și confirmată prin rezoluția nr. 487/II/2/2008 din 26 noiembrie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Obligă pe petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2009.

Președinte de complet, Grefier,

- - - -

red. jud. -

tehnored. gref. -

ex. 2/12.05.2009

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Constanta