Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 375/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.2781Cod pr.penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.375

Ședința publică de la 20 mai 2008

PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Valentina Trifănescu

- - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la 16 mai 2008, care face corp comun cu prezenta decizie penală, privind recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr.142 de la 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.142 de la 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, s-a respins plângerea formulată de petentul, împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1.000 lei, dispusă prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu Jiu nr.24/P/2006 și confirmată prin ordonanța nr.113/II/2/2007 de la 9 martie 2007 a procurorului șef al Serviciului Teritorial Craiova, din cadrul DNA, ca neîntemeiată.

S-a dispus obligarea petentului la 20 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Gorj a reținut că prin sentința penală nr.187 de la 3 iunie 2007, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr-, s-a respins plângerea formulată de petentul, împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1.000 lei, dispusă prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu Jiu nr.24/P/2006 și confirmată prin ordonanța nr.113/II/2/2007 de la 9 martie 2007 a procurorului șef al Serviciului Teritorial Craiova, din cadrul DNA, ca neîntemeiată.

S-a reținut în fapt că prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2007, pe rolul Tribunalului Gorj, petentul a formulat plângere împotriva soluției adoptată în dosarul nr.24/P/2006 de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu J i u, arătând că nu-i poate fi imputată anularea licitației organizată la SC Energetic SA, la data de 30 noiembrie 2005, deoarece respingerea ofertelor firmelor participante s-a făcut pe criterii tehnice, iar el în calitate de consilier juridic, nu era ținut să răspundă din punct de vedere tehnic și economic, semnarea actelor adiționale făcându-se în baza hotărârilor consiliului de administrație al SC Energetic SA.

Prin decizia penală nr.7 de la 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul formulat de petent, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, deoarece aceasta s-a limitat doar a examina rechizitoriul nr.24/P/2006 al DNA - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu J i u, fără a avea în vedere celelalte acte existente în dosarul de urmărire penală.

În rejudecare, Tribunalul Gorj, a reținut că prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu Jiu nr.24/P/2006 de la 5 februarie 2007, s-a dispus, printre altele, și scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea față de acesta a sancțiunii administrative în cuantum de 1.000 lei pentru fapta prev.de art.248 Cod penal, rap.la art.2481Cod penal și art.132din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, învinuitul participând sporadic la întocmirea și redactarea unor documente care au stat la baza încheierii unor contracte comerciale și nu a dispus de toate datele necesare pentru o analiză corectă a activității pe care a desfășurat-o, acționând pe baza relațiilor de subordonare în care se afla față de conducerea executivă a SC Energetic SA.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus, față de aceeași persoană, neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev.de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, deoarece învinuitul a fost atras și a aderat la un grup infracțional organizat, fără a urmări obținerea unui beneficiu financiar.

Tribunalul Gorj, a constatat conform probatoriilor administrate în cauză, că soluția procurorului este legală și temeinică, în sensul că în mod corect s-a reținut că fapta învinuitului, deși întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.248 rap.la art.2481Cod penal și art.132din Legea nr.78/2002, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, motiv pentru care i s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs în termen petentul.

În motivele scrise, recurentul critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele invocate în plângerea inițială și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării amenzii administrative, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat.

Recursul este fondat și urmează a fi admis din alte considerente decât cele invocate de petent.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu Jiu nr.24/P/2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 1.000 lei, pentru fapta prev.de art.248 Cod penal, rap.la art.2481Cod penal și art.132din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și neînceperea urmăririi penale pentru fapta prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003.

În fapt, în sarcina învinuitului s-a reținut, în esență că, respingerea ofertelor SC SRL și SC SRL depuse pentru ședința de licitație organizată de SC Energetic SA la data de 30 noiembrie 2005, oferte respinse, deoarece nu dețineau o dotare tehnică corespunzătoare, a fost fundamentată pe aprecierea subiectivă a comisiei de evaluare, din care a făcut parte și învinuitul, scopul real al anulării licitației fiind cel al prelungirii unor contracte atribuite anterior prin negociere directă altor societăți comerciale.

Analizând actele și lucrările dosarului instanței de fond, Curtea constată că au fost atașate spre observare doar declarațiile învinuiților, declarațiile a trei martori și raportul de constatare specialist DNA de la 31 octombrie 2006, celelalte acte și înscrisuri în baza cărora procurorul a dispus soluția împotriva căreia petentul a formulat plângere, conform art.2781Cod pr.penală, nefiind atașate în cauză.

Pe de altă parte, petentul în plângerea formulată a menționat că "nu a semnat anexa procesului-verbal de deschidere a ofertelor referitoare la prețurile la care firmele au licitat", înscris ce nu se regăsește în dosarul instanței de fond și nu a fost atașată nici fișa postului petentului.

Așa fiind și în vederea unei juste soluționări a plângerii formulată de petent, conform art.2781alin.7 Cod pr.penală, în temeiul dispoz.art.38515pct.2 lit.c Cod pr.penală, va fi admis recursul declarat de petentul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Tribunalul Gorj.

Văzând și dispoz.art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr.142 de la 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Casează sentința.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Tribunalul Gorj.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 mai 2008.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.VT

Fl.

PS/11.09.2008

Președinte:Doru Filimon
Judecători:Doru Filimon, Valentina Trifănescu, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 375/2008. Curtea de Apel Craiova